Oglinzile Sufletului: Ninge torential, ninge ca la Polul Nord, ninge ca-n Alaska!!!!!!

Cand altii se bucura ca a venit primavara si au inflorit pomii, noi ne bucuram ca a revenit iarna la Predeal! :))))

Cand ne-am trezit de dimineata, am crezut ca nu vedem bine! Era alb-alb-alb peste tot si curgea din ceruri o ninsoare deasa si bogata de parca s-ar fi spart baierile norilor deasupra Predealului.

Asteptam si noi primavara, ca toata lumea, si, chiar daca ploua de cateva zile, o vreme tocmai buna de cules urzici, oricum, chiar la zapada nu ne asteptam.

Vedeti? Inca o data se confirma ca Intuitia mea functioneaza perfect. Mi-a zis ea sa merg repede-repede sa culeg din nou urzici? Mi-a zis. Am ascultat-o, desi n-am banuit ce urma sa vina. "Urgia alba"! :))))

Ei bine, daca tot a venit, nu avem ce face, sa ne bucuram de ea, zic, ca n-avem alta varianta. Doar n-o sa ne vaicarim on-line ca, vezi-doamne, altii au primavara si noi nu avem. :)))

Noi avem muntele. Iar la munte, se stie, primavara, cand vine, dureaza numai doua ore. Dupa doua ore vine vara, pentru vreo saptamana-doua, apoi vine toamna, doua ore. Atat. :)))

Dupa aceea, desigur, revine iarna in toata gloria ei. :)))))

Iarna care tine cateva luni, ca doar de-aia vine ea cu mare fast, cu rochii albe si cu crinoline de zapada prin brazi, ca sa stea cat mai mult, sa fie admirata, sa se bucure de ea cei care stiu sa se bucure de orice, chiar si de sase luni de iarna, daca e. Si e. Asa e la Predeal. :))))

Singura care nu prea se bucura de zapada este Ema Boema von Bubulina Haute Couture. Mititica se cam chinuie cand e strat proaspat de zapada. Rasa ei de bichon havanez toy are piciorusele mici, iar cand ninge abundent, ca acum, ea practic inoata prin zapada.

Cand iese Adrian cu ea afara, o tine bine in lesa si o directioneaza pe urmele de masini sau prin urmele altor oameni care au facut carare inainte, altfel Bubulina n-ar putea inainta pentru inspectia ei zilnica a teritoriilor ei montane. ;-)

In fine, se descurca ea pana la urma si cu situatia asta. Asta e, locuim la munte acum, avem deja aproape doi ani si am trecut deja prin doua ierni aici, deci se presupune ca ne-am adaptat la conditiile de munte, la vremea adesea imprevizibila, la primavara si toamna de doua ore, la vara de doua saptamani si la iarna de sase luni. :)))))

Oricum, nu pentru vreme ne-am mutat noi aici, ci pentru restul beneficiilor extraordinare pe care muntele si padurea ni le ofera in conditiile de oras ale Predealului, care se afla la o altitudine de peste 1100 de metri.

Dar, mai intai sa va las sa vedeti primele poze cu tabloul diminetii, la ora la care m-am trezit eu, adica dupa 11:00. Ca printesele, desigur. :)))))

Dupa ce ne-am baut cafeaua de dimineata, ne-am luat echipamentul de iarna, am schimbat adidasii cu ghetele de zapada, mi-am scos din nou din dulap caciula de iarna si esarfa alba, pe care o port aproape exclusiv cand ninge, ca ea se asorteaza cel mai bine cu ninsoarea, si am pornit la plimbare.

Pana sa iesim afara, ninsoarea s-a oprit, insa nici n-am facut eu bine primele poze si am cotit la stanga, spre padurea din spatele blocului, ca s-a pornit din nou sa ninga.

Si, cum eu nu sunt Ema, sa fiu dusa in lesa, legata si strunita pe o singura carare, m-am pornit pe fotografiat decorul asta de poveste, uneori alergand inaintea lui Adrian, alteori ramanand in urma lui, sau invartindu-ma in jurul lui, in toate directiile, incercand sa captez cat mai mult din frumusetea aia hibernala.

Cand am ajuns la terenul in panta, de unde am cules urzicile, nu numai ca decorul era complet schimbat si ca nu se mai vedea nici un varf de frunza de urzica sub cele aproximativ peste 30 cm de zapada cat se asternuse deja peste noapte, dar a inceput brusc sa ninga peste noi atat de puternic, incat pur si simplu parea ca ninge cu grindina. Era o ninsoare cu bobite mici de mazariche, dese si rapide.

Am facut si poze si am facut si cateva filmulete. In locul unde zilele trecute am inregistrat concertul impresionant al multor mierle, azi am inregistrat concertul impresionant al unei ninsori cum n-am mai vazut vreodata!

