La macesul laudat m-am dus cu sacul!

 

Cam asa, exact ca-n titlu, am patit eu ieri. M-am dus la macesul laudat fix cu sacul! Si era sa ma intorc cu el gol. :))) Dar sa  nu anticipez finalul. ;-)

Inainte de a intra in poveste si a va da detaliile, o sa va introduc in atmosfera si in decor. 

Este vorba de atmosfera de toamna montana, care acum, in aceasta prima decada a lui octombrie, este la al doilea val de colorare a pomilor. 

Anul acesta culorile specifice de toamna au inceput a se arata mai devreme decat in alti ani, pe la mijloc de septembrie, cand a fost primul val. 

Toti pomii care atunci s-au ingalbenit, s-au inrosit si au ruginit, acum aproape ca sunt scuturati. Insa au venit din urma ceilalti pomi, cei care atunci erau verzi, si care acum fac si ei spectacol de culoare.

Am adunat multe poze, enorm de multe, cu decorul nostru montan de octombrie, dar am ales sa le pun aici doar pe cele facute in ultimele doua zile. Daca si doar atatea vi se par multe si va plictisiti, puteti sa sariti peste ele. Pana la urma sunt doar niste copaci, nu? Ce, copaci colorati de toamna n-ati mai vazut voi? Povestea, povestea! - ce atatia copaci?! :)))

Pe mine ma fascineaza schimbarile nuantelor pomilor de la o zi la alta, iar unele poze reflecta cu varf si indesat aceasta fascinatie a mea. ;-) 

Mi-am fotografiat zilele astea atat toamna din balcon, unde iedera noastra s-a colorat si ea timid, mai mult in roz pal deocamdata, cat si toamna de afara, insistand temeinic pe anumiti pomi, pe care i-am prins in cadru din toate pozitiile, din toate unghiurile, nu cumva sa pierd ceva, nici lumina care cadea diferit, nici nuantele, nici formele impresionante, pe care numai toamna le imbraca in rochiile ei elegante de frunze. 

Asa ca sa nu va mire ca pana si pomul nostru din fata blocului, pe care eu il iubesc, l-am surprins in vreo cinci poze (sau mai multe), asa cum ii sta bine unui fotograf pasionat, obsedat si, desigur, dedicat. :)))

Dupa pozele cu toamna intru in poveste, promit! :)))

Asadar, zilele acestea frumoase, cu cer senin, albastru, cu toate culorile toamnei in frunze, cu muuuulte grade in termometru pentru aceasta perioada la munte, de-am ajuns din nou la bluze si tricouri cu maneca scurta, ne-au incantat simturile si ne-am plimbat maxim pe toate traseele noastre pe unde ne place sa ne plimbam.

Asa se face ca, zi de zi, fara sa-mi propun, dar beneficiind de finul simt al observatiei de care dispun, si pentru folosirea caruia nu depun nici un efort, caci imi vine de la Sine, am observat si inventariat toate tufele de macese existente, care isi schimbau treptat culorile si ma ispiteau la cules.

Cititorii fideli isi amintesc ca anul acesta am initiat activitatea de cules macese devreme, chiar de la final de august, cand am si facut prima sarja de dulceata de macese. 

M-am gandit eu atunci ca avea sa fie si ultima, caci, dupa cum va amintiti, daca va amintiti, ramasesem de anul trecut fara robotul pe care il foloseam in proces, si, fara el, mi-a fost extrem de anevoios sa pasez macesele, sa le trec prin sita si sa obtin pasta de macese din care se prepara dulceata. 

In fine, m-am descurcat eu pana la urma in august si fara robot, caci a fost mai mare pofta de dulceata decat chinul procesului de productie, dar imi propusesem sa nu mai trec prin asta. Adica, bine, am eu rabdare de chinez cat caru', dar nici harakiri ca japonezu' nu prea am chef sa-mi fac. :))))

Asa a trecut luna septembrie, fara sa-mi mai pese de macese. 

