Urzici de munte (2) - din nou la cules, tura a 2-a

 

Inainte de a trece la subiectul important al zilei, respectiv, urzicile, sa trecem un pic in revista starea vremii si, mai ales, o minune dumnezeiasca ce ni s-a intamplat fix pe 30 martie, cand noi am avut ceva important de sarbatorit.

Ei bine, de pe la mijlocul lui martie vremea fusese cam intunecata si rece, cu ploi care apoi s-au transformat peste noapte in ninsoare. 

Pe 28 si 29 martie chiar au fost doua zile incredibile, cu viscol puternic, cu frig in termometre si cu un ger de-ti intra prin oase. 

Pe 30 martie, insa, a iesit soarele ca prin minune, a topit toata zapada pana seara, iar gerul a disparut ca si cum nici n-ar fi fost. Se poate vedea si din poze ce zi superba, primavaratica, am avut.

Apoi, incepand cu 1 aprilie si continunand cu ieri, 2 aprilie, a revenit ploaia. Noptile a plouat torential, rapaind pe acoperisuri ca niste mitraliere, de am fi putut zice ca-i o ambuscada, ceva, pe undeva. ")

Asadar, in ziua noastra de sarbatoare, exact asa cum ne-am dorit, am avut o zi extraordinar de frumoasa, insorita, senina si calda. Doar o zi, atat! Exact cat am avut nevoie. 

Acum poate ploua oricat, nu ne pasa. Avem urzici!!!! :))))

Sa trecem si la subiectul "urzici".

Ieri, dupa ce plouase bine toata dimineata, de nici n-am mai iesit la plimbarea noastra zilnica, la un moment dat, dupa pranz, am constatat ca nu mai ploua. 

Si, vazand eu asta, nu stiu bine pe ce butoane interioare mi-am apasat :) , dar mi s-a activat din nou sentimentul acela al meu, de urgenta, de iminenta, si am auzit (din nou) vocea interioara a Intuitiei, adica al Sinelui meu Inalt, care imi spunea insistent ca trebuie sa merg la o noua tura de cules urzici. :)))

Daca trebuie, cu placere! - mi-am zis. Mi-am luat echipamentul specializat pentru cules urzici si-am plecat pe teren. 

Am ajuns la 14:49 la muntele cu urzici. Am luat pulsul locului, am verificat daca pot sa calc in siguranta, fara sa alunec si fara sa ma murdaresc cu noroi, caci era dupa ploaie, si, dupa ce am constatat ca aveam chiar conditii optime de lucru, m-am apucat voiniceste de cules verdeturile urzicatoare. 

In cele cinci zile care trecusera de la prima tura de cules, din 27 martie, frunzele se ridicasera chiar si mai bogate la suprafata, printre betele uscate ale trunchiurilor de urzici ramase din toamna si culcate la pamant peste iarna, sub nameti. 

Am crezut ca gerul ce venise in ultimele trei zile ale lui martie avea sa distruga "recolta" de urzici si ca trebuia sa mai treaca macar o saptamana pana cand ieseau noi frunzulite fragede. Din fericire, gerul nu le-a afectat absolut deloc. 

Ba, mai mult decat atat, parca le-a stimulat un pic cresterea. Ieri, cand am ajuns din nou in terenul cu pricina, nici nu mai stiam de unde sa culeg mai intai. Erau peste tooot! Nici nu mai stiam unde sa pun piciorul ca sa nu calc pe ele!

Betele uscate acopereau protector frunzele de urzici, asa ca, pentru a le putea culege, trebuia sa le dau cand intr-o parte, cand in alta, pentru a descoperi mici cuiburi si palcuri cu frunze bune de cules.

Am cules aproape frenetic, cu atata entuziasm, de parca as fi cules cine stie ce rosii uriase din gradina, ardei gras, castraveti, vinete, ori cine stie ce legume pretioase, la care muncisem cu lunile ca sa le recoltam. :)))

Cand am simtit ca am nevoie de o pauza si mi-am scos telefonul din poseta pentru cateva poze, nici nu mi-a venit sa cred cand am vazut ca trecuse o ora. Umplusem pana la refuz un sac de urzici. Ba chiar le inghesuisem bine de tot in el, ca sa-mi intre cat mai multe. :)))

Abia atunci, in pauza aceea scurta, am realizat ca in jurul meu se intampla o minune! Ploaia incepuse sa cada fin, cu picaturi marunte, ca o magie sclipitoare, sub un soare care incepuse sa straluceasca printr-o gaura in norii de deasupra mea. 

Iar din pomii si brazii din jur se auzeau triluri nenumarate de mierle! Era un concert adevarat! Cantau din mai multe locuri deodata si parea ca ma aflu intr-un amfiteatru, ascultand un deosebit spectacol muzical. 

Am facut si cateva filmulete in care se aude cantecul mierlelor si al pitigoilor care le acompaniau din cand in cand, dar si ploaia ce picura direct din soare peste mine, ca o ploaie de scantei diamantine de lumina. 

Dupa ce mi-am umplut sufletul cu frumusetea aia de spectacol si m-am mai odihnit, m-am reapucat de cules. 

Am umplut cu urzici si cel de-al doilea sac in urmatoarea ora. Am terminat la 16:41 - dupa doua ore. 

Mi s-a parut mie ca de data asta culesesem ceva mai mult decat data trecuta, caci sacii pareau mai grei, dar nu mi-am imaginat ca, de fapt, culesesem chiar aproape dublu!

