Cules terapeutic de macese

 

Anul acesta, povestea maceselor a inceput mult mai devreme decat anii anteriori. Chiar m-am uitat in arhiva blogului si am trecut in revista cronologia asta. 

27.09.2022 - Am cules macese ca un pirat!

27.09.2022 - Dulceata de macese cu LOVE si pisici (1)

28.09.2022 - Dulceata de macese cu multa Filozofie de Viata incorporata (2)

17.09.2023 - Macese de munte - recolta lui 2023

11.10.2024 - La macesul laudat m-am dus cu sacul!

13.10.2024 - Dulceata de macese, inventata de chinezi

Recitind, mi-am amintit cum de fiecare data, dupa fiecare cules de macese, mi-am promis, nu, mi-am jurat ca este pentru ultima oara cand mai fac asa ceva si ca ever-ever-ever, adica niciodata-niciodata-niciodata :)))) nu ma voi mai apropia de vreo tufa de macese cu gandul de a mai culege ceva. Pe motiv de tepi, desigur. :)))

Cat credeti ca mi-am tinut juramantul? Fix pana in anul urmator. Dap. Deci, cum v-am mai spus si anul trecut, am ceva karma grea cu macesele astea de nu ma pot opri, altfel nu-mi explic. :)))

Pai, mai indura omul o intepatura, hai, doua, hai douazeci, dar doua sute????? doua mii????? Intr-o singura zi? Nope, cred ca mi-a facut cineva ceva farmece, ceva vraji, ceva voodoo, caci numai asa pot sa admit cum de m-am indreptat ca hipnotizata si anul asta cand am vaziut prima tufa cu macese abia date in parg. Deci, nici macar coapte nu erau, dar eu m-am si repezit la ele sa le culeg! Ziceti si voi, ce e asta? Doar o banala obsesie? Neeeee..... sigur e o vraja! :)))

Asadar, cum spuneam mai sus, anul acesta am vazut prima tufa cu macese usor colorate in urma cu patru zile, mai exact pe 02 septembrie. Ne plimbam noi doi alene in zona partiei de schi, soarele stralucea frumos ca la final de vara, era placut afara, caldicel, ca la munte, si tocmai cotisem pe strada dinspre intrarea in padure, pe Promenada Polistoaca, de unde urma sa ne intoarcem spre casa.

Cand... ce-mi vad ochii? Macese! 

- Sufletel, stai un pic sa culeg macesele astea... uite, sunt cateva.... 

Dupa ce am defrisat tufa complet de toate boabele, chiar si de cele verzi, desigur, caci stiam eu ca ele oricum se inrosesc si in casa, in cateva zile, am pornit mai departe victorioasa, tinand in mana punga cea mica pe care Adrian, care are mereu cate vreo punguta la el, pentru orice necesitate neprevazuta, mi-o daduse sa adun boabele pretioase.

Dar, nici nu facem zece pasi, ca vad o alta tufa. 

- Sufletel, le culeg si pe astea, apoi, gata, mergem acasa....

Adrian, rabdator, s-a invartit o vreme in jurul meu, apoi a luat-o usor inainte, gandindu-se ca eram pe final cu cele vreo cateva macese cate credea el ca mai culeg. Cred ca am zabovit acolo vreo 20 de minute. Aproape umplusem punguta aia! Eram in delir! Va puteti imagina? Nu cred. Doar daca aveti si voi o astfel de obsesie ciudata, altfel nu puteti intelege!

De la distanta, Adrian m-a vazut ca am terminat, in sfarsit, m-a asteptat sa ma alatur lui, in pas de plimbare, ca sa ne continuam drumul, insa.... da, ati ghicit!... a treia tufa era acolo, hotarata sa ma opreasca din drum! :)))))

Ca sa scurtez lung-metrajul, am cules si cea de-a treia tufa, apoi m-am concentrat puternic pe autocontrol, ca sa nu reactionez nici cu o clipire de gene la celelalte tufe care au mai aparut si, pe care, desigur, le-am vazut, si mi-am propus ca zilele urmatoare sa incep sa ies la vanatoare de macese. Imi activasem deja virusul, nu ma mai puteam opri si sa ma multumesc numai cu doi pumni de macese. :)))

O sa va arat mai intai macesele culese atunci, in 02 septembrie, apoi continuam povestea.

