Cu urzici sau fara urzici? Aceasta este intrebarea!

Mai intai, in loc de alta introducere, va voi invita sa recititi un text pe care l-am scris in urma cu fix trei ani, adica in 23.04.2024.

Cititorii mai vechi, cei fideli, care mi-au citit blogul din scoarta in scoarta, isi vor a aminti, desigur, textul. Este publicat pe blog aici: Pregatirile traditionale pentru Sarbatorile de Pasti si de Craciun

Pentru a nu mai pierde timp cu rasfoitul blogului, il voi relua azi, mai ales pentru cititorii mai noi, care nu-l stiu si care trebuie introdusi in subiect.

Povestea din acest text este reala si este de actualitate. Dupa ce il veti citi, voi reveni cu niste consideratii in plus, aferente momentului prezent, pentru a vedea care este legatura lui cu subiectul insemnarii de azi, respectiv, urzicile.

Ca si in urma cu trei ani, va avertizez ca este o insemnare foarte lunga, mult mai lunga decat cea de atunci, caci acum este completata si actualizata.

*

23.04.2021: Pregatirile traditionale pentru Sarbatorile de Pasti si de Craciun

Si eu, ca toate gospodinele responsabile, m-am apucat din timp de pregatirile pentru Pasti.

AVERTISMENT: urmeaza o postare extrem de lunga. Nu cititi la volan, in timpul sedintei de la serviciu si nici daca sunteti in intersectie si vreti sa treceti strada!

Aceasta postare are un specific aparte. De aceea ii voi ruga respectuos pe domni sa se retraga, nu-i pentru ei ceea ce voi scrie in continuare, este un subiect eminamente feminin, frivol si chiar teribil de enervant pentru ei. Doamnele, in schimb, sunt invitate sa se aseze intr-o pozitie confortabila intr-un fotoliu, sa-si ia cafeaua alaturi, o agenda si un pix, pentru luat notite, si, eventual si ceva, popcorn.

Buun, daca toti domnii s-au retras (hei, domnu' care inca citesti, sa nu dai vine pe mine daca, dupa postarea aceasta, iti schimbi parerea despre lume si viata, despre univers si Dumnezeu, caci, da, este si el implicat, sa nu zici ca nu te-am prevenit - recomand, totusi, retragere) sa continuam intre noi, doamnele. Va avertizez inca o data, este o postare foarte lunga. Deci, agendele la indemana, eventual reportofoanele.

Dupa cum spuneam la inceput, toata lumea isi incepe pregatirile de Sarbatori cu ceva timp inainte: curatenie generala prin casa - spalat, aspirat, curatat, sters, iar spalat, iar curatat, iar sters, dupa care incep treburile la bucatarie, ca sunt o multime de pregatiri de facut si acolo. De ceva timp, de mai multi ani, mai precis, mi-am schimbat ritualul pregatirilor de sarbatori. Incep si eu responsabil cu mai mult timp inainte, ca sa nu ma prinda Ajunul Craciunlui sau Noaptea Invierii cu treaba neterminata, dar eu incep altfel. Si am s-o iau de la pa’șopt incoace.

Primele semne ale schimbarii au inceput candva prin anul 2001. Eram in primul an de facultate. Mai intai sa va spun ca eu mi-am inceput periplul prin viata la fel de atipic precum imi traiesc intreaga viata. Mai intai m-am casatorit, am facut doi copii, i-am crescut marisori, cat sa fie cat de cat independenti, m-am dezvoltat profesional, mi-am facut o cariera, am trecut prin foarte multe functii posibile si am evoluat enorm, ajungand pana la nivelul de management de retea comerciala de retail neavand inca studii superioare (caci, pe atunci, inca se mai putea accede la functii de conducere daca dovedeai aptitudini de lider, daca stiai foarte bine ce si cu ce se mananca activitatea care trebuia condusa, organizata si dezvoltata) si abia apoi m-am apucat de studiile universitare. Adica, abia dupa ce mi-a fost evident ca atinsesem, pentru acel moment din viata, ceea ce se numeste „limita de incompetenta” – adica atinsesem maximum din ceea ce puteam face la nivelul de competenta pe care il aveam.

