De Florii, am inflorit si noi, si padurea!

 

Sunt Floare de Crin înflorit pe-nserat.

Spre Soare-mi ridic parfumate petale!

Le-nalţ către ceruri, aripi să-mi desfac,

Din noapte să zbor spre Luminile Sale.

 

EL ştie ce vreau şi-mi trimite în jur

Iubirea din alte aripi luminoase.

Prin îngerii Săi îmi trezeşte acum

Speranţe în albe petale frumoase.

 

Prin florile mele de Crin înflorit

Polenul Iubirii din rouă răsare.

Comoară de Bună Vestire-am primit

Şi-o-mprăştii grăbită din floare în floare!

 

Şi zbor fericită, zâmbind tuturor!

În inima mea a sosit Primăvara!

Zăpezile albe de ieri se topesc,

Culori din Iubire se-aprind până seara!

 

Am soare în suflet! Am dor necuprins!

Şi, iată, Lumina se face aripă!

Vestesc tuturor că bobocii de Crin

Nesfârşit înfloresc, Iubirii risipă!

Autor: Liliana Pascanu

Am compus acest poem foarte potrivit pentru ziua de Florii in data de 05.02.2010 si este publicat pe acest blog cu titlul Buna Vestire (click pe titlu), in data de 02.08.2012. 

De Florii inflorim impreuna atat de minunat! Peste tot, in toate gradinile! Si in cele din interior, si in cele din exterior. Si in balcon, dar si in padure. 

Dar mai ales inflorim in suflet si in intreaga noastra fiinta! Ne imprimavaram tot mai mult cu fiecare zi !

In insemnarea de astazi am vrut sa surprind zambetul florilor care ne inconjoara pe noi acum, asa cum au inflorit ele azi, pregatindu-se de marea sarbatoare de maine. 

Ne-am infrumusetat si noi viata cu frumusetea lor, ne-am decorat cu ele cuibul nostru de vulturi, montan, dar si sufletele, si va oferim si voua cateva imagini din bucuria noastra.

Mai intai, va o sa va arat cateva poze cu florile din interiorul cuibului nostru, apoi, dupa ce am iesit la plimbare, am facut cateva poze si cu florile din exterior, mai ales celor din padure, unde florile de munte abia asteptau sa infloreasca sarbatoresc, vesel, indemnandu-ne la plimbari prelungite si la bucurie simpla, dar plina de har. 

Am pus si vreo doua selfieuri, dar numai asa, de amorul artei, desigur. Caci florile sunt intotdeauna fericite sa se daruiasca si sa infloreasca in zambetele celor care le admira si le apreciaza darul! 

Noi doi, eu si Adrian, va dorim sa sarbatoriti Sfanta zi a Floriilor cu bucurie si drag de viata, inconjurati de frumusetea si lumina binecuvantata a florilor! 

PS. Voi mai face cateva adnotari scurte printre poze. :)

Cele mai inflorite in aceasta perioada, in balconul nostru, sunt muscatele. Sunt din soiul Calliope Dark Red, un soi special pentru ghivece suspendate, perfect adaptat la mediul montan. 

Este plin Predealul cu aceste muscate frumoase, care infloresc bogat, cu buchete uriase de flori mari, de un rosu intens. Au un port usor curgator, imbracand aproape total ghiveciul cu frunze, la momentul ei de maxima dezvoltare.

Muscatele noastre sunt cumparate anul trecut, in iunie, si au trecut prin prima lor iarna de munte in balconul nostru. Le-am toaletat, le-am scurtat lujerii foarte lungi si golasi, iar acum si-au pornit deja ciclul vegetativ primavaratic. 

Din toate nodurile de pe lujerii ramasi, de unde le-au cazut frunzele vechi, acum ies lastari noi, cu frunzulite proaspete. Abia astept sa mai creasca un pic si sa se imbrace bogat in coroane rotunde, globulare, de frunze si flori. Desi, chiar si acum, abia iesite din iarna, sunt inflorite, fiecare din cele doua ghivece avand cel putin cate un buchet mare de flori rosii, maxim deschise, plus o multime de boboci. 

