Chiar daca eu am ochii albastri... "azi m-am trezit cu ochii verzi"... exact cum spun versurile de mai jos... dar numai pentru a ma asorta cu esarfa verde si, deci, cu ultimele nuante verzi ale anotimpului estival al acestui an, ramas deja o amintire. Si m-am asortat si cu toate florile noastre din casa, flori care aduna in ele tot verdele din lume. :)
Cu pozele pe care le-am adunat ieri si azi, din timpul plimbarilor noastre, precum si din casa/balcon, am vrut sa fac o insemnare mai poetica, cu versuri multe, ale multor autori, cu poeme care glorifica toamna, care canta despre bucuria sufletului de a simti energia acestui anotimp fabulos, si de a fi martorii plini de incantare a intregului alai de frumusete colorata.
Am vrut poezii vesele, luminoase, pline de energia bucuriei si entuziasmului in fata bogatiei acestui anotimp incarcat de mistere si freamat. Si n-am gasit. Poate n-am cautat destul. :)
Nu stiu ce se intampla cu poetii lumii, cu cei mai multi dintre ei, sa zicem, ca, imediat ce vine toamna, parca intra intr-un fel de doliu al sentimentelor, ceva de necrezut. :))
Doar le ploua, le tuna si le fulgera, doar plansete si sfasiere de suflete, doar parasire si tradare, frig, intuneric si singuratate, obsesii fata de trecut, regrete si neimpliniri gasesti in cele mai multe versuri. Brrrrr.....
Este adevarat, nu toti oamenii sunt fericiti, mai exista si poeti care sufera si care simt sa-si exorcizeze suferinta prin arta, prin condei, prin versuri mestesugite. Am facut si eu asta in trecut, demult. Insa, acum, in on-line, nu mai gasesti, frate, o poezie optimista de toamna! Toate sunt cu suferinta! Parca sunt filtrate si expuse inadins doar versurile care incurajeaza depresia, insingurarea, izolarea, resemnarea. :)
Abia-abia am descoperit versurile de mai jos. Au si ele un soi de melancolie, nostalgie, dar nu e tristetea aia plina de durere, lacrimi si suspine. :))))
Am si eu poeziile mele cu toamna, pe unele dintre ele le reiau an de an, le gasiti si anul acesta in ultimele postari din septembrie, iar ele sunt exact asa cum va spuneam, transmit optimism, incantare, drag de viata si drag de frumos.
Caci, pentru mine, toamna are un farmec aparte, o melodie de alint sau un vals romantic, o lumina magica, un mister, o taina care isi asteapta deslusirea.
Pentru mine, toamna inseamna abundenta, bogatie, roadele pamantului, camari pline cu conserve si muraturi, lemne pentru foc in sobe de teracota, boboci care incep scoala si altele de acest gen, adica numai motive de bucurie, rasfat si implinire. Poate suna cliseistic, dar asta e.
Pentru mine, toamna este cu adevarat o poveste minunata, care trebuie pictata cu drag si evocata cu entuziasm, care trebuie traita cu ardoare, cu maxima curiozitate, si cu nesfirsirea descoperirilor micilor detalii care fac diferenta.
Indiferent de vreme! Cu cer senin si insorit, cu ceata sau ploaie, cu caldura de vara indiana sau cu frig si vant ce vestesc iarna ce urmeaza, oricum ar fi, toamna este un poem ea insasi! Poate ca e un poem dulce-amarui, insa unora prea li se pare plin de cucuta! :)))
Toamna este un poem care merita evocat in cel mai fericit mod posibil de artistii cuvantului. Un poem care sa te invite la a-i explora cu nerabdare frumusetea, cantecul, lumina, energia, intreaga expresie schimbatoare de la o clipa la alta.
