sâmbătă, 16 mai 2020

Glumele românilor, haz de necaz pe timp de pandemie (2)

 



 

După momentul “15 mai”, cel în care s-au ridicat restricţiile specifice stării de urgenţă, s-a simţit ca şi cum toată lumea sărbătorea cu şampanie eliberarea din închisoare. Pentru a înţelege în ce stare de spirit erau oamenii, este suficient să parcurgeţi o parte din glumele generate de conjunctură. Vă oferim în continuare alte câteva mostre din umorul de carantină, cules de pe internet, de pe facebook, primit pe WathsApp sau pe mail.

*

Mesaj de ultima oră de la ministrul Vela: Felicitări românilor care au stat în case de Paște și 1 Mai. Mai avem un singur hop, sărbătorile de iarnă.

*

Din 15 mai se poate ieși afară din casă doar pe baza declarației de dragoste!

*

Tradiții seculare în mare pericol. Hoții de buzunare în impas, nu știu cum să acționeze de la 2 m distanță.

*

Generația cu cheia de gât salută generația cu masca la nas.

*

O observație: până la pandemie eram singuri într-un mare rahat, acum e tot Globul. E prima dată când suntem în rândul Lumii.

*

După carantină va trebui să-mi aduc aminte la ce firmă lucram...

*

Zilele astea, de când deschid ușile cu cotul, mi-am adus aminte de bancul cu Rabi.

Ițic îl sună pe Rabi și îi spune că are de discutat ceva important cu el. Rabi îi dă indicații cum să ajungă la el: str. X, nr. Y, apeși cu cotul drept la intefon, deschizi ușa cu cotul stâng, apeși butonul de la lift cu cotul drept, deschizi ușa liftului cu cotul stâng, apeși pentru etajul 2 cu cotul drept.

- Rabi, da’ trebuie neaparat cu cotul? îl întrerupe Ițic...

- Nu, da’ bănuiesc că nu vii cu mâna goala, îi răspunde Rabi.

*

O carte revizuită si reeditată a lui Jules Vernes: „Ocolul frigiderului în 80 de zile”.

*

Încep să cred că de la o lună la alta, anul 2020 e ca în reclamele de la teleshopping: „Dar stați, asta nu este tot!!!!

*

Pregătiri de concediu:

- Și anul  ăsta unde mergi: Mykonos, Thassos, Zachyntos?

- Neah! Acasos.

*

Dacă (mai) scriu o carte în carantină, pot să ies cu 3 zile mai devreme?

*

Chestia asta cu coronavirus va fi nominalizată în curând pentru Guiness World Record a celei mai mari farse de pe Pământ.

*

Să crezi că industria farmaceutică luptă împotriva bolilor, este ca și cum ai crede că industria de armament luptă pentru pace.

*

Mi-e atât de dor de vară și de plajă, încât am scris LOVE în nisipul din litiera pisicii.

*

Evit să merg la alergat, ca să nu deranjez sportivii adevărați. Însă, când o să se deschidă barurile, la 30% din capacitate, pe cei care beau cola light, bere fără alcool, apă plată sau ceaiuri, îi rog frumos să stea acasă și să lase mesele libere pentru profesioniști. Multumesc anticipat!

*

Dacă nu aveam presă și televiziune, habar nu aveam de Covid19. Am fi stat sănătoși, ca proștii...

*

Simptome: Simptomele de Covid19 sunt practic identice cu cele din momentul în care soția îți verifică telefonul mobil: dificultăți în respiratțe, transpirație rece, slăbiciune la nivelul picioarelor, durere de cap, dureri de stomac, iar când întreabă “cine este asta?” atunci începe tusea seacă.

*

Tu la care muzeu te duci după 15 mai? Întreb ca să nu ne înghesuim.

*

Cine vine cu mine la mare? Scriem pe declarație că mergem să luăm nisip pentru pisică.

*

Ne-au cucerit romanii și Imperiul Roman s-a prăbușit.
Ne-au învins turcii și Imperiul Otoman s-a făcut pulbere.
Ne-au ocupat rușii și URSS s-a destrămat.
UE ne-a integrat și e aproape de colaps.
Aștia încă nu și-au dat seama cu cine se pun ?

*

- Iubire, simt că o să fie ceva între noi din 15 mai.

- Da! un metru jumate...

*

Pe 14 Mai la 23:59 numărăm ca la Revelion?

*

Nu se deschid restaurantele până nu terminați conservele. Și nici brutăriile până nu terminați drojdia.

*

Dacă ești un bun cetățean, când tușești și vezi că nimeni nu te denunță, te predai singur și gata.

*

Dragii mei, după pandemia asta o să fim toţi ca la 20 de ani, fără griji şi fără bani.