Practic, fiecare lujer pe care il vedeti in poze are in varf buchetel de boboci in formare sau gata-gata sa se deschida. I-am fotografiat pe unii, insa am constatat ca bobocii au iesit cam blurati, pentru ca m-am apropiat cu telefonul prea mult de ei. In fine, se disting totusi.

Varfurile de muscate pe care le-am rupt le-am infipt direct in pamant, sa faca radacini direct acolo, in cele doua jardiniere (ramase goale din cele patru, dupa reconfigurarea lor in urma iesirii din iarna). 

Deja au flori si boboci acesti pui de muscate, desi nici radacini n-au apucat sa faca. Minunat arata asa, mai ales ca am pus in jardiniere, pe fiecare margine, pe lungime, si cate un rand din varfurile taiate de la lavanda. 

Va spusesem ca lavanda trebuia tunsa, iar aceasta operatiune a facut-o Adrian zilele trecute. Sper sa se prinda si aceste varfuri de lavanda si sa faca radacini, astfel incat in vara sa avem niste jardiniere bogate, frumoase si inflorite frumos.

Cyclamele, care au trecut prin iarna pe pervazul de la sufragerie, deci la caldura (asa cum nu prea le place lor), au fost scoase de ieri in balcon. 

Le-am curatat si pe ele de frunzele prea batrane, le-am spalat cu un dus rece, revigorant, si le-am asezat in balcon, pe jos, pe langa perete, asa cum stau ele in mediul lor natural, in padure, pe la baza copacilor. 

Iarna viitoare o vor petrece in balcon. M-am hotarat asupra acestui fapt, deci vor avea timp sa se adapteze in noul lor habitat. 

Puii care au iesit pana acum, dar si cei care au iesit din semintele puse de mine in pamant pe la mijlocul lui februarie, vor fi suficient de mari si de vigurosi ca sa razbeasca prin iarna urmatoare in balcon. 

Oricum, sub 10 grade nu scade decat arareori temperatura acolo, poate doar in noptile in care afara sunt mai jos de -20 grade. Dar rar se intampla asta, poate doar cateva nopti pe iarna, si avem solutii de incalzire pentru acele situatii.

Unul din ghivece are o floare inflorita, o cyclama alb-roz si este plina de boboci. Tot acel ghiveci este si cel cu puii rasariti din seminte, se vad foarte bine in poze. Sunt atat de mici, incat ma minunez ca din firicelele alea vor iesi minunile inflorite de mai tarziu. 

Santalul (mai exact soiul "Nayo din Hawai") este extraordinar de frumos acum, dupa ce a explodat in lastari noi, proaspeti, si cu boboci de flori in varf! Abia asteptam sa infloreasca! 

Parfumul florilor de santal este atat de suav, de placut si de dulce, incat nu-ti mai vine sa pleci de langa ele cat timp sunt inflorite. 

Florile cresc in buchet si au un specific coloristic deosebit, respectiv, la inceput, cand abia se deschid, sunt albe ca zapada, iar pe masura ce se maturizeaza se coloreaza usor in alb ca untul, apoi in alb-galbui, ca pe final sa devina galben-pai. O sa vi le arat la timpul infloririi.

Suculentele se dezvolta si ele frumos. Si-au luat avant si se deschid in varfuri de lujeri cu inflorescente de frunze grase, verde-albastrui, delicate. 

Toate sunt crescute din frunze puse de mine la inradacinat - poate va amintiti de insemnarile in care va aratam cum le inmultesc (prin vara anului 2020).

Acum se revarsa frumos din ghivece, ca niste flori curgatoare. Mai am si acum cateva frunze puse sa faca pui in doua cesti de cafea, le veti vedea in pozele de mai jos, sunt acolo trei soiuri de suculente. 

Tare mult imi place cum se vad pe marginea balconului, cu conuri de brad alaturi! Sunt foarte decorative!

Despre puii de cactusi n-am ce sa va spun. Sunt fix in acelasi stadiu ca in urma cu un an, cand m-am pricopsit cu ei fara sa-i vreau. :)

Sa va povestesc? Bine. 

