luni, 18 mai 2020

Am grijă ce-mi doresc, căci știu deja că primesc!

 



 În urmă cu doar 4 zile, vă povesteam despre cum mi-am rearanjat eu ghivecele cu suculentele mele drăgălașe, alături de iederă şi decorate cu cochilii de melci, și vă spuneam că tânjeam după un soi de suculente în formă de trandafiri, unele pe care le văzusem în spațiul verde al unui bloc din orășelul de lângă noi.

Ei bine, azi, după doar 4 zile, sunt fericită să vă spun că avem suculentele respective la noi în casă, în două ghivece! Nu doar una, ci vreo 8 plăntuțe un pic mai măricele, care sunt pline, dar pline-pline de pui! Fiecare are cel puțin doi pui, iar cea mai mare are vreo 7 pui. Nici nu-mi vine să cred!

În după amiaza asta, Adrian a venit cu ideea să facem o plimbare împreună în orășel, să ne mai plimbăm și noi prin parcurile lui, că tare dor ne-a mai fost de plimbările noastre. El a mai făcut ceva drumuri la supermarket, dar eu n-am ieșit din sat de pe la sfârșitul lui ianuarie! Va dați seama? M-am autoizolat de vreo 4 luni.

În fine, despre altceva, de fapt, am vrut să vă spun, în legătură cu suculentele astea. Așadar, au trecut 4 zile de când v-am vorbit despre ele și mi-am exprimat în cuvinte dorința de a le avea. Eu le admir și mi le doresc de peste patru ani, de când le-am descoperit prima data în fața acelui bloc, dar, pur și simplu n-am îndrăznit să iau și eu un pui de acolo, deși sunt o mulțime, sunt ca un covor de "trandafirași" de suculente, care acoperă pământul în jurul altor plante mai mari, precum tufele de trandafiri clasici.

Deci, după ce mi le-am dorit timp de 4 ani, fără să vă povestesc niciodată despre ele, vin în urmă cu 4 zile și vă spun că le-am văzut și că, la un moment dat, îmi voi face curaj și mă voi apleca după un pui. Ei bine, momentul acela a fost chiar azi. Ne-am plimbat pe acolo, prin fața acelui bloc, m-am uitat pe jos să văd dacă mai sunt suculentele, da, mai erau, erau chiar foarte multe, ca de obicei, așa că    m-am aplecat, am apucat un pui, apoi încă unul, apoi încă unul şi mai mare, care a tras după el un grup de alți pui de mărime medie, care erau uniți prin rădăcini. Rădăcini care nici nu sunt cine știe ce rădăcini, doar niște fire anemice.

Ideea pe care vreau să o subliniez cu această poveste este că timpul s-a accelerat extraordinar de mult și că acum am ajuns la un decalaj de doar 4 zile (în cazul nostru) de la gând la manifestare. Cu alte cuvinte, trebuie să avem mare grijă ce ne dorim, căci după 4 zile ni se împlinește!

Aşadar, care era dorința aia a mea secretă-secretă, atât de secretă încât nici nu mi-am dat seama care era ea, decât după încă o zi-două, după ce credeam că am dibuit-o? Era, parcă, ceva cu un Ferrari roșu, coupe, decapotabil, zburând cu noi doi, într-o zi însorită, pe Coasta de Azur, Riviera Franceză? Evident, nici de Costa Rica   n-am uitat! Deci, 4 zile, da?!?! Atât!
























Disclaimer: Cine iubește florile știe că florile "furate" sunt cele mai iubite și se dezvoltă cel mai bine. Mai ales dacă cine le "fură" are mâna bună, adică le ia cu inima plină de drag de flori și are grijă să nu producă vătămări plantei din care se iau puii sau butașii. Este o artă în a "fura" pui de flori, nu este o hoție propriu-zis. Puii de flori ceruți sau dăruiți se spune că, în general, nu se prind, de aceea există în popor acest "furt" specializat, permis numai celor cu "mâna bună", adică numai celor care iubesc florile și care vor doar să le înmulțească pentru bucuria tuturor, nu spre comercializare sau alte beneficii colaterale. Doamnele sunt cele care cunosc cel mai bine această Taină și sunt cele care o practică. Domnilor le este interzis accesul la aceste secrete oculte, deci lor nici nu le este îngăduit a se aventura în această poveste. Eventual doar ca să țină de 6.

În plus, pot spune că n-am făcut nici o pagubă acolo. Eu am luat vreo 7 pui mici din vreo câteva milioane de pui, era practic un covor compact de astfel de inflorescențe suculente. Milioane! Sunt plante de exterior, care se înmulțesc singure, afară, și chiar este indicată rărirea lor. Le cunosc evoluția și modul de înmulțire. Chiar n-am păgubit pe nimeni cu nimic, dimpotrivă, le-am făcut un bine. Până acum, n-am luat nici un pui doar din prea multă scrupulozitate și un soi de reținere la a mă apleca în văzul lumii să iau. Ieri, însă, era pustiu, ca după distanțarea socială impusă.

Din Grădina lui Dumnezeu: 18.05.2020

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)