Ajunsesem la un punct in care aproape ca incepusem sa ma plictisesc, si mi-am zis ca eu vreau mult mai mult de la viata mea, ca nu suport sa nu ma plafonez la atat. Ce-mi ramasese de experimentat? Viata de student. Obtinerea unei diplome universitare si deschiderea altor perspective. OK, zis si facut. Deci, daca tot ma apucam de facultate ceva mai tarziu decat altii, mi-am zis ca macar sa mi-o aleg pe cea mai buna dintre toate, pe cea mai notorie, cu blazonul cel mai cel. Simteam ca pot face absolut orice mi-as propune, ca pot trece peste orice obstacole, ca pot schimba lumea, ca pot muta si muntii din loc, si ca nimic nu ma poate opri.

Am ales ASE-ul, Facultatea de Comert (mi-am zis sa fie pe domeniul in care lucram atunci) am trecut de examenul de admitere, si iata ca m-am vazut studenta in anul I. Fix in anul acela, chiar din timpul semestrului II al anului I de studiu, Rectoratul ASE-ului a decis infiintarea Facultatii de Marketing, prin desprinderea catedrelor de profil din Facultatea de Comert si organizarea noii institutii de invatamant. Noi, unii dintre studentii din anul I de la Comert, cei care urmam sa incheiem anul cu medii mari, am fost pusi in situatia de a putea alege unde vrem sa continuam din anul II – la Comert sau la Marketing. Mi s-a parut ca un privilegiu neasteptat si o adevarata minune aceasta potrivire.

Pe vremea aceea conceptul de marketing era in Romania un termen aproape extraterestru, asa, in general, mai nimeni nu stia cu se se mananca si la ce se refera. Asa ca foarte multi au ales sa ramana la Comert. Eu si cativa altii am ales sa trecem la Marketing. A fost una din cele mai bune alegeri ale mele din viata! Caci ea m-a facut sa-mi placa atat de mult viata de studentie, incat sa nu-mi mai doresc sa ma opresc din invatat in facultate si sa continui cu masteratul. Si as fi continuat eu chiar si cu mai mult decat atat daca buna masura a lucrurilor, prezenta in simturile mele subtile, nu mi-ar fi soptit ca este timpul sa ma opresc. Dar entuziasm si determinare aveam peste masura, de ma simteam capabila sa mai fac inca doua facultati si inca doua masterate in plus!. Dar, asta este o alta discutie.

Sa ne intoarcem la momentul anului I de la Comert, cand aveam niste materii de specialitate asemanatoare cu cele din liceul economic pe care il absolvisem, printre care si Merceologie. Asta studiaza, printre altele, proprietatile organoleptice, de compozitie si de structura ale materialelor si ale alimentelor. Facultatea de Comert pregatea specialisti si pentru industria alimentara si pentru comertul alimentar, deci, unii dintre noi puteau fi interesati de alimentatie, in general.

Buuun... Si primim noi ca tema de proiect, pentru un seminar, sa cercetam la alegere un subiect preferat din domeniu – despre carne, lactate, dulciuri, cafea, bauturi, etc, fiecare ce dorea. Ei bine, eu mi-am ales atunci un fel de sinteza a tuturor temelor puse in discutie. Adica, de ce simplu, ca toata lumea, cand se poate si complicat? Ori totul, ori nimic, carevasazica, doar ma stiti. Mai precis, mi-am ales tema alimentatiei vegetariene versus alimentatia pe baza de carne. Trebuia nu numai sa prezint informatiile in mod fundamentat, dar si sa fiu pregatita pentru o sesiune de intrebari deschise din partea colegilor de grupa.