Unele din florile pe care le avem acum sunt crescute din pui rupti din niste ghivece care erau aproape abandonate pe scara blocului in care am stat in Bucuresti un an, dupa ce am vandut Gradina din Ardeal. 

Erau scoase de catre locatari acolo, pe scara blocului, o multime de flori, probabil cele care nu si-au mai gasit locul potrivit in locuintele lor. Si multi au si uitat de ele, caci erau intr-o stare jalnica, neudate, uscate, ametite, crecute anemic si fara forma.

Am luat atunci cativa pui din cateva ghivece. Ei bine, cand m-am intins dupa un ghiveci mai indepartat, de pe o masa, ca sa rup un varf de floare (pe care urma sa-l pun in apa, sa faca radacini), acesti doi pui mici de cactus s-au agatat de maneca bluzei cu care erau imbracata. Vroiau sa vina si ei cu mine. :)

In prima faza m-am enervat, pentru ca tepii lor au trecut prin materialul bluzei si m-au intepat, motiv pentru care am scuturat puternic din mana, iar ei s-au desprins si au cazut amandoi pe jos. 

M-am uitat la ei ca la doi extraterestri. Nici n-am stiut ce sa le fac in primul moment. Se rupsesera din ghiveciul lor, unde era un cactus batran si mare. Eu nu-i vroiam. Dar nici nu vroiam sa moara. 

Am incercat sa-i pun in ghiveciul cactusului batran, dar m-am temut ca vor ajunge la pamant si ca se vor usca. Mi-a fost tare mila de ei si imi era ciuda ca nu fusesem mai atenta si ca se agatasera in hainele mele. 

Asa ca asta era, m-am simtit responsabila pentru ei si mi-am zis ca trebuie sa-i salvez. Si i-am salvat. Adica, i-am luat. Noroc ca aveam o punga la mine si i-am impins cu atentie in punga aia, ca sa nu ma intep.

Acasa i-am pus intr-un borcan, in doua degete de apa, iar apoi, dupa ce ne-am mutat aici, la Predeal, le-am gasit locul potrivit in aceasta cana uriasa de supa, din ceramica. 

Ei sunt multumiti de schimbare, eu sunt multumita ca nu cresc repede si mult, toata lumea e multumita. 

N-as prea vrea sa ma mai ating de ei, nici macar din greseala! :)))) Oricum, mi se par acum un pic dragalasi! ce vina au ei ca au tepi? Sunt si ele fiintele Domnului, nu-i asa? Ma uit la ei ca la niste animalute exotice, cu care insa nu prea vreau sa ma imprietenesc. Nici macar sa interactionez. :)))

Ferigile vor face spectacol vara asta, sunt convinsa!

Feriga de interior, cea din ghiveciul maro, care a petrecut iarna in bucatarie, este foarte fericita acum in balcon, unde are lumina din toate directiile. Este deja plina de o multime de noi frunze, care se deruleaza in sus din acele spirale pufoase si verzi. 

La vara, cand caldura va fi mai mare, iar soarele mai arzator, ele vor fi bine protejate de arsita acolo, in coltul din capatul balconului, unde vor fi umbrite de copacul mare din fata blocului, care se va imbraca in coronament de frunze delicate, ca o dantelarie verde, si care va filtra lumina solara si va oferi fix cat este nevoie florilor noastre.

In ceea ce priveste feriga luata de noi din padure vara trecuta (puteti vedea povestea pe bloc, nu mai stiu exact cand e, poate iulie sau poate la inceputul lui august 2021), a ramas de anul trecut doar cu trei frunze batrane si ciufulite, cu care a rezistat peste iarna in balcon. 

Acum, insa, am descoperit ca a inviat!!! De la baza frunzelor i-au iesit la lumina o multime de capete spiralate, pufoase, care se inalta repede-repede de la o zi la alta, cam cu 1-2 cm pe zi. In ritmul asta, cred ca vom avea o tufa bogata de frunze de feriga de padure in aproximativ doua saptamani. Vom vedea. 

Am mai constatat ceva. Din ghiveciul in care am pus-o anul trecut, cu tot cu pamantul in care am luat-o din padure, ca sa nu-i deranjez prea mult radacinile, au iesit acum, odata cu venirea primaverii, si alte frunze, care par ale unor plante de padure ce infloresc in niste mici floricele galbene. 