De data asta am facut si multe selfie-uri si le voi pune pe toate. Asa, sa fie, sa nu-mi para rau. :)))))

Ema si-ar fi facut si ea cateva selfie-uri, dar, nah, ce sa-i fac? Ea - in lesa, baby, in lesa! Legata, dirijata si purtata numai dupa instructiuni. Fara telefon la purtator. De aceea nu va pot oferi poze si cu ea. :)))))

Eu, insa, nu sunt Ema. :))))

Si nu merg in lesa. :)))))

Libera fiind, in toata splendoarea independentei mele umane si in toata splendoarea suveranitatii fiintei mele princiare (sic!), mi-am putut face cate selfie-uri am vrut, si am putut fotografia decorul cat mi-am dorit, fara nici o constrangere, cu toata bucuria pentru privilegiul de care noi am avut parte azi, respectiv, acela de a primi o ninsoare atat de bogata pentru cateva zile, albind totul in jur si infrumusetand peisajul montan, care oricum nu se imprimavareaza atat de devreme.

Abia spre sfarsitul lui aprilie si inceputul lui mai apara primele frunzulite din mugurii mai harnici, care pocnesc in soare, lasandu-ne vederii primele semne de verde crud. Fix in cele doua ore de primavara despre care va vorbeam mai sus se inverzeste toata padurea, tot muntele, pentru ca vara sa fie primita cum se cuvine, in alaiul verdelui intens de iulie-august.

Asadar, primavara noastra, cu verde crud si pomi infloriti, vine la Predeal abia in mai. Deci, faptul ca acum a nins, si ca va mai ninge o saptamana incheiata, nu schimba cu nimic programul. :)))

Ba chiar, dimpotriva, ne-a infrumusetat decorul! Spre nemultumirea Bubulinei, care nu-si poate face si ea selfie-uri in zapada. :))))

Voi compensa eu si pentru ea si voi pune azi, aici, ceva mai multe selfie-uri ca altadata, dar, oricum, mult mai putine decat mi-as fi putut face. Ca sa stiti! :))))

Intoarcerea acasa ne-a prilejuit doar o mica pauza de la plimbare.

Am servit pranzul, am mai baut o cafea, Bubu a cerut si ea o scurta iesire in decor, dupa care a cerut repede inapoi pe motiv de zapada in caltii ei carliontati, apoi am iesit din nou la o noua plimbare.

Pai, trebuia sa ne facem si pasii din targhet, desigur! Si, oricum, uitati-va la poze, doar nu era sa stam in casa in timp ce afara ningea atat de frumos, ca in povesti!

Asa ca am mai dat o tura de plimbare intr-o alta directie a Predealului, tot pe langa marginea padurii, spre Trei Brazi.

Am ajuns chiar printr-un loc pe unde nu mai trecuse nimeni de cand se luminase de ziua si ningea intruna, caci numai pasii nostri in pereche se mai vedeau in urma noastra, calcand prin zapada neatinsa, "where no one has gone before" , cum era replica aia celebra din Star Trek. :)))

O noua repriza de ninsoare torentiala ne-a ajuns din nou la parginea padurii, loc unde am mai facut doua filmulete frumoase, in care fulgii de zapada se vad cum sclipesc minunat in lumina, ca niste scantei de diamante.

Stalpii gardurilor si-au pus deja toti caciuli albe de zapada, iar crengile brazilor erau incovoiate de cata nea adunasera pe deasupra lor. N-as fi crezut sa mai vedem crengi cocosate de zapada pana in lunile ianuarie-februarie ale anului urmator!

Ninge continuu, ninge neintrerupt de ore bune, am verificat pe internet si am vazut ca este prognozat un strat de zapada de 41 de cm. Pai, deja s-au atins 38.9 cm! :)))

Si, cum prognozele mai spun ca vom avea ninsori inca vreo saptamana si ceva de acum inainte, probabil ca se va schimba prognoza si pentru inaltimea stratului de zapada.

Sa ajungem din nou la peste 1 m? In aprilie? :))))

Ah, pardon, inca n-am ajuns la cele doua ore de primavara din ultima zi a lui aprilie! Deci... poate sa mai ninga! :))))

Asadar, tot ce ne ramane de facut este sa ne bucuram de primavara noastra, asa cum e ea, chiar daca seamana ca doua picaturi de apa cu iarna, caci asa cum e la noi, nu mai este la nimeni! :)))) Unicat! Si foaaaarte frumos! :))))

Intorcandu-ne din nou spre casa, am ajuns din urma niste labute mici. :)))

Nu stim ale cui au fost, dar mergeau aproape la pas pe langa niste pasi mari, barbatesti. Un pudel mic, tinut in lesa, se intorcea si el acasa, de la plimbarea de rigoare, dupa inspectia de pranz.

Si, pentru ca mi s-au parut foarte comice urmele de labute in albul zapezii, le-am fotografiat.

Si nu mica ne-a fost mirarea cand am constatat ca urmele duceau direct catre blocul nostru. Ba, mai mult decat atat, ele chiar au intrat in bloc cu putin timp inaintea noastra. :)

Nu stim ale cui au fost labutele, am interogat-o pe Ema daca ea a iesit afara in lipsa noastra sau daca stie cine a iesit, dar n-am reusit sa aflam ale cui erau urmele. :)))))

Ultimul meu selfie l-am facut mai mult ca sa vad cata zapada ninsese peste noi in timpul plimbarii, caci, cand am inceput sa ne scuturam inainte de a intra in bloc, parea ca suntem doi oameni de zapada veniti de la Polul Nord. Sau din Alaska. :))))