Dragi cititori, dupa cum toata lumea stie, azi, joi 23 decembrie, ca in fiecare an, a fost sarbatoarea gospodinelor! Asa cum a mirosit azi in tot blocul a sarmale, n-a mai mirosit niciodata! Ieseai sau intrai din casa, aromele de varza murata, de mirodenii si de sarmale clocotind pe foc, nu s-a mai simtit niciodata asa, aici, la Predeal.
Nu stiu, dar cred ca este o conspiratie, ceva, altfel nu ne explicam. Se intampla ceva, de buna seama, niste activitati oculte prin bucatarii, inainte de Craciun, ca si inainte de Pasti, desigur, caci intra gospodinele in bucatarii dimineata, si nu mai ies de-acolo decat spre seara, tarziu, unele chiar in noapte adanca, dupa miezul noptii, in functie de retetele si numarul "potiunilor" pe care ele le prepara in secret. Doar mirosurile le dau de gol.
Anul acesta am vrut si eu sa intru in randul gospodinelor care s-au dedicat pregatirii de "potiuni" speciale pentru Craciun, avand in vedere mai ales una anume, pe care n-am mai preparat-o din 2013. Salata a la russe. Dar sa nu intru in poveste prea abrut.
Vreau, mai intai, sa incep frumoasa noastra emisiune culinara cu anuntarea "Timpului probabil din Predeal", o informatie extrem de utila si mult asteptata de toata lumea.
Asadar, ne-am trezit azi dimineata intr-o zi atat de frumoasa, atat de insorita si luminoasa, incat crapau pietrele de frumoasa ce era. De ger ce era, mai exact. Dupa cea mai geroasa noapte de pana acum, cu -18 grade anuntate de previziunile meteo oficiale, dimineata erau -10. Adica, dimineata pe la ora 11, cand am intrat eu in bucatarie si am aruncat o privire pe fereastra! Am facut si cateva poze, ca prea vesel si luminos era decorul din fata ochilor nostri.
Nu va pot oferi si dovada recoltei de turturi de gheata de anul acesta, ci doar resturile de ramase pe la stresini, pentru ca Adrian s-a ocupat de ei la prima ora si i-a retezat constiincios, ca nu cumva sa se intample ceva nepotrivit cu ei. Oricum, conditiile atmosferice sunt acum extrem de propice formarii turturilor, sunt pline toate stresinile caselor si ale blocurilor de ele, am vazut de ieri, din timpul plimbarii, acest fapt presupunand o mare atentie si o mare grija, atat ca pieton, cat si ca locatar al ultimului etaj, cel care trebuie sa-si asume responsabilitatea inlaturarii lor.
Turturii astia au fost extrem de productivi zilele astea, iar Adrian a recoltat de vreo doua ori pana acum din ei. In fiecare a doua zi dupa recolta, erau din nou crescuti, lungi cat o zi de post, chiar si de jumatate de metru, foarte multi, aliniati unul langa altul, in sir indian, si bine ascutiti.
Puteti sa vedeti turturii intr-o postare din anii trecuti, cu poze facute fix pe o vreme ca cea de acum, cu multa zapada, soare si plimbare.
Postarea se numeste "Soare, zapada, iubirica
si surprize de vacanta", din 13 februarie 2019. Link aici: Soare, zapada, iubirica si surprize de vacanta
Ah, mi-am amintit, am
chiar o postare dedicata acestor turturi, tot de atunci, din 16 februarie 2019!
Se numeste „Soare orbitor, zapada orbitoare si... turturi orbitori...” Sugestiv, nu-i asa? Link
aici: Soare orbitor,
zapada orbitoare si... turturi orbi...
Dupa ce am admirat privelistea inzapezita, in alb cu reflexe albastrui, mi-am orientat atentia inspre scopul dedicat al zilei de azi. Inainte de a trece la detaliile concrete ale procesului tehnologic, o sa va dau o veste extraordinara, una fara de care nici nu stiu ce v-ati fi facut, daca n-ati fi aflat-o.
