De regulă, o femeie care vrea să sărbătorească ceva, orice, sau să-și facă o plăcere, o bucurie, sau pur și simplu
dacă vrea să se simtă într-o zi mai specială și mai fără cusur, atunci ea își împlinește o dorință ascunsă, un vis secret, și își cumpără fie o vacanță pe Riviera Franceză (prietenii știu de ce), fie un cadou mai deosebit, un
parfum, cel mai adesea, sau altceva, precum ar fi o poșetă sau un pantof, o rochie superbă sau niște bijuterii fancy, măcar cu cristale Swarovski, ca să nu zic diamante sau perle,
autentice, desigur, că nu se poate altfel.
Azi am pornit spre oraș cu gândul să-mi fac și eu un cadou, să mă simt și eu azi mult mai specială decât sunt de obicei, căci fără cusur știu deja că sunt, deci nu mai am nevoie de stimulente sau confirmări.
Când a fost să aleg, poftim ce-am ales! Exact ca atunci când, în loc să poftesc și eu la caviar sau la Cremme Brulle, eu mă duc direct la covrigărie și îmi iau doi covrigi bine copți, crocanți și cu susan auriu pe deasupra. Cu tocătorul ăsta de legume, însă, pot spune că sigur mi-am făcut o bucurie, o plăcere, o împlinire a unui vis intens, pe care încă nu avusesem curajul să mi-l permit. Mesajul subliminal este că mi-a mai rămas ceva de tocat. Hmmm, oare despre ce o fi vorba?
Autor: Liliana Pașcanu
Notă copyright:
Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat
de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest
blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu
excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod
explicit sursa.
Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul
blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau
electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare
sau recenzii, cu menţionarea sursei.
Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini
creativitatea şi unicitatea!
Îţi doresc lectură plăcută!
Cu drag,
Liliana Pașcanu





Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)