Ana are mere. Ema are costum de schi.

"Nu stiu altii cum sunt".... dar eu stiu, ca si altii, ca "iarna nu-i ca vara" , precum si ca "muntele nu-i ca sesul". 

Si, in plus, eu mai stiu si sa ma bucur din orice, nu ca altii care, simtindu-se ca nu sunt suficient de luati in serios, si dorind sa amplifice doza de pretiozitate, de sobrietate si de maturitate pe centimetru gram din trupul si din sufletul lor, fac declaratii cat mai bombastice si se delimiteaza radical de toti aceia care se bucura copilareste de absolut orice, de orice jucarie care le aduce o cat de mica bucurie si care le face sufletul sa vibreze natural.

Oamenii au uitat sa fie copii si sa se bucure de tot ceea ce lumea din jur le ofera. Adulti fiind, si simtindu-se prea impovarati de responsabilitatile lor de adulti importanti ce sunt, fac mereu comparatii intre ceea ce este si ceea ce ar putea fi, intotdeauna in detrimentul prezentului, care este, in mod evident, criticabil. 

Caci, nu-i asa, adultii intotdeauna gasesc ceva, orice, de criticat, desteptii intotdeauna critica tot ce este posibil, caci ei se pricep mult mai bine, desigur, si ar fi facut totul mult mai bine decat au facut altii (doar ca ei nu au nici timp, nici resurse si nici nu pot altceva sa faca decat sa critice), in timp ce copiii... doar se bucura. De orice. Chiar si de ceea ce critica adultii aia sobri si maturi. Maturi pana in maduva oaselor, intepeniti de atata maturitate cata le apasa trupurile si sufletele, preocupati mai degraba sa fie cat mai elocventi, cat mai argumentati, si cat mai drastici in criticile lor, caci doar asa pot ajunge in ochii altora cat mai... profi, mai credibili, mai competenti. Ati observat ce ton superior si competent au majoritatea adultilor in discursul lor, prin care isi exprima nemultumirea si critica?

In fine, dupa aceasta introducere matura, sobra si critica (ha, ha, ha!!!), sa trecem la lucruri mai copilaresti, specifice acestui blog. Aici, noi, copiii, ne bucuram unii pe altii, ne jucam si ne straduim sa nu bagam in seama prostiile adultilor. Ma rog, uneori ne mai deranjeaza cu remarcile lor "intelepte", pe care le descoperim "cu voia ori fara voia noastra". Ei le arunca in mediul virtual tocmai pentru a ne da noua peste nas, noua, adica acelora care "se copilaresc" in mod caraghios (din punctul lor de vedere) si care apreciaza in mod pueril tot ceea ce, in ochii lor, este o jucarie urata, ieftina, banala, sclipicioasa, degradanta. 

Asadar, dupa ce, prin aceasta introducere, am aruncat cu oua in acesti adulti (asa cum fac toti copiii cand se enerveaza, caci si copiii se mai enerveaza uneori), sa ne vedem mai departe de joaca noastra. 

Povesteam ieri despre vremea din Predeal, care ne aduce in fiecare zi din aceasta perioada cate ceva diferit, ba chiciura, ba ploaie, ba zapada, ba lapovita, ba ceata, sau din nou zapada.

Azi vremea a fost fix ca cea de ieri, asa ca am facut cateva poze, cat sa surprind cel mai important argument in jocul nostru care urmeaza. 

Rog ca cititorii seriosi, sobri si maturi sa parareasca blogul meu. Nu-i pentru ei. Aici vor ramane numai cei cu suflete de copii, cei cu spirite ludice, vesele, capabile sa se bucure de orice. Si de vreme, si de decoratiunile de sarbatori, si de brazii de Craciun, de plastic sau nu, impodobiti sau nu, albiti cu zapada sau nu, capabili sa rada de ei insisi si impreuna "cu" altii (nu "de" altii), copiii care vad frumosul oriunde intorc privirea, in orice li se ofera, dincolo de orice improvizatie a adultilor, dincolo de orice neputinta a acestora, dincolo de orice critica sau nemultumire formulata superior si dispretuitor fata de jucariile copilariei. 

Aici, in acest loc, ne strangem numai copiii al caror suflet vibreaza la orice bucurie adusa de orice jucarie, oricum ar fi ea, cu poleiala si sclipiciuri, cu beculete si beteala ieftina, cu hartie simpla si colorata, cu forme ciudate sau contorsionate, nu conteaza, jucarii sa fie. Si dulciuri. Oricat de simple si ieftine ar fi ele. Caci nu conteaza cat de sofisticata este o jucarie sau o prajitura, apreciate de ochi de adulti, conteaza doar bucuria din ochi de copil. 