Probabil ca au avut radacini in pamantul ferigii si, fiind plante perene, s-au trezit acum la noua viata, cu frunze proapete. 

Numai ca, ce sa vezi? Nu s-au mai trezit in padure, ca de obicei, ci in balconul nostru! Cred ca sunt tare uimite de noua lor locatie, n-au mai vazut asa "padure" pana acum!

Editare a doua zi, 17.04.2022 - sa va arat cat au crescut dupa o zi de la pozele de mai sus. Ieri aveau cam 2 cm inaltime, iar dupa o zi au cam vreo 6 cm! Incredibil!

Editare a treia zi, in 18.04.2022 - iata cat au crescut dupa o doua zile de la data postarii, cand aveau cam 2 cm inaltime, dupa o zi aveau vreo 6 cm, iar azi au cam 12 cm! Cresc ferigile astea in progresie aritmetica in balconul nostru!

Lavanda este acum un pic cam ciufulita, dupa ce a fost tunsa, dar isi revine ea. Se va ramifica si va inflori frumos. Sper. Adica, sper sa-i fie suficienta lumina din balconul nostru pentru inflorire. Ca ma gandesc acum si la toate varfurile taiate, pe care le-am pus in jardiniere, langa varfurile de muscate, si sper sa le mearga bine tuturor si sa infloreasca. 

In stanga ghiveciului de lavanda este un ghiveci cu mici frunzulite verzi. Acelea sunt plantele care au mai ramas din multele care au rasarit din semintele de lunaria pe care le-am pus in pamant anul trecut prin iunie-iulie. Vedeti pe blog, in arhiva, am povestit. 

Sper ca acestea sa se dezvolte si chiar sa infloreasca frumos. Fac niste flori foarte frumoase, mov, ca niste violete de Parma in ciorchine, care, dupa ce se usuca, dezvolta niste aripioare albe, ca de matase, in interiorul carora cresc seminte. 

Aceste bete de floare uscata, cu aripioarele acelea matasoase pe crengute, ca niste banuti sidefati, sunt foarte decorativi si sunt foarte utilizati in amenajari interioare, a vitrinelor magazilelor si a oricarui spatiu. Dau o nota exotica si stilata unei incaperi, indiferent de stilul mobilierului adoptat. Se potriveste oriunde. 

Vom vedea daca anul acesta vom obtine sau nu vreo floare si, ulterior, vrei crenguta decorativa. Repet, planta se numeste "lunaria".

Nici despre palmier nu prea am ce sa va spun, ca si in cazul cactusilor. 

El este imperturbabil. Nici nu creste, nici nu se schimba in vreun fel, de la un anotimp la altul. Eventual ii mai da o frunza noua, care creste foarte greu, dar, dupa ce s-a deschis, una din frunzele batrane cam are nevoie sa fie taiata. Ciclic.

Deci... asta e palmierul. Din fericire, este relativ mic si nu ocupa prea mult spatiu, ca si asa balconul nu prea este generos cu spatiul pentru flori, este lung, dar ingust. Altfel, este foarte frumos, exotic si generos in a crea impresie artistica.

Frunzele acestea luuuungi si anemice din ultimul ghiveci din stanga, din pozele de mai jos, sunt frunze iesite din bulbul de zambila mov.

Il bagasem asta iarna in pamant, in ghiveciul cu feriga de padure, cand l-am descoperit incoltit in dulap, unde il pusesem. Ca sa-l linistesc si sa inteleaga ca este cam devreme sa dea frunze si flori, l-am pus in balcon, in frig, langa feriga.

Dupa ce a scos cateva frunze la lumina acolo, langa feriga, Adrian l-a scos din ghiveciul ala, unde i s-a parut ca este cam inghesuit si fara lumina si l-a plantat intr-un ghiveci individual. Confort sporit, adica. 

Si a sperat sa infloreasca pana la urma. N-a mai inflorit. Mutarea de colo-colo l-a deranjat si si-a blocat ciclul de inflorire pentru acest sezon. 

