După cum aţi constatat, am strâns în coperţile acestei cărţi experienţa primilor noştri doi ani de după Marea Mutare, aceştia fiind anii cei mai provocatori pentru noi. Am
scris povestea din perspectiva visului împlinit. N-am omis provocările, dimpotrivă, le-am descris în poveste, însă, aventurile noastre, trăite cu umor şi cu o atitudine uşor ludică, au căpătat o altă lumină şi o altă dimensiune.
Pentru că noi ne trăim viaţa la ţară
ca pe un joc. Este jocul nostru frumos, ca parte din Marele
Joc al Vieţii. Pentru a-l putea juca, este nevoie doar
de câteva ingrediente: un pic de nebunie, un spirit
aventurier, un dor de natură şi
de libertate în grădină, o nevoie de explorare a necunoscutului dincolo de temeri,
nesiguranţe şi reţineri, dar, mai ales, este nevoie de clădirea
alegerilor pe dorinţa de împlinire
a celor mai importante vise, a acelora care ne fac să
ne simţim fericiţi şi împliniţi. Despre
asta este vorba, de fapt, despre ieşirea din zona de
confort pentru împlinirea cu bucurie a unui vis al vieţii!
Scriu aceste rânduri de final de carte în decembrie 2019, când avem deja 4 ani de când stăm aici. Am devenit, din intelectualii
bucureşteni ce eram, grădinari, învăţând grădinăritul din mers, mai mult de pe internet şi de la vecini, însă cel mai mult experimentând singuri, ca parte a jocului, râzând de stângăciile noastre.
În cele din urmă, contrar tuturor aşteptărilor, chiar am avut producţii record, de se uitau vecinii noştri peste gard ca la spectacolul de varietăţi "surprize, surprize!".
Topârceanu zicea cam aşa:
Noi zicem cam aşa:
Dac-a scris el, Topârceanu,
În încheiere, sperăm că v-aţi delectat prin paginile cărţii, descoperind, nu numai divertismentul adus de nota umoristică a condeiului, simţită pe ici, pe colo, ca pe un condiment picant, ci şi informaţii interesante, demne de ţinut minte de către cineva care porneşte pe această cale, mânat de un vis frumos, de suflet, de o dorinţa puternică, de un avânt nou spre necunoscut, spre noi descoperiri, spre explorarea unui nou stil de viaţă şi a unei noi lumi. Căci, după 4 ani aici, la ţară, noi putem spune că ne-am mutat într-o nouă lume, complet diferită de aceea a capitalei. N-am mutat dintr-un oraş, într-o poveste, adică. Iar povestea continua...
Cu
drag,
Liliana
si Adrian
Edite later. PS. Acum avem si site pentru promovarea cartilor. Il gasiti aici:
https://gradina.design.blog/
Autor: Liliana Pașcanu
Notă copyright:
Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat
de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest
blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu
excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod
explicit sursa.
Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul
blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau
electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare
sau recenzii, cu menţionarea sursei.
Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini
creativitatea şi unicitatea!
Îţi doresc lectură plăcută!
Cu drag,
Liliana Pașcanu



























Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)