Nu sunt o sfântă

Nu sunt o sfântă pe acest pământ, prea multele greşeli mi le asum,

Căci mi-am ales prea grele încercări ce m-au îngenunchiat prea des pe drum

Însă, oricât de mult m-au copleşit poverile şi-al lor blestem cumplit,

M-am ridicat cu ochii către cer şi-am implorat iertare. Şi-am primit.

Nu sunt o sfântă-n trupul omenesc, prea des mi-am pus cătuşe de minciuni,

Prea mult mi-am scris în paşii din destin orgolii mari ce-au declanşat furtuni,

Însă, oricât de multe rătăciri am înfruntat, fără să ştiu ce fac,

M-am izbăvit prin rănile adânci din care astăzi aripi îmi desfac.

Nu sunt o sfântă în acest moment, prea negru e-ntunericul ascuns,

Prea multe umbre-nchid în colivii, iar lacătele-mi par că nu-s deajuns,

Însă-n adâncul meu cel mai adânc arde-o scânteie ce mă va salva.

În strălucirea ei voi fi curând, când nimbul de lumină mi-l va da.

Nu sunt o sfântă, ştiu, destinul meu mi-a pus în braţe-n loc de flori doar spini

Şi i-am purtat aşa cum am putut, imaginându-mi că sunt flori de crini,

Am vrut să fug, să uit, să scap cumva de drumul crucii ce-mi părea prea greu,

Crezând că n-am putere să ajung s-ating sfinţenia ce mi-o doream şi eu.

Însă, oricât de mult m-am întinat, oricât de disperată-am fost cândva,

Mi-am înfruntat al vieţii labirint şi-am tot sperat când nu puteam spera,

Am strâns din dinţi şi-am îmbrăcat mereu doar al iertării pur şi alb veşmânt

Şi în oglindă Sfântă m-am văzut. Prin ochii Lui, prin Sfântul Lui Cuvânt.

Bucuresti : 08.01.2013

***