In schimb, si-a dezvoltat o multime de frunze lungi si subtiri, care nici estetice nu sunt si care ne mai si incurca in spatiu, caci frunzele sunt cam firave si fara o orientare clara asupra directiei catre care vor sa se indrepte. 

O vom lasa se traiasca sezonul asta in legea ei, cat si cum vrea, iar dupa ce se vor trece frunzele, spre vara, vom lasa bulbul undeva la intuneric, in repaos vegetativ, pana la sezonul urmator, cand speram ca vom vedea si noi ceva zambile mov inflorite in balconul nostru.

Mai jos puteti vedea un ghiveci cu niste pui de conifere, in ghiveciul negru. Mai exact, sunt acolo vreo doua soiuri de tuia, tuia verde si tuia albastru, precum si un soi de tuia tepos, verde albastrui, ramificat ca o inflorescenta de ace. 

Acesti pui sunt prinsi de mine din niste varfuri rupte din niste tuia batrani de aici, din Predeal. Au fost mai multi in jardiniere, pusi de anul trecut, din vara, insa doar acestia au rezistat si au facut radacini. 

Cresc incet, asta imi place, si sunt vesnic verzi. Deci sunt buni pentru a asigura verdele cel de toate zilele al iernii in "gradina" noastra din balcon.

Planta aceasta de mai jos este un soi de variegata pe care nu stiu cum il cheama. Am purtat-o cu noi din Bucuresti in Ardeal, apoi din Ardeal in Bucuresti, iar acum din Bucuresti in Predeal. 

A fost una din putinele plante care au trecut peste ultima iarna in balconul nostru din Ardeal, cea in care ne-au murit toate muscatele din cauza unui ger naprasnic de numai doua nopti. 

Acolo balconul nu era incalzit deloc si, pentru ca nu scadea temperatura mai jos de 1-2 grade, am crezut ca toate florile aveau sa reziste. N-au rezistat toate. 

Pe asta am tuns-o la jumatate, caci crescuse inalta de peste un metru si cam stramba. O parte i-am lasat-o mamei in Bucuresti, iar partea asta am luat-o cu noi aici, la munte. 

Este foarte frumoasa si deosebita prin colorit, dar si prin foliajul stelat al frunzelor. E o planta care creste mai greu, din fericire, caci n-as vrea sa ajung din nou sa n-am loc de ea si sa o scurtez inca o data. 

Aceasta yucca o avem de la mama. Am avut una si in Ardeal, care avea vreo trei ramificatii, cu trei varfuri de frunze, insa.... a ales sa se usuce. Si tare rau mi-a parut dupa ea, motiv pentru care, cand mama mi-a spus sa-mi aleg ce flori vreau eu de la ea, cand ne-am mutat in Predeal, asta a fost una dintre ele.

Nu-i pretentioasa, n-are nevoie de prea multa lumina, ci doar de spatiu in jurul ei, ca sa-si intinda foliajul frumos. Noi o tinem pe frigider si imbraca foarte bine zona aceea din bucatarie, unde nu orice floare ar rezista.

Iedera asta de interior o avem tot de la mama. Anul trecut am tinut-o pe balcon, dar peste iarna am bagat-o in bucatarie. 

S-a dezvoltat extraordinar de bine, iar prin frunzele ei variegata decoreaza impresionant. Pare o cascada de liane care coboara de deasupra dulapului suspendat.

Floarea de mai jos este, daca nu ma insel, un soi de "limba soacrei". 

Sunt multi pui acolo, in vasul acela si sunt si acum tinuti in apa, de anul trecut, de cand i-am luat de pe holul blocului, din Bucuresti, odata cu cactusii. :)

Au dat radacini, au dat chiar si pui noi intre timp, si, pentru ca am vazut ca le merge atat de bine in apa, asa i-am lasat, in apa. Nu i-am mai plantat in ghivece cu pamant. 

Sper sa le mearga la fel de bine incontinuare, caci imi plac enorm de mult, in primul rand pentru ca nu cresc mari, si pot sa-i tin pe dulapul de bucatarie fara sa ma incurce. Apoi si pentru coloritul vargat al frunzelor. 