Iar copiii nu vad jucariile urate. Copiii vad doar jucarii. Ei se bucura de ele si de jocul cu ele. Si ma refer aici la copiii puri si inocenti, nu la aceia educati in spiritul snobismului adultilor (copii care, din pacate, au ajuns sa nu se mai poata bucura decat daca vad scris pe eticheta un anumit nume de marca). 

Adultii au ajuns sa vada uratenie peste tot unde intorc capul, mai ales in aceste vremuri. Rugam adultii sa ne lase pe noi in pace, sa ne jucam intre noi cum ne place, cu toate jucariile, oricum ar fi ele. Iar ei sa se duca in lumea lor perfecta, unde sunt superiori tuturor si unde nu mai au nimic de criticat. Le multumim. 

Acum, ca am ramas doar noi, intre noi, copiii, sa va arat pozele si sa va povestesc mai departe subiectul zilei.

PS. Pentru a evita orice confuzie, vreau sa precizez ca in aceasta introducere m-am referit la acei adulti nemultumiti, care critica modul in care au fost decorate localitatile tarii in acest an, de sarbatori. Oricum e mai bine decat deloc, orice jucarie e mai buna decat niciuna - ar spune orice copil.

”Valoarea ta nu scade pe baza incapacității cuiva de a-ți vedea valoarea.”

 

Ei bine, zapada nu se numara printre preferintele Bubulinei. Ba, mai mult decat atat, ii displace profund cand i se aduna printre zulufii de la picioruse si apoi i se aduna si mai sus, pe piept, intrandu-i pe sub hainuta de iarna, aceea albastra, cu blanita. Din acest motiv, Adrian si cu mine am ajuns la concluzia ca, daca ne dorim sa avem un catelus bichonel minuscul sanatos si fericit, atunci trebuie neaparat sa gasim o solutie potrivita pentru a-l feri de zapada. Ma refer mai ales la zapada aceea care adera la blanita Emei cand o scoatem afara, la rutina ei zilnica, de inspectat domenii montane.

Asa ca am decis ca a venit timpul sa-i completam garderoba cu un costum adecvat de schi. :)

Doar acum locuim la munte si, stim, "muntele nu-i ca sesul". Aici ninge mai des si mai mult, este mai frig mai multe luni din an, deci, este necesara adaptarea la conjunctura. 

Asa ca i-am cumparat fetei noastre o frumusete de costumas cu pantalonasi, complet inchis in fata, la piept, tocmai pe unde ii intra ei zapada cand alerga de colo colo. 

Pe exterior este confectionat din material impermeabil, iar pe interior este din fleece, adica materialul numit "polar", care tine de cald. Piciorusele "pantalonilor" au mansete elastice (in poze nu prea se vad, sunt lipite de picioarele Emei), pe spate se inchide cu fermoar si cu capse, avand si o banda protectoare pe dedesubt, ca sa nu i se prinda blanita in fermoar, iar largimea taliei i se ajusteaza cu un snur, exact ca la gecile noastre. Si, in caz ca va intrebati, poponetul este decupat, pentru anumite necesitati. 

Imediat ce l-a adus curierul, i-am si facut proba fotomodelului. Pozele sunt un pic neclare, caci n-am folosit blitzul, ca sa n-o stresez prea mult pe Bubulina.

Tocmai bine ca venise si ora de inspectie prin jurul blocului. I-am pus lesa si a fost gata fata noastra pentru iesit afara, la schi. 

Fiind prima proba a costumului, si nefiind obisnuita cu o asa croiala noua, cu picioruse, Bubulinuta noastra s-a simtit la inceput cam disconfortabil in el si mi-a stat la poze cam crispata si incremenita in interiorul costumului, nestiind de ce se simte atat de ciudat. 

Afara insa a uitat de costum si si-a vazut mai departe de atributiile ei primordiale. De inspectie, adica, v-ati dat seama. Cu atat mai mult cu cat ceata coborase si mai mult de pe culmile muntilor inspre vai, de-a lungul caii ferate care taie muntii de la sud spre nord, iar umezeala din aer ii amplifica domnisoarei interesul pentru explorarea mai adancita a misterelor si magiei ascunse in valurile laptoase miscatoare din jur. 

 

15.12.2021