*

Am fost la bancă şi am rămas uimit. Plin de mascaţi, inclusiv la ghişee. Nici nu mai ştii cine pe cine jefuieşte.

*

Pe mine m-au convins să stau în casă. Acum sunt curios cum o să mă convingă să mă întorc la lucru.

*

Aţi observat că în primăvara asta nimeni n-a mai făcut astenie de primăvară?

*

Câteva întrebări şi răspunsurile Maestrului Înțelept.

“- Maestre, cum pot face față izolării?

- Fă curat în casa ta. În profunzime!
În fiecare colțișor.
Chiar și acolo unde nu ai avut niciodată curajul și răbdarea să cureți.
Fă-ţi casa să strălucească.
Șterge praful, pânzele de păianjen, impuritățile.
Chiar și din cele mai ascunse locuri.
Casa ta te reprezintă pe tine: ai grijă de ea, așa cum faci și cu tine.

- Maestre, dar este mult timp! După ce am grijă de mine și de casa mea, cum pot să trăiesc în izolare?

- Repară ceea ce poate fi reparat și elimină tot ceea ce nu îți mai servește.
Cârpește, coase marginile pantalonilor și a rochiilor mai vechi, recondiționează o piesa de mobilier, repară tot ceea ce merită reparat. Restul, aruncă-le! Cu recunoștință! Și cu conștientizarea că acel ciclu este încheiat.
Reparând și eliminând ceea ce este în afara ta, îți permite să corectezi și să eliberezi ceea ce este în interiorul tău.

- Maestre, și apoi ce urmează? Ce pot face în tot acest timp în care sunt singur?

- Plantează!
Chiar și o mică sămânță într-un vas.
Îngrijește o plantă, pune-i apă zilnic, vorbește-i, dă-i un nume, curață-i frunzele uscate și buruienile ce-i pot fura prețioasa energie vitală.
Este un mod de a-ţi îngriji semințele interioare, dorințele, intențiile, idealurile.

- Maestre, dar dacă Neantul și Uitarea vin la mine? Dacă frica de boala și de moarte mă vizitează?

- Vorbește cu ele. Așează-le cu tine la masă, aşează câte un scaun pentru fiecare din fricile tale. Invită-le la cină. Și întreabă-le de ce au venit atât de departe, până la tine acasă? Ce mesaj au să-ţi transmită? Ce anume doresc să-ţi comunice?

- Maestre, nu cred că pot face asta...

- Întrebarea ta nu este legată de izolarea în sine, a ta și a problemelor tale, ci de frica de a-ţi înfrunta dragonii interiori, cei de care ai vrut să scapi dintotdeauna.
Acum nu poți să te mai ascunzi. Privește-i în ochi, ascultă fără teamă, și află de la ei că te-au izolat pentru a-ți putea vorbi. Întocmai ca semințele care pot încolți doar dacă au spațiu și sunt singure.” (Text original, tradus din limba engleza, Zen Toyo)

*

DATORIA PROSTITUATEI

Nu știu cine este geniul care a scris textul... dar este excelent și merită citit.

În august, într-un oraş mic, cade o ploaie torenţială şi face ca pentru câteva zile oraşul să pară pustiu. Era ceva timp de când criza a afectat acest loc, toți aveau datorii şi trăiau pe baza creditelor.

Din fericire, vine un milionar burduşit cu bani și intră în singurul hotel, mic, al locului, cere o cameră, pune o hârtie de 100 de euro pe masa recepţiei și se duce să vadă camerele.

Șeful hotelului ia bancnota şi fuge să-şi plătească datoriile la măcelar. Acesta ia bancnota şi fuge să-şi plătească datoria la crescătorul de porci. În acest moment, acesta pleacă să plătească ceea ce datorează furnizorului de hrană pentru animale. Proprietarul morii ia bancnota în zbor şi fuge să-şi lichideze datoria la Maria, prostituata pe care o lungă perioadă de timp nu o plătise, căci deh, în vremuri de criză, până și ea oferea servicii pe credit. Prostituata, cu bancnota în mână, se duce la Micul Hotel, unde şi-a adus clienţii în ultimele dăți şi nu plătise încă, şi îi dă bancnota proprietarului hotelului. În acel moment, milionarul care s-a uitat la camere până să vină Maria, spune că nu îi place niciuna, ia bancnota şi pleacă.

"Nimeni nu a câştigat niciun ban, dar acum tot oraşul trăieşte fără datorii şi priveşte viitorul cu încredere"!!!

Morala:
Dacă banii circulă în economia locală, criza s-a terminat.

