Inainte de a trece la subiectul important al zilei, respectiv, mucenicii, vreau sa va arat din nou florile mele, care, din cele doua buchete (buchetul de anemonele primit de la Adrian pe 1 Martie, plus buchetul mix de lalele, zambile si frezii, primit tot de la el ieri, de 8 Martie) au ajuns unul singur.
Anemonele erau ieri perfecte! Pareau inca proaspete si frumoase, dar au fost asa doar pana le-am atins azi dimineata, cand am vrut sa le schimb apa din vaza. La prima atingere, petalele unora dintre ele au inceput sa cada.
Asa ca, dupa o saptamana, din cele sapte fire am oprit doar doua, singurele care aratau inca bine, o floare rosie si una alba (Martisor?) si le-am mutat in vaza cu celelalte flori, primite de 8 martie. A iesit un aranjament floral deosebit de frumos, vesel si primavaratic!
In mod sigur, cei mai multi dintre voi ar fi ales o singura poza cu mucenicii pe o farfurie si ar fi pus un comentariu scurt, gen "am facut mucenici si au iesit deliciosi!". Hahahaha!!!! Dar nu si eu.
Eu trebuie sa va port prin poveste, pornind mai intai de pe la 1900-toamna, ca sa cunoasteti toate radacinile si substraturile. Cu atat mai mult cu cat exista detalii cu istorie veche, care sunt necunoscute cititorilor care au descoperit acest blog mai de curand.
Asadar, dupa cum stiu cititorii mei mai vechi si prietenii (care stiu si de ce!), eu nu fac cozonac si, deci, pe cale de consecinta, nici mucenici.
Pe vremea cand locuiam in Bucuresti, adica pana pe la sfarsitul lui 2015, am mancat an de an mucenici facuti de mama, cea care face cei mai buni mucenici moldovenesti din lume. Intotdeauna facea mai multi si nu scapam de insistentele ei pana nu mergeam sa ne luam pachetul cu mucenici pregatiti special pentru noi. La fel in fiecare an, la fel si de sarbatori, cu cozonacii. Mereu ne facea cate unu sau doi cozonaci de Paste si de Craciun.
Dupa ce ne-am mutat in Ardeal, in cei patru ani si jumatate cat am stat acolo, am cumparat atat cozonacii, cat si mucenicii. Aveam in Blaj, oraselul cel mai apropiat de satul in care locuiam, o patiserie care vindea din laboratorul propriu o multime de specialitati, printre care si cozonaci.
Reteta ardeleneasca, va dati seama, foarte buni, nimic de zis. Dar, oricum, nu mai buni decat ai mamei, asta sa fie clar!
Mucenici moldovenesti, opturi din aluat de cozonac, copti in cuptor, cu miere si nuca pe deasupra, nu se fac in Ardeal, va dati seama. Doar din cei facuti in sirop. Dar am gasit, totusi, ceva asemanator la patiseria aceea, un fel de cornuri cu nuca. Tot ca niste mucenici, doar ca aveau o alta forma. Buni si asa, ne-am facut pofta, fara sa facem mofturi.
Dupa ce am vandut proprietatea din Ardeal si ne-am intors in Bucuresti, un an, iar am degustat mucenicii si cozonacii mamei. Dumnezeiesti, ce mai!
Dar, cum Caile Domnului sunt incurcate si numai El stie cum sa le descurce, asa se face ca anul trecut, prin vara, ne-am mutat din nou din Bucuresti, si am ajuns la munte, pe Valea Prahovei. Aici am fost din nou in situatia de a ne cauta solutiile potrivite pentru poftele noastre de sezon.
Ei, si cum credeti ca am rezolvat noi pofta noastra de mucenici moldovenesti, fara sa-i fac eu acasa, caci, v-am zis, nu fac. :)
M-am gandit ieri la aceasta problema, am gasit o idee geniala, i-am propus-o si lui Adrian, el a fost perfect de acord, asa ca azi am pus in practica ideea mea geniala. Caci, evident ca a fost geniala! I-am mancat pana la ultimul, deci va dati seama cat de geniala a fost.
Sa va spun ce-am facut. Ii spusesem aseara lui Adrian sa cumparam de la Covrigul de Aur cativa covrigi mari, din aceia grosi, cu susan sau cu seminte, pe care urma sa-i ung cu miere si cu nuca macinata. Aveau sa semene cu mucenicii, chiar daca nu ar fi avut fix acelasi gust. Nah, ne adaptam si noi, suntem flexibili si nu suntem chiar asa de pretentiosi (cum sunt eu cu amandinele, spre exemplu, daca stiti la ce ma refer.... pentru cine nu stie.... doar amandinele de la Lid'l sunt bune, perfecte, ideale!!!... celelalte.... neahhh... mai bine lipsa!).
Doar ca el a avut o idee si mai buna azi dimineata, inainte de a ma trezi eu. Caci, da, ce sa fac, eu ma trezesc mai tarziu decat el, mai spre pranz, asa, ca sa recuperez toate diminetile trezite cu ceasul, cu noaptea in cap, cat timp am lucrat si eu, in trecut, la toate job-urile mele pe care le-am avut de-a lungul timpului.
Si s-a gandit el, Adrian, sa treaca mai intai pe la supermarket, cine stie, poate avea sa gaseasca ceva mucenici gata facuti. Ma refer, desigur, tot la cei moldovenesti, care sunt ca niste mici cozonacei neumpluti in interior, dar foarte bogat decorati la exterior cu miere si nuca.
Si a gasit...! Ceva. Un fel de covrigi....
Dupa ce actul de creatie si de dematerializare s-a desavarsit, am iesit la plimbare.
Intre timp, norul din care ninsese ieri, toata dupa amiaza, si azi, toata dimineata, se retrasese dinspre nord inspre sud, lasandu-ne treptat cerul limpede si albastru, iar soarele stralucind orbitor in albul diamantin al zapezii.
Probabil ca norul acela s-a dus spre Bucuresti, eu asa sper, ca prea i s-a dus dorul zapezii, iarna asta, acolo. Desi..... nah, ce sa zic.... suntem in 9 martie.... poate unii vor sa vina primavara, nu iarna.... :)))))))
Mie imi place iarna asta, a noastra, cu multa zapada, cu ninsori abundente, cu decor de poveste, cu turturi uriasi, picurand de la stresini, decorandu-le, crescand de la o zi la alta ca personajele de basm, gargantuelic, cu brazi frumosi, dantelati, cu cer albastru si senin, ori cu nori incarcati cu zapada... chiar imi place!
Imi place sa stau la geam, sa-mi beau cafeaua cu fereastra deschisa si sa inspir aerul tare si rece de munte, mirosind a ger, a cetina, a padure, a iarna!
Va veni ea, si primavara aia, dar, atat timp cat inca e zapada asta spectaculoasa, bogata, decorativa, mi-e draga iarna, ma bucur de ea ca un copil!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)