La final, am mai ramas un timp in mijlocul "teatrului" naturii, ascultand spectacolul muzical al mierlelor, apoi am pornit spre casa multumita de noua "comoara" recoltata din "gradina" noastra montana. 

Ajunsa acasa, aveam sa primesc pentru tot efortul meu si un premiu special din partea Juriului Suprem, respectiv, un minunat si colorat Curcubeu. :)

Dupa ce am facut primele poze cu cei doi saci plini pana la refuz cu urzicile pretioase, mi-am pregatit doua ligheane mai mari decat cele de data trecuta, simtind eu ca am mai multa cantitate de rasturnat in ele decat am avut atunci. In cele din urma am avut nevoie de trei ligheane mari! 

Am ramas fara cuvinte cand am vazut asta. Mai ales ca urma treaba cea mai anevoioasa, respectiv, curatatul frunzelor de paie, fire de iarba, sau de alte frunze, cum ar fi firele verzi de muschi montan, care captusea bine toata coasta aia de munte de unde am cules urzicile.

Am folosit aceeasi unitate de masura pentru a stabili portiile, ca si data trecuta. Castronul albastru =  cantitatea unei tavi = cantitatea dintr-o punguta.  

M-am apucat de curatat urzicile la ora 17:30 si am umplut, din jumatate in jumatate de ora, cate un castron albastru. Pana la ora 22:00 curatasem noua masuri, noua castroane! Noua! Data trecuta au fost cinci. :)

A fost cu adevarat munca de chinez!  Patru ore si jumatate! Nici n-am mai fost in stare de altceva cand am terminat. Le-am pus in pungi si le-am bagat asa in frigider pana azi, cand urma sa le spal bine in mai multe ape, sa le oparesc si sa le depozitez in congelator. 

Abia pe la 22:22 mi-am terminat toata curatenia in bucatarie.

Azi dimineata, m-am trezit cu gandul la urzicile din frigider, desigur! :)))

Imi propusesem, impreuna cu Adrian, ca sa gatesc pentru pranzul de azi urzicile din congelator, cele ramase de data trecuta. Ceea ce am si facut. 

Am scos din congelator cele doua caserole cu urzici si o caserola cu zeama in care am oparit urzicile, apoi si restul ingredientelor din frigider. 

Dupa cum se poate vedea din poze, urzicile si-au pastrat culoarea verde, proaspata, intacta, datorita acelui secret pe care l-am divulgat in insemnarea in care am povestit cum le-am gatit. ;-)

Nu mai scriu aici reteta, am scris-o zilele trecute. Pun doar pozele facute pe repede-inainte. 

Am servit pranzul acesta de sezon foarte-foarte multumiti! :))) 

Mbuuun, dupa ce am mancat, am pregatit si cafeaua-cacaoa de pranz, iar eu mi-am scos din frigider "comoara" pe care o aveam de procesat, cele noua pungi cu noua portii de urzici, pentru spalat in mai multe ape, oparit, racorit repede in apa rece, strecurat si pus in caserole. 

A fost mult de munca, am lucrat pe patru fronturi deodata, dar am reusit sa fiu eficienta fara sa stric nimic, fara sa sparg nimic, fara sa rastorn nimic, fara nici o pierdere! :))))

M-am apucat de lucru la ora 14:00 si am terminat procesarea urzicilor pe la 16:30. 

Aveam deja miscarile invatate, am fost ca Charlie Chaplin pe linia de fabricatie, spala urzicile, scoate-le in strecuratoare, schimba apa, spala-le din nou, strecoara-le din nou, opareste-le, scoate-le in strecuratoare, pune-le in apa rece, scoate-le din nou in strecuratoare, pune-le in caserola. 

Repetat de noua ori. Distratie, nu gluma! :)))

Pe la 16:30, dupa ce am terminat cu urzicile, mi-am pus la sticle si zeama strecurata, care mi-a ramas de la oparitul urzicilor. E foarte buna pentru orice. 

Pentru baut pe stomacul gol, cu scop de detoxifiere suplimentara, pentru clatit parul spalat, cu scop de intarire a radacinilor si a firului de par, dar, totodata, aceasta zeama poate fi folosita si la gatit, in loc de supa de legume. Ceea ce eu intentionez sa fac. 

Mai exact, vreau sa  folosesc o parte din ea la urmatoarea ciorba, in care, desigur, voi pune si frunze de urzici din abundenta, ca doar am cules cat pentru o armata de oameni! :))))

Cam aici se incheie epopeea celei de-a doua ture de cules urzici montane. 

Intentionez sa repet acest sport extrem si aceasta activitate recreativa si de divertisment, dar dupa ce imi va trece febra musculara crancena care mi s-a declansat de aseara, dar si intepaturile de urzica de pe maini, caci, desi mi-am luat de data asta manusile cu palma cauciucata, tot n-am scapat de aceasta distractie elitista, care, cica, ar fi totusi benefica. Cica previne chestii, cum ar fi reumatismul, artrita si nu-mai-stiu-ce.  :)))))

In fine, as fi preferat sa aplic alte metode de preventie in locul urzicaturilor acestea nesuferite, dar... asta e.... sa nu mai fac mofturi. 

Caci, cine are acum urzici cat pentru toata planeta in congelator? Exact. :)))))

03.04.2023