"Lumina lină cutreieră pământul,
Se-aşterne linişte în sufletul curat,
Pustiu şi gol se vede-acum mormântul,
E miezul nopţii... Hristos a înviat!
Credinţa se aprinde în sfintele făclii,
Un licăr cald ne pâlpâie în bucurie,
În sfântă pace smerite suflete învii
Şi se trezesc cei adormiţi pentru vecie.
Vestea-nvierii s-a dus în zări departe,
Se vede, se cunoaşte locul unde-ai stat,
Învingător ai fost călcând pe moarte:
Ai biruit!... Ai înviat!... E-adevărat!"
poezie de Nicolae Matei
„Când sclipește Ceru'
a Sărbătoare Sfântă,
Iar prin ramuri crude
se tocmește-un gând,
Când aștepți Vestirea
inima să-ți strângă,
Și-nfloriri plăpânde
te frământă blând,
Când rupi cozonacul
ciugulindu-i nuca,
Și-auzi-n minte
glasuri părintești,
Când se-nchină-n tine,
ascultându-ți ruga,
Aripi de cuvinte
îngerești,
Când ai flori în casă,
dar mai mult în suflet,
Iar la poartă arțaru'
foșnește discret,
Când se smulge Cerul
să devină cântec,
Cu Pământul nostru
într-un nou duet,
Iar prin nori vor
trece, tulburând secunde,
Amintiri duioase,
îngeri de-mprumut,
Să nu uiți o clipă,
tămâind cuvinte,
Să le pui, pe masă,
candela arzând.
Iar de vin agale, din
Lumini celeste,
Sclipiri de poveste,
zămislind surâs,
Să mai tragi un scaun,
chiar de-i gol, nu este,
Ei au stat la masă cu
Domnul Iisus.
Rupe cozonacul,
ciugulește-i miezul,
Bea un pic și vinul. E
din cel spumos;
Spune Tatăl Nostru,
Dumnezeu să-i ierte
Și-apoi Învierea să
ne-adune-n rost.”
poezie de Adriana
Tîrnoveanu
Sursa FB: https://web.facebook.com/adriana.tirnoveanu/posts/4941957369220050
24.04.2022
Notă copyright:
Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor de autor. Toate textele si poeziile publicate pe acest blog sunt creatia autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pascanu, cu exceptia celor care au alta specificatie, la care este mentionata in mod explicit sursa.
Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii, cu menţionarea sursei.
Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi unicitatea!
Îţi doresc lectura placuta!
Cu drag,
Liliana Pascanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)