sâmbătă, 21 iulie 2018

Kalimera, Mykonos! – Efharisto, Mykonos! (6)



Kalimera si Efharisto. Cam asta este tot ce-am retinut eu in greceste din calatoria noastra in Mykonos. Buna ziua si Multumesc. Tot e mai bine decat acel Precaution pe care l-am auzit de atatea ori repetat cand am fost in Barcelona, anul trecut.

Totusi, trebuie sa precizez ca greceste foarte putin am auzit vorbindu-se pe Mykonos, ci aproape numai engleza, caci, spre deosebire de Barcelona, care este un oras locuit de catalani si spanioli, unul in care au patruns turistii treptat, apoi din ce in ce mai mult, Mykonos este o insula dezvoltata numai pentru turism, si nu unul oarecare, ci unul exclusivist, cum am mai spus si o repet, dedicat anume celor care rezoneaza si vibreaza la cuvintele “soare, plaja, lux si viata de noapte”. Caci nu degeaba a fost supranumita “Ibiza Greciei” sau “Insula care nu doarme”.

Cand ne-am ales aceasta destinatie de vacanta, eu n-am stiut toate aceste detalii. Dupa cum va spuneam in primul episod al povestirii, pe mine m-au incantat arhitectura aceea eleganta a cladirilor albe, cochete, insirate pe tarmurile insulei, palmierii si bouganinvillea abundent inflorite pe langa ziduri, stradutele romantice si apusurile impresionante, iar asta mi-a fost suficient ca sa cred ca aceea este Grecia pe care mi-o doream sa o vad si ca doar acolo am fi putut regasi spiritul de vacanta al Greciei insorite, dincolo de turismul de masa, clasic.

Adrian, care stia mult mai multe din calatoriile anterioare despre caracter specific al acestei destinatii, nu mi-a divulgat atunci, la inceput, nimic din ceea ce si eu am aflat ulterior, in vacanta. Atat ca sa nu-mi influenteze alegerea, cat si ca sa nu-mi strice surpriza descoperirilor. Dar si pentru ca, intradevar, atunci cand mergi pentru prima data in Grecia, dupa ce doar ti-o imaginezi in fel si chip, stralucitoare, eleganta si relaxanta, iti savurezi vacanta cu mult mai multa placere si bucurie daca ea este exact asa cum ti-ai dorit-o, mai ales ca el vizitase in trecut mai multe locatii ale Greciei si stia ca nu toate arata exact asa cum figurau ele in tabloul meu imaginar numit “Cea mai frumoasa vacanta in Grecia!” 

Acum, cand scriu aceste randuri, zambesc in sinea mea si-mi spun amuzata: "Cum, doamne, am facut eu de-am ales cea mai scumpa insula din toata Grecia?! Eu am vrut-o doar pe cea mai frumoasa dintre toate!" Si chiar a fost asa!  Cea mai frumoasa! Dar Mykonos este si cea mai scumpa, mai luxoasa si  mai sofisticata dintre toate.






















Ne-am intors din vacanta cu sufletele incarcate de frumusete si amintiri romantice si parca inca nu ne vine a crede ca am fost chiar acolo. In urma cu zece zile luam avionul inapoi spre casa, dinspre Grecia inspre Romania, si lasam in urma tarmul insorit si stancos al insulei. Priveam de sus, din avion, pamantul galben si pietros, presarat de cuburile albe, trase la indigo, ale cladirilor si ma minunam ca, intr-un asemenea decor perceput ca fiind atat de extravagant, dar, in esenta, atat de simplu, ce poate fi apreciat de unele gusturi chiar destul de banal, uniform si repetitiv, poate chiar plictisitor uneori, grecii au dezvoltat un asemenea standard de turism care atrage din lumea intreaga o multime de oameni dintre cei mai pretentiosi si mai emancipati ai planetei.