Consumă mai mult din magazinele şi pieţele mici.
- încetează cu vorbăria!
- consumă ceea ce produc prietenii tăi și țara ta!!!
- dacă prietenul tău are o microîntreprindere, cumpără!
- dacă prietenul tău vinde haine, cumpără!
- dacă prietenul tău vinde pantofi, cumpără!
- dacă prietenul tău vinde patiserie, cumpără!
- dacă prietena ta face manichiura... du-o pe mama ta!
- dacă prietenul tău e contabil, du-te să te sfătuiască !!!
- dacă prietenul meu ar fi proprietarul unui restaurant... Tu ce crezi? Eu aş mânca acolo!
- dacă un prieten de-al meu ar avea o brutărie, acolo aș merge!
- dacă un prieten de-al meu ar avea un magazin, din acela aș cumpăra!

Data viitoare când intri într-o mare patiserie, adu-ţi aminte de prietenul tău, de sora, vărul, unchiul care vinde plăcinte, prăjituri, şi care sunt de asemenea, delicioase.

La sfârşitul zilei, cei mai mulţi bani sunt strânși de marile corporaţii şi ce crezi? Pleacă din ţară! Dar când cumperi de la un antreprenor, o mică sau medie companie sau de la prietenii tăi, îi ajuţi pe ei, toţi câştigăm dacă ne alăturăm economiei noastre. Să sprijinim spiritul antreprenorial. Să susţinem consumul local.

*

„Spuneam un pic înainte de Covid - şi chiar cred că timpul zilelor noastre se va fractura în perioada de dinainte de Covid şi perioada de după Covid - că intrasem într-o polemică amicală cu cineva care considera că descriu prea idilic şi utopic viaţa la ţară.
De fapt este vorba despre iubire. Când iubeşti nu există utopie. Utopia e ca un vas gol, iubirea e ca un vas plin, măsura amândorura e credinţa.
Cineva mi-a spus: toate-s vorbe! Şi atunci am simţit fizic cum doare adevărul.

Adevărul că unii nu pot trece dincolo de vorbe cu toată străduinţa minţii lor. Oricât ar învăţa, citi, asculta, oricâtă teorie şi filozofie ar cunoaşte, dincolo de vorbe şi volute elegante printre cuvinte, dincolo de mii de idei, concepte şi expresii memorate, dincolo de cunoaşterea ordonată şi structurată a unor argumente şi concepte, unii, nu vor trece niciodată. Ei vor spune că nici nu există un dincolo. Că totul e aici, acum. Şi se vor servi de vorbele şi de judecăţile altora.
Eu nu am memoria cuvintelor şi nu pot presăra citate. Eu am memoria trăirilor. Uit vorbele aşa cum uit pietrele de pe drum, ţin minte doar durerea provocată de muchiile lor colţuroase sau mângâierea mătăsoasă a rotunjimilor şlefuite de timp,  apoi pun trăirile în vorbe şi le dau altora. Ca ei să-şi poată găsi propriile trăiri dincolo de vorbe. (Gabriela din Tulcea, pagina de FB Reflexii, 29.04.2020)

*

„Înțelepciune crucială de la Bill Mollison. Cum arată cu adevărat rebeliunea?

Pregătiți-vă pentru prăbușirea capitalismului:

1. Învață să plantezi, nu doar o livadă, ci și culturile de bază (porumb, cereale, cassava etc.) și pomi (fructiferi, decorativi, lemnoase);
2. Creează o legătură cu niște terenuri, fie că este al tău sau cea a unei rude, a unui proiect, o grădină comunitară etc. Participă alături de oamenii care locuiesc acolo, caută treptat modalități de a petrece mai mult timp la țară decât la oraș, învățând să plantezi, să purifici apa, să tratezi deșeurile organice și să te vindeci în natură;
3. Dezvoltă abilități practice (gătit, tâmplărie, repararea mașinilor, procesarea alimentelor, cusut etc.). Învață-i aceste abilități pe copii, prieteni și vecini;
4. Căutați un grup de sprijin reciproc, în care oamenii au grijă unii de alții, fac produse pentru nevoi de bază, cum ar fi produsele de igienă naturală, remedii naturale, cum ar fi siropurile și tincturile din plante, prelucrarea alimentelor, cum ar fi alimentele conservate și fermentate;
5. Simplifică-ți viața acum, eliberând mai mult spațiu și timp. Descoperă tot ce poți face fără bani, plimbare, exerciții, meșteșuguri și arte corporale, socializează cu cei dragi, grădinăreşte;
6. Separă-te de logica consumului din ce în ce mai mult. Preferă produsele lucrate manual care durează mult timp, de calitate, realizate de micii producători, companii sociale și societăți economice solidare. Faceți schimburi, oferiți și primiți cadouri de valoare afectivă, mai degrabă decât valoare financiară;
7. Schimbă, depozitează, multiplică și răspândeşte semințe ecologice, native, nemodificate genetic, produse prin agricultura populară și familială.
8. Recunoaște că viața va fi mult mai bună după aceea! Suntem doar în tranziție. "Creativitatea noastră este limita sistemului".(Nayeva Florie, pagina FB, 15.04.2020)

*

“Stați în casă”.