Ma uitam luuuung dupa ele, dar numai pentru ca mi se pareau ca ma cam infrunta cu tupeu prezenta lor insidioasa si ca ma cam provocau la cules, dar m-am stapanit si, cu un autocontrol extrem de maestru inaltat, de shaman si de intelept eremit din Hymalaia, da, toate la un loc, am reusit sa trec pe langa ele fara sa-mi pese. :)))

Intre timp, insa, pe la inceputul lui octombrie, ne-am cumparat un alt robot si asa mi s-au schimbat prioritatile. :)))

Asa se face ca ieri, in timpul plimbarii noastre pe un anumit traseu, unul care trecea pe langa niste tufe de macese uriase, cele care in august aveau macesele inca verzi, de data asta erau coapte, frumoase, rosii si mari, numai bune de cules pentru dulceata. Erau grasane si suculente, lucioase si perfecte! :))

Asa ca, trecand pe langa ele cu Adrian, i-am spus: "Sufletel, gata, m-am hotarat, dupa ce servim masa de pranz, imi iau vreo doua pungi mari si ma voi intoarce la tufele astea, sa culeg macesele si sa fac din nou dulceata." :))

Si, spunandu-i asta, eram atat de mandra de mine si de hotararea mea, de nici nu va puteti inchipui! Parca ma decisesem sa escaladez Everestul si doar il informam pe Adrian ca intr-o ora aveam sa ajung in varf! :)))

Zis si facut!

Dupa nici o ora, hai, poate doua, ma indreptam fericita, cu o sacosa la mine, catre tufele cu pricina.

Puteti vedea in insemnarea din august cum aratau acele tufe atunci, cu macesele verzi. De data asta, gandeam eu pe drum, aveam sa le fotografiez mai intai incarcate cu macesele rosii, apoi cu tufele golase, dupa ce aveam sa culeg totul. Totul! Asa imi propusesem. Pe principiul "Totul sau nimic!" :))

Erau enorm de multe macese acolo, stiam, avea sa-mi ia mai mult de o ora sa le culeg, dar nu ma grabea nimeni, imi spuneam eu pe drum. Chiar mi-am facut si o estimare a ingredientelor, precum si a numarului de borcane pe care urmam sa le umplu cu dulceata. :))

Ma apropii, cobor eu si ultima strada care ma ducea intracolo, apoi urc si strada cu pricina, care cotea usor spre dreapta, pe dupa o pensiune mai mare. Acolo erau tufele, chiar langa pensiunea aceea, intr-un petic de iarba insorita. 

Dar... stupoare!!!! Tunete si fulgere!!!! :)))

Dau cotul dupa pensiunea cu pricina si observ ca trufele mele de macese erau sub asediu! Doua persoane, un cuplu, sot si sotie, culegeau de zor macesele mele! :))))

Am simtit ca-mi cade cerul in cap, peste mine!!! :))))

Ce era sa fac? Mi-am continuat drumul pe langa ei, ca si cum aveam o treaba importanta undeva mai sus, dincolo de ei, apoi am cotit pe o alta strada si m-am indepartat intr-o furtuna de emotii. :)))

Eram super nervoasa pe mine!!!! Cum a fost posibil sa las sa treaca mai mult de o luna fara sa ma decid sa vin sa le culeg? Si fix in ziua in care m-am decis, ele sa fie deja adjudecate de altcineva inaintea mea?! 

Pffffiuuuuuu..... mai ca-mi venea sa dau cu chipiul de pamant, vorba lui Adrian!!!! :)))

Ca sa nu ma intorc cu mana goala, m-am reorientat catre alte tufe, unele mai mici, unde stiam ca mai pot gasi ceva de cules. Am gasit, da, insa gandul si sufletul imi ramasesera tot la celelalte, care erau perfecte! Perfecte!!! :)))

M-am apucat de cules ce-am gasit, m-am zgariat pe maini parca mai mult ca niciodata, de parca Cineva vroia sa-si rada de mine, apoi m-am indreptat spre casa. Asta era, ce puteam sa mai fac? 

