Oglinzile Sufletului: Deschidem sezonul pe 2024 la cules de urzici

Actualizare in 07.04.2024: poze noi la final

Drept sa va spun, abia asteptam sa deschidem sezonul asta, de cules urzici! Doamne, pur si simplu nu mai aveam rabdare! :)

Cat am locuit in Gradina din Ardeal, in primii patru ani n-am cules nici o urzica, dar mi-am descoperit pasiunea asta fix in ultima noastra primavara acolo, a cincea, in 2020, pe timp de pandemie.

Noi, avand atatea legume si verzituri in gradina, toate cultivate din abundenta de noi doi, ingrijite, crescute si recoltate an de an fara-numar-fara-numar, nu ne-a mai stat gandul la urzici. Abia daca dovedeam sa consumam sau sa conservam tot ce cultivam, asa ca, dupa prima incercare de cules urzici, din prima primavara dupa ce ne-am mutat acolo, cea a anului 2016, am abandonat aceasta activitate. Ma urzicasem toata si, drept sa va spun, aveam si ceva indoieli privind calitatea urzicilor noastre din gradina. Nu prea le credeam comestibile! :))))

Imi vine sa rad acum cand imi amintesc. Eram amandoi cu zero experienta in gradinarit si nici macar nu stiam cum arata multe din plantele de cultura, nu mai zic de altele.

De exemplu, habar nu aveam cum arata frunzele de hrean. Stiam cum arata radacina de hrean asa cum o cumparasem in Bucuresti din piata, dar cum arata planta intreaga, cu frunze cu tot, habar nu aveam. Cu tot internetul nostru pe care il aveam ca principala sursa de informare, nu apucasem sa ma documentez asupra tuturor celor pe care le aveam de invatat si descoperit.

Abia dupa ce mi-a aratat o vecina, Mamaita de la vale, care sunt tufele de hrean, crescute singure cam peste tot, am fost bucuroasa ca nu le taiasem cu sapa. Eu crezusem ca sunt niste buruieni frumoase, fotogenice, asa ca le lasasem sa creasca doar pe considerentul asta. Ulterior, cand am aflat ca ala era hreanul, l-am inmultit si eu in mai multe locuri.

Asa si cu urzicile. Cele care cresteau in gradina, pe langa garduri, eu le credeam a fi cele mai nesuferite buruieni din cate existau si le taiam cu inversunare cu sapa sau cu foarfeca de gradina. Credeam eu atunci ca in nici un caz alea nu puteau fi urzicile cele de mancat, ci, desigur, altele trebuie sa fi fost urzicile cele comestibile, nu stiam eu care, dar in mod sigur trebuie sa fi fost alt soi, nu ca ale noastre, care pareau banale, buruieni, cum am zis. :))))

Cum spanacul nostru crestea in parcelele din gradina ca Fat Frumos din poveste (in trei zile cat altii in trei ani), nu ne-au mai trebuit urzici. Salata crestea singura, usturoiul, loboda, la fel, deci nici nu ne mai chinuiam sa le mai insamantam primavara, ca ele cresteau din semintele scuturate in anul precedent.

Asadar, abia in cea de-a cincea primavara, in 2020, urmarind pagina de FB a unei prietene care tocmai culesese urzici din gradina ei si le gatise cu smantana si ochiuri, mi s-a reactivat pofta de urzici si am redescoperit ca aveam si noi in gradina noastra o astfel de comoara nepretuita. Am cules atunci cateva ligheane mari si am pus la congelator o multime de pungi, de-am fost nevoiti apoi sa mancam la greu numai urzici, ca sa le terminam, avand in vedere ca, in mod neprevazut, dar in cel mai fericit mod, la final de iunie am vandut proprietatea cu gradina (in baza deciziei noastre luata cu peste doi ani in urma) si trebuia sa ne mutam.

Am povestit despre toate acestea aici:

26.03.2020 - Depozitul cu provizii de apocalipsă

27.03.2020 - La cules de urzici pentru proviziile planetare

28.03.2020 - Completăm stocul de urzici și însămânțăm arpagicul

De atunci, din 2020, abia anul trecut, in 2023, am reluat aceasta activitate, respectiv, culesul de urzici. De data asta, aici, la munte, unde locuim acum.

Am descoperit doua locuri unde cresc urzicile din abundenta, niste locuri retrase, la liziera padurii, unde pot culege nestingherita si fara masura. Sunt atat de multe urzici, incat timp si chef sa am ca sa culeg cat vreau, pe masura poftelor noastre. Si nici concurenta nu exista, caci localnicii nu sunt interesati de verzituri. Urzicile sunt si pentru ei niste buruieni, asa cum erau pentru mine in primul an din Gradina. :)))

In fine, am povestit despre cum mi-am repornit aceasta pasiune in cateva insemnari:

29.03.2023 - Am gatit urzicile de munte! :))))

27.03.2023 - Urzici de munte (1) - dupa trei ani de la urzicile din Ardeal

05.04.2023 - Ciorba de urzici!

