Nu intotdeauna, cand pleci, este bine sa lasi loc de „buna ziua”.

 

 

Asta noapte am avut un vis profund, unul cu mesaj atasat.

Am visat ca eram la unul din job-urile mele mai de demult si ca sefii mei de atunci aflasera ca eu am un blog (desi, in realitate, pe vremea aceea n-as fi putut avea blog, caci nici calculator nu aveam, nici internet, nici macar vise sa am un blog nu puteam avea, caci nu se stia inca nimic in Romania despre acest posibil mod de exprimare publica – da, jobul respectiv l-am avut cu multi ani in urma). Ei citisera se scrisesem si, cumva, interpretasera si luasera unele insemnari la modul personal. Si, din postura asta, nu le-a placut ce au citit.

Acesta parea sa fie motivul pentru care se hotarasera sa ma concedieze. Dar, desigur, nu puteau invoca blogul direct, caci nu era o baza legala de concediere. Insa au inceput sa discute despre mine, in termeni nu prea prietenosi, cu colectivul firmei, cu colegele mele de serviciu, pentru a produce o marginalizare a mea si o excludere prin presiune psihica.

In urma acestor discutii, colegele mele au inceput sa se simta si ele sub observatie, si au crezut ca era de dorit sa nu mai fie vazute in preajma mea, vorbind sau colaborand cu mine, ca sa nu-si atraga nemultumirile sefilor.

Am simtit distantarea lor, eschivarea in a-mi vorbi, jena ca trebuie sa ma evite, frica de a nu fi vazute in preajma mea si, mai presus de toate, absurdul situatiei, creata pe o logica gresita, pe o ipotetica referire negativa despre locul de munca, pe care as fi facut-o pe blog, desi nu o facusem.

In vis, eu am aflat totusi despre toate acestea de la una dintre colege, care mi-a spus ca directoarea ii precizase ceva de genul „Oare cum isi inchipuie ea (adica eu) ca mai poate lucra aici, la noi, dupa ce a scris asa ceva despre noi pe blogul ei (desi, repet, in vis, nu scrisesem nimic despre serviciu pe blog)?”

Asa ca am tras concluzia ca venise timpul sa-mi dau demisia de la acel job. Se produsese o ruptura energetica ireparabila intre mine si ei. Am simtit ca orice as fi spus si orice as fi facut pentru a limpezi situatia era inutil, ca ei erau atat de incremeniti in propriile convingeri, incat se credeau indreptatiti sa scape de mine. Aceasta era o dinamica energetica care cerea o rezolutie transanta a situatiei.

Asa ca mi-am dat demisia si am plecat demna de acolo, fara sa mai dau explicatii si fara sa privesc inapoi.

 

Visul acesta a produs anumite reverberatii in mine si are legatura cu un alt moment, unul din realitate, de data asta, aducand cu el niste revelatii importante.

Este vorba de plecarea mea tot prin demisie de la un alt job, unul mult mai recent. Este vorba despre ultimul loc de munca avut inainte de a ne muta din Bucuresti in Ardeal, dupa ce ne-am cumparat Gradina. O mare corporatie financiara.

Momentul plecarii venea dupa o perioada cu foarte multe frecusuri din partea conducerii, nu atat fata de mine, cat fata de noi toti, angajatii din linia intai, in general. Ni se cerea din ce in ce mai mult, din ce in ce mai repede, eventual daca se putea „ieri”, eram cobai pe anumite sisteme de analiza si targhetare, care se schimbau de la un trimestru la altul, de la o unitate la alta, fara echitate si fara argumente economice sau de alta natura. „Tintele se executa, nu se discuta” ni se spunea. Deci, in mare si pe scurt, plutea un aer de nemultumire generala in corporatie.

Trebuie sa recunosc ca eu am profitat un pic de acest fond general de nemultumire pentru a putea pleca de la acel job fara ca nimeni sa-mi afle motivele. Eu trebuia sa-mi anunt demisia, dar nu-mi doream sa le comunic si motivul pentru care plecam de la ei. Nu vroiam sa stie de planurile noastre. Nu vroiam sa stie ca eu urma sa plec chiar si din Bucuresti, nu numai de la job-ul acela, nu vroiam sa se stie de Gradina si de toate visele noastre.