Pe drumul de intoarcere am descoperit si o tufa de urzici proaspete, abia iesite in ultimele zile de caldura, ele crezand ca a venit din nou primavara dupa noptile friguroase din urma, in care am avut chiar si -1 grad. 

Primavara asta tomnatica, sau mai corect toamna asta primavaratica, a dat multe plante peste cap, caci am citit pe internet ca in unele zone a inflorit a doua oara liliacul, magnolia, chiar si ciresi am vazut treziti la viata. 

La noi doar menta si urzicile au mai produs o noua recolta de frunze si, daca tot le-am vazut, am rupt cateva, mai mult ca o compensare pentru macesele pierdute, caci congelatorul inca este plin cu urzicile culese in primavara. 

Dar, cum urzicile nu sunt niciodata destule, m-am bucurat de noile frunze proapete. Sunt tocmai bune si suficiente pentru urmatoarea ciorba. 

Cum prada de razboi a fost cam necorespunzatoare, dupa pretentiile mele, raportata la prada de razboi care ar fi putut fi, dar care n-a fost, am fost nevoita sa ma impac cu ideea si sa-mi invat lectia pentru anul viitor. 

Sa vedeti voi la anul ce defrisare masiva de macese se va intampla in Predeal, pe langa Predeal si, in general, in orice locatie pe unde ne vor purta pasii, iar ochii mei vor vedea ceva de cules, orice! Am zis! :))

Acasa, fara alte sperante de moment, m-am apucat de curatat macesele din punga, macese care, ca si vrabia din mana, oricum, erau mai bune decat macesele cele ce puteau fi ca cioara "de pe gard", dar care nici macar "pe dupa gard" nu mai erau. 

Le-am taiat mustatile din varf, ocazie cu care le-am si numarat, asa cum numai contabilii chinezi mai fac, caci, altfel, cine oare mai are rabdarea si curiozitatea sa faca asa ceva?  :))))

Doar eu si contabilii chinezi, cum ziceam! 

Eu numar macesele in fiecare an, se stie! De data acesta am numarat 1200 boabe. Cam mici, cam pricajite, dar 1200. Am umplut cu ele un castron. 

Daca le-as fi cules pe celelalte, care erau de doua ori mai mari si mai grase, poate chiar de trei ori, unele dintre ele, as fi umplut doua sau chiar trei castroane cu aceleasi 1200 de boabe! :)))

Dar, nah, daca m-am decis eu la Sfantu'Asteapta sa culeg?! Mi-au luat-o altii inainte! Asa-mi trebuie! :))

De-acum inainte aplicam principiul acela sfant, sacru, mistic, dacic, arcturian si pleadeean, cum il stiti si voi, "Ce-i in mana, nu-i minciuna!":))))

Dupa ce le-am curatat pe toate cele 1200 de boabe de mustati, si dupa ce le-am spalat, mi-a trecut cheful de dulceata. Inca eram in doliu dupa celelalte macese. Jeleam, cum-ar-veni. :))))

Le-am bagat in frigider si le-am lasat pentru a doua zi, adica pentru azi. 

Cu atat mai mult cu cat si mainile ma usturau, vreo doi tepi inca ma sfidau obraznici, infipti in degetele de la mana dreapta, cateva zgarieturi din care imi cursese si ceva sange, si poate chiar si ceva mate imi iesisera pe acolo, nu stiu, ma usturau, ce sa va mai zic? Eram unul din ranitii de razboi. Imi scazuse vibratia ingrijorator! :))))

Cu toate acestea, dragostea de tara nu m-a parasit nici o secunda! Ca sa stiti! :)))

Azi dimineata, m-am trezit alt om. 