1. Stați în casă până putem să vă falimentăm toate firmele... în special IMM-urile!
2. Stați în casă până o sa ajungeți în imposibilitatea de a mai putea plăti ratele la bănci ca să vă luăm casele... (1 din 2 români au rate la bănci...)
3. Stați în casă până se prăbușește agricultura voastră că să vă putem cumpăra pământurile la 50% din valoare...
4. Stați în casă până vi se amplifică cât mai multe boli și sistemul imunitar o să se prăbușească prin lipsa mișcării și blocarea sistemului limfatic... ca să vă tratăm apoi cu mulți bani...
5. Stați în casă până copiii devin total robotizați în fața calculatorului și lumea lor să devină lume virtuală, nu lume reală...
6. Stați în casă pentru ca tot ce cumpărați să cumpărați de la marile corporații și supermarketuri, pentru că doar ele produc și funcționează...
7. Stați în casă pentru ca frica să vă paralizeze rațiunea prin producerea de către creier a unor hormoni și să vă paralizeze total rațiunea și să începeți să funcționați decât pe baza creierului reptilian...
8. Stați în casă pentru ca statul vostru să se îndatoreze... pentru că nu mai încasează mai nimic și ca să putem cumpăra ţări la jumătate din preț...
9. Stați în casă pentru că deveniți eroi și “salvați vieți”... dar în fapt tocmai acest stat în casă duce la pierderi inimaginabile de vieți din cauza traumelor (foamete, distanțare socială...etc)
10. Stați în casă pentru că... noi furăm mai bine.

PS: Toți cei care sunt deranjați de o astfel de perspectivă, sunt liberi să creadă ce le dictează mass-media. Le respect punctul lor de vedere și îi invit să stea în casă, dar în același timp să accepte că într-o lume liberă pot exista și alte puncte de vedere și alte perspective... dacă mai suntem o lume liberă. Acesta este punctul meu de vedere despre “stați în casă”. Fără alte comentarii, puteți părăsi lista. Gândiți cât încă se poate! Sper să mă înșel eu și să aibă ei dreptate!” (Cătălin Ioan Berenghi, pagina FB, 04.05.2020)

*

La Auchan, agenții îți iau temperatura, la Cora fac RMB, la Profi – consult ORL. Nu știți... la Kaufland fac radiografii dentare?

*

Poți să le iei românilor pădurile, drumurile, petrolul, aerul curat, educația, sănătatea și banii. Le poți lua chiar și demnitatea, dar nu cumva să le iei temperatura.

*

Am trăit s-o văd şi pe asta: Un gardian să-i ia temperatura unui medic la inrarea în magazin.

*

Rolul măştilor este acela de a obişnui cetăţenii cu ideea că după botniţă urmează lesa.

*

De mâine se redeschid plajele! Distanţarea socială obligatorie... soţul la Vama Veche, soţia la Mamaia!

*

– Mă, Ioane, cum îi zice la prost în Ardeal?
– Dom’le, apăi la noi nu-i mai zâce prost; la noi îi zâce inteligent... asimptomatic.

*

Dacă nu ai mască, nu poţi intra la farmacie să-ţi cumperi mască, pentru că nu ai mască! Putem să fim şi mai proşti de atât?

*

E ca la impozite: avem 50 de infectaţi declaraţi şi restul până la 1000 sunt la negru!

*

Pentru că aţi făcut scandal cu scanerul, de la 1 iunie va apărea şi un cântar la intrarea în supermarket.

*

Când mergeţi la Supermarket, să nu le permiteţi să vă scaneze pentru temperatură. Mi s-a spus ce se întâmplă şi n-am crezut! Emisia de raze din artefactul respectiv modifică memoria celui scanat... şi... mi-a fost dat s-o trăiesc pe pielea proprie:    m-am dus , trimis de nevastă-mea, să cumpăr zahăr, lapte şi pâine de la Lidl...,    m-au scanat la intrare şi... am ieşit cu 12 Heineken, 2 baterii de Fetească neagră şi 5 sticle de whisky! NU VĂ EXPUNEŢI LA SCANAREA DE TEMPERATURĂ!

Din Grădina lui Dumnezeu: 16.05.2020

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)