Retineti ca nici nu fusesem echipata pentru o astfel de operatiune.  Eram imbracata in rochie vaporoasa, de vara. Nu manusi, nu haine corespunzatoare, nu par strans, nu incaltaminte potrivita pentru catarat dupa crengi. Dar, in fine, sa zicem ca tufele au fost destul de joase si oarecum usor de cules, deci n-am inregistrat prea multe zgarieturi. De aici si curajul meu pentru zilele urmatoare! :))))

Mbuuun... dupa doua zile, adica in 04 septembrie, am pornit invazia in mod organizat. :)))

M-am echipat corespunzator si am pornit catre doua tufe pe care le stiam de anul trecut, cand mi-am facut eu inventarul tufelor de macese si harta cu locul exact al amplasarii lor in teren. :)))

Prima tufa, mai mica, am jumulit-o imediat. In doi timpi si trei miscari am cules toate macesele de pe ea, care, de data asta, erau coapte si aproape complet rosii.

Ce-a de-a doua tufa este una imensa, amplasata intr-un loc cam greu accesibil si anevoios de cules, respectiv, langa gardul unui teren care apartine unei firme de reparatii auto si ATV-uri. 

Jumatate din tufa este dincoace de gard, inspre strada, iar cealalta jumatate a tufei este dincolo de gard, in curtea respectiva.

Anul trecut am cules din partea dintre strada si am fost destul de multumita, mai ales ca, daca va amintiti, fusesem foarte traumatizata dupa ce o alta tufa, cu alte macese frumoase si mari, pe care pusesem ochii de ceva vreme si din care amanasem nepermis de mult culesul, imi fusese adjudecata in fata ochilor de alti culegatori pasionati de macese. Asa ca m-am multumit si eu cu ce am gasit in alta parte.

Anul acesta a fost mult mai productiv in macese decat anul trecut si, dupa ce am cules maxim cat am putut din partea de tufa din strada, am ramas un pic pe ganduri si cu privirea tanjind la macesele de dincolo de gard, din cealalta jumatate de tufa.

Si... stiti cum e.... vulpea, cand nu ajunge la struguri, zice ca sunt acri. Ei bine, eu, dimpotriva, vedeam macesele de dincolo de garda parca si mai mari, si mai frumoase si mult mai rosii decat toate celelalte pe care deja le culesesem. :)))

Ce sa fac.... ce sa fac....? Cum sa intru in curtea oamenilor la cules? Voi ce-ati fi facut in locul meu?  :)))

Cu sacosa incarcata deja de cateva kilograme de macese, sa fi avut vreo 3-4 pana in momentul ala, intr-o mana, cu ochelarii la ochi si maxim de obosita, caci ma urcasem pe panta aceea inclinata si greu accesibila, ca sa ajung la cat mai multe macese posibil, si maxim de incalzita de la efort, dar mai ales de la soarele care frigea din inaltul cerului, de parca as fi putut spune ca are o lentila si si-a indreptat cele mai fierbinti raze fix deasupra tufei de macese si deasupra mea, implicit, m-am indreptat spre poarta care dadea in curtea respectiva, care era un fel de parcare uriasa cu tot felul de masini second hand, niste vechituri abandonate peste tot, probabil folosite ca piese de schimb.

In spate, undeva, la umbra unei baraci, era un muncitor. M-am dus direct la el, cu indrazneala. Mi-am zis sa intreb daca imi da voie sa culeg. Ce putea sa se intample? In cel mai rau caz, ma trimitea la plimbare. 

Oamenii sunt politicosi pe aici, nu-mi faceam probleme de vreo reactie nepotrivita, doar ca tufa aia era langa gard, iar langa ea erau parcate niste masini si ma gandeam ca asta putea fi un motiv sa nu fie de acord, ca sa nu zgarai vreo masina. Ulterior aveam sa constat ca si acolo erau niste jafuri de masini. :)))

- Buna ziua! Nu va suparati ca va deranjez, vreau sa va intreb ceva...

Omul, suprins de o asa aparitie in curtea lui cu vechituri, s-a ridicat de deasupra unui morman de fiare  ruginite si, cum nu intelesese nimic din ce-i spusesem, a ingaimat un timid...

- Ce-ati spus, doamna...?...

Am repetat introducerea, dupa care am continuat...

- Vreau sa va intreb daca imi permiteti sa culeg macesele din tufa aceea de la gard. 