Ei bine, varza pusa la murat zilele trecute, in ideea ca va fi gata murata pana de Revelion macar, daca de Craciun nu o fi, este gata! S-a murat si arata atat de savuros, in culoarea aia galbuie-aurie, de abia m-am abtinut sa nu atac borcanele incepand de azi.
Totusi, pentru ca borcanele cu varza vor aparea in toate pozele care urmeaza, m-am gandit ca e bine sa stiti si voi. Asa, ca fapt divers. Si ca sa va dau idei si inspiratie, in caz ca nu aveati ce face, va plictiseati si nu stiati cu ce sa va mai umpleti timpul pana la Revelion. :)
Ei bine, azi aveam trecut in agenda mea de lucru "de facut salata a la russe". Este "a la russe", adica fara carne, dar, nu stiu cum sa va spun.... eu tot "salata boef" ii spun, chiar daca denumirea asta este improprie si total fara sens. Asa ca, sa nu va impacientati daca o sa-i spun in continuare "salata boef" , ok?
Buuun. Mi-am pregatit mai intai ingredientele pentru prima sedinta foto a zilei. Adica.... sa fac eu salata boef dupa o pauza de 9 ani si sa nu fac poze, si sa nu pun pe blog? Sa nu marchez momentul acesta istoric, si sa nu ma laud intregului mapamond? As fi chemat si televiziunile, pentru un interviu pretios, dar, stiti, acum ei sunt ocupati cu alte chestii, cu statistici si alte nebunii. Deci, am zis "pass".
Am facut poze din toate unghiurile, apoi am inceput ofensiva. Mai intai am pus la fiert morcovii si cartofii rosii.
Cat timp au fiert morcovii si cartofii, m-am ocupat de alte ingrediente. Am taiat marunt castravetii murati (in otet) si.... aici ar fi trebuit sa spun gogosarii in otet. Dar o sa spun ardeii capia in otet. Pentru ca s-a strecurat o eroare si, asa cum stiti, marii bucatri au descoperit si inventat mari retete culinare mai ales din erori (sic!) si mai putin din experimentari. Asa si eu azi.
Salata mea boef trebuie sa aiba cel putin trei culori in compozitie. Asa ca aveam nevoie de rosu. Si ii spun eu lui Adrian sa treaca pe lista de cumparaturi si gogosari in otet. El mi-a cumparat toate ingredientele cu cateva zile in urma, foarte dimineata, cand magazinele erau mai goale, inainte ca gospodinele sa navaleasca printre rafturi, dupa cumparaturile lor. Deci, asta a gasit, asta a luat, ardei capia. Era rosu, era in otet, deci s-a incadrat in cerinte.
Si chiar a fost mai bine, caci acesti ardei capia sunt mai putin acri decat gogosarii, pentru ca au fost copti inainte de a fi conservati in otet (chiar am mai gasit mici resturi de coji negre, ramase de la copt, pe care a trebuit sa le curat).
Intre timp, s-a facut ora pranzului, ora mesei, moment in care am mai aruncat o privire pe fereastra, pentru a verifica din nou starea vremii. Soarele se ridicase deasupra, in varf de cer, umbrele pomilor decorati cu zapada isi mutasera directia inspre nord, iar gerul se ocupa in continuare cu crapatul pietrelor.
Avand cele doua oale pe foc, cele in care fierbeau morcovii si cartofii, am cam stat cu geamul deshis pe jumatate, ca sa iasa aburii. Acest fapt aproape ca era sa-i fie fatal...... dar sa nu anticipez.
Dupa ce am servit noi masa de pranz si cafelele de rigoare, avand forte proaspete, energie noua, si entuziasmul revigorat, mi-am zis ca este timpul sa ma apuc de facut maioneza.
In acest scop, am scos de la hibernare mixerul (care este dotat cu o cuva), care a fost cumparat in 2015 cu putin timp inainte de a ne muta in Gradina, dar pe care nu l-am folosit niciodata. Niciodata, niciodata! L-am cumparat special cu gandul la facut maioneza si salata boef. N-am facut. Niciodata, niciodata, in cei patru ani si jumatate cat am stat in Ardeal. De fapt, din 2013, asa cum v-am spus de la inceput.
