De facut, gata, le-am facut! Sper sa-i placa Mosului, ca eu inca nu stiu cum au iesit, pentru ca nu le-am gustat. Dar, dupa cum miroase in toata casa, in tot blocul si, desigur, in tot Predealul, este clar ca sunt nemaipomenite! Doamne, cum miroase scortisoara asta, in combinatie cu merele, romul si cu vanilia, in foietaj, la cuptor!!!!
De dimineata, imediat dupa cafea, m-am apucat de adunat ingredientele, ca sa le am la indemana, sa-mi pot organiza fluxul de lucru. Doar ca am uitat sa scot de aseara, din congelator, foile foietaj de placinta. Asa ca le-am scos abia pe la ora 11, si am fost nevoita sa astept un timp sa se dezghete, ca sa le pot intinde si lucra.
Dar n-a fost nici o graba, tocmai bine, ca mi-am amenajat si eu scena de spectacol in asteptarea Mosului, si, cand am apreciat ca ar cam fi timpul, m-am apucat sa pregatesc ingredientele pentru umplutura. Am taiat merele, le-am amestecat cu arome si scortisopara, apoi am batut un ou pentru glazura (pe care o voi definitiva cu zahar brun si cu seminte de susan).
Dupa ce foile au fost gata dezghetate si am putut sa le manevrez fara sa se rupa, am luat una din ele, am intins-o bine pe blat, am portionat-o, si am pregatit-o cu umplutura de mar si ciocolata, pentru cuptor.
Este prima data cand incerc reteta asta, a mea, cu ciocolata. M-am gandit sa testez, asa cum fac marii bucatari, nu sa caut pe internet vreo reteta gata verificata si data "mura-in-gura" tuturor.
Nuuuu..... eu sunt mai cu mot! Ce? Am eu timp de pierdut pe internet, cautand reteta cea mai potrivita? Lasa, ca ma descurc eu si singura! Ce mare lucru e de facut, la urma urmei? Ce poate sa fie rau in a adauga un cubulet de ciocolata pe langa marul tocat marunt? Deci, asta e, asa am facut! Si ce bine am facut!!!!!
Ok, exista un incovenient, asa e, dar nu-mi mai amintiti! Doar n-o sa mananc eu singura toate prajiturile astea! Are grija si Adrian de ele, iar, daca o sa ma traga la raspundere seful meu, cel extrem de exigent, respectiv cantarul, o sa dau vina doar pe salata boef, si o sa ma fac ca ploua daca va mentiona ceva de prajituri. Sper sa nu mentioneze. Pana la urma, cantarul ala e din sticla, nu? As putea sa-l scap din maini zilele astea, sa se sparga, zic si eu.... doar asa... din greseala..... ;-)
Oricum, a trecut peste o jumatate de an de cand ne-am mutat aici, la munte, de cand el, cantarul, ma tot piseaza la cap cu kilogramul ala, pe care i l-am promis ca o sa-l evapor cat de curand.
"Cat de curand!" i-am spus, dar timpul este relativ, toata lumea stie asta, sa ma scuteasca! :)
Dupa Revelion, da? Gata, acum i-am dat si un termen exact. 55,5 nici nu-i un capat de tara! Este adevarat, as fi preferat sa nu fie atatia de 5 in cifra aia. Unul singur ar fi fost suficient, dar, na.... scap eu de ceilalti doi candva... dupa Revelion.... Promit!
Oare sa fi fost mai bine daca il primeam pe Mos Craciun doar cu paine si sare? Si doar cu un pahar cu apa? Mai traditional, nu-i asa? Eh, alta data!
Cat timp a stat prima foaie in tava, in cuptor, vreo 20 de minute, am pregatit ce-a de-a doua foaie, in acelasi fel.
Mi-am facut si o cafea intre timp, un combustibil pretios in procesul de productie, apoi am bagat si ce-a de-a doua tava in cuptor.
Gandul imi era tot la kilogramul ala, fir'ar sa fie. Sperasem sa scap de el pana in sarbatori, dar... prea multe Snikers-uri ne-au batut la usa cu ocazia pregatirilor si a cumparaturilor aferente. Doar nu era sa le lasam sa se plictiseasca singure prin dulapuri!
In fine, trec ele sarbatorile, se naste Hristos, ne intoarcem la smerenie si la meniul nostru obisnuit. Dupa Revelion. Am promis. Acum am preferat sa ne facem un pic de cap. Ca nici Papa de la Roma nu-i impecabil. Am ales sa fim copii si sa ne bucuram precum copiii in aceasta perioada, deci, n-o sa-i mai permit kilogramului ala sa ma mai terorizeze!
Dar... va dati seama? Cate o ciocolata intreaga la fiecare foaie! Uffff......
Dupa ce am terminat lucrul cu cuptorul, pot spune ca am terminat si toata treaba in bucatarie, pentru ca, intre timp, imi facusem toata curatenia, spalasem vasele, si le si pusesem la locul lor prin dulapuri si sertare. Nu mai aveam decat sa aranjez prajiturile pe farfurii si sa-l asteptam pe Mos Craciun.
Cum, de obicei, Mosul este asteptat si cu un pahar cu lapte (ma rog, asta este un obicei mai modern al Mosului, preluat de prin filmele din occident), ne-am gandit sa-i punem si noi la indemana ceva licori, cat sa nu-i ramana in gat vreo prajiturica. Ceea ce am si facut.
Acum, la ora la care scriu aceste randuri, adica in jur de 7 seara, pot sa confirm ca Mosul a fost deja pe la noi, si-a mancat prajiturica. Numai una, a zis ca pentru restul vine si maine pe la noi! oare si el se ingrijoreaza pentru vreun kilogram, ceva? In schimb, si-a baut paharul cu.... cu tot ce i-am pus acolo.
Se pare ca Mosul a fost mai degraba insetat decat infometat. Sau poate ca s-a saturat de atata lapte cat i s-a oferit peste tot pe unde a fost, si s-a bucurat si el ca, in sfarsit, cineva i-a schimbat meniul si i-a oferit altceva.
Acum mai avem o singura dilema: putem sa mancam si noi ceva din prajiturelele astea sau sa asteptam cu ele in fata ochilor pana maine, cand a zis Mosul ca vine din nou dupa ele? Daca le-o fi numarat si va vedea ca lipsesc?
24.12.2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)