- Ce...??? Macesele...?? m-a intrebat un pic buimac, caci nu putea crede ca eu la macese ma refer...

- Da, as vrea sa culeg macesele de pe interiorul tufei, din curte... imi permiteti?

Intelegand omul ca eu vorbisem serios, a inceput sa rada cu pofta, un ras puternic si sanatos, spunandu-mi...

- Macesele???? Culegeti-le, doamna!! Puteti culege si merele, daca vreti!!!

Eu nu vazusem nici un mar si am fost surprinsa de completarea lui, dar, cum eu aveam obsesia mea, i-am spus ca nu vreau merele, ci macesele. :))))

Dupa vreo ora si jumatate de stat in soare si de cules macese din tufa aia din interiorul curtii, am simtit in cele din urma ca ajunsesem la supra-plin. Din toate punctele de vedere.

Mai intai, culesesem 99% din macesele de acolo. Au ramas doar cele la care pur si simplu n-am ajuns, fiind foarte sus. 

Apoi, eram foarte obosita, dar si foarte insetata dupa atata efort si atatat stat in soarele ala dogoritor.

Dar, mai ales, pentru ca nu mai puteam suporta usturimea milioanelor de zgarieturi cu care m-am pricopsit acolo. Deci, nu vreti sa stiti! :)))

Imi venea sa plang de usturime, aveam milioane de varfuri de spini ramasi in degete, in palma, pe antebratul mainii pana la cot, spini trecuti prin maneca bluzei cu care eram imbracata, bluza pe care aproape ca am distrus-o, caci m-am intors cu era agatata in nenumarate locuri la manseta de la crengile pline de spini. 

Imi venea sa dau cu chipiul de pamant, vorba lui Adrian, dar, pana cand n-am cules tot ce-am putut, nu m-am oprit. Pe principiul, totul sau nimic. Si cum de nimicul proverbial trecusem, eram la nivelul de tot, maxim posibil. :))))

Cand am apreciat eu ca am atins maximul, mi-am aranjat putin tinuta, dar si coafura, caci pana si parul imi fusese atacat cu vrajmasie de spinii de macesi, mi-am scos manusile de plastic, de unica folosinta, care ajunsesera ferfenita si prin care imi iesisera afara degetele, ramase astfel fara nici o protectie, mi-am sters un pic palmele cu un servetel umed si parfumat, din poseta, cat sa-mi atenuez un pic usturimea si disconfortul, si m-am indreptat spre poarta, multumita ca macar imi facusem placerea - culesesem trofeul trofeelor - aveam aproape 7 kg de macese in sacosa, asa cum aveam sa constat acasa, dupa ce le-am cantarit.

La poarta, ce credeti ca vad? Merele despre care imi spusese omul ca le pot culege. Erau mici, sfrijite, verzi si usor rozalii pe o parte. Hmmmm.... daca s-a oferit, zic, macar doua-trei sa iau.....si am luat cateva, la cate am ajuns. Am vrut sa-i multumesc omului pentru amabilitate si sa plec, insa nu l-am mai vazut acolo. Asa ca mi-am luat prada de razboi si m-am indreptat spre casa.

Vreau sa va zic ca de acolo, de la tufa aia, si pana la blocul nostru sunt vreo 400-500 m, sa zic, pe care ii pot parcurge in vreo 2-3 minute in pas lejer, de plimbare. Dar, stia el, Cosbuc, ce stia... parafrazandu-l, am zis si eu atunci.... mai greu imi pare drumul, acum la-ntors acasa... as vrea sa zbor, dar sacosa din mana nu ma lasa.... :))))

Va las pozele pe care le-am facut joi, 04 septembrie, apoi trecem mai departe.

Tot ce-am mai putut sa fac dupa ce am ajuns acasa, a fost sa le fac cateva poze si sa le abandonez in balcon, dupa care m-am apucat sa-mi oblojesc ranile de razboi.

Cu ajutorul lui Adrian, care s-a transformat in asistent medical sef de campanie, am inceput amandoi cu o penseta si cu o lupa sa scoatem spinii din palma, din degete, de peste tot.... 

Si azi, cand scriu aceste randuri, dupa doua zile de la ziua ofensivei, eu inca imi simt mana dreapta inflamata, zvacnind, cu usturime in locurile din care am extras spinii. Plus, febra musculara si la picioare, si la maini, dar si la spate. 

