Am gatit urzicile de munte! :))))

 

Urzicile culese alaltaieri trebuia sa le gatesc ieri, dar n-am avut timp. Am avut in program (din nou) un drum la Busteni cu Bubulinuta, ca sa-i mai cumparam de la doamna doctor, de la cabinetul veterinar, niste boabe speciale, gen "apa plata cu lamie", pentru dieta. Dap, tine dieta si Ema Boema von Bubulina Haute Couture. :))))

Asa ca le-am gatit azi.

Dar, inainte de a trece la subiectul zilei, "urzicile", sa va arat ce s-a intamplat la noi, la Predeal fix a doua zi dupa ce am cules eu minunile astea de urzici. A venit iarna! Iarna-iarna, nu doar asa, o parere de iarna. Iarna cu zapada, cu viscol puternic cum n-am avut toate lunile trecute, in decembrie, ianuarie sau februarie. 

A venit un val de frig si cu precipitatii peste toata tara, a nins chiar si la Bucuresti usor, o fulguiala fina, insa la noi, la Predeal, orasul aflat la cea mai inalta altitudine din Romania, la 1100 m inaltime, a nins abundent, de s-a depus deja vreo 5 cm de zapada, si, in plus, bate un vant puternic si inghetat de iti intra prin oase. Frecvent, viscoleste puternic zapada, si abia vezi inainte la 50 m, cand vine un vartej din asta alb, inghetat.

Si cand ma gandesc ca in urma cu numai cateva zile, vineri-sambata, in 23-24 martie, am avut 14 grade, de ziceam ca vine vara! In Bucuresti chiar venise vara, cu cele 24 de grade in acele zile. La diferenta de 3-4 zile au scazut temperaturile peste tot cu cel putin 10 grade, am sarit peste primavara ce parea ca vrea sa vina, si ne-am intors in iarna. :))))

Am pus cateva poze facute de la ferestre si cateva filmulete, in care am surprins iarna asta de sfarsit de martie montan-carpatin. 

 

Acum, vedeti ce bine este sa ne ascultam Intuitia atunci cand ea ne vorbeste si ne impinge inainte sa facem cate ceva anume, desi noi credem ca parca inca n-ar fi momentul, ca parca ar fi cam devreme si ca avem timp destul sa facem ce avem de facut? 

In cazul de fata, este vorba de Intuitia mea, care imi spusese brusc alaltaieri ca TREBUIE NEAPARAT sa ies imediat cu o punga sa culeg urzici. Nu-mi planificasem asta pentru alaltaieri. Observasem ca iesisera urzicile pe ici, pe colo, in timpul plimbarilor noastre din ultimele zile, dar imi ziceam sa mai las vreo cateva zile si abia apoi sa iesim la cules.

Ei bine, alaltaieri, dupa ce ne-am intors de la plimbarea zilei, nu stiu cum, dar brusc am avut un sentiment de urgenta, de iminenta, si parca cineva ma impungea in suflet sa plec la cules de urzici. :)))

Cum eu am invatat din experienta proprie ca nu-i bine sa nu-ti asculti intuitia, ca s-ar putea sa-ti para rau, mi-am luat echipamentul de cules urzici si am plecat spre marginea padurii, unde vazusem eu mai multe verdeturi decat in alte parti.

A doua zi, adica ieri, ne-am trezit cu viscolul asta teribil peste noi si cu gerul asta de -5 grade Celsius ziua, in timp ce noaptea temperatura a coborat pana spre -9 grade Celsius. Va dati seama ca la gerul asta nu mai rezista nici o frunza de urzica! Daca nu culegeam alaltaieri, trebuia sa mai asteptam inca vreo saptamana sau doua pana cand iesea si crestea urmatorul val de frunze, caci asta de acum se pierde de la inghet. 

De-aia va spun: atunci cand Intuitia, impreuna cu Sinele vostru Inalt si cu intregul alai de ghizi spirituali, Sfinti si Arhangheli, si toti cei care va calauzesc prin lumea asta duala, va spun cu Vocea Sufletului sa faceti ceva anume, nu mai stati pe ganduri. Faceti asa! Ca ei stiu perfect care este cel mai inalt bine al vostru! Da? Ok.

Deci, asa cum eu am fost calauzita sa fac, asa am facut si m-am trezit brusc in frigider cu vreo cinci pungi cu urzici, deci cam vreo 5 kg, de procesat.

Cum ieri ne-a obosit peste masura drumul pana in Busteni si inapoi, cu trenul, pe vremea asta friguroasa si cu viscolul asta imposibil, de martie, neasteptat si nedorit, ieri n-am mai avut chef  sa ma mai ocup de urzici. 

Azi, insa, dupa ce m-am trezit mult mai odihnita, dupa ora 11:00, si dupa ce mi-am baut cafeaua de dimineata/pranz, am scos pungile din frigider si m-am apucat de lucru.

Mai intai m-am apucat sa le oparesc pe toate, in transe. 

Aseara am aruncat un ochi pe internet ca sa vad ce alte retete de urzici mai exista, altele decat cea pe care o stiam eu de la mama si pe care o mai gatisem de cateva ori in trecut. 

Si, vizualizand cateva clipuri, am retinut si un secret (pe care, de altfel, il stiam, dar il ignorasem, nedandu-i prea mare importanta): urzicile si spanacul, dupa ce sunt oparite, trebuie sa fie scufundate imediat intr-un castron cu apa rece, pentru a le opri procesul de oxidare si a ramane verzi, ca atunci cand sunt proaspete. 

Daca sunt gatite fara a se face asta, ele isi continua procesul de oxidare si se inchid din ce in ce mai mult la culoare.