Asa ca am lasat motivul plecarii mele sa ramana un mister. Cand sefii si colegii au incercat sa afle de ce plec atat de brusc, fara nici un motiv aparent, legat de jobul meu, fara nici un incident neplacut (eram chiar un angajat de top, cu vechime si cu realizari foarte bune intr-un departament foarte greu, care cerea un nivel foarte inalt de expertiza profesionala), am raspuns doar un pic ambiguu ca „am alta perspectiva mai buna”. De aici se putea intelege orice. Si fiecare a inteles ce-a crezut de cuviinta.

Ei bine, fara alte informatii din partea mea si, mai ales, pentru ca nu ma confesasem nimanui asupra nici unor nemultumiri care ar fi putut sa produca plecarea mea, intregul colectiv din care faceam parte a tras concluzia, cumva pe baza propriilor frici si credinte limitative, dar si a experientelor altor colegi care plecasera in ultimul timp (ei fusesera somati de catre conducere sa plece - din diferite motive, nu intru in detalii), ca si fata de mine s-a pus presiune sa plec „de buna voie”, aceasta fiind, de fapt, o concediere mascata. Iar tacerea mea a facilitat si ea aparitia unei astfel de ipoteze, altfel absurda in cazul meu - privita din perspectiva valorii mele ca angajat apreciat, performer, cinstit, integru si cu alte calitati si abilitati atat de necesare jobului meu (spun asta fara falsa modestie).

Desigur, nimeni nu putea intelege ce motive ar fi putut aparea asa, brusc, pentru o astfel de concediere mascata. Dar, da, stiau toti ca eram, intradevar, si un angajat oarecum atipic. Am avut intotdeauna coloana vertebrala si demnitate, si pot spune ca, da, au fost si momente in care mi-am exprimat nemultumirea pentru anumite practici profesionale din corporatie. De aceea, puteam fi considerata de anumite persoane un fel de „spin in coasta”, dar, dincolo de asta, imi vedeam de treaba mea fara sa fac valuri. Pana in ziua in care mi-am anuntat demisia.

Ei bine, am plecat de acolo fara sa spun nimanui motivul si fara sa privesc inapoi.

Perioada scurta de preaviz (in cele din urma demisia s-a transformat in plecare cu acordul partilor, la solicitarea conducerii, ca sa pot pleca mai devreme de incheierea preavizului, ceea ce mi-a convenit si mie mai mult – erau nevoiti sa-mi gaseasca rapid un inlocuitor, caci functia mea cerea imperios o angajare imediata a cuiva care sa-mi preia atributiile, altfel ar fi putut fi perturbata grav activitatea unitatii) a evidentiat o schimbare de atitudine a colegelor mele fata de mine. 

Exact ca in visul meu din noaptea trecuta, acestea au inceput sa simta ca era de dorit sa nu mai fie vazute in preajma mea, vorbind sau colaborand cu mine, ca sa nu-si atraga nemultumirile sefilor. Ele credeau ca plecarea mea este impusa de sefi, ca sunt, intr-un fel, concediata, deci ca devenisem un fel de „persona non-grata”.

Am simtit atunci in real, exact ce am simtit in visul meu de asta noapte: distantarea lor, eschivarea in a-mi vorbi, jena ca trebuie sa ma evite, frica de a nu fi vazute in preajma mea si, mai presus de toate, absurdul situatiei, creata pe o logica gresita, pe un ipotetic motiv de plecare sub presiune, respectiv, concedierea mascata, desi nu era asa.

Am ramas ferma in decizia mea de a nu-mi dezvalui planurile si, deci, nici motivele plecarii. Si am ramas demna si in conjunctura creata de aceasta decizie, aceea de a fi marginalizata de colege in cele doua saptamani de la anuntarea demisiei pana la plecarea efectiva, desi ele nu au avut absolut nici un motiv din partea mea sa se poarte astfel. Dar le-am inteles eroarea de logica, presupunerile gresite si, cumva, m-am bucurat si am profitat de aceste erori, caci n-am mai fost nevoita sa dau curs unor explicatii si sa povestesc anumite detalii din planurile noastre, pe care n-as fi vrut sa le fac cunoscute.

