E Vinerea Mare, Părinte, pe cruce El moare din nou.
De două milenii încoace cu toţii îl tot răstignim.
Ajunge atâta durere cât ducem în spate, cu vină,
Opreşte acest sacrilegiu şi-nvaţă-ne cum să-L primim!
În Vinerea Mare, Părinte, ne-ncearcă din nou amintiri
În care-am lovit fără milă cu biciul acela din spini,
În care dispreţul şi ura ne-au fost lecţii grele de
viaţă,
În care-am negat Adevărul ce Tu i L-ai pus în destin.
Doar Vinerea Mare, Părinte, ne-nvaţă să ne-abandonăm
În braţele Tale de care şi El s-a lăsat mângâiat,
Pe crucea aceea e scrisă, nu moartea Lui, ci Învierea,
E scrisă Iubirea cu care din Tine pe toţi ne-ai creat.
E Vinerea Mare, Părinte, în care, noi, Morţii i-L dăm.
Opreşte-ne gândul şi fapta cât încă nu e prea târziu!
Fii, Doamne, în inima noastră, aprinde-ne-n suflet
Lumina
Şi-ajută-ne să-L recunoaştem pe-al Tău Dumnezeiesc
Fiu.
Autor: Liliana Pascanu
Acest poem dedicat Sfintei Vineri
Mari de dinaintea Invierii lui Hristos l-am compus si publicat pe acest blog in
data de 03.05.2013, cu titlul E Vinerea
Mare
(click pe
titlu).
Autor: Liliana Pașcanu
Notă copyright:
Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat
de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest
blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu
excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod
explicit sursa.
Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul
blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau
electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare
sau recenzii, cu menţionarea sursei.
Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini
creativitatea şi unicitatea!
Îţi doresc lectură plăcută!
Cu drag,
Liliana Pașcanu

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)