Pe vremea aceea nu ma preocupa in mod personal vegetarianismul. Aveam o alimentatie obisnuita, traditionala. Mancam de toate, ca toata lumea. Gateam de toate, ca toata lumea. Aveam o famile formata din patru membri, cu doi copii in crestere, in prag de adolescenta, cred ca erau prin clasa a 5-a atunci, deci gateam diversificat si.... traditional, nah. Oale cu sarmale, chiftele marinate, ciorbe de perisoare, ostropel, fripturi, de toate. Asadar, putea fi oarecum surprinzator ca-mi alesesem o astfel de tema.

De fapt, in cautarile mele de informatii pe internet (destul de sarace la vremea aceea) facute cu scopul de a ma putea hotara asupra unei teme, am dat intamplator (sau nu) de subiectul alimentatiei vegetariene. Si curiozitatea mi s-a declansat. Am patruns mai adanc in subiect, am petrecut ore si ore de cautari de articole, materiale si detalii, pana cand am ajuns la concluzia ca asta este cea mai interesanta tema din toate, cuprinzand la un loc atat detalii din toate celelalte teme posibile, cat si pentru ca imi ridica la fileu anumite intrebari pe teme etice, morale, dar si de dieta satanoasa. Si, cum, intotdeauna, in orice colectiv, este cineva care se crede mai cu mot, atunci, eu am vrut sa fiu aceea.

In plus, trebuie sa stiti ca, pe atunci nu eram preocupata de cantar, nu aveam astfel de obsesii, nu era cazul, asa ca nu acesta a fost motivul aparent al atractiei mele pentru acest subiect. Totusi, trebuie sa spun cat de bine mi-a prins felul in care am luat tangenta cu vegetarianismul! Nu, n-am devenit atunci vegetariana, ci abia peste vreo doisprezece ani mai tarziu, dar si asta este o alta discutie.

Ce am vrut sa va zic din toata aceasta introducere in primele mele amintiri despre acest gen de alimentatie? In momentul prezentarii proiectului meu, la seminar, am avut o multime de intrebari din partea colegelor, semn ca ceva se declansase in univers, o anume energie se pusese in miscare, ca semintele fusesera puse la incoltit in fiecare dintre noi fara sa stim, fara sa banuim si fara sa ne asteptam ca ceva se va schimba in noi candva, in viitor, in urma acelei „batai de aripa de fluture”.

Revenind la subiectul „pregatiri pentru sarbatorile de Paste”, trebuie sa va spun ca acum imi incep pregatirile la fel ca toata lumea, tot cu vreo luna inainte. Ca sa am timp sa curat foarte bine tot ce e de curatat: toate celulele, sistemele, fluidele si intregul aparat sustinator de viata si de suflet din dotare.

Ceea ce v-as fi putut spune in doar o singura fraza, fara toata povestea de mai sus (dar atunci unde ar mai fi fost tot farmecul si ineditul postarii mele?), voi spune acum. Intotdeauna imi iau o marja de vreo 2-3 kg pentru sarbatori. Daca se poate mai mult, ok, e super bine. Deoarece vreau sa ma bucur de placerile oferite de aceste perioade ale sarbatorilor, respectiv cele culinare, chiar daca ele nu mai sunt atat de traditionale ca ale altora, ale celor mai multi, adica, insa sunt pe placul nostru, pe masura noastra buna, perfect potrivite pentru momentul de acum. Cum s-ar spune, gradul nostru de incompetenta in materie de alimentatie vegetariana inca nu a fost atins. Mai avem o „facultate” de facut. Dar toate la timpul lor.