Am povestit in detaliu despre demisia mea aici, pe blog, in 27 ianuarie 2016, dupa ce ne mutaseram deja in Gradina: click pe link Grădina lui Dumnezeu (22) - Demisia de pe Titanic

 

Ei bine, unde vreau sa ajung? Azi, prin visul acesta, s-a inchis energetic acel episod. Dupa ce m-am trezit si i l-am povestit lui Adrian, am simtit ca si cum brusc cade o cortina si se elibereaza o energie ce fusese blocata acolo, dincolo de cortina. Mesajul visului.

Nu, nu intotdeauna este bine sa lasam loc de „buna ziua” la plecarea noastra dintr-un loc sau dintr-o relatie, asa cum ne invata proverbele noastre strabune (precum este si cel cu „capul taiat sabia nu-l taie” – alta „intelepciune” discutabila, din punctul meu de vedere).

Uneori, la plecarea din anumite locuri sau la despartirea de anumite persoane, este mai bine sa inchidem si sa blocam toate usile in urma noastra, poate chiar sa le trantim brusc la inchidere, ca un mesaj clar si evident de rupere definitiva.

Este recomandata taierea tuturor legaturilor, a tuturor stringurilor, a tuturor posibilelor conexiuni ulterioare, a posibilelor intoarceri, reveniri, razgandiri, reevaluari. Este vorba de acele locuri sau relatii din care ne extragem pentru ca ele au devenit foarte toxice pentru noi. Caz in care este necesar sa rupem orice legatura cu acestea, sa prabusim orice poduri de legatura, orice posibile reluari de comunicare ulterioara.

Este indicat sa luam masuri si sa nu permitem sa revina in viata noastra, ulterior, nimic din ceea ce este toxic pentru noi, oricat de mult am crede ca situatia ar putea fi alta mai tarziu, ca s-ar fi putut ameliora conditiile, ca ar putea interveni schimbari benefice in legatura cu locul sau cu persoanele din acele relatii toxice.

Acestea sunt lucruri pe care, de fapt, fiecare din noi le simtim energetic in acele momente critice, simtim cand ceva s-a rupt profund, si ca niciodata acel „ceva” nu se va mai reface. Cand simtim asta, nu exista indoiala. Se impune demisia, plecarea, ruperea relatiei, inchiderea usilor, punerea lacatelor cu lanturi, prabusirea tuturor podurilor si inchiderea povestii. Nici un loc de „buna ziua” nu trebuie permis pentru nici  o revenire/revedere altadata.

Aceasta decizie de rupere definitiva in energetic inseamna o decizie personala, unilaterala, luata prin Liber Arbitru, de inchidere a unui contract karmic.

Pana in  momentul respectiv, contractul karmic a avut rostul lui pentru ambele parti. A existat o misiune, un schimb de energie si de invataminte. Finalitatea neconstientizata a acestui contract aduce in realitatea materiala disensiuni neintelese, frecusuri, ciocniri si scantei inevitabile, diverse nepotriviri si inadvertente, aparent fara motiv. Motivul este, de fapt, ca a venit timpul inchiderii acelui contract. Ce trebuia consumat, s-a consumat.

Aceasta este o dinamica energetica fireasca, naturala. Este o reactie normala, ca un raspuns la o evidenta diferenta de vibratie, de energie, de structura energetica intre partile implicate. Aceste diferente devin intolerabile, insuportabile.

In cazul contractelor karmice mai comune, daca pot sa le spun astfel, inchiderea lor este relativ banala, simpla si fara valuri. Pot exista, eventual, reconectari ulterioare, dar, desigur, acestea nu vor avea profunzime, ci vor fi superficiale, insotite de o aparenta a amabilitatii, creata de o istorie comuna. Ele vor fi ca un soi de „umplutura” in viata, fara sa duca nicaieri. In cele din urma se vor stinge de la sine, prin neinvestire de energie.

