„Restricţii ridicate de luni, 04.05.2020, în tot mai multe state din Europa. În Ungaria, de mâine, oamenii se pot întâlni la terase şi grădini de vară. Italia revine la viaţă după două luni de carantină. Vor fi permise vizitele la rude, se redeschid magazine mici, fabrici şi restaurantele, dar doar pentru livrări la domiciliu. Grecia iese şi ea din carantină. Oamenii vor putea merge chiar şi la saloanele de înfrumuseţare. În Ungaria, de mâine, oamenii se pot întâlni la terase şi grădini de vară. ” Sursa: Mediafax, 04.05.2020
“Germania va redeschide locurile de joacă, muzeele și bisericile începând de luni, 04.05.2020, după ce au fost deja redeschise săptămâna asta micile magazine. Se va decide zilele acestea și în privința școlilor și a evenimentelor sportive”, potrivit Reuters, pe 01.05.2020.
Și în Romania a fost anunțată relaxarea restricțiilor începând din 15 mai. Se schimbă “starea de urgență” cu “stare de alertă”.
Asta, cred, este ceva de genul părerii lui Farfuridi, din “O scrisoare pierdută”, a lui Caragiale: “„Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele... esenţiale. Din această dilemă nu puteți ieși. Am zis!”
Din Grădina lui Dumnezeu: 04.05.2020
***
Autor: Liliana Pașcanu
Notă copyright:
Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat
de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest
blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu
excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod
explicit sursa.
Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul
blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau
electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare
sau recenzii, cu menţionarea sursei.
Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini
creativitatea şi unicitatea!
Îţi doresc lectură plăcută!
Cu drag,
Liliana Pașcanu

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)