Dupa o noapte intreaga dedicata vindecarii prin linistire autoindusa, prin lucru cu sinele, pentru vindecarea traumei si curatarea aurei de toate impuritatile produse de incidentul zilei precedente, prin aplicare temeinica de tehnici spirituale, EFT, mantre, meditatii transcedentale, reiki, shamballa multidimensional healing, prin ardere de tamaie si uleiuri esentiale, prin imersie in undele sonore ale gongului tibetan si ale unor melodii de relaxare si armonizare a frecventei mele interioare, pana azi dimineata imi crescuse din nou vibratia la cotele mele bune, obisnuite, m-am trezit voioasa si - ce credeti? - eram hotarata sa ies din nou la cules de macese! :))))

Stiam eu din anii trecuti un alt loc de unde mai culesesem macese multe, undeva pe langa calea ferata. Si i-am spus lui Adrian chiar de acasa, dinainte de a iesi la plimbarea noastra zilnica: "Sufletel sa mergem direct acolo, este un loc mai dosit, poate nu l-a descoperit nimeni!" :))

Deci, mai aveam traume sau nu mai aveam? :)))

Drumul ne-a fost deschis de o reclama pe o masina, pe o duba, care spunea "Gradina din camara ta". 

Ok, era incurajator. Pana acolo am mai surprins si cateva culori de toamna in cateva fotografii, caci niciodata nu-s destule, sa nu aud nici un carcotas carcotind, apoi am coborat pasarela si cele cateva trepte care duceau pe terasamentul inclinat, unde stiam eu ca sunt tufele cu pricina.

Dar.... stupoare!!! Tunete si fulgere!!! :)))

Tufele nu mai erau acolo! Fusesera taiate, defrisate, nici o tufa de macese nu mai era, locul fusese perfect curatat, probabil de catre lucratorii de la intretinerea caii ferate. Doar o multime de liane de iedera rosie se intindeau pe povarnisul acela in panta, sfidandu-ma cu neobrazare. Nu m-am asteptat la asa ceva! In vecii vecilor, nu!!! :)))

Ce era sa mai facem? Am facut cale intoarsa spre casa.

Cu atat mai mult cu cat cerul se acoperise de nori si pareau ca se pregatesc sa ploua peste noi, asa cum prognozele anuntasera pentru dupa-amiaza. 

De ciuda, mi-am zis ca macar niste selfiuri sa-mi fac, sa nu ma intorc cu mana goala acasa. Ne-am oprit si in fata unor vitrine, pe care am grija mereu sa nu le ratez, pentru ca le folosesc ca oglinzi pentru selfie-uri, asa ca macar mi-am facut pofta asta, daca macese iar nu culesesem conform asteptarilor. :)))

Ca sa fie scenariul complet, am primit si o cireasa pe tort, caci ne-a prins si ploaia. :)))

Umbrela nu aveam, iar Adrian era imbracat in camasa cu maneca scurta, deci numai ploaia ne lipsea. In plus, eu aveam parul abia spalat, intins si ondulat pe bigudiuri cu o seara inainte si nu-mi doream ca ploaia sa mi-l ude si sa mi-l transforme in par de catelus-cu-parul-cret, asa cum mi se intampla mereu de la umezeala direct pe el din aer, cand e ceata, ploaie sau ninsoare. Mi-am pus eu esarfa mea Ema-Boema pe cap, dar, stiti cum e, ca o plasa, nu prea m-a ajutat. Cum v-am spus, cireasa pe tort. :)))

Din fericire, n-a plouat nici tare si nici mult. A picurat razlet. Ca eram asa de nervoasa de la cea de-a doua ratare de cules macese, incat m-am zburlit un pic la Dumnezeu si i-am spus - de fapt sa recunosc, l-am rugat -  sa ne lase sa ajungem mai intai acasa si apoi poate sa ploua cat vrea EL. M-a ascultat, ca prea m-a vazut furioasa. :))))

Ei, dragii mei, si, poate stiti ca mai e si vorba cealalta, din batrani, ca Dumnezeu ii face cuib si berzei chioare? Sau, mai precis, doamnei cu ochelarii de soare mov? :)))

Fix asa mi s-a intamplat azi. Eram la 100 metri de casa, nu mai picura, cand Adrian ma face atenta sa intorc capul spre dreapta: "Puiut, uite acolo un maces. Vrei sa mai culegi?"