Planta cealalata, din dreapta, din ghiveciul mare, de pe podea, este, de fapt, un fir de gard viu. Poate cititorii nostri fideli isi amintesc de aceasta planta din postarile foarte vechi, de prin 2014 si 2015. 

Este crescuta dintr-un varf de vreo 10 cm rupt dintr-un gard viu din Bucuresti, pe vremea cand ne pregateam pentru inevitabila mutare in Gradina. Ne doream o gradina, stiam ca urma sa o cumparam, si ne mai doream sa ne-o populam cu anumite plante, cu cele care ne placeau noua foarte mult. 

Soiul acesta de gard viu era intins pe un zid, intr-o curte din Bucuresti, si era inflorit. Si mirosea extraordinar! Ne-a placut si am vrut sa il avem si noi in Gradina.

Dupa ce ne-am cumparat Gradina, l-am plantat undeva in fata casei, langa un liliac, iar cand am vandut Gradina nu m-am putut desparti de el. L-am dezgropat din pamant si l-am pus-o intr-o galeata, pe care am luat-o cu noi inapoi in Bucuresti, iar de acolo aici, in Predeal. 

Acum imi dau seama - cred ca este cea mai veche floare pe care o avem in colectia noastra prezenta. Si nici macar nu este floare, este un gard viu. 

Dar este atat de frumos! Uitati-va de frunze minunate are! Sunt dispuse ca frunzele de salcam si sunt lucioase. Si sunt vesnic verzi. 

Cand am stat in Ardeal, a petrecut iarna afara, in gradina. Acum ar putea sa stea in balcon fara probleme peste iarna, dar nu ma indur eu. Este atat de frumoasa incat vreau sa o am in bucatarie, sub ochii mei, in fiecare moment in care ne petrecem timpul acolo. 

Este pur si simplu extraordinar de decorativa!

Aceste flori de suculente sunt pui luati din Bucuresti, frati cu cactusul. :))))  

Sunt un soi de "floarea banilor", sau "floarea norocului", sau cam asa ceva.... 

De aici urmeaza florile padurii. 

Sunt flori de primavara montana, specifica Predealului, flori care au rezistat chiar si ultimei zapezi, cea de 10 cm din 11 aprilie, si care acum sunt puzderie peste tot! Floarea Pastelui, mai ales. 

Dar si cele galbene, flori de apa, care au crescut pe malul unui izvor care curge prin padurea din spatele blocului nostru la nici 5 minute de noi. 

Este un izvor care a avut alt curs pana anul acesta, caci anul trecut nu l-am vazut. A aparut brusc din padure, dintre copaci, si curge la vale, inspre drumul asfaltat, pe langa care o coteste lin si se pierde undeva, poate intr-o canalizare, nici n-am urmarit prea atenta incotro curge..... 

Si veti mai vedea in poze si pomi plini de matisori, care acum au plesnit si s-au ingalbenit. Dar si alte semne ale primaverii.

Poate ca de la noi, de la munte, nu veti putea vedea atat de mult poze cu pomi bogat infloriti, cu magnolii spectaculoase, cu ciresi, piersici, corcodusi si alti pomi incarcati de flori albe si roz, pentru ca aceasta zona montana, de altitudine mare, 1100 m, nu ofera conditii de dezvoltare prielnice lor. 

Insa ma bucur sa impartasesc cu voi ceva din frumusetea specifica acestui loc, asa cum este el. Cu mai putine din unele, dar cu mai multe din altele. Plusuri si minusuri are fiecare loc in parte, depinde care ne sunt prioritatile cand alegem locul in care vrem sa traim fiecare. 

Noi am ales muntele in aceasta etapa a vietii din mai multe motive. Aerul curat, nepoluat, incarcat de prana, este unul din motivele principale. Dar mai sunt si altele, specifice noua. Nu voi dezvolta subiectul acum. 

Noi ne bucuram in general de verdele brazilor, de padure, si nu mai simtim atat de mult lipsa bogatiei florale pe care o ofera campia si dealurile. 