Zis si facut: intr-o oala mare, de 10 litri, am pus cam trei sferturi cu apa pe foc, cu un pic de sare. Cand a dat in clocot, am pus prima punga de urzici si, dupa ce au dat din nou in clocot, le-am mai lasat cam un minut si le-am scos intr-o strecuratoare. Dupa ce s-a scurs apa clocotita din ele, le-am rasturnat in castronul rosu cu apa rece, din chiuveta. Le-am amestecat un pic, ca sa se racoreasca bine de tot si le-am scos in alta strecuratoare. Iar de acolo le-am transferat intr-o caserola, pentru a face loc urmatoarei transe de urzici. 

Am repetat procesul acesta pentru toate cele cinci pungi cu urzici.

Cand am terminat, si am umplut toate cele cinci caserole cu urzicile oparite, am strecurat zeama si am pus-o in alte cinci caserole, pentru a fi folosita ulterior la gatitul urzicilor. 

Apoi, inainte de a ma apuca de prepararea piureului de urzici, am facut si mamaliga, ca sa se mai racoreasca un pic pana cand eram eu gata cu toate si ne asezam la masa. 

Initial, imi planificasem sa gatesc cate o punga de urzici, pe rand. 

Ziceam eu ca ne este suficient pentru noi doi, cate o portie de fiecare, la o masa. Urzicile sunt mult mai delicioase cand le mananci imediat dupa ce le gatesti, nu incalzite, de pe o zi pe alta.

"Numai ca planul de acasa nu se potriveste cu cel din targ."  Parca asa era vorba aia inteleapta, din mosi-stramosi. :)))

Poftele noastre de urzici, odata activate, ne trimiteau semnale intense de "nu-i suficient! vrem mai mult!"  Asa ca azi, dupa ce m-am uitat eu luuuung la cele cinci caserole cu urzici oparite, mi-am zis ca e prea putin o caserola. Ia sa gatesc eu jumatate din ele, iar jumatate sa o pun in congelator! 

Intuitia si Sinele meu Inalt mi-au tot repetat ca e prea mult, dar de data asta nu am mai ascultat de ele. Ce credeti? Au avut dreptate! A fost prea mult. Ar fi fost suficienta o singura caserola pentru amandoi. Vedeti ce inseamna sa nu-ti asculti Intuitia si Ghizii Spirituali? :)

Noroc ca am facut mamaliga doar din jumatate din cutia aia de malai, adica din doar 250 grame. Dar chiar si atat a fost prea mult pentru o masa! :))

Am tocat trei cepe rosii si am taiat grosier, felii, vreo 7-8 catei de usturoi. Toate le-am rasturnat intr-o craticioara peste o jumatate de pachet de unt, pus pe foc sa se topeasca. 

Dupa ce s-au inmuiat un pic ceapa si usturoiul si si-au dezvoltat aromele, am pus pe rand trei linguri de faina alba si am amestecat continuu, pana s-a incorporat toata faina, adaugand treptat si cate un polonic din zeama in care am oparit urzicile. 

Am folosit, in total, o caserola intreaga de zeama. Cam 1 litru, sa zic. Am adaugat sare si piper si am lasat sa se fiarba faina, amestecand din cand in cand si adaugand zeama, pana cand s-a format un sos usor gros, ca la ciulama.

Intre timp, am tocat mai marunt urzicile oparite din cele doua caserole si le-am rasturnat peste sosul din craticioara, amestecand continuu, sa nu se lipeasca.

Am lasat urzicile pe foc sa fiarba vreo 10 minute, dupa care le-am blenduit bine cu blenderul pana cand am facut piureul. 

Am mai adaugat trei catei de usturoi zdrobit cu presa de usturoi si o jumamate dintr-un pahar de smanatana, amestecand usor pana cand s-a incorporat totul si s-a legat frumos piureul.

Va puteti imagina cum mirosea in bucataria noastra! Dumnezeieste!

Cat timp am blenduit urzicile, am pus la fiert un ou, pentru a-l avea pregatit pentru decorul de final, la servire, alaturi de tofu afumat, taiat bastonase, care se potriveste minunat in aceasta combinatie, de mamaliga, smantana si oua ochiuri, pe care le-am facut in unt, la foc mic, pentru a ramane galbenusul moale.

Cand am asezat totul in farfurii.... nu, nu vreti sa stiti!.... abia am mai avut rabdare sa fac ultimele fotografii cu produsul final! :)))

Ema deja simtise mirosul de ou si mieuna dincolo de usi, ca sa-i dam si ei, ca ce atata dieta, dieta, ca s-a saturat de dieta, vrea si ea ou! Nu, nu i-am dat, respectam indicatiile doamnei doctor, dar nu vreti sa stiti ce mantre a invocat biata Bubulina din cauza poftelor ei neimplinite si din cauza noastra, care nu am empatizat deloc cu intentia ei de a renunta la dieta. :)))

Si, repet, asa cum ma avertizase insistent Intuitia mea si Sinele meu inalt, cum ca este prea mult pentru noi doi cele doua caserole gatite deodata, chiar asa a fost! Abia am mancat doar jumatate din cat am gatit! :))))

Edit later: 

Pana la urma am aplicat si cealalta vorba inteleapta, stramoseasca, cea care spune "ori la bal, ori la spital". 

Si, cum noi optam pentru "bal", ne-am sacrificat si am mancat mai pe seara si ce a mai ramas din piureul de urzici, cu restul de mamaliga. Simplu si bun. 

Adica, nah, asta e. Pofta a fost mai mare decat alte rationamente. Pana la urma, sunt primele urzici pe care le mancam dupa trei ani de pauza! :))))

29.03.2023