Si faceam comparatie cu turismul din tara noastra. O tara care beneficiaza de un relief incomparabil mai divers si mai frumos decat al Greciei, cu munti, dealuri, vai, ape curgatoare, delta si  mare, cu paduri intinse de brazi si foioase, cu tot felul de vegetatie, careia acum i-as putea spune, pe buna dreptate, ca este luxurianta, in comparatie cu aceea din Grecia. O tara cu o clima variata, care ofera diversitatea celor patru anotimpuri, potrivite multor tipuri de sporturi si turism sezonier, putand cuprinde intre granitele ei oferte de vara si iarna, de munte si mare, si chiar de delta, si cate si mai cate. Avem atatea frumuseti in tara noastra care nu sunt puse in valoare deloc, incat, pe buna dreptate, strainii se minuneaza cand vin aici si le vad, dar de unde pleaca apoi dezamagiti de nivelul scazut al standardele de confort de care au beneficiat.

Am intrat in acest subiect delicat pentru ca, la intoarcerea in tara, chiar dupa ce avionul a trecut deasupra tarii noastre, sufletul meu a simtit imediat vibratia si energia ei, dar si diferentele dintre pamantul nostru si cel de unde tocmai ne intorceam si, uitandu-ma pe geam, dincolo de peroratiile mele de mai sus, chiar m-am bucurat enorm de revederea verdelui care se intindea cat vedeam cu ochii pe campurile de dincoace de Dunare.

Am ajuns atat de repede din Mykonos deasupra Dunarii incat, in primele secunde, am avut impresia ca ne aflam tot deasupra Greciei continentale si l-am intrebat pe Adrian ce apa mare, ce fluviu are Grecia, caci eu vedeam o apa mare curgatoare si nu-mi dadeam seama care e. Cand am auzit, in secunda doi, in sistemul audio al avionului, glasul insotitoarei de bord care ne anunta ca in curand aveam sa aterizam, nu mi-a venit sa cred! A fost ca un soc, caci mi se paruse ca zburasem doar de cateva minute. Timpul nu mai avea aceleasi conotatii perceptuale.

Recunoasterea Dunarii m-a facut sa stau numai cu ochii pe fereastra, tinta spre pamant, urmarind cu aviditate intinderile verzi care ni se deschideau inainte, padurile si parcelele pline de culturi stropite de ploile care spalasera Romania in saptamana care trecuse (in timp ce noi avusesem parte in Mykonos numai de cer senin si soare torid, arzator si canicula). Iar cand au inceput sa apara si asezarile umane, satele romanesti, cele cu acoperisurile lor colorate, rosii, albastre sau caramizii, din tigla rosie, arsa de soare, un zambet si mai larg mi-a inflorit pe chip si o nerabdare uriasa am simtit in suflet. Si ii aratam lui Adrian cu infrigurare “Uite, sufletel, campuri verzi! Uite, paduri! Doamne, cat de multe paduri avem!!!! Uite si acoperisuri colorate! Cat de vesele sunt casele noastre, sufletel!!”  Iar el imi raspundea cu aceeasi tonalitate, mai in gluma, mai in serios, expunandu-si astfel, dincolo de cuvinte, propriile impresii “Da, dar unde e marea albastra? Unde este soarele si cerul senin? Unde sunt palmierii?”

Adevarat, deasupra Romaniei erau adunati multi nori in acea zi, insa eu nu-i vedeam pe acestia. Vedeam numai verdele acela drag, care imi lipsise atat de mult pe insula greceasca, vedeam culorile si formele diverse ale pamantului nostru, care imi parea viu si plin de freamat in comparatie cu pamantul stancos si arid al locului de unde veneam, vedeam padurile, copacii, iarba!!! Daaa, exact asa, imi imaginam iarba grasa si verde de peste tot, de la liziera padurilor, din gradinile oamenilor, de pe pasunile intinse pe marginea luncilor sau dealurilor tarii. Ma gandeam la toata iarba noastra de acasa, din Gradina lui Dumnezeu, si – va jur!!!! – in acele momente eram recunoscatoare pentru ca noi aveam acasa, pe pamantul nostru, atat de multe buruieni verzi cat nu avea, poate, toata Grecia la un loc!!!  Au fost, desigur, sentimentele de bucurie ale reintoarcerii in tara si al umplerii sufletului meu cu energia vie a verdelui acestui pamant.

