Oglinzile Sufletului: Am fost Printesa intr-o viata trecuta

Nici nu stiu cum sa incep aceasta postare, caci am atat de multe idei in cap, si toate mi se bulucesc in minte sa fie exprimate. :)))

Mai intai ar trebui sa precizez ceva foarte important. Conform teoriei hermenauticii, exista cele 7 legi principale care guverneaza lumea terestra, dar si intregul nostru univers, legi care acum pare ca sunt, de fapt, 13+1.

In fine, una din ele se refera la legea dualitatii. Bun/rau, frumos/urat, sus/jos, rece/cald, feminin/masculin si asa mai departe.

Doar ca sunt altii care spun ca, pe baza legii fractalice, nici legea aia, a dualitatii, nu este batuta in cuie, ci se multiplica mai departe. Deci, cei buni se impart in doua, buni-buni si buni-rai. Cei rai si ei se impart in rai-buni si rai-rai. :))))

Pe acest considerent, stand ea Bubulina si meditand intr-o zi cu soare, ce credeti ca mi-a spus?

- Mami, iti amintesti ca iti spusesem odata, demult, ca lumea buna nu-si face fotografii la farfuriile cu mancare si nu le posteaza pe facebook?

Upsss.... mi-am zis... sa vezi ca urmeaza o mustruluiala zdravana si o sa-mi tina o teorie despre ce se face si ce nu se face in lumea buna, cea din care Maria Sa, Principessa, face parte. Bine ca am renuntat la facebook, ca m-as fi simtit vizata. :)))

Dar... surpriza! Sa vedeti ce-mi zice!

- Sa stii, mami, ca, totusi, lumea buna se imparte si ea in doua: o parte a lumii bune considera ca nu se fac poze si nu se posteaza mancarea pe facebook, in timp ce a doua parte a lumii bune considera ca este inspirational sa faci asta, caci poti oferi un exemplu, o alternativa celor care au nevoie si, astfel, poti contribui la evolutia societatii si a omenirii, in general. Stiai?

Pfffiuuuuu.... cred ca am scapat! - mi-am zis. I-am zis ca nici n-as fi putut banui asa ceva, stiind-o foarte exclusivista si intrasigenta in ceea ce ea numeste... construirea si promovarea propriei imagini. :))

Ca sa nu mai lungesc povestea, in consecinta, am primit unda verde de la Bubu ca sa postez pe blog ce-am gatit eu azi, in zi magica si super-califragilistica de 9.9.9. :)))

Ce legatura are asta cu viata mea de Printesa dintr-o viata trecuta? - o sa ma intrebati. :)))

Fiti atenti. :)))

Eu tot spun asta de ani si ani, dar pare ca nu am fost suficient de convingatoare.

Oare faptul ca am extrem de multe tabieturi de printesa, de obiceiuri, mofturi, pretentii si preferinte imperiale, nu este un motiv destul de clar? Nici cele 6 personalitati ale mele, care incearca, pe rand sau toate deodata, sa demonstreze ce vita nobila, princiara, se afla in strafundurile ancestrale ale genealogiei mele transgenerationale? Nici diferitele mele rutine zilnice (sau nocturne), ale caror radacini sunt evidente?

Spre exemplu, stiti vorba aia, scoasa dintr-o poveste populara, cum ca o printesa poate dovedi ca este de neam princiar numai daca simte boaba de mazare sub cele 7-8 pilote peste care ea doarme? Ei bine, eu sunt aia! :))) Bine, si Bubu e, dar si eu. :)))

Nu dorm peste 7-8 pilote, dar, fereasca dumnezeu sa fie vreo boaba de mazare pe undeva, pe oriunde in acest univers, boaba care sa nu fie aliniata perfect cu menirea si locul ei precis in matematica universala, ca eu o stiu imediat, o simt si ma rasucesc de nenumarate ori, pe toate partile, pana cand toate personalitatile mele declara, la unison, ca boaba aia de mazare afurisita si-a gasit locul ei precis in cosmos si-si vede de treaba ei, abia apoi putem sa adormim linistite. :)))

Un alt exemplu se refera la cele... zece perne mari si zece perne mici... fara furnici, va rog! :))))

Ei bine, inainte de a ma baga in pat, ritualul meu princiar presupune sa-mi aranjez cele doua perne mari si o perna mica intr-un anume fel, dar si sa fie maxim de pufoase, iar daca nu sunt, le fac eu sa fie, batandu-le cu palmele pe toate partile, pana cand li se aranjeaza fulgii exact cum trebuie, la locul lor, exact ca boaba aia de mazare. :)))

Aseara, urmarindu-ma Adrian cum imi aranjam pernele in baza ritualului meu din fiecare seara (si din toti cei 13 ani de cand este martor al acestui demers princiar), imi spune usor amuzat:

- Pui, inca ma uimeste cum iti aranjezi tu in fiecare seara pernele tale.... ca sa fie intr-un anumit fel si acolo unde trebuie...

- Pai, eu ti-am mai spus, sufletel, ca am fost Printesa intr-o viata trecuta, dar tot nu ma crezi! :)))) Daca pernele nu sunt asa cum trebuie sa fie si acolo unde trebuie sa fie, le fac eu sa fie. :))

Cand eram Printesa, in mod sigur aveam si ceva cameriste in jurul meu care faceau asta, dar acum, in viata asta, in scriptul de destin de acum, cameristele au fost taiate din schema de personal. Probabil ca nu a mai fost buget si pentru ele. Dar, asta e, nah, ma descurc si eu cum pot. :))))

Introducerea asta a fost lunga, dar necesara. Caci ceea ce urmeaza, dupa cum v-ati dat seama deja, are legatura cu anumite preferinte culinare pe care doar o Printesa le poate avea, nuuu? :)))

Comparasem zilele trecute supliciul de a culege macese din tufele pline cu spini cu supliciul culegerii urzicilor.