Si, cand colo, am dat de versuri fata de care, prin comparatie, pana si Bacovia pare mai binedispus. :))
Am dat de versuri care te deprima de la primele cuvinte, ori care te indeamna doar sa te ascunzi in intuneric si sa dormi... sau sa... nici nu stiu... macar sa numeri bani, daca ai, ca sa te mai inveselesti putin. :))))
Nu prea mai am acum fiorul acela inspirational pentru a mai compune alte poeme de toamna, asa cum imi plac mie, ca as face-o, dar, cine stie, poate ca imi va reveni candva din nou.
Acum sunt mai degraba ancorata intr-un alt gen de comunicare, mai jucaus, mai comic, mai exteriorizat, mai dornica de impartasire, de daruire, decat in emotii interiorizate. Totusi, inca imi exprim trairea poetica, dar altfel, mai degraba vizual, prin poze, decat prin cuvinte si lirism metaforic. Dar nu se stie niciodata ce urmeaza, nu-i asa....? :)
Deocamdata voi reda acest frumos poem pe care l-am luat de pe pagina FB Reflexii (las link cu sursa dupa versuri) si sper sa mai descopar si altele ulterior. Daca da, voi reveni aici si le voi adauga printre poze.
PS. Daca stiti ca pot gasi pe undeva poeme frumoase si vesele de toamna, chiar va rog sa mi le recomandati si, daca sunt in rezonanta cu energia mea de acum, le voi adauga aici. Multumesc!
Pana una-alta, voi mai pune inca o data si poeziile mele, care sunt deja vechi, au peste 10 ani de cand le-am compus. :))))
„azi m-am trezit cu ochii verzi
ca ploaia printre trestii foșnitoare,
pe cer sunt urme de zăpezi
venite de prin zările polare...
azi m-am trezit cu ochii verzi
ca-n zorii zilelor de vară
până-n amurg stând prin livezi
se pârguiră ca o pară...
azi m-am trezit cu ochii verzi
cum sunt pădurile pe dealuri
prin care trece-un pârâiaș
și flori de aur cresc pe maluri...
azi m-am trezit cu ochii verzi
ca vîntul printre sălcii dimineața
și printre gene poți să vezi
cum se ridică de pe câmpuri ceața...
azi m-am trezit cu ochii verzi
ca grâul încolțit pe dealuri toamna,
curând or cade primele zăpezi
și s-o așterne în liniște și iarna...”
Autor: Gabriela, pagina FB Reflexii
Ce toamnă frumoasă!
“Oh, a venit toamna!” - îngână poeţii,
La fel şi pădurea, şi mii de livezi.
Prin roşii grădini, de comori încărcate,
Prin rânduri de vii, cum se plimbă, o vezi.
Îşi lasă în urmă a rochiei trenă
De frunze pictate, de soare, de vânt,
Şi trece zâmbind printre crengi pârguite,
Ce-i fac reverenţe adânci, spre pământ.
“Ce toamnă frumoasă!” – recită poeţii
Şi astfel repetă şi sufletul meu!
Ce linişte sfântă pluteşte pe dealuri,
În ea se-odihneşte chiar şi Dumnezeu,
Miresme de poame-adunate în coşuri
Adie-n văzduhu-nroşit de apus,
Spre veri de pe alte meleaguri curg stoluri
De păsări ce-aud glasul Celui de Sus.
Ce mândră eşti, Toamnă! Ce taine ascunzi
Sub brazdele-ntoarse spre-al iernii popas!
Pământul primeşte ofrandele tale
Prin care îi laşi un tăcut “ bun rămas”.
El ştie că-n inima lui dorm seminţe
Pe care, tu, Toamnă, i le-ai dăruit,
Să-ţi facă din ele o rochie nouă,
Din lanuri bogate de grâu aurit.
Hai, Toamnă, dansează pe-alei însorite!
Priviri inocente cu drag te privesc.
Bobocii aceştia demult te aşteaptă
Să-nveţe noi paşi într-un ritm şcolăresc,
În braţele tale materne adună-i
Şi-ndeamnă-i să aibă încredere-n ei,
Că pot, dacă vor, să ajungă oriunde,
Ştiind, doar, că sunt întrupaţi Dumnezei.
