Oglinzile Sufletului: Ultimele semne de iarna, primele semne de primavara!

Mai intai vreau sa va spun ca ieri, cand am iesit la plimbare, sa sarbatorim venirea primaverii si in gradina noastra montana din balcon - si nu numai asta! ;-) - Bubu mi-a pus in vedere sa nu-mi iau esarfa albastru-turquois, ca sa n-o eclipsez.

Ii facusem poze si ei cu o zi inainte si, fiind imbracata in hainuta ei albastru-turquois, a vrut sa fie sigura ca face senzatie aici, pe blog, caci stia ca o sa va arat pozele.

Deci, nu m-a lasat sa ma afisez in aceeasi culoare ca si ea, asta am vrut sa va spun.

Chiar daca cerul insorit de la orele pranzului ar fi justificat perfect o asemenea alegere, si, mai mult decat atat, ar fi fost o asortare impecabila, am ales totusi rosu bordeaux. Ca sa n-o eclipsez, desigur.

Ema s-a declarat multumita. Mai ales ca, in plimbarea ei, a pozat in fel si chip, exact ca un fotomodel profesionist adevarat, ceea ce chiar este.

Si, cum ne plimbam noi asa, prin Predeal, investigand plecarea iernii si venirea primaverii, ne-a iesit inainte o pisica neagra. Nu chiar neagra complet, avea si niste pete albe pe burtica si pe labute. Ea ne-a vazut de la distanta cum ne apropiem, asa ca si-a ocupat un loc in loja, la inaltime, si ne-a asteptat sa ajungem in dreptul ei.

Ema, evident, a vazut-o imediat si a si intrat in garda! A somat-o sa plece neintarziat din cadru, ca ii strica pozele si nu are de gand sa piarda timp pentru a le reface.

Pisica asta este o "prietena" veche a Emei.

De mai multe ori a intalnit-o, si de fiecare data ar fi alergat-o un pic prin Predeal, daca am fi lasat-o noi. Are ea o slabiciune mare la pisici, ce sa facem.....

Pe de-o parte, nu le suporta, dar, pe de alta parte, este foarte intrigata de ele. Sentimentele sunt reciproce, intre ea si ele. Ema are constitutie de pisica, dar cu alura de bichon. Pisicile vad cat e de mica si nu se tem, nu fug, dar intra in garda si ele si, daca n-am fi noi aproape, ar ataca-o imediat, daca e sa ne luam dupa atitudinea de "vanator la panda" pe care o adopta, cu ochii tinta la pudelul nostru.

Pisica asta neagra are ceva mai mult tupeu decat altele si pare-se ca ii cam place s-o necajeasca pe Ema, privind-o condescendent de la inaltimea parapetului pe care se urcase.

De regula, Bubu, enervata, o priveste cat o priveste, o sfideaza cat o sfideaza, apoi se decide sa nu poarte razboaie mici cu.... pisici. Nu merita.

O ignora cu noblete, intorcandu-i spatele. O ultima privire inapoi nu o arunca, de obicei, de curiozitate. Nici vorba. Ci doar ca sa se asigure ca matza aia nu are ganduri si manifestari beligerante. Caci, se stie, in matze nu trebuie sa ai incredere! Niciodata!

Plimbarea noastra a continuat pe langa impresionanta Vila Mociornita, prin fata careia am coborat spre DN1 pe scarile cele multe, dinspre strada Belvedere, care ofera o larga si impresionanta deschidere spre frumoasa vale pe care se intinde statiunea Predealului.

Bubu a fost de parere ca este o locatie excelenta pentru cateva poze cu care sa compuna un portofoliu de primavara timpurie.

Urmele vagi de zapada puteau parea un accent exotic acum, la final de martie, asa ca a insistat pentru mai multe cadre. Totusi, cand a descoperit smocul de frunze de lalele si de crini rasarind pe langa un gard, a uitat de zapada si a cerut insistent sa inspectam mai degraba semnele primaverii.

Spre seara, de la inaltimea ferestrei noastre, am putut lua un cadru larg, cu perspectiva, usor panoramic, al topirii ultimelor semne ale iernii, in concomitent cu iesirea la suprafata a primelor semne ale primaverii. La propriu.

Nu doar firele de iarba se bucura ca patura groasa de zapada s-a topit, ci si unele animalute subterane, care abia asteptau sa-si inceapa periplul suprateran de cautare a hranei. Poate ceva soricei? Poate cartite? Poate arici? Nu stiu, dar Pisica Precupeata a intrat in actiune!

Am surprins-o stand la panda in apropierea unor gropi din gazonul din fata blocului. Pandea si sarea de colo colo, semn ca auzea miscare si prezenta de vietuitoare.

Ca sa nu-si mai exerseze talentele de vanator, in mod fatal, pe micutele animalute trezite din hibernare, am strigat-o usor cu un "pis, pis, pis!" si, astfel, i-am distras atentia. S-a indreptat spre scara de intrare in bloc si, apoi, pesemne, si-a amintit de caserolele pline cu boabe de la blocul vecin, ca s-a indreptat iute inspre acolo.

Oare de cate nopti si de cate zile de primavara este nevoie sa se inverzeasca gazonul acesta minunat din fata ochilor nostri?

Cu ochii dupa pisici, era sa ratez cel mai important semn al primaverii, care a crescut fix in fata ochilor nostri. Un grup maricel de ghiocei! Chiar in fata blocului nostru, plantati de vecina de la parter cu ani in urma si inmultiti treptat, de la an la an!

In timpul plimbarii noastre de ieri am vazut intr-o curte (in curtea cu gradina aceea minunata despre care v-am mai vorbit!) o portiune plina cu ghiocei, ca un covoras alb, intins pe langa gard! As fi vrut sa le fac poze, dar era prin curte proprietarul si n-am vrut sa-l deranjez.

Desi, el vazandu-ma cum ma uitam admirativ peste gard la ghioceii lui, ne-a strigat si ne-a facut semn sa ne apropriem, si sa-l asteptam, ca sa mearga pana la parcela cu ghiocei si sa-mi ofere cativa.

I-am multumit frumos pentru intentie, dar l-am rugat sa nu-i rupa. Sunt atat de frumosi acolo, la el in gradina, ca un covor alb al primaverii, incat, de la distanta, chiar pare a fi mai degraba un covor alb de zapada, ca un semn final al iernii ce dispare din ultimele zone umbrite.

Maine, cand vom mai iesi la plimbare, daca voi avea conditii propice, voi face fotografii acelei puzderii de ghiocei si voi reveni aici, la aceasta insemnare, sa le adaug.

Nu am vazut niciodata atat de multi ghiocei la un loc, intr-o curte, incat sa para un covor alb, confundabil cu zapada care inca este pe alocuri prezenta.