Mananci calule ovaz? :))))

Era o tufa mica, nici nu stiam de ea, nici n-o observasem, era la umbra unui pom de langa o cladire aflata in constructie, pe un spatiu verde lasat cam de izbeliste. Ei bine, de azi si aceasta tufa este trecuta pe harta, in inventarul meu de tufe de macese, pentru anii urmatori. 

Pai, da, eu am si un fel de harta in  mintea mea, cu repere clare de identificare pe teren, fix ca in replica aia, a lui Pristanda, din "O scrisoare pierduta": "La scoala de fete, la prefectura, la primarie, la politie...."

De azi tufa asta, care a fost plina-plina cu macese si care m-a salvat de la o clacare cu surle si trambite, se numeste "tufa de langa mexicani". Este acolo o pensiune care are la parter un bar, unde se aduna mai ales "mexicani". :)))) 

Azi se auzeau de acolo acordurile unor muzici mexicane, pe bune, chiar mexicane, de nici nu ne-a venit sa credem, caci, cat de des auziti voi undeva, oriunde, muzica mexicana in boxe? Si sa stiti ca nu glumesc, chiar mexicana era! :))

Aribba-arribba, andare-andare, rrrrriiiiiba-riba.... stiti, voi, ca in desenele animate, soricelul ala cu sombrero!..... stiti, da? Speedy Gonzales. :))))

Asta, dupa ce tocmai ieri aflasem ca cineva cunoscut, stim-noi-cine, s-a mutat in Mexic. Deci, ieri aflam, vedem pozele, admiram, iar azi ne canta muzica mexicana fix pe strada noastra, vis-a-vis de tufa cu macese pe care Adrian a zarit-o as zice ca intamplator, daca n-as sti sigur ca Sinele lui inalt a complotat cu Sinele meu inalt ca sa ne-o scoata in cale si sa o vada el, ca s-o culeg eu. :)))))

Mi-a luat ceva timp pana am cules toate macesele din tufa aia, poate vreo jumatate de ora, unde m-am zgariat din nou, bonus la zgarieturile de ieri, si de unde mi-am luat, din nou, alti doi spiri in palme ca noi suveniruri valoroase si de neuitat. 

Ma ustura si acum, cand scriu, ranile cu care am ramas, mai ales pe mana dreapta, dupa aceste lupte sangeroase de cucerire si insusire a pradei de razboi. 

Oare si conchistadorii au suferit astfel de rani cand au dat cu ochii de aztecii si mayasii care isi faceau veacul prin Mexicul unde s-au mutat stim-noi-cine? :))))

Macesele de azi au trecut ca si cele de ieri prin acelasi proces de curatare de mustati si numarare pentru inventar. Cele 400 de boabe s-au alaturat celor 1200 de ieri, deci am inregistrat un sold contabil debitor de 1600 de boabe. :)))

Mult? Putin? Ce sa zic.... eu inca suspinam dupa macesele cele mari ce-mi fusesera luate fix de sub ochi. :))

Ma vad nevoita sa inteleg ca asta este, totusi, o trauma majora, inca nevindecata, si bag de seama ca va trebui sa fac si o sedinta de time-line-healing, caci altfel n-o scot la capat! :))))

In fine, am pus cele 1600 de boabe rosii la fiert si le-am dat in clocot cam vreo 20 de minute, amestecand intruna ca sa nu se lipeasca, apoi am oprit focul si le-am lasat acoperite pana a doua zi ca sa se infuzeze bine, iar Vitamina C si toate substantele benefice care sunt solubile in apa sa se transfere din pulpa in lichid. 

Maine le voi mai da in fiert vreo ora, apoi le voi pasa cu robotul, voi separa semintele prin sita si voi obtine pasta de macese, care este materia prima bruta pentru dulceata de macese.