Am si „dovada-dovada!”, nu doar v-am facut capul mare cu istoriile mele. Am si datele concrete, stiintifice, inregistrate competent si avizat in registrele Akashice, ca sa nu spuneti ca v-am aburit degeaba. Obiectivul meu este sa ating pragul de dinainte de Craciun, pentru a ma putea bucura relaxata, de Paste, de amandina dupa amandina, dupa amandina..... dupa amandina...... dupa amandina...... :)))) (poze relevante puteti vedea la postarea initiala).

Deci, apa plata cu lamaie, baby! (Autor: Liliana Pascanu)

Revenind la momentul prezent, 23 aprilie 2024, vreau sa precizez ca datele problemei nu s-au schimbat prea mult, dar s-au schimbat totusi cumva.

Acum sunt mult mai determinata in a-mi metine legatura de prietenie cu cantarul din dotare decat in urma cu trei ani, mai ales pentru ca acum am un  instrument de masurare si control pe care atunci nu l-am avut. 

Este vorba de aplicatia de numarat pasi (Jeni – sora mea -  sa-ti dea Dumnezeu sanatate si viata vesnica, te pup si te iubesc maxim de cand mi-ai instalat-o pe telefon – din august 2021  - caci de atunci am reusit de multe ori sa castig razboiul cu acel eternizat 1 kg pe care incercam an de an sa-l extermin.

Doar de Craciun si de Paste imi fac de cap, dupa care imi reiau activitatile „sportive” care mi-au schimbat efectiv viata, dar si gradul de satisfactie si bucurie stiind ca am, in sfarsit, un cantar fericit in casa. Constant.

Asa se face ca, dupa Craciunul trecut, m-am ambitionat si am decis ca exterminarea a doar unui singur kilogram nu ma mai multumeste, asa ca am pornit ofensiva impotriva a vreo 5-6 kg, fapt consemnat aici:  Ce-i Frumos si lui Dumnezeu ii place.

Aplicatia de numarat pasi mi-a fost alaturi zi de zi, inregistrand eforturile mele tenace, iar Jeni, sora mea din Bucuresti, a fost coechipierul perfect, tinand pasul cu mine si monitorizandu-se si ea in tandem, ca doar nu ma putea lasa numai pe mine, sa ma chinui singura si ea nu.

In ianuarie m-am stabilizat spre 54, in februarie m-am stabilizat spre 53, in martie spre 52, iar in aprilie am incercat sa ma stabilizez spre 51. Si am reusit oarecum, caci, odata cu aparitia urzicilor, tot planul meu de stabilizare a fost dat peste cap. Tot! 

Caci, sa stiti de la mine, nici o pofta nu-i mai mare decat pofta de urzici, primavara!

Asadar, acum ati aflat si legatura textului de mai sus cu subiectul din titlu. 

Am si ceva dovezi „stiintifice” pentru unii care sunt ca Toma Necredinciosul, nu cred pana nu vad cu ochii lor.

In primul rand, ziua de azi a fost ce-a de-a 120-a zi, de cand mi-am atins zilnic, consecutiv, targhetul de pasi (26.12.2023 inclusiv – 23.04.2024 inclusiv). In acest interval am primit o multime de insigne si am stabilit o multime de recorduri in aplicatie.

Am facut 1.505.593 pasi in 120 zile (69.442 pasi intre 26-31 decembrie 2023, 435.404 pasi in ianuarie, 381.977 pasi in februarie, 370.024 pasi in martie, 248.746 pasi pana in 23 aprilie).

Dar, cel mai mult conteaza rezultatele obtinute, adica faptul ca m-am stabilizat la 51 (chiar am atins si un 50.9 in 12 aprilie) - pozele de mai jos sunt numai din luna asta, aprilie 2024.

Cand esti vegetarian, cand tii diete de reducere a numarului de kilograme, dar ai pofte, vine primavara, ies urzicile si tu stai la munte, intr-o zona in care iti poti permite sa iesi cand vrei la cules urzici pe saturate, pana te plictisesti, sau pana obosesti, ei bine, intervine o mare-mare-mare dilema: vrei sa mananci urzici sau nu vrei? 

