Plantăm răsadurile de dovlecei

                                                               

 

Azi ne-am zis că trebuie să terminăm cu dovleceii. Şi, da, am terminat. Dar numai după ce am început. Şi am început cu alegerea parcelei potrivite, desigur. Că, la câtă grădină avem şi la câte culturi ne-am decis să creştem anul acesta, alegerea parcelei potrivite chiar este o provocare majoră.

Aşadar, ne-am oprit la zona de lângă nucul cel tânăr, care a crescut singur lângă gardul care ne învecinează cu Mămăiţa. Când l-a văzut ea crescând pe bietul nuc acolo, în urmă cu patru ani, era abia un firicel de vreo 50 cm, abia ieşise dintr-o nucă scăpată din zbor, de vreo cioară. "Tăiaţi-l, Doamna, că face umbră!" ne-a somat imediat Mămăiţa, îngrijorată de pipernicitul ăla de nuc, ce visa să devină copac măreţ, roditor şi... cu umbră mare.

Noi nu l-am tăiat, ne-a fost milă de el, ne-am zis să-l lăsăm şi pe el să trăiască liber în lumea asta mare, dacă aşa i-a fost sortit. Adică, de l-a lăsat Dumnezeu să răsară în grădina noastră, o fi vreun rost în asta, aşa că l-am apărat de pericolele de exterminare, ce veneau de dincolo de gard, şi l-am coafat în fiecare an, astfel încât acum, după patru ani, a ajuns ditamai pomul uriaş, la al doilea lui an de rodire, şi care se străduieşte, pe cât posibil, să nu facă umbră în grădina Mămăiţei. Să facă la noi, i-am zis, aşa că el ne ascultă şi îşi direcţionează uşor ramurile după chemare.

Tocmai de aceea ne-am gândit noi că locul este numai bun pentru dovlecei. Acolo, lângă nuc, dovleceii au şi lumină cât le trebuie, iar spre prânz, când canicula este mai puternică vara, fix la trecerea soarelui pe deasupra noastră, nucul îşi răsfrânge umbra peste parcelă, filtrând arşiţa şi dogoarea razelor solare directe. Exact ce au nevoie dovleceii.

După ce am ales locul potrivit, Adrian s-a apucat să cureţe stratul acoperitor de buruieni, în mare parte volbură, care a ţinut umezeala în pământ până acum şi nici alte buruieni invazive n-au mai apărut, iar eu am aruncat o privire la căpşuni, unde am descoperit Monstrul Căpşunelor! Iar pe lângă căpşuna aia uriaşă, uimitoare, pe care am şi cules-o azi, pentru sucul nostru zilnic de marţian fresh, din iarbă de grâu, adică, mai sunt altele în creştere şi coacere, pe care nu cred că vom avea destulă răbdare să le lăsăm să crească şi să se coacă.

După ce parcela a fost curăţată de Adrian cu sapa şi definitivată de mine cu grebla, răsadurile au fost mutate din răsadniţă în pământul grădinii, tot de Adrian, în mod grupat, în mai multe cuiburi.

Între timp, norii, care stăteau şi ei grupaţi pe cer deasupra noastră, începuseră să se cam certe între ei, tunând de mama focului, care mai de care mai cu tupeu, ameninţându-ne şi pe noi cu ploaia lor descătuşată. Ne-au lăsat totuşi să ne terminăm treaba şi - ce credeţi? - fix după ce am terminat-o şi ne-am retras în casă, să pregătim masa de prânz, s-a pornit ploaia aceea torenţială, numai bună pentru udat proaspetele răsaduri mutate în grădină, ca şi pe celelalte, de ieri şi de alaltăieri. Deci, după cum vedeţi, nici astăzi n-am fost nevoiţi să consumăm timp şi efort cu udatul parcelelor. Ploaia a făcut toată treaba asta în locul nostru, ba chiar mult mai temeinic şi mai sănătos pentru plante, după cum se ştie.

Dacă n-ar fi fost ploaia, poate că am fi reuşit să terminăm azi de replantat şi răsadurile primite de la Mămăiţa, care sunt şi acum în găletuşe, cu apă. Aşa că  le-am amânat încă o zi.

Din Grădina lui Dumnezeu: 29.05.2020