Fapt care mi-a declansat - bineinteles!!! - pofta poftelor, cea mai princiara dintre toate, mai princiara chiar si decat cea pentru Covrigul de aur, al carui gust aproape ca l-am uitat de cand n-am mai mancat, dar mai mult decat atat, mai princiara chiar si decat pofta de Amandine, daca va mai amintiti obsesia mea pentru amandine, ca parca a fost intr-o alta viata cand am mancat ultima amandina! :)))))

Ce caviar? ce fite si fonflicuri? Scuzati, astea sunt pentru cealalta parte a lumii bune, cum spunea si Bubulina. Lumea mea buna, cea princiara din care imi trag radacinile si ADN-ul, are niste preferinte muuult mai speciale, cum ar fi.... urzicile! :)))

Si, cum aveam congelatorul plin cu cateva milioane de pungi cu urzici culese asta primavara, am decis fara nici o deliberare, ci prin atribuire directa, pe sistem politic, ca TREBUIE sa gatesc niste urzici. NEAPARAT! :))

Ceea ce am si facut. De ieri am discutat cu Adrian si imi cumparase deja toate ingredientele care imi lipseau, asa ca azi, in paralel cu dulceata de macese, m-am apucat de facut urzicile.

Aveam deja planul in minte, cum sa-mi organizez etapele de lucru pe cele doua fronturi de actiune astfel incat sa termin mancare pana la ora mesei, caci, asa cum v-am spus la postarea anterioara, nu mai aveam altceva in frigider.

Daaaar... stiti cum e.... cand pofta e mare, te cam impinge de la spate sa sari etape, sau sa le scurtezi, eventual. Sau sa le exagerezi. :)

Cand eram aproape pe final, chiar si Adrian si-a facut drum de cateva ori pe la bucatarie cu diverse subiecte fooooaaarte urgente (sic!!) de discutat cu mine :))), fiind de fapt curios tare sa vada in ce stadiu sunt cu urzicile si cam cat mai are de asteptat pana cand erau gata. Caci prea se simtea venind dinspre bucatarie mirosul apetisant de usturoi si de urzici!!! :))))

El stie ca nu prea este indicat sa intre in bucatarie cand gatesc, caci atunci eu prefer sa fiu singura in spatiu, ca sa nu-mi distraga atentia de la fluxurile pe care le am in mintea mea, dar si ca sa nu ma impiedic de el in diversele si nenumaratele mele drumuri du-te/vino ce par aleatoare, dar care au o anumita logica ocultata, intre masa, aragaz, chiuveta, dulapuri, care se inscriu atat ca adevarate circuite de Formula 1, dar si ca labirinturi cu sensuri clare, numai de mine stiute, cu iesiri multiple, dar, totodata, paradoxal, parand fara iesire, prin recursivitate. :)))

In cele din urma mi-am terminat toata treaba la timp. Am obtinut si prima serie (din trei) de dulceata de macese, dar am terminat si urzicile la timp, ca sa ne putem aseza la masa.

A iesit un fel de ciulama de urzici, caci Adrian mi-a luat o galetusa de smantana in loc de un pahar mare de smantana, iar eu am decis in ultimul moment ca nu se va supara nimeni daca pun toata smantana deodata, pe principiul meu atat de binecunoscut - ori totul, ori nimic. :))))

Ne cerem scuze ca am facut doar vreo trei-patru poze cu produsul finit si mai multe cu fazele intermediare, dar cred ca intelegeti - pofta mare, ora de masa - cine sa mai stea de poze? :))))

Asadar, am mancat urzicile (facute cu ceapa, unt, gris, smantana si muuuult usturoi) cu mamaliga si cu ochiuri, fix asa cum numai o Printesa le-ar fi mancat: cu pofta! :)

N-am avut bucatari care sa le pregateasca in locul meu, si n-am avut nici pe altcineva care sa spele vasele dupa, probabil ca pe acestia, plus cameristele, le voi primi intr-o viata viitoare, dupa ce voi face o reclamatie undeva, Sus, pentru o asemenea lipsa. :))

Voi cere o suplimentare de buget, voi cere sa se taie de la altii, nu ma intereseaza, sa se faca o rectificare de buget cumva, sa mai dea afara alte posturi, sa mai mareasca varsta de pensionare a altora, nu vreau sa stiu ce, dar mie sa mi se lase echipa de deservire necesara in asemenea vremuri de restriste pe care toti le traim, fir-ar sa fie de treaba! :))))

Dincolo de gluma, asta a fost, noi am mancat urzici azi, in zi de 9.9.9, sfidand toate legile universului, toate legile hermenauticii, toate legile asa-zisei lumi bune, sfidand toate bugetele, toate taierile de salarii si pensii, toate concedierile si toate restructurarile si falimentele terestre, toate guvernele care cad, toti presedintii care vor cadea si toti ocultii care nu stim ce fac, dar sigur poftesc si ei la urzicile noastre.

Nu stim ce vremuri vor veni, dar, noi, cel putin urzici inca mai avem. :))))))))