Inchiderea unui contract karmic care de dovedeste a fi o deversare de neoprit de toxicitate asupra noastra, este bine sa fie facuta cat mai ferm, fara echivoc, definitiv si irevocabil. Fara a lasa loc de „buna ziua”.

Doar asa se rup stringurile, se inchide „robinetul” care produce scurgeri de energie dintr-o parte in alta, doar asa se realizeaza cu adevarat anularea tuturor efectelor ulterioare ale contractului, asa numitele „efecte de viciu si procedura”. Este bine sa stim ca orice plecare, orice despartire, orice incheiere de orice tip de relatie, genereaza pentru o vreme scurgerile nocive de energie: prin proiectiile si asteptarile pe care una din parti  - sau ambele  - le are fata de cealalta, prin resentimentele si ranile inca neinchise si nevindecate, prin traumele traite si neiertarile cu care contractul se inchide.

Uneori aceste efecte se pot anula prin constientizare, intelegere, asumare, iertare, dar alteori ele se mai manifesta o vreme, ceea ce genereaza furt sau consum inutil de energie vitala. Chiar si numai simpla reconectare cu trecutul, prin rememorare, reamintire si retraire, duce la un consum de energie, care este cel mai adesea inutil, ca sa nu spun devitalizant.

Asadar, visul meu de asta noapte a venit sa confirme, inca o data  - daca mai era nevoie, ca decizia mea de a pleca, in viata reala, printr-o demisie neexplicata, a fost corecta. Am inchis acel contract karmic (si in real, dar si in energetic) definitiv si irevocabil, fara a lasa loc nici unei posibile conexiuni ulterioare.

Si imi dau seama acum ca, de multe ori de-a lungul timpului, am mai simtit sa rup „definitiv si irevocabil” legatura cu anumite persoane, locuri, colective, conjuncturi, fara a oferi nici o explicatie, fara a permite nici o intruziune in sistemul meu de decizie pentru schimbarea acesteia. Doar pentru ca asa am simtit eu ca este cel mai bine. Argumentele, explicatiile, detaliile care imi sustineau decizia erau mai putin importante decat propria mea intuitie, propria mea simtire ca asa este cel mai bine sa procedez.

 

In incheiere, simt ca este bine sa ridic un semn de intrebare asupra multora dintre „vorbele” si „proverbele” perpetuate din generatie in generatie ca fiind borne de intelepciune populara. Nu toate sunt. Ba, as merge pana acolo incat as spune ca cele mai multe nu sunt. Ele au fost parghii de cunoastere in formele de existenta ale trecutului, necesare (intr-o anumita masura) celor care au trait demult, in alte conditii planetare, in alte energii, cu alte valori morale, spirituale, de viata, care sunt acum invechite si fara aplicabilitate in vremurile noi, din prezent.

Recomand tuturor sa-si asculte mai degraba intuitia si propria intelepciune, oferita de propriul Sine Inalt, Sufletul, Scanteia Divina din interior, decat sa actioneze aplicand automat niste precepte depasite de vremuri.

Energiile si dinamicile energetice care se creeaza intre entitati (intre oameni, intre egregori colectivi, intre diversele sisteme de credinta) se simt acum mult mai usor si mai pregnant decat cu ani in urma, iar ele sunt un indiciu foarte bun pentru o buna indrumare spre Calea cea mai buna. 

 

PS. In final vreau sa mai adaug ceva. Am mai descoperit un aspect foarte interesant.

Am analizat, am calculat si am constatat ca am avut acest vis intr-un moment magic, daca e sa privim numerologic. Azi se implinesc aproape 7 ani de la acea demisie a mea, de la corporatie, cea din 13 octombrie 2015. Spun „aproape”  pentru ca de atunci pana azi au trecut 7 ani, fara 7 luni, fara 7 zile. In plus, fix azi este si Echinoctiul de primavara!

 777 -  asta imi suna mie a Mare Numar Norocos. Un fel de Marele Premiu. Cred ca este cazul sa joc la Loto. :)))))

 

 

20.03.2022