Motto: Este o nebunie aroganta sa crezi ca putem presupune ca maine va fi ca cea de azi. Nu amâna pe mâine ce poți face azi. Viața se poate schimba într-o clipă și șansa pe care o ai de a realiza ceva care merită astăzi, s-ar putea să nu mai vină niciodată. ~ Almine

In primul rand, doresc sa-mi cer scuze acelor cititori care au nimerit peste acest blog dintr-o intamplare si, crezand ca aici vor descoperi postari cu continut extrem de profund, introspectiuni si analize gen Marx si Engels, au tot incercat cu click-click-click, dar tot peste selfie-urile mele au dat. :)))

Stiti, daca insistati, veti gasi si ceva asemanator profunzimilor lui Marx si Engels, insa acum suntem intr-o pauza de relaxare si unii dintre noi asa ne relaxam cel mai bine, cu selfie-uri. :)

Dupa ce ne relaxam de tot, vom relua seminariile profunde si ii vom aborda si pe Cioran, pe Tutea si pe altii de acest calibru. Insa nu mai mult de o postare pe an, ca sa nu ramanem fara audienta. Caci, stiti cum e, audienta este "veata meaaaaa.... offf, iubirea meaaaaa".....! :)))

Apropos de Cioran, stiti ce spunea el undeva? "Cu cat existi mai putin pentru ceilalti, cu atat esti mai real in profunzime".

Asadar, nu de audienta mare am eu nevoie, ca sa stiti. ;-)))

In al doilea rand, doresc sa-mi cer scuze acelor cititori care brusc isi pierd simtul umorului cand deschid paginile acestui blog si citesc ce pun eu aici.

Adica, ce vreau sa spun, ei au, dom'ne, simtul umorului foarte fin dezvoltat in restul timpului, dar, cand dau de blogul meu, brusc devin extrem de seriosi, profunzi si filozofici, incat citesc si raman cu grimase stanjenitoare pe chip. Scuze, dar ar trebui sa se pazeasca, grimasele determina formarea ridurilor. :)))

Mai ales abundenta de selfiuri de pe acest blog le cauzeaza, dauneaza grav sanatatii, cum se spune, deci, mare grija! Vedeti eu ce am patit, nu mai scap de ele! Sunt contagioase! :))

In al treilea rand.... aaa.... o clipa.... oare, pana aici, am ramas numai noi intre noi, cititorii veseli, care stiu de gluma si care se distreaza din orice, chiar si de Marx si Engels? Ok, pffiiiuuuuu.... am avut ceva emotii, sa stiti... credeam ca ramanem pe cap si cu cei nesuferiti. :)

Sa-i lasam pe seriosii pamantului sa se duca invartindu-se pe planeta lor de seriosi. Blogul meu este planeta mea si aici eu fac regulile.

Chiar si de raman numai eu cu mine insami, v-am mai spus si alta data, doar eu cu mine insami nu ma plictisesc niciodata! :)))

Insa este si Adrian aici, langa mine, la bine si la greu, este si Jeni (sora mea), famiiile noastre - in general, cititorii fideli care si pe unde or fi ei - tuturor le multumesc, ca nu vorbesc, totusi, singura pe aici - deci nu ma plang.

Incepem? Mbuuun... sa intram in subiect.

Azi, asa cum va avertizasem de ieri, a venit randul esarfei mov.

Acum, poate ca unii inca se tot intreaba de ce-mi fac atatea selfie-uri, ca ce-i prea mult e prea mult. Ei bine, numai cineva neinformat si foarte superficial poate trage o asemenea concluzie. Si, desigur, cineva care n-are nici in clin nici in maneca (stiti expresia asta, da?) cu marketingul de fashion. :)))

Pai, voi ati uitat ca Ema Boema are si ea o afacere de promovat? Ema Boema SRL trebuie sa-si achite salariile, are taxe de platit, boabe de cumparat, sampoane si ondulatoare pentru coafura ei sofisticata de asigurat, apoi mai sunt masajul si somnul ei de frumusete, hainutele, costumele de schi si altele, sunt multe necesitati de asigurat, ce credeati, ca este asa usor sa fii un antreprenor de brand de succes? :))

Iar Esarfele Boema sunt un lux perfect necesar, un privilegiu obligatoriu, cum ar veni. :)))

O Esarfa Boema mov, de exemplu, nu trebuie sa lipseasca din nici o garderoba a nici unei doamne elegante, princiare, asortata cu ochelarii mov, cu manusile mov (eeeeh? vedeti? azi mi-am luat manusile mov, caci n-am pantaloni mov!) si, desigur, in mod evident, cu ochii mov din dotare. :))

Asa ca eu, ca angajata a sefei mele, Ema, intrunind un cumul de functii supra-solicitant, de director artistic, director de productie, director de marketing, director de vanzari, director de logistica si coordonator de PR, (daaa, numai functii de conducere!), sunt nevoita, in plus sa ma asigur si de schema de personal care se ocupa de promovarea esarfelor Boema pe podiumurile luxury de Houte Couture de pe Valea Prahovei, caci aici am vrut sa ajung: fac si modeling. :)))

Din cand in cand trebuie sa-mi iau la rand toate esarfele si sa le prezint profesional, cu foto-shooting-uri specializate, astfel incat sa fie puse in valoare.