Salata asta boef este fooooarte buna, nimic de zis! Dar are atatea caloriiiiiii!!!!!! Doamne, imi vine rau si numai cand ma gandesc! Numai cand rostesc o data "MA-IO-NE-ZA" mi se pare ca am luat in greutate 100 de grame! Asa ca am zis ca strugurii sunt prea acri si ca nu merita efortul. :))))
Asa se face ca mixerul asta a ramas nefolosit. Azi i-am facut botezul. L-am scos din cutie, l-am spalat, l-am miruit bine cu tot ce se pune in maioneza aia - a se citi ulei de masline, muuuult ulei de masline - si am preparat ceea ce n-as fi crezut ca o sa mai prepar vreodata, candva.
Am pus in maioneza si mustar Dijon, facut de mine, dar si un borcanel de mustar simplu, cumparat din magazin, ca m-am temut ca Dijon-ul meu era prea iute si n-o sa ne putem atinge de salata boef nici unul din noi doi.
Si, pana am terminat eu de pus toata sticla aia de ulei de masline, turnat in fir subtire in cuva mixerului, am terminat si prima runda a meditatiei zilei. Caci, asta se intampla joia asta cu toate gospodinele, poate nu stiati. Intra toate in meditatie. Fac maioneza - mediteaza. Toaca marunt castravetii murati - mediteaza. Toaca ardeii/gogosarii - mediteaza. Toaca morcovii si cartofii - mediteaza. Intra intr-o stare profunda de meditatie. Daaa, intra in transa!
Va dati seama de la cate sesiuni de meditatie am lipsit eu atatia ani, din 2013 pana acum? Tocmai de aceea, ca sa recuperez si sa compensez, anul acesta am intrat pe ritm accelerat si am triplat reteta de salata boef! Adica, ori la bal, ori la.... bal.
Probabil ca nu vom mai manca nimic altceva toata saptamana care urmeaza, pana spre Revelion si dupa, atat de multa salata boef am facut! Dar, nah! Ce nu face o gospodina harnica atunci cand este vorba de meditatii?
Dupa ce am terminat de facut maioneza, am acoperit-o cu o punga si am bagat-o in frigider, ca sa se intareasca, sa fie ferma la amestecat, apoi m-am ocupat de morcovi si de cartofii fierti (inainte de a ne aseza la masa erau gata, i-am scos din apa si i-am mai lasat sa se raceasca).
Cu aceasta ocazie, am mai bifat o runda consistenta de meditatie, caci si morcovii si cartofii au fost in cantitati industriale, avand in vedere ca pregateam o salata boef numai pentru noi doi. Numai pentru noi doi! Daaaa, pai, voi ce credeati? Eu ori fac, ori nu fac. Nu ma joc cu jumatati de masura. Fac o data muuuult, mult de tot, de ne saturam si pentru urmatorii 9 ani, apoi nu mai fac deloc. Dupa 9 ani fac din nou. Asa functionez eu in ceea ce priveste salata boef. Daca in al 9-lea an, cantarul are ceva de obiectat, stau o vreme in expectativa. Analizez alternativele si, daca este cazul, mai aman un an.
N-a fost cazul de amanare acum, dupa cum v-ati putut da seama deja. Este al 9-le an? Este. Si fac eu acum salata boef? Fac. Bingo! Deci cantarul meu este (oarecum) multumit, eu sunt multumita, Adrian este si el multumit ca macar in al 9-lea an isi aminteste si el gustul salatei boef facuta de mine. Ca alte retete de salata boef (da, da, a la russe!) am mai mancat noi, doar nu era doar sa visam la ea 9 ani. Dar nu in cantitati industriale! Caci eu, v-am zis, cand fac, fac ca pentru rezervele de Apocalipsa! :)
Dupa ce am terminat si ultima runda de meditatie, am pregatit decorul si scenografia pentru ultima scena a spectacolului. Toate ingredientele au fost frumos aliniate, in cadru fiind invariabil prinsa si varza murata, al carei loc este pe masa, pana cand o voi muta in frigider, sa stea la rece.
