Reintegrată
Autor: Liliana Pașcanu
Femeie frumoasă, mă uit către tine
și parcă mi-e greu să te recunosc.
Tu ești fata-aceea lăsată în urmă,
demult, cu aroma de mosc?
Acum ai parfum de sfințenie albă,
din cupe de crini înfloriți în lumină.
Te văd în inima mea de fecioară,
când pașii-ți erau decorați cu verbină,
în zile în care, ca o barcă-n derivă,
pluteai într-un mijloc de ocean violent,
în nopți furtunoase, înspăimântătoare,
când nimeni alături nu-ți stătea,
vigilent,
când timpul trecea fără semne în riduri,
dar tu-l măsurai în credința că poți,
doar c-o rugăciune, să-nvingi vijelia
și apoi, pân-la mal, curajoasă să-noți.
Te văd și asist, dintr-o altă oglindă,
la tot ce-ai trăit și nu-mi vine a crede
cum ai învățat să respiri spre miracol,
trecând de-ndoiala ce îl precede.
Te-am văzut transformându-te lent, dar
atentă
la fiece umbră ce-a-ncercat să te-nghită.
Din lacrimi amare-ai făcut o cărare,
din nesiguranță ai ieșit șlefuită.
Te-am privit în genunchi, uneori, disperată,
adunându-ți puterea, și-apoi ridicată
cu mult mai decisă, cu flăcări în palme,
cu buzele strânse, gata de judecată.
Acolo, departe, unde tu vedeai ziduri,
era și o ușă. Iar tu ai deschis-o.
Sperai să plonjezi în acea libertate
pe care, în vis, Dumnezeu ți-a promis-o.
N-aveai nici o hartă să-ți dezvăluie pașii
și nimeni în jur nu era să îți spună
încotro să o iei, ce să-ți pui în
bagaje,
cum o să reziști într-o lume nebună.
Doar o constelație a clipit luminoasă,
undeva, la o margine de cer înstelat.
Doar ea ți-a șoptit pentr-o clipă că
meriți
să ieși la lumină. Și te-ai relaxat.
Te-am văzut, fată dragă, cu o listă de
vise
și cu un scenariu sculptat în cerneală.
Cu ele-ai pornit peste orice obstacol,
Învățând libertatea cu îndrăzneală.
N-ai crezut că ea vine cu un cost
totdeauna,
dar pacea divină ți-ai recâștigat-o
când, rostind adevărul, curajul din tine
ți-a recunoscut-o și aplaudat-o.
Ai reînvățat zi de zi, ceas de ceas,
să ai grijă de tine și de inima ta.
Te-ai uitat în oglindă să-ți confirmi reușita
și, deja, altcineva din ea te privea.
Ai știut să-nțelegi și să-ți faci jurământul
de credință pentru un alt viitor.
Este acela pe care eu azi îl trăiesc.
Draga mea, recunoaște, e uimitor!
Ți-ai pus limite clare și-ai știut să-ți
explici
și căderile, dar și îndoiala,
și-așteptările-n locul tăcerilor mici,
și-atitudinea, dar și croiala.
Ți-ai făcut din reflexie o alegere
sfântă,
rezonanță înscrisă într-un cod.
Ai oprit lângă tine doar ce îți face
bine
și-ai respins tot ce-i incomod.
Ți-ai promis profeții împlinite deplin
și-ți confirm, draga mea, ai reușit!
Toate visele scrise în liste, demult,
eu cu tine, cu-adevărat le-am trăit.
Rugăciunile tale din trecut, neîndoielnic,
au ajuns până la Dumnezeu.
Ți-a răspuns, vezi prea bine, căci eu
sunt aceea
ce-ai primit-o de la El, ca trofeu.
Te-am văzut transformându-te dintr-o
lanternă,
care noaptea abia pâlpâia,
într-o flacăra imensă, ce arde-n cuvinte
adevărul ce te va mângâia:
din sămânța aceea ascunsă în tine,
am crescut, draga mea, o grădină.
Ea-nflorește bogat, în albi crini
parfumați,
radiind-n albă și sfântă lumină.
Căci suntem amândouă în acest carusel:
fiecare ducând în buzunare
alte vise și alte dorințe pe drum,
dar cu-același bagaj în spinare.
Azi propun să-l abandonăm amândouă -
l-am citit, l-am iertat și l-am scris.
Este timpul să fim, împreună, deodată,
în același destin - ne-am promis!
Din ”noi două” vom fi, peste noapte,
doar ”una”.
De mâine vei fi integrată în mine.
Mi-am dorit, înc-o dată, să te las să-mi
vorbești,
să-mi reamintești ce-i cu tine.
Astăzi îți mulțumesc pentru tot ce-ai făcut
pentru cea care astăzi te vede.
Vei rămâne în mine mereu - amintire.
Ești salvată! - chiar de nu îți vine a
crede.
Notă copyright:
Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat
de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest
blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu
excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod
explicit sursa.
Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul
blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau
electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare
sau recenzii, cu menţionarea sursei.
Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini
creativitatea şi unicitatea!
Îţi doresc lectură plăcută!
Cu drag,
Liliana Pașcanu
19.09.2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)