Daaaa..... foarte laborios procesul.... sa nu uitam ca astea toate se adauga actiunilor de cules (spini, zgarieturi, traume, da?), de curatat mustatile bob cu bob, precum si de numarat pentru inventar, bob cu bob, caci eu nu abdic de la nici una din indatoririle imperiale chinezesti, pe care in mod sigur le mostenesc de undeva, din vreo viata anterioara, altfel nu-mi explic. :))))

Si, cum un necaz nu vine niciodata singur, asa spun invataturile batranilor daci si romani, caci chinezii nu cred ca au necazuri, ei au doar provocari, si rabdare sa treaca prin orice provocare, iata ca povestea mea nu se opreste aici.

Ma chinuia gandul ca 1600 de boabe sunt cam putine. :)))))

Voua cum vi se par 1600 de boabe procesate? Culese, curatate, numarate, etc., intelegeti. Cum vi se par, putine? Ca mi asa mi s-au parut dupa ce le-am vazut fierband, in sfarsit, in cratita de inox. :)))

Bine, nu s-a incheiat procesul, v-am spus, urmeaza pasatul, strecuratul, amestecatul cu ingredientele si pregatitul dulcetei, dar, totusi, cum vi se pare? Nu-i asa ca sunt cam putine? :))))

Pai, ori la bal, ori la spital! Ori TOTUL, ori NIMIC! :)))

Dupa ce bifasem de doua ori NIMICUL, de-am ramas cu traume pe care sper sa le rezolv in viata asta si sa nu le transfer transgenerational mai departe, deci, dupa NIMIC, venise timpul pentru TOTUL. :))

Si mi-a venit o idee! :))))

Aveam in dulap sticlele si borcanele cu macesele uscate de anul trecut, pe care le pregatisem pentru ceaiuri, pentru iarna trecuta. Doar ca intr-un an intreg, deci dupa iarna-primavara-vara ce-au trecut, abia consumasem un borcan in ceaiuri. Ca nu prea am mai baut ceaiuri, de-aia! :)))

Si mi-a venit ideea sa le hidratez, sa le curat de mustati, apoi sa le pun la fiert in speranta ca vor deveni grase si bune de pasat pentru dulceata, ca si cum le-as fi cules anul acesta. 

Vazusem cum se umflau ele in apa fierbinte cand facusem ceai cu ele si speram sa fie potrivit procesul si pentru ceea ce imi doream sa fac acum cu ele. 

Zis si facut. Hidratare o ora, apoi curatat mustati vreo doua ore, cu numarat cu tot, ca nu m-am lecuit, apoi pus la fiert vreo 20 de minute si oprit focul. 

Acum am doua cratite cu macese fierte la racit, pana maine. Unele culese azi, unele culese anul trecut, rehidratate. 

Daca o sa va spun cate boabe sunt in fiecare din cele doua cratite n-o sa ma credeti. 1600 boabe noi, 1600 boabe vechi. Fara nici o gluma! 

Pe cele vechi le-am numarat marcand din 200 in 200 de bucati cu cate o castana intr-o farfurie. 8 castane, deci 1600 boabe. 

Deci, asta este curata vrajitorie! Magie, sau spuneti-i cum vreti! Si n-am trisat, sa stiti! Ca nu castig nimic din asta! :))))

In incheiere, atat mai spun: sper ca maine sa mai am chef si energie sa termin ce-am inceput! :)))))

Probabil ca rabdarea de chinez n-o sa ma tradeze. Sa vedem cum ramane cu cheful si energia. :)))

Bine ca am ajuns la sfarsitul povestii de azi si ca am terminat de scris. Chiar ma mir ca am avut atata chef si atata energie sa fac asta dupa cate rani de razboi am adunat si dupa cate traume am infruntat. 

Dar parca ma si vad maine dimineata fresh, gata de treaba, poate chiar cu chef de suplimentat cu alte boabe, deci de un alt cules. 

Hahahahah, ce gluma buna!!!!!! :)))

11.10.2024