Ce poate fi mai placut, mai confortabil, mai potrivit cu starea de hibernare in care simti ca vrei sa te cufunzi intr-o dupa amiaza, dupa o plimbare binefacatoare prin aerul tare, dar insorit al unei toamne montane?
Ieri, dupa ce ne-am intors din cutreierat, am servit pranzul, apoi, dupa ce ne-am luat fiecare cate o cana cu licoarea preferata, fierbinte, ne-am cufundat amandoi in cele mai placute tabieturi tomnatice.
Eu incepusem cu o seara inainte cartulia asta noua, luata tot din raftul cu romane ecranizate. Da, vazusem si filmul acesta, si eram curioasa sa descopar detaliile necuprinse pe pelicula. Un roman placut, usor, tonic, tineresc, vesel, cu replici antrenante si cu o intriga captivanta.
Asa ca l-am si terminat, caci, deja stiti, asa citesc eu cartile, le beau ca pe apa, pe nerasuflate. Nu suport nici macar ideea de a trage prea multe zile de o carte. Daca stiu ca n-am timp sau stare ca citesc, nici macar nu ma apuc de citit. As sta si noaptea si as citi, iar mai demult chiar asa faceam. Acum nu mai citesc noaptea, dar abia-abia ma decid sa las din mana cartea la miezul noptii, daca n-am terminat-o.
Asadar, zilele acestea am avut si timp, si stare, am avut si de unde alege carti pe gustul meu, asa ca m-am rasfatat maxim.
Pana sa aleg cartea asta, "Greselile Mirandei", scrisa de Jill Mansell, am rasfoit altele vreo trei. Nu m-au prins, le-am abandonat dupa 10-20 de pagini, asa ca, desi am spus ca nu voi face mofturi la cartile cele noi, din noua colectie "mostenita", asta e, deocamdata am de unde alege.
Ieri, dupa ce am terminat-o si pe asta, care ar cam fi - a cata? - a 6-a carte terminata in cele doua saptamani de cand am inceput maratonul de citit (doar v-am zis ca fac inventarul, da?), Adrian imi zice "Pai, in ritmul asta, cred ca va trebui sa refacem foarte curand stocul cu alte titluri noi!" Si eu cred asta.
Sunt in perioada in care devorez carti. Nu le gust, nu le testez. Le miros doar un pic, de la distanta, cat sa simt daca sunt pe gustul meu sau nu, apoi... le inghit aproape pe nemestecate. :))))
In nici un caz nu pot sa citesc asa cum face Adrian cu unele carti pe care le citeste el (nu cu toate). Are una, spre exemplu, una grea-grea de tot pesemne, dupa parerea mea, la care citeste de cativa ani. Eram in Gradina cand a inceput-o. Deci, citeste la ea de vreo doi sau chiar trei ani, nici nu mai stiu de cand. Si cred ca este abia la jumatatea ei. Este atat de complexa incat, probabil, va mai trece inca o generatie pana cand o va termina. Nu mai zic de Nibiru si de alte transformari planetare! Nu va zic ce titlu e, dar, va zic eu, e tare grea. Si la propriu si la figurat. Aia e o carte al carei continut trebuie contemplat dupa fiecare propozitie, daca nu chiar dupa fiecare cuvant sau virgula. N-as putea. Nope. No way!
Eu trebuie sa finalizez cartea aproape instantaneu, daca se poate. Trebuie sa stiu ce se intampla, sa am proaspete in minte toate detaliile povestii, toate implicatiile, toate emotiile. Pentru mine, cititul unei carti este aproape la fel cu vizionarea unui film. Am o imaginatie vizuala foarte bogata, iar descrierile din carte imi sunt picturi, decoruri si cadre impecabile de film, in minte. "Vad" tot ce se intampla in carte. Tocmai de aceea nu ma pot opri. Cine se poate opri din vizionarea unui film si sa-l reia mai tarziu, a doua zi, sau cine stie cand? Daca e un film bun, trebuie vazut fara pauze, pana la final, mai ales cand are si un suspans bine creat, niste personaje interesante si o intriga captivanta. Iar daca e si o poveste de dragoste, cu atat mai mult!
Orice poveste buna ma prinde, dar cand e o poveste de dragoste acolo, sunt si eu acolo, in ea, cu toata fiinta. Traiesc povestea, simt emotiile personajelor, si chiar plang la final. In fine, nu chiar la toate, dar uneori mai si plang la final. Nu chiar ca la filme, acolo plang mai des, emotiile ma ating mai profund, dar o carte cu final neasteptat, scrisa de un condei bun, chiar imi fura cateva lacrimi macar, daca nu si cateva suspine. Deci, cum sa te poti opri din citit astfel de carti? Nu poti. Eu nu pot.
La final, voi lasa aici si cateva imagini cu cyclamele noastre, cu puii de suculente si cu craitele, care sunt acum pline si ele de flori si boboci, desi n-as fi crezut ca vor apuca sa infloreasca vreodata cand am pus semintele in pamant - probabil au fost stimulate de florile cyclamelor, ca-ntr-o competitie, altfel nu-mi explic.
Nu stiu cum vi se par voua, asa cum le vedeti in poze, dar eu sunt extrem de incantata de florile noastre. Imi sunt atat de dragi, si atata ce le bibilesc in fiecare zi, atata ce le draganesc pe fiecare, le verific, le ud, le curat si le vorbesc, de ati putea crede ca am acolo, la geam, ceva fiinte invizibile, in ghivecele acelea. Si chiar ca sunt! Fairy! Spiritele florilor, care se simt foarte fericite pentru toata atentia pe care o primesc. Dragele de ele!
11.10.2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)