La adevarata lor valoare, mai exact. Altfel, cine si din ce buzunar imi plateste mie cumulul de salarii pentru toti directorii pe care eu ii inlocuiesc, caci oricum, nimeni n-ar lucra pe gratis, ca mine. :))))

Acestea fiind zise, cred ca nici nu mai este nevoie sa mai zic ceva de ochi. Astazi - mov. Ochii - mov. :)

Azi m-am trezit cu ochii mov, da. Nu ne iesim din ritm, acesta este sloganul de campanie, acesta este banner-ul de promovare, deci nu ne abatem de la script. :)))

Pentru carcotasi, am pregatit azi (dar numai azi, gata, de maine nu mai primiti asa ceva!) si cateva cadre din in-door, in care se vede foarte clar culoarea mov a ochilor. Sunt mov, da?! Sa nu va aud!!! :)))

Si, ca sa intelegeti si mai bine in ce conditii de munca lucrez eu la promovare, fiti atenti.

Ne plimbam noi doi azi prin frumusetea asta de zi insorita si senina, dar si cam friguroasa, de munte, cu esarfa Boema mov la gat, sperand ca cineva sa-mi sara inainte si, ca unei dive internationale de foarte mare succes, sa-mi ceara autografe si adresa site-ului de unde poate sa-si comande esarfa minune. :))

Si vorbind noi doi una-alta, povestind, glumind si razand despre tot felul de chestii, la un moment dat, ii spun lui Adrian:

- ... si stii cum? se aseaza ei asa, relaxati, si incep sa cante precum Baloo, ursul ala din Povestea Junglei, alaturi de Moogli, baietelul.... stii?...

Si, uitandu-ma la expresia imperceptibila a lui Adrian, am avut impresia ca nu stie la ce ma refer.

Asa ca, pentru a ma face inteleasa, am inceput sa fredonez melodia aia... voi o stiti, da?...

Si fredonez incantata... si fredonez... apoi ma uit din nou la Adrian, sa observ vreo reactie, cum ca a inteles aluzia si gluma mea, insa nimic, el era dus pe ganduri. :)

Asa ca, pentru a fi si mai convingatoare, am insistat, si am continuat fredonarea melodiei cu si mai mare entuziasm, cu intonatie teatrala si chiar cu o parte din gesturile aferente, daca intelegeti la ce ma refer.... acolo, pe strada!... :))))

V-am zis ca eu nu ma plictisesc nici cu mine singura niciodata, cu atat mai mult, cu Adrian, distractia este la dublu! :)))

Acela a fost momentul in care el, care recunoscuse deja melodia, dar care incercase in memorie s-o asocieze cu versurile ei inconfundabile, de unde si inexpresivitatea lui la insistentele mele, se opreste pe loc si-mi spune:

- .... Da, The Bare necessities!...

Bingo!!!!! :)))))

Asta era refrenul!!! :))))

Moment dupa care am continuat sa fredonez melodia cu si mai mare insistenta, obsesiv chiar, inlocuind in refren versurile stiute, respectiv doar "The Bare necessities", restul inlocuindu-le cu binecunoscutul si de neuitatul "tra-la-la-la-la"... dupa care nu m-am mai putut opri pana acasa... nici acasa... si nici acum! :)))

In capul meu cineva inca fredoneaza in surdina "the bare necessities, tra-la-la-la-la..... the bare necessitieas... tra-la-la-la-la....la-la-la-lalalala.."... :)))

Acum, spuneti si voi, sunt astea conditii optime de munca? Pai, cum sa ma mai concentrez eu la promovarea Esarfei Boema mov, daca mie in cap imi canta intr-una "the bare necessities, tra-la-la-la-la..... the bare necessitieas... tra-la-la-la-la....".... ? :)))

Daca n-as fi aflat versurile, poate imi trecea obsesia pentru melodie. Dar asa...?

Si daca nu credeti, ascultati putin si voi si incercati sa fredonati un minut, atat. Dupa care.... vedeti voi. :)))