Din fericire, langa tufa aceea, in interior, erau depozitate cateva caramizi, pe care m-am urcat ca sa ajung la crengile mai lungi si mai inalte, dar care mi-a suprasolicitat si incordat intregul corp intr-o incercare de echilibristica, in combinatie cu o concentrare si atentie distributiva, ca nu cumva sa ratez vreo maceasa, caci, nu-i asa, daca tot luptam in transee, macar sa iau cat mai multi prizonieri de razboi. :)))))

Abia azi m-am simtit cat de cat refacuta, cu psihicul reechilibrat, si am putut sa ma ocup de o prima etapa in procesarea maceselor, respectiv, curatarea de codite, frunze si de alte gunoaie adunate in procesul culesului terapeutic (sic!) :)))

In cele doua zile care au trecut, macesele s-au mai inrosit, asa ca am putut sa le fac noi poze. le-am sortat pe cele care inca sunt mai verzi, dar, pana maine sau poimaine, cand ma voi ocupa de etapa urmatoare din procesul de fabricatie a mult ravnitei dulcete de macese, ele se vor inrosi complet.

Azi am facut si inventarul boabelor, caci, ma stiti deja, eu nu ma dezmint, intotdeauna imi numar macesele inainte de a le transforma in dulceata. Anul acesta am adunat, in total, pana in acest moment, 4700 de boabe! Peste 7 kg de macese!!! :))))

Urmeaza sa le iau din nou la mana, bob cu bob, ca sa le tai cu o foarfeca mustatile si abia apoi le pot pune la fiert ca sa fac ceaiul de macese, care se lasa la infuzat peste noapte. A doua zi se paseaza macesele (alta operatiune grea, care concureaza cu spinii de la culesul terapeutic), si abia apoi pasta obtinuta  se pune la fiert cu zahar, lamaie si esenta de vanilie. 

Dar pana acolo mai avem. 

Deocamdata, va las pozele facute azi, dupa ce le-am curatat de gunoi si le-am numarat. In cele din urma am decis sa le amestec pe toate la un loc, cele rosii cu cele mai putin rosii, pentru ca oricum se vor mai inrosi in urmatoarele doua zile pana ma voi apuca eu de etapa urmatoare. 

Asadar, daca voi credeati ca dulceata de macese se face usor, ei bine.... incercati intai sa culegeti 7 kg in doua ore, in soare dogorator, cu mainile goale, dupa ce asa-zisele manusi de unica folosinta se zdrentuiesc in primele 10 minute, apoi luati bob cu bob la mana de trei ori (o data la curatarea gunoiului, apoi la numararea contabila, apoi la taierea mustatilor). :))

Daca toate acestea nu vi s-au parut suficient de terapeutice, treceti macesele fierte prin sita, ca sa separati semintele. Nici nu stiti ce pierdeti! Terapie transcedentala, complexa, combinata cu antrenament de intarire a muschilor, plus antrenarea rabdarii, tenacitatii, dar mai ales a autocontrolului, caci, dupa toate aceste incercari spirituale, de inalta clasa, asemanatoare provocarilor marilor maestri tibetani, nu stiu cine se mai poate abtine de la cateva mantre specifice de reglare a energiilor ying si yang, mai ales a celei yang, care rupe toate barierele, sparge toate tiparele si se descatuseaza ca un tunet in toate cele patru zari. 

In caz ca vi se par prea putine cele patru zari terestre, va puteti extinde expandarea energiei yang si spre cosmos, caci entitatile de dincolo de spatiul planetar stiu si inteleg cum e cu procesarea maceselor si a dulcetei de macese. Va asigur eu ca ele stiu. Eu sunt la a treia editie de expandare a energiei yang din mine, ocazionata de macesele cu pricina, deci, va vorbesc din propria experienta. :))))

Sunt atat de experimentata, incat ma bate gandul sa organizez niste cursuri de spiritualitate transcedentala pentru armonizarea energiei yang, descatusata, cu energia ying care se chinuie saraca sa faca fata situatiei in mod onorabil, dar nu prea poate singura. :))))

Avem doritori? Gata? Deschid listele de inscriere. Despre conditiile necesare participarii la un astfel de curs terapeutic voi reveni cu alta ocazie. :))))

Organizez cursul, dar, sa stiti - ma juuur!!!!! - eu nu mai culeg macese ever-ever-ever!!!! Parol. Va las voua placerea asta!  :))))

06.09.2025