Asta nu presupune as crede ca in Grecia nu este frumos sau ca nu mi-as mai dori vreodata sa mai merg acolo in vacante. De petrecut cateva zile in decorul acela exotic, insorit, in apropierea tarmului Marii Egee, admirand culoarea unica a apei si limpezimea ei, bucurandu-ne de apusurile de soare impecabile de pe coastele insulelor grecesti si de ospitalitatea greceasca, cu tot confortul si luxul acela relaxant, este de dorit, iar Grecia ramane, din acest punct de vedere, un loc de vacanta intradevar binecuvantat. Insa, eu cel putin, am resimtit acut absenta vegetatiei luxuriante, a verdelui proaspat, crud, udat de ploi si mirosind a reavan. Poate si din cauza faptului ca nu sunt o foarte mare amatoare de plaja, de stat in soare si de caldura excesiva. Insa, dincolo de acestea, frumusetea insulelor grecesti merita a fi contemplata si savurata din cand in cand in cate o vacanta speciala, una in care sa te simti privilegiat, nu doar plecat intr-un concediu oarecare doar pentru a iesi din filmul personal, din mediul obisnuit, de zi cu zi.


































Din Bucuresti ne-am indreptat spre casa, luand trenul spre Valea Prahovei, spre Cartierul nostru general, acolo unde eram asteptati de mama lui Adrian si de Alex (carora le-o lasasem in grija pe Bubulina pe perioada absentei noastre).

Mai este nevoie sa va spun cat de mult ne-am bucurat de revedere? Sau cat de mult s-a bucurat insasi Bubulina noastra scumpa cand a dat cu ochii de noi? Ne dusese si ea dorul, mititica!  Ne-a povestit mama lui Adrian ca intr-o zi, cand a iesit afara cu ea, vazuse de departe un cuplu de tineri si, crezand ca suntem noi doi, Ema a inceput sa o traga de lesa disperata, incercand sa ajunga la ei. Si ca, apropiindu-se si intelegand ca nu suntem noi, deodata s-a oprit in loc nedumerita si s-a intristat atat de tare incat si-a lasat codita in jos, si-a plecat capul si a facut cale intoarsa cu o mare dezamagire. “A fost atat de trista, draga de ea, si a avut o asa privire expresiva, incat parca avea o fata umana!” ne-a mai spus ea.
Si ce ne-a mai certat Bubulina ca am plecat fara ea! Si ce ne-a mai latrat pe toate tonurile si in toate gamele posibile, bucuroasa ca ne-am intors!! Si ce s-a mai gudurat pe langa noi!!! Cum sa n-o iubesti? Si cum sa nu-ti fie dor de ea?















 



Ultima parte a calatoriei spre casa cu masina, dinspre Valea Prahovei inspre Ardeal, unde este amplasata Gradina lui Dumnezeu, nici nu stim cand am parcurs-o. Sub un cer partial acoperit, numai bun de mers pe drum, cu Emelina in bratele mele, cu gandul la cei trei muschetari de acasa, Toni, Gina si Bobita, am parcurs cele patru ore aproape fara sa stim cum si cand.

Calatoria noastra de vacanta se incheia, iar de undeva de sus primeam mesaj de binecuvantare divina prin cel mai minunat semn ceresc, simbolul cel mai frumos al Prezentei Lui Divine, Porumbelul Alb, cel care ne iesise in cale de nenumarate ori pe timpul vacantei si care, la intoarcere, ne primea cu aripile larg deschise, cuprinzand cu ele o mare parte din Cerul din fata noastra.







Din Grădina lui Dumnezeu: 21.07.2018



***