Oglinzile Sufletului: Spre Izvorul raului Prahova

Actualizare in 23.04.2024: poze noi la final cu santalul inflorit

Actualizare in 20.04.2024: poze noi la final, plus doua PS interesante

Chiar daca ieri a nins (meteoric), azi a iesit soarele. Si, chiar daca vor fi cateva zile mai friguroase, soarele care straluceste acum deasupra muntilor face decorul primavaratic montan sa para unul de poveste, magic, fermecator si oricum altfel i-am mai putea spune din gama asta de epitete.

Azi au fost 6 grade Celsius in Predeal, dar stralucirea verdelui crud al frunzelor abia iesite din muguri a fost parca mai imbietoare la plimbare, motiv pentru care ne-am pornit pe malurile Prahovei inspre padure, spre locul de unde izvoraste binecunoscutul rau ce curge lin pe la poalele Bucegilor.

N-am intrat prea adanc in padure, caci ursii deja s-au trezit din hibernare si au inceput sa umble peste tot in cautare de hrana.

Am primit deja notificari de avertizare pe telefoane de cateva zile, dar am si vazut urme ale trecerii lor peste un gard, langa care erau depozitate pubele de gunoi. Gardul respectiv mai fusese si anul trecut rupt de ursi, fusese reparat cu scandura noua, iar noaptea trecuta a fost din nou devastat, in cautare de mancare.

Oricum, din locul in care ne-am decis sa ne intoarcem mai aveam putin, cred ca doar vreo 300 metri, pana la izvor. Vreo 3 minute de mers in adancul padurii. :)

De fapt, aici am vrut sa ajung si asta am vrut sa subliniez: s-a trezit la viata padurea!

Seva urca din pamant in trunchiuri, crengi si frunze, iar pasarelele ciripesc galagioase din toate directiile, in toate tonurile si gamele, fiecare pe limba ei, cautandu-si locuri bune de construit cuiburi si pregatindu-se fiecare pentru urmatoarea generatie de ciripitoare. :)

PS1. S-a trezit la viata si "padurea" din balconul nostru, respectiv cele trei ferigi mari, de padure.

Toata iarna am avut verde in balcon de la ele si de la alte plante (de la santal, care a inflorit, suculente, puietii de gard viu evergreen, muscate, lavanda), insa de acum inainte vom avea si frunze noi, proaspete de la ferigile noastre montane, transplantate la ghiveci in anii trecuti si perfect adaptate la noua lor viata in balcon.

Deocamdata, abia le ies capusoarele acoperite de puf matasos, auriu, dar, de la o zi la alta, se ridica si isi desfac spiralele infrunzite spre lumina. :)

PS2. Pe 20 aprilie 2021 scriam textul de mai jos. Si nici macar nu banuiam ca aveam sa primesc in scurt timp exact ceea ce ceream, dar cumva foarte diferit de ceea ce credeam eu ca cer. ;-)

Sa filozofam putin pe marginea listei de dorinte

- Si cum vrei sa fie?

- Sa fie un loc cald si curat, cochet si placut, confortabil si luminos, relaxant si practic.

- Aha. Am notat. Mai departe.

- Sa nu am sefi. Sa nu am sefe. Sa nu am nici un fel de tot felul de directori, directorasi, sefi de departamente, sefi de echipa, sefi de proiecte si tot soiul de alti sefi. Fara sefi, da?

- Ok. Altceva?

- Sa nu existe sedinte! Sunt satula pana peste cap de sedinte. Fara: sedinta de zi, sedinta saptamanala, sedinta lunara, sedinta trimestriala, sedinta de unitate, sedinta de sector, sedinta de municipiu, sedinta de segment profesional, etc. Te rog, fara sedinte. Punct.

- Notat. Ce colectiv sa fie?

- In privinta colectivului, cel mai adesea sunt probleme diverse. Prefer un colectiv mic-mic-mic, cat de mic posibil, poate doar cu o singura persoana, dar una cu calitati umane demne de apreciat. Stii tu. Sa fie atenta, sincera, corecta, saritoare, empatica, increzatoare, entuziasta, cu simtul umorului, delicata, fina, cu suflet bun si cald, cu rabdare, curiozitate, dornica de mai mult, de mai bine, statornica, hotarata sa mearga pana la capat, tenace, curajoasa, luminoasa, care vede partea plina a paharului, cea buna, cea pozitiva si castigatoare, compasionala si energica. Cer putin, nu-i asa?

- Dap.... dar nu-ti face griji, pentru mine e foarte usor de implinit.

- Daaa? ok, cu ce sa continui?

- Ce vrei sa faci in aceste conditii?