Caci urzicile vin la pachet cu smantana, cu untul, cu ouale ochiuri, cu mamaliguta, cu usturoiul si, in cazul meu de azi, cu un piure de linte verde, adaugat in piureul de urzici pentru consistenta, in loc de clasica lingura de faina, care ii confera textura legata de piure. Urzicile astea sunt, pentru un vegetarian adevarat, unul pur sange, mai ceva decat este o friptura de ceafa de porc sau niste mici cu mustar de Tecuci pentru un gurmand traditional! :))))

Deci, sa va mai zic de gust? Neah....

O sa va pun mai intai pozele cu piureul de urzici, caci, da, dilema a fost rezolvata, iar decizia a fost unanima, amandoi am votat „cu urzici!”.

Asa ca, dupa ce ieri am fost la cules de urzici, azi, vrand-nevrand, am mancat urzici. Dupa pozele cu farfuriile pline de comorile delicioase voi reveni cu alte informatii foarte pretioase. Tineti aproape!

Acestea fiind spuse, daca ati reusit sa va desprindeti ochii de pozele cu piureul de urzici din farfurii, nu stiu daca mai are cineva rabdare sa mai citeasca si alte informatii. :))

Probabil ca toata lumea a plecat deja fie in piata la cumparat de urzici, fie prin gradini, pe campii sau pe dealuri, ca sa culeaga urzici. Am observat ca foarte putini dintre cei care locuiesc la munte au astfel de preocupari. Dar, da, urzicile de munte se gasesc peste tot si sunt delicioase!

Anul acesta culesesem deja o tura, am povestit in 06 aprilie aici Deschidem sezonul pe 2024 la cules de urzici, dar nu am apucat sa si gatesc ceva din ele pentru ca le-am bagat in congelator pe toate. Asa ca ramasesem cu pofta in cui, neimplinita.

Ieri s-a prefigurat chiar de dimineata a fi o zi ploioasa. Dupa pranz, insa, ploaia s-a oprit si, tot cu gandul la urzici, mi-am zis sa-mi incerc norocul si, dac-o fi sa reinceapa ploaia, asta e, ma intorc acasa. Dar macar o mana de urzici sa mai culeg, atat.

Ei bine, cum am cules macesele in toamna lui 2022, exact asa am cules eu urzicile de data asta: ca un pirat! (27.09.2022 - Am cules macese ca un pirat!) :)))

Am defrisat de urzici, la propriu, coasta aia de munte! Pe principiul „totul sau nimic”! :))))

Si au fost atat de multe (am cules frunze 2 ore!), incat mi-au trebuit inca 2 ore sa le curat si sa le spal pe toate, ca sa le pregatesc pentru congelator.

Distractia maxima, apogeul, cumarveni, a fost atins in momentul in care mi-am dat seama ca nu o sa-mi incapa toate in congelator! :))

Am facut tot felul de rotatii, mutari si permutari, am mai scos afara din congelator urzicile care imi ramasesera de anul trecut si alte pachete cu alte legume si am pus in locul lor pachetele cu urzicile proaspete de anul acesta.

Impreuna cu Adrian, am facut toate rocadele posibile, si ne-am straduit amandoi sa gasim cea mai buna solutie, astfel incat cat mai multe pachete cu urzici sa intre in congelator. Ne-a prins miezul noptii concepand strategii si aplicandu-le in frigiderul nostru.

Totusi, pentru ca nici asa nu mi-au incaput in congelator toate pachetele (din 36 au intrat doar 30), am fost nevoita – a se nota observatia aceasta importanta: AM FOST NEVOITA! – sa-mi fac planul pentru a gati azi toate urzicile care au ramas pe dinafara. :)))

I-am dictat lui Adrian o lista cu necesarul de ingrediente, el mi le-a cumparat azi dimineata, inainte de a ma trezi si eu, iar apoi m-am apucat de gatit urzici.