Am experimentat deja traiul in mijlocul naturii cat timp am locuit in Gradina, si am gustat din abundenta de plante si flori crescute si inflorite in curtea si in gradina noastra, plantate cu mainile noastre, ingrijite, curatate, toaletate, si orientate dupa gustul si preferintele noastre. Am avut acolo, in Ardeal, tot ce ne-am dorit de la natura. Ba si mai mult decat atat. 

Acum ne relaxam in adierea brazilor de munte si ne bucuram la maxim de tot ceea ce muntele ne ofera. Este adevarat, aici primavara vine cu o luna intarziere fata de restul tarii, dar iarna face un adevarat spectacol cu ninsorile ei bogate si dese, asa ca acum suntem in fata naturii ca niste copii care se bucura in moment doar de ceea ce au inaintea ochilor. 

Si ne bucuram si mai mult de noi insine, unul de altul, indiferent de anotimp. 

In incheiere, dupa acest periplu floral, atat in interior, cat si in exterior, reiterez urarea noastra de la inceput si va dorim sa va bucurati de Sarbatoarea Floriilor, Sarbatoarea in care Iisus a intrat in Ierusalim calare pe magar, aclamat de multime, stiind ca urmeaza tradarea si rastignirea pe cruce. 

Sarbatoarea Floriilor este cea care premerge Saptamanii Patimilor. 

Fiti integri, ramaneti neispititi, la fel cum a ramas si Iisus neispitit, indiferent ce beneficii i-au fost oferite de catre Ispititorul acestei lumi.

Uram "La multi ani" tuturor celor care poarta nume de flori si va indemnam sa pasiti cu smerenie si cu incredere spre Lumina Sfanta din Lumina, sub calauzirea Fiului de Dumnezeu, Iisus. 

Floarea de Crin este cea prin care Arhanghelul Gabriel i-a adus Maicii Domnului Buna Vestire, respectiv, vestea intruparii lui Iisus, iar Floarea de Crin a ramas peste timp ca fiind simbolul intruparii Puritatii, Integritatii, Adevarului si Luminii ceresti, al Principiului Masculin Divin. 

Totodata, deloc intamplator, Floarea de Crin a mai ramas cunoscuta in constiinta colectiva si ca fiind simbolul Energiei Feminine a Mariei Magdalena, cea intocmai cu Apostolii, alaturi de Iisus. Principiul Feminin Divin. Flacara Geamana a Principiului Masculinului Divin.

Port si eu numele Florii de Crin, si mi l-am constientizat si asumat ca atare abia in urma cu vreo 13 ani (numar al schimbarii), moment din care cursul vietii mele a inceput sa se indrepte spre Lumina. 

Imi onorez numele de Liliana si imi onorez misiunea, sarbatorindu-ma maine, de Florii. 

(PS. Vreau sa multumesc inca o data Claudiei Miron, o prietena care a pictat Floarea de Crin in tabloul de mai jos, pe care il tinem pe perete de cativa ani, de cand eram in Gradina).

De Florii il onoram pe Iisus si onoram momentul acela de rascruce in care s-a abandonat Voii lui Dumnezeu, salvand aceasta omenire trecand Moarte si Inviere. 

Onoram curajul si asumarea Lui de a intra smerit in Ierusalim, ca mielul la taiere... aclamat pe sub bolta de flori... stiind ca la capat il asteapta o cruce... dar stiind ca mai presus de ea este Voia lui Dumnezeu.

În zi de mare sărbătoare

Venit-ai printre ei smerit,

Pe-un măgăruş, în straie simple

Pregătit.

În cânt de slavă Te-au primit

Cu masă şi cu vin

Şi nu ştiau că, în curând,

Ţi-or da să bei pelin.

Pe cale ai venit tăcut

Ca mielul la tăiere,

Ştiind că, fără Tatăl, ei

Nu au nici o putere.

Covor din frunze de măslin

Ţi-au pus azi la picioare

Uitând, apoi Te-or biciui

În vorbe de ocară.

Azi toţi se-nghesuie în val

Să te atingă, Doamne,

Uitând, apoi n-or pregeta

Să Te condamne.

Acum vin toţi de boli să-i vindeci,

Mulţimea-n faţă plânge,

Curând, o suliţă în coaste

Ţi-or înfinge.