03.04.2024 - Urzici de munte (2) - din nou la cules, tura a 2-a

14.04.2023 - Floarea Pastelui si cea de-a 3-a tura de cules urzici

27.04.2023 - Frunzele de papadii si... tura a 4-a de urzici

07.05.2023 - Ciubotica Cucului, tura a 5-a de urzici si cititul in calendar

08.05.2023 - Azi am gatit in 7 ore cat pentru 7 oameni

Asa stand lucrurile, cu o pasiune noua in vizor, anul acesta mi-am pornit foarte devreme antenele de detectare a urzicilor. :)))

Pe la inceputul lunii martie, cand vremea parea a se imprimavara mai devreme, am constatat in una din zile ca cineva verifica Dealul Urzicilor, daca frunzele verzi aparusera sau nu. Era un tataita cu care m-am mai intalnit si anul trecut intr-o zi, cand chiar i-am oferit si manusile mele de protectie, caci el culegea urzicile cu mainile goale.

Vazandu-l anul acesta din nou, am devenit vigilenta. Deci, venise timpul? :)))

Nu. Nu venise. Caci aici, la munte, ninsorile nu se lasa cu una cu doua. In martie am mai avut cateva reprize de iarna care au amanat sezonul urzicilor pana abia acum, in aprilie. Astfel, a nins pe 13, 15, 21, 24 si 25 martie.

Din 26 martie, insa, valul de caldura care a cuprins toata tara a topit rapid ultima zapada, iar urzicile au inceput treptat-treptat sa rasara.

Zilele trecute, de cate ori ne-am plimbat prin zona Dealului Urzicilor, am verificat stadiul de crestere a acestora si inca nu erau suficient de mari pentru a putea fi culese.

Insa, in cel de-al doilea loc in care am observat o crestere abundenta de urzici, azi dimineata mi s-au parut destul de infrunzite. Cum norii care se adunasera pe timpul noptii pareau a aduce si ceva ploaie, mi-am zis ca as putea incerca dupa pranz sa adun o mana de frunze sa fac un test de cules inainte de a incepe sa ploua.

Zis si facut. Mi-am luat echipamentul special de protectie dedicat acestei actiuni, respectiv, doua randuri de manusi din plastic, de unica folosinta, plus, peste ele, o pereche de manusi cauciucate, de gradina, pungi si o sacosa.

La fata locului am constatat ca, intradevar, puteam face o prima tura de cules urzici, dar si de cules o mana de untisor, pentru o salata de primavara, caci la margina padurii am dat de o tufa proaspata, cu frunze crude, fragede si delicioase, despre care stiam tot din perioada in care am locuit in Gradina din Ardeal, caci avusesem in livada si culesesem.

Pot spune ca am pornit culesul din acel loc fix in momentul oportun, caci acolo urzicile erau exact in stadiul optim pentru a fi bune de gatit. Si am cules pana m-am plictisit. De fapt, pana a inceput sa picure. Venea ploaia.

Am umplut doua pungi cu urzici si una cu untisor.

Acasa ajunsa, cu comoara mea verde, le-am curatat de crengi si frunze uscate, le-am portionat, le-am spalat si le-am pus in pungi pentru a le baga in congetalor. Anul trecut le-am oparit inainte de a le pune la inghetat, dar am inteles de la mama ca pot fi congelate si fara a le opari. Mai bine. Am obtinut 10 caserole, deci 10 pungi, 10 portii. :)

Zilele urmatoare vom tatona din nou si Dealul Urzicilor. Acolo ritmul de crestere este mai lent, asa ca, dupa cum le-am vazut azi, cred ca vor fi gata de cules cam peste vreo trei-patru zile.

Asadar, fiind deschis sezonul 2024 la cules de urzici, ramane sa deschidem si sezonul 2024 la mancat primul piure de urzici proaspete, din recolta acestui an, cu oua ochiuri, cu mamaliga si cu smantana, exact asa cum scrie la carte! :))

Oricum, mai avem in congelator inca vreo trei sau patru portii din urzicile de anul trecut, dupa ce am mancat din ele toata iarna, ca adaos in ciorbe sau in alte mancaruri. O delicatesa, ce sa zic! :))

PS. Azi constatat si voi, desigur, ca zilele acestea vuieste toata lumea, toata presa, toti "influiencerii de valoare", toti marii cunoscatori in astrologie, cosmogonie, universuri, si in alte alea, despre eclipsa aia totala de soare din 8 aprilie. Iata ca noi ne-am facut provizii de urzici pentru eclipsa. :))))

Si, cum toata lumea buna da tot felul de sfaturi care mai de care mai efervescente si rocambolesti despre cum sa ne purtam de eclipsa, despre ce energii floamboaiante se vor desfasura, draga domnule, cu aceasta ocazie, ne-am gandit sa sarbatorim si noi pe 8 aprilie fix eclipsa asta senzationala si sa amanam ce aveam programat in ziua aia, adica Ziua Femeii, Valentine's Day, Iubirea, Ziua Copilului si Revelionul. :)))

Eh, ce nu face omul pentru o eclipsa de calitate, unica? Vom sarbatori si noi in modul nostru unic, respectiv cu ceva mancare/piure de urzici, asa cum nimeni n-o mai face cum o facem noi. :)))))

Hai, sa curga garla articolele despre eclipsa, despre tot felul de aliniamente, sincronicitati, actiuni subversive ale unora si altora, despre tot felul de ritualuri, portaluri deschise si alte ciudatenii! Noi ne luam pop-corn - si urzici, desigur! - si ne amuzam. Ca cica urmatoarea astfel de eclipsa nemaipomenita va fi prin anul 2492 si nu stim cum si daca vom avea si atunci urzicile de azi. ;-)))))