- Sa nu fac efort fizic, inainte de toate. Si sa nu-mi mai stric manichiura. Ha, ha, ha!!!

- Serios? Asta te preocupa?

- Da. Mult. Sa pot purta tocuri, daca vreau. Si orice tip de tinute. Sa nu mai fiu constransa la anumite culori, la anumite piese vestimentaare, la anumite croieli sau accesorii. Si sa nu mai fiu nevoita sa-mi tin parul strans la spate cu clestele. Sa pot sa-l las liber, ondulat, fara sa ma incurce, fara sa mi se strice buclele. Asta e un moft, stiu.

- Nu, nu, nu. Te inteleg perfect acum. Continua, te rog.

- Sa pot sa lucrez cand vreau, cat vreau, cum vreau, fara restrictii, fara termene absurde, fara targheturi, tinte, planuri si obligatii. Sa pot lua pauza cand vreau, de cate ori vreau. Sa pot iesi afara, la plimbare, daca vreau, apoi sa continui fara sentimente de vinovatie pentru un presupus timp pierdut, fara teama de repercursiuni, fara grija de reclamatii, fara graba. Sa fie ceva creativ, inovativ, sa fiu libera la initiativa proprie. Sa pot lucra lejer indiferent cum e vremea de afara, pe ploaie sau furtuna, pe ninsoare sau canicula, pe vant sau grindina, pe cer senin sau plin cu nori. Sa nu sufar din cauza intemperiilor si sa nu fiu influentata de acestea. Ba, mai mult decat atat, vremea de afara sa-mi fie zilnic spectacol uimitor, de care doar sa ma bucur si care sa-mi coloreze variat pauzele de lucru. Complicat?

- Nuuuuu, deloc. Chiar cred ca poti mai mult.

- Ok. Sa fie ceva vesel, coloral, placut, elegant, feminin, delicat si de mare efect. Sa fie sic, sa atraga atentia si sa cucereasca sufletele. Sa fie usor, accesibil, corect apreciat, dorit si niciodata demodat. Sa fie pentru toti, oricand, oriunde. Sa fie acel accent dorit de toata lumea, accentul pus peste banalul zilelor terne ale tuturor. Sa aduca zambetul pe chip, increderea in sine si lumina in suflet. Sa sugereze si sa induca dorinta de autodepasire, forta interioara, dar si sa valorizeze sensibilitatea si vulnerabilitatea. Asta chiar nu stiu cum o s-o rezolvi.

- Cine, eu?

- Da, pai, cine?

- Draga mea, de fapt, tot ce-ai cerut este treaba ta sa-ti obtii.

- Poftim?? Si tu nu faci nimic? Ziceai ca ma ajuti, ca pentru tine e foarte simplu sa rezolvi.

- Da, eu rezolv ceea ce nu depinde exclusiv de tine. Tot ce ai enumerat mai sus sunt responsabilitatea ta exclusiva.

- Stai un pic, n-ai zis tu ca.....?

- De ce te grabesti? Oare nu ai obtinut deja toate acestea?

- Ok, eu credeam ca.....

- Abia acum intru eu in scena. Tu ai pregatit scenariul, regia, decorurile, ai ales actorii, figurantii (vad ca nu prea ai roluri secundare in acest film - mai bine!), recuzita, dar mai trebuie ceva. Fii atenta la ce urmeaza!"

Si... stiti ce a urmat? Ne-am mutat la munte! :)

Dupa exact o luna din ziua in care eu am scris eu randurile de mai sus am semnat hartiile care faceau ca acest Cuib de Vulturi sa fie al nostru (da, peste o luna sarbatorim asta!). Apoi, dupa alte 15 zile eram gata mutati. Definitiv. :)

Dar toate s-au intamplat dupa ce Dumnezeu a jucat Sah Divin si a dat mat unor planete care s-au aliniat fix asa cum a vrut El si cum aveam noi nevoie ca sa implinim Planul Lui.

Si, ca sa va fie mirarea maxima, voi adauga si informatia ca eu primisem un vis profetic despre mutarile de Sah ale lui Dumnezeu cu 9 luni inainte. Povestindu-i visul lui Adrian, la vremea respectiva, totul parea neverosimil, exact cum sunt multe numai in vise.

Era complicat si fara legatura cu realitatea. Cum sa aliniezi cateva planete care se invart in Universuri diferite? Doar Dumnezeu a stiut cum. S-a implinit totul exact ca in visul meu. Vis ce fusese, evident, o BunaVestire. ;-)

Deci, tot ce a depins numai de mine am implinit eu, tot ce a depins numai de noi doi am implinit amandoi, iar tot ce a depins numai de Dumnezeu a implinit Dumnezeu. ;-)