Toamnă, dansează cu mine!
Hai, toamnă, dansează cu mine! Învârte-mă-n braţe de ploi!
Fă-mi rochii din apele tale, cu largi crinoline-n şuvoi,
Fă-mi aripi din frunze uscate şi-apoi aminteşte-mi că pot
Să-mi vindec destinul de dorul în care mă mistui de tot.
Hai, toamnă, îmbracă-mă-n soare pictat ruginiu în apus,
Dantele din tei, aurite, să-mi fluturi prin suflet, în sus,
În inimă picură-mi dulce lumina din calde tăceri,
Din paşii ce-mi poartă fiinţa mereu mai departe de ieri.
Hai, toamnă, ‘mpleteşte-mi în taină, din vechi anotimpuri, cununi,
Doar vise frumoase şi stele în sufletul meu să-mi aduni,
Să-mi strângi amintiri şi speranţe cu care să pot şi să ştiu
Să-ntâmpin, eu, albă-nflorire, al iernii dans alb-argintiu.
Autor: Liliana Pascanu
Cântă-mi, toamnă frumoasă
Cântă-mi de dragoste, toamnă frumoasă, de dorul ce-mi arde în piept,
De visele toate-adunate în suflet, de omul pe care-l aştept,
De paşii pierduţi pe-ncâlcite poteci, de timpul ce-n rouă l-am strâns,
De albul surâs ce timid mi-l retrag în umbra-necată de plâns.
Cântă-mi de ochii tăi mari şi albaştri, de-a lor resemnare în ploi,
De vântul ce-mi spulberă arşiţa verii şi-n urmă-mi rămân pomii goi,
De cârduri de păsări ce-mi duc pe aripi tandreţi, amintiri şi poveri,
De trista tăcere din cuiburi pustii, de-ai nopţilor reci mesageri.
Cântă-mi iubirea ce-o port în adâncuri, ascunsă sub frunze şi flori,
Sub crengi adormite-n amurguri târzii spre care doar tu mai cobori,
De porţile-nchise sub lacăte mari ce încă blesteme-mi şoptesc,
De inima-n care îl caut şi-acum pe-acela pe care-l iubesc.
Oh, toamnă frumoasă, vioară în piept, arcuş de lumină-ţi devin
Să-ţi cânt melodia pe strune de vis din albe petale de crin.
Cu sufletul meu trupul gol ţi-l îmbrac, fecioară cu păr ruginiu,
Şi-n mine, pe veci, prizonieră fiind, frumoasă ca tine să fiu!
Autor: Liliana Pascanu
Cântecul ploii de toamnă
Îmi cântă ploaia la fereastră
Şi o ascult cum clipoceşte,
În picături de nostalgie
Povestea toamnei mi-o doineşte.
Miroase-a cetină de brad
Din umezeala călătoare
Şi-aud discret cum din stejari
Cad ghindele pe trotuare.
Prin frunze galbene arţarii
Îşi susură melancolia,
Iar vântul i-acompaniază
Şi mi-aminteşte melodia.
Mătăsuri albe curg din ceţuri
Dansând cu norii în duete -
Cortină peste plopii care
Cântă refrenul în cvartete.
Ascult vrăjită repertoriul
Din camera cu crizanteme.
Mănânc gutui şi pere coapte,
Iar toamnei îi pictez poeme.
Autor: Liliana Pascanu
Dor de crizanteme
Mi-ai adus aminte, toamnă minunată, de petale albe la icoane puse,
De parfum de rouă plânsă dimineaţa, de priviri de floare pe-nserat apuse.
Braţelor sfioase le-a fost dor de ele, dor de crizanteme mândre în grădină,
Dor de-nţelepciunea timpului în care mi-ascundeam în mine dorul de lumină.
Mi-ai adus aminte de-un trecut în care nu ştiam că-s vie şi că-n mine-s vise,
Nu-mi ştiam povestea vieţii pregatită, nici de-acele drumuri mie interzise.
