Îţi vine să crezi?

Îţi vine să crezi? Parcă-i numai un vis! Cum oare destinul aici ne-a adus?

Prin câte răscruci am trecut amândoi şi câte în cale, în timp, ni s-au pus!

Credeam, nu demult, că nicicând n-am să fiu atât de aproape cum astăzi îţi sunt,

Că drumul spre tine îmi este blocat, că zidul acela nu pot să-l înfrunt.

Îţi vine să crezi că în braţe mă ţii? Că buzele tale sărutul mi-l ştiu?

Că inima mea bate-n inima ta? Că nu mai contează cât e de târziu?

Ce multe poveşti ne-au atras pe cărări, cu câte iluzii am fost încercaţi!

Ce temeri de tot ce-ar  urma ne-a cuprins, cu ce provocări am fost confruntaţi!

Îţi vine să crezi cât de-aproape am fost de clipa cu alte alegeri în ea?

Dar noi ne-am ales înainte să ştim, înainte să credem că ne vom avea,

Noi doi ne-am dorit cu mult mai demult, de când cu alţi ochi, neştiuţi, ne-am văzut,

De când, mult prea sus,  Cineva ne-a legat, înainte ca noi să primim trup de lut.

Îţi vine să crezi că îmi spui „Te iubesc”? Că noaptea şi-n visele mele te vrei?

Că-n jurul tău, azi, flori de crin se deschid şi prin albul parfum tu vezi doar ochii mei?

Că luminile noastre-mpletite lucesc şi se-nalţă-n culori siderale spre cer?

Că tot timpul e-al nostru îţi vine să crezi? Să primim, dragul meu, al iubirii mister…

Bucuresti : 17.01.2013

***