Bineinteles, mi-a iesit o cantitate de piure de urzici cat pentru un batalion de armata, dar, ce era sa fac? Sa le arunc? Doamne fereste, apara si pazeste! :))

Asa ca, asta e, ne sacrificam si mancam numai piure de urzici inca vreo doua-trei zile, ca nici nu ne pare rau, nuuuuu....! :)))

PS. Ideea cu adaosul de pasta de linte in loc de faina, pentru a ingrosa piureul de urzici, a fost gasita ad-hoc aseara, cand m-a intrebat Adrian daca as putea pune altceva in loc de faina. Ce sa pun, ce sa pun...... si, uite-asa, mi-a venit ideea de linte verde, ca are o textura fainoasa dupa ce este fiarta si blenduita, iar gustul este usor neutru, deci nu influenteaza gustul urzicilor. 

Caci aici am vrut sa ajung: doamne, ce gust! Ce gust! Cum sa nu stai cu orele la cules, la procesat si la gatit cand rezultatul este atat de bun? Cum? Uiti si de toate dietele, de toate cantarele si de toate planurile facute pentru „pregatirile pentru Paste”. 

Eh, asta e, ce sa facem, nimeni nu-i perfect! :)))

Va mai pun din nou, la final, pozele cu piureul de urzici, poate nu v-ati saturat si mai doriti o portie! :))

PS2. O sa vedeti in poze si un castron cu frunze si muguri de zmeur, pentru un adaos proaspat in salata. Am experimentat asta cat am locuit in Gradina din Ardeal. Delicioase! Cu otet balsamic si ulei de masline. 

„Apropos, in 25.04.2019 scriam aici, pe blog, urmatoarele:

Cu sau fara Pregatiri Traditionale

Pentru ca este posibil ca unii cititori sa se fi mirat un pic de afirmatia mea directa si fara echivoc din postarea anterioara privind treburile acelea mai traditionale (gen gatit, spalat, curatenie, ma rog, le zic generic „treburi” – hi, hi, hi!) care ma atrag din ce in ce mai putin, si desi se spune ca justificarile nu-si au rostul, m-am gandit ca de data asta chiar prefer sa argumentez.

Pentru ca:

Pentru ca, desi am crescut intr-o familie traditionala si am fost invatata sa traiesc traditional, ceea ce am si facut ad-literam pana la un moment dat, in structura mea interioara nu eram o femeie traditionala, eram „altfel”.

Pentru ca la 19 ani si jumatate m-am maritat.

Pentru ca la 20 ani si jumatate am avut primul copil.

Pentru ca la 21 ani si jumatate am avut al doilea copil.

Pentru ca, desi la 22 ani aveam deja dezvoltate deprinderile de familista traditionala, respectand intocmai toate obiceiurile si traditiile, ca la carte, nu traditionalismul era solutia pentru mine.

Pentru ca timp de 23 ani, pentru toate sarbatorile, onomasticele, evenimentele speciale si nu numai pregateam oale mari si multe pline cu sarmale, fripuri, drob, piftie, salata boef, carnati, toba, caltabos, ardei umpluti, chiftele, ostropel, tochitura, mici, carofi prajiti, tot felul de garnituri, sosuri, salate, ciobe de perisoare si o multime altele.

Pentru ca, de fiecare sarbatoare, onomastica sau eveniment special, imi petreceam cateva saptamani inainte, serile, dupa ce ma intorceam de la serviciu, facand curat, spaland, calcand, stergand, aspirand, strangand, schimband, asezand, decorand, improspatand, obosindu-ma, spetindu-ma, epuizandu-ma, plangandu-ma, saturandu-ma, enervandu-ma, resemnandu-ma, uitandu-ma complet pe mine si, la final, abia-abia bucurandu-ma.

Pentru ca, la un moment dat, au intervenit schimbari.