M-ai dus în trecutul unde resemnarea îmi era cu lacrimi în destin înscrisă,
Unde n-aveam doruri şi nici îndrăzneala de-a-aştepta din stele dragostea promisă.
Mi-ai adus aminte că mi-am pus speranţa pentru fericire printre crizanteme,
Căci pe-atunci doar ele îmi stăteau alături şi-mi şopteau cuvinte pentru noi poeme.
Ele-au spart oglinda-aceea-n care noaptea mă găsea, spre ceruri, cerând îndurare
Şi au pus în mine o oglindă nouă să mă văd senină, albă, mândră floare.
Ele-au scos din mine toamna şi durerea şi-au sădit în suflet muguri de iubire,
Mi-au deschis petale fine de speranţe şi-au făcut din ele prima amintire.
Vise parfumate mi-au trimis în valuri, dăruindu-mi prima albă aripioară
Şi de-atunci ştiu bine cât de dor le este florilor de toamnă după primăvară.
Arome de toamnă
Pe dealuri se înalţă tomnatică lucire,
Iar dimineaţa umple de raze-ntreg pământul,
Pădurile-mbrăcate în ruginite straie
Şi-anunţă hibernarea foşnind în ritm cu vântul,
Grădinile-şi descarcă în spornicele coşuri
Comorile-adunate din vrejuri roditoare,
Cămările aşteaptă s-ascundă-n întuneric,
Din pârguite daruri, esenţe-mbietoare.
Cu mâinile dibace frumoasa gospodină
Începe să picteze-n borcane fermecate
O lume, o poveste, un vis şi-o împlinire
Rostind, în incantaţii, reţete minunate.
Din ancestrale timpuri ea a primit secretul
De-a strânge din culoare arome potrivite
Cu care să prepare bucate fără seamăn,
Licori vindecătoare, pomezi meşteşugite.
Cuptorul coace astăzi pe jarul viu şi harnic,
Cu burţile la soare, doar vinete culese
Anume pentru taina ce-n foc se desluşeşte
Când fierb, amestecate, legumele alese.
Ardeii copţi, şi ceapa, şi roşiile toate
Se clocotesc cu grijă-n mixtura delicioasă,
Iar mâinile femeii presară mirodenii
peste ceaunul care pe pirostrii apasă.
Când focul se sfârşeşte borcanele adună,
În pântecele grase, a toamnei bogăţie:
Mâncarea aromată ce va stârni ispite
Când, prin grădini şi dealuri, doar iarnă o să fie.
Când crivăţul năprasnic va bate la fereastră
Şi când ne vom ascunde de el la foc, în casă,
Ne-om aduna în jurul azimei aburinde
Şi-a străchinilor cu zacuscă de pe masă.
Autor: Liliana Pascanu
Toamna
Cand iedera din crescut se opreste,
Se inroseste si se zgribuleste,
Apoi, fastacita, usor ne sopteste
Ca rosul de toamna pe care-l vesteste
Se poarta in frunze solemn si regeste.
Autor:
Liliana Pascanu,
08.10.2019
Nu ți-a fost
dat să vezi vreodată,
când toamna
palidă coboară,
într-o
grădină despuiată,
o ramură
întârziată
ce-a
înflorit a doua oară?
Nu te-ai
oprit atunci în cale
să te
întrebi:
ce taină,
oare, ascund
înțelepciunii
tale
înfriguratele
petale,
ca mine
stinse, fără soare?
Și dac-o
blândă-nduioșare
Ți-a frânt o
clipă-n ochi lumina,
Cum stai
așa, întrebătoare,
Uitându-te
la biata floare,
Ai înțeles a
cui e vina?
E raza, care
toamnei mute
I-a dat
fiorul primăverii.
Și-n preajma
morții abătute
A picurat,
pe neștiute,
Un strop din
cântecu-nvierii…
Octavian Goga - O ramură întârziată
16.10.2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)