Inainte de a incepe sa amestec totul intr-un castron mare, mai intai am creionat cateva tablouri abstracte, in culori de morcovi si cartofi, de castraveti murati si ardei capia in otet, de mazare (un borcan de mazare din magazin), si de pastarnac si telina. Culoarea maionezei a fost tusa de final, completand si armonizand compozitia artistica intr-un tot unitar extrem de parfumat, pe care l-am asezonat cu inca vreo patru-cinci lingurite de mustar Dijon, de-al meu, pentru ca, dupa ce am gustat, mi-am dat seama ca ma temusem degeaba, iutimea nu se simtea, ba mai trebuia suplimentata. Pana la urma am pus aproape jumatate din borcanul acela mare de mustar - ca prea bun a iesit!
Cand gustul final mi-a fost confirmat de papilele mele gustative, care au raportat multumite ca totul este perfect si sa nu mai adaug nimic, am acoperit bine castronul cu o punga si l-am bagat la frigider, unde va sta pana maine, pentru ca aromele sa se "imprieteneasca" intre ele, asa cum scrie in toate retetele de pe internet pe care le-am citit, ca sa-mi improspatez memoria, nu cumva sa gresesc ceva, caci, dupa 9 ani de pauza de "meditatie", m-am gandit sa nu iasa vreo alta mancare de peste in loc de salata boef. Ma rog, a la russe, da.
Dar, am constatat ca, daca ai facut o data in viata salata boef, atunci o sa stii s-o faci toata viata, chiar si cu ochii inchisi. Este fix ca mersul pe bicicleta!
Dupa ce am terminat cu salata si am vazut-o pusa la "dospit" in frigider, am vrut sa aprind instalatia de beculete mov din bucatarie, ca sa fac cateva poze, pentru ultima impresie artistica de final.
Cand colo.... ce-mi vad ochii? La geam, pe pervaz, langa ghiuveciul cu suculenta aia pe care am transformat-o de cateva zile in pensiune de vacanta pentru Gargarita-rita.... am vazut-o intepenita fix pe vilegiaturista noastra cu buline.
"Ce faci tu, draguta mea, aici?" am intrebat-o uimita. "Ce faci tu, fetita? Ai inghetat aici, cat am "meditat" eu azi, cu geamul deschis, cred!"
Am luat-o in palma, i-am vorbit, i-am facut cateva poze si, dupa putin timp, am vazut cum isi misca un piciorus, apoi altul. Eram deja ingrijorata pana s-o vad miscand, dar apoi m-am linistit. Stiu ca gargaritele intra intr-un soi de letargie, de hibernare, la frig, dar, totusi, azi au fost -10 grade afara, iar frigul ala a navalit pe geam cat l-am tinut eu deschis. In interior, in bucatarie, n-or fi fost -10 grade, desigur, dar ea era fix la granita intre valul de frig de afara si valul de caldura din interior (de la calorifer, dar si de la focurile si aburii de pe aragaz), asa ca nu stiam cat de afectata putea fi. N-a fost. Si-a revenit si am cazat-o din nou in ghiveciul de unde cazuse.
O voi mai verifica maine dimineata. Am pus ghiveciul pe raftul de lemn, de langa fereastra, sus, langa feriga, unde va fi mai protejata de acum inainte de diferentele bruste de temperatura, de cate ori voi mai deschide fereastra bucatariei.
In final, am incheiat ziua de meditatie asa cum face orice gospodina care se respecta. Laudandu-ma pe blog, cum altfel?
PS. Meditatia mondiala a gospodinelor, numita "salata boef" s-a incheiat in momentul in care a disparut mixerul din decor si s-a stins lumina. Era deja noapte.... :))))
23.12.2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)