Pentru ca familia mea traditionala s-a schimbat, iar puii mei si-au luat zborul catre propriile lor familii.

Pentru ca eu m-am schimbat.

Pentru ca lumea mea s-a schimbat, dieta mea s-a schimbat, gusturile si preferintele mi s-au schimbat, intelegerea mea asupra vietii s-a schimbat, prioritatile mele s-au schimbat, modul in care imi petrec timpul s-a schimbat, felul in care vreau sa sarbatoresc s-a schimbat.

Pentru ca acum este Adrian alaturi de mine si pentru ca amandoi avem cam aceleasi preferinte si prioritati.

Pentru ca ne place sa traim mai mult jucandu-ne si bucurandu-ne de fiecare zi in felul nostru.

Pentru ca nu mai asteptam sa vina vreun eveniment anume din calendar pentru a savura atmosfera de sarbatoare.

Pentru ca perfectionismul meu s-a mai diminuat, pentru ca asteptarile fata de un anumit tipar al vietii s-au canalizat mai degraba spre creatie in prezent decat spre pregatire pentru viitor.

Pentru ca preferam sa facem ca lucrurile sa fie cat mai simple si cat mai placute pentru acum, nu pentru maine.

Si pentru ca acum vedem timpul, lumea si frumusetea vietii cu alti ochi, le simtim si le traim altfel.”(Liliana Pascanu, 25.04.2019)

„Un mistic pe care-l admir a spus odată: „Dacă nu ești hotărât, e mai bine să nu intri deloc pe Calea spirituală. Dacă ai intrat pe ea, nu ieși de pe Cale, fiindcă n-o să-ți fie bine!”

Mi se pare că e cel mai bun sfat.

Dacă nu ești hotărât să îți urmezi Calea/ Chemarea, nu te apropia de Calea ta; dacă ai intrat pe ea, nu ieși de pe Cale, fiindcă o să suferi.

Ceea ce face Calea spirituală atât de atractivă, atât de delicioasă, este faptul că urmând-o, descoperi cine ești tu cu adevărat. Descoperi toate acele aspecte care te împiedică să-ți accesezi propria grație, toate acele lucruri de care te agăți și care nu au cu adevărat valoare, toate acele lucruri care îți răpesc puterea/ forța vitală. Și le dai drumul rând pe rând.

Călătoria care înseamnă asumarea puterii personale te schimbă pe tine și îți schimbă și viața la modul dramatic.

Dacă vrei să devii o ființă împuternicită trebuie să fii dispus să permiți ca vechea ta viață, cu tot ce conținea ea, să se destrame. Nu există alternativă, trebuie să fii dispus să dai drumul la tot ceea ce însemna vechea ta viață.

Când intri pe Cale relațiile tale cu cei din jur se schimbă, pentru că tu te schimbi, nivelul puterii tale personale se schimbă. Tu ți-ai creat vechea viață pe baza credințelor/ nevoilor/ valorilor/ principiilor pe care le aveai în trecut, când erai un om cu un nivel redus de conștiință, care funcționa în tiparul supraviețuirii la nivel fizic, care funcționa din spațiul fricii/ lipsei. 

Când intri pe Calea spirituală îți percepi nevoile mult mai intens decât în trecut și conștientizezi că nevoile tale trec dincolo de nivelul fizic. 

Spre exemplu, simți că într-o relație nu mai ai nevoie doar să-ți fie asigurat de un acoperiș deasupra capului, ci ai nevoie și de o comunicare/ conexiune la nivel profund cu persoana respectivă. Începi să conștientizezi că nevoile tale includ dezvoltarea la nivel emoțional, psihologic, spiritual. 

Și simți o Chemare tot mai puternică de a înainta pe Calea spirituală, iar diferența dintre tine și cei care fac parte din viața ta devine din ce în ce mai mare.” (Caroline Myss) Traducerea Mihaela Dan

23.04.2024