Acum îţi cer cuvânt de suflet,

Iertare cer şi mila Ta,

Iar peste zile, ei oţet

Să bei Ţi-or da.

În hainele de sărbătoare

Primesc ei astăzi Sfântul Har,

Mâine, cămaşa Ţi-o vor rupe.

În joc, la zar.

Azi nu mai ştiu, de bucurie,

Ce să îţi ceară mai întâi,

Curând, nici moartea nu ţi-or plânge-o

La căpătâi.

Azi vin cu miile-nainte

Şi nu ştiu că tot ei, curând,

Te-or părăsi fără suflare

În mormânt.

Şi, totuşi, Tu te rogi la Tatăl

Să-i ierte, că nu ştiu ce fac,

Iubindu-i şi salvând al lor

Sufletul sărac.

Şi noi, asemeni ca aceia,

În fiecare zi greşim.

De două mii de ani aşa

Te răstignim.

Şi-n fiecare an cu flori

Noi te chemăm din nou să vii,

Ca mielul blând, în viaţa noastră,

În ziua de Florii.

Pe cruce Te urcăm, dar Tu

Asupră-Ţi iei povara grea

Şi sufletul ni-l izbăveşti

Prin Învierea Ta.

Autor: Liliana Pascanu

Am compus acest poem in urma cu 13 ani, in 13.04.2009. Este publicat pe acest blog in data de 22.07.2012, cu titlul Duminica Floriilor.

Flori din soare, flori din gând

Flori suave de lumină

Se deschid în ochi albaştri -

Liniştită, azi, grădină.

 

Roua, taină-nlăcrimată,

S-a topit printre culori

Limpezind în urmă chipul

Înflorit din nou în zori.

 

Iar din sunete celeste

Cu acorduri cristaline

Se răsfrânge armonia

Peste lume... peste mine...

Autor: Liliana Pascanu

Am compus acest poem in 19.08.2009. Este publicat pe acest blog in data de 23.07.2012, cu titlul Flori în suflet

 

La porţile cetăţii mulţimea se adună.

Sosirea Lui în templu e, parcă, sărbătoare.

Covor îi fac din lauri, din flori îi fac cunună

Şi îl petrec în strigăt ca la însurătoare.

El însă ştie. Crucea-L aşteaptă pe cărare.

Şi-n fiecare zâmbet e-o piatră ce-L loveşte,

În fiecare floare El vede-a lor uitare

Şi simte mâna care deja îl biciuieşte.

 

Din fiecare vorbă ce-acum e bucurie

El gustă picătura pelinului, amară.

Uralele mulţimii se vor sfârşi. El ştie.

S-or transforma în fiere şi-n vorbe de ocară.

El vede înainte. A lor îmbrăţişare

E drumul spre Golgota în chin şi umilinţă.

Norodul îl îmbie spre-a Sa crucificare.

Şi, totuşi, El îl iartă - e numai neştiinţă.

 

Din toată adunarea ce astăzi îl aclamă

O singură făptură îi va purta solia.

Mariei Magdalena, ascunsă sub maramă,

Îi simte neclintită iubirea, bucuria.

Doar ea îi este-alături mereu pe-această cale,

Ea-l crede, îl urmează, sub Cruce îl jeleşte,

Şi, după ce învinge a Morţii cruntă Vale,

Ea, fără îndoială, e prima ce-L primeşte.

 

Ea răspândeşte vestea minunii Învierii,

Ea îi aşteaptă-n suflet Cuvântul şi Chemarea,

Ea rupe, prin credinţă, destinul Decăderii,

Ea e dovadă vie - Iubirea e salvarea.

Ea este ucenicul care nu se dezminte.

Ea ştie Adevărul. Ea-L simte. Îl trăieşte.

Ea este cea prin care aducerea aminte

Se-aprinde, luminează şi se desăvârşeşte!

Autor: Liliana Pascanu

Am compus acest poem in 09.03.2010. Este publicat pe acest blog in data de 04.08.2012, cu titlul „Maria Magdalena (în ziua de Florii)” (click pe titlu)

16.04.2022