joi, 9 septembrie 2021

Am cautat toamna prin padure



Azi am zis "orice, numai mov sa fie!" Si mov a fost.

Dupa ce dis de dimineata am avut un impresionant cer plin cu silfide jucause, care au invaluit soarele in dansul lor feeric, ei bine, pana ne-am baut noi licorile, respectiv, cafeaua si sucul de fructe, toate silfidele au falfait din aripile lor fine spre alte zari, lasandu-ne noua un cer minunat de albastru! Atat de albastru incat parca nici movul meu de la esarfa nu mai era mov, ci tot o nuanta de albastru intens, ca un mov mai nu-stiu-cum. Mi-a placut maxim ce efect a avut lumina asta stralucitoare a soarelui asupra tuturor culorilor din jur, asupra frunzelor padurii, dar si a aerului incarcat de o energie puternica, vibranta. Probabil ca azi a fost un nivel foarte inalt al frecventei Rezonantei Schumann, abia astept sa vad graficele cu cifrele pentru ziua de azi.

Cum o asa zi minunata nu putea fi ratata fara o plimbare prin padure, ne-am pornit catre padure, desigur! Ca sa cautam toamna aia despre care toata lumea spune ca a venit. Noi n-am vazut-o, dar am pornit dupa ea.


 










Cand am ajuns aproape de intrarea in Promenada Polistoaca, n-am vazut toamna, nu, dar am fost uimiti sa vedem, in schimb, mai multe movile de pietris si nisip de-a lungul soselei, pe langa marea cladire cu parcari supraetajate, din dreapta. Tocmai va spusesem zilele trecute ca banuim ca brazii aceia mareti de la intrarea in padure au murit din cauza lucrarilor la parcare si din jurul ei. 

Acum vor incepe alte lucrari acolo, din cate ne-am dat seama, dar de data asta vor fi lucrari de modernizare a canalizarii si a distributiei cu apa in zona. Deja aprope tot Predealul a trecut prin astfel de lucrari, s-au sapat santuri, s-au schimbat tevile, s-au montat hidranti noi, pentru interventii in caz de incendiu, si asteptam acum sa se asfalteze la loc. Pe anumite strazi chiar au inceput asfaltarile, deci speram ca pana in iarna sa se finalizeze toate aceste lucrari incepute in primavara. 

Din fericire, pe strada noastra n-a fost nevoie de astfel de sapaturi, noi beneficiind de aceste modernizari in urma cu doi ani, in cadrul unui alt proiect al primariei, finalizat deja. 












In fine, am lasat in urma semnele ce prevestesc acele lucrari in zona si am intrat in padure, tot cu gandul la toamna aia, pe care am pornit s-o cautam

Mai inainte de toate, ca sa arat cat de constiincioasa sunt si ca imi indeplinesc cu profesionalism responsabilitatile trasate de sefa mea, Ema Boema Bubulina von Houte Couture, am facut cateva poze si cu esarfa mov, cea atat de frumoasa, de asteptata si de dorita de toata lumea. 

Acum, poate voi credeti ca eu ma joc aici! Ei bine, nu, eu muncesc! Asa este la mine cand muncesc, ma joc. Dar, desigur, trebuie sa-mi placa ce muncesc, ca sa fie joc. Asa ca azi m-am jucat cu movul lila prin padure, caci cu ce alta culoare se mai asorteaza movul cel mai bine si mai bine decat cu verdele? Iar daca verdele este al padurii, cu atat mai bine!

Apoi ne-am plimbat agale pe soseaua care taie padurea dintr-un capat spre celalalt al Predealului, bucurandu-ne de tot ceea ce ea ne ofera mereu: aer ozonat, liniste, pasarele, susur de parau, fosnet de frunze in vant, parfum de padure in prag de toamna, fara a fi cu adevarat toamna, verde straveziu, traslucid, in lumina unui soare orbitor, dar cuminte, tomnatic, dar nu chiar atat de tomnatic, si, treptat, pe ici, pe colo, cateva accente abia ivite din culorile noului anotimp, care inca n-a venit. 

Tocmai de aceea am si facut mai multe poze cu padurea, pentru a-i capta inca verdele intens al verii, ce inca nu se da plecata din crengi si din frunze, chiar daca noptile montane au inceput sa-si spuna povestile racoroase ale celei ce vrea sa vina, dar care n-a venit. De toamna zic. N-a venit, noi n-am vazut-o! 










































Ne-am oprit pentru cateva momente si in dreptul bradului care are in interiorul trunchiului sau acel chip alb al sfantului pustnic al padurii, paznic al cetatii verzi, seculare. 

De data asta l-am gasit privind cam intristat catre o gramada de lemne ce tocmai aparuse in fata lui peste noapte. Taietorii de copaci, exploatatorii forestieri, afaceristii cu cherestea, lemn de mobila si de parchet, isi pregatisera materie prima pentru un nou transport. 









Apoi, brusc, ne-a cazut din cer un Snickers! Direct in poseta mea a cazut! Ceea ce ne-a bucurat maxim, caci chiar vorbeam zilele trecute si ne doream sa vedem si noi macar un OZN pe aici, pe cerul muntilor nostri, daca pe toamna n-am vazut-o. 

Asa ca, daca pe OZN-ul de azi scrie Snickers, cui ii pasa? E dulce, e bun, are caramel, are si ciocolata, si are chiar si alune, deci, un OZN mai bun, mai pasnic si mai benefic umanitatii decat acesta chiar nu cred sa existe! 

Asteptam sa vedem acum, dupa ce l-am mancat, cu ce fel de efecte paranormale ne pricopsim. Poate cu ceva abilitati telepatice mai evidente, un al treilea ochi deschis, poate cu clar viziune activata, adica, cu ceva teleportare, daca se poate, nici nu cerem mult macar, ca sa nu mai pomenesc de activarea instant a corpului de lumina, pe baza de siliciu si a vehicului de lumina Merkaba. Vrem sa calatorim si noi interstelar, fara nave si fara aprobari! 

Sau, macar, sa calatorim aici, pe pamant, de pe un continent, pe altul, dintr-o tara in alta, invizibili, instant, fara mijloacele de transport actuale, perimate deja, pe baza de benzina sau electricitate. Vrem si noi teleportare direct in Costa Rica, va rugam! Sau pe Riviera Franceza, pe Cote D'Azur! Ok? Hai cu Snikers-ul!

Hai, ca suntem modesti, n-am cerut o calatorie pe Marte, acolo unde se inghesuie toti in perioada asta! Ii lasam sa plece acolo (definitiv) pe cei care au venit de acolo. Si sa ne lase pe noi in pace, ca ne-am cam saturat de sforile pe care le trag ei aici, pe pamant, ca sa le iasa ploile, jocurile, smecheriile si afacerile. 

Asadar, un Snickers face foarte bine la amplificat viziunile, la creat linii temporale benefice, la consolidat realitatea noastra frumoasa, linistita si plina de frumusete, iubire si armonie. Garantam!





Nici nu ne-am terminat noi bine de mancat Snickers-ul cel fermecat, declansator de abilitati spirituale nemaivazute si nemaiauzite, ca am si ajuns la capatul promenadei Polistoaca, la intersectia cu drumul care duce la Susai, unde am vazut un transportator de lemne aproape complet incarcat, parcat langa o gramada imensa de alte lemne ce asteptau sa fie si ele luate de acolo. Nu, nu realitatea asta o cerusem in invocare!

Pesemne ca ar mai fi fost nevoie de inca vreo doi-trei Snikers ca sa-mi comut atentia pe o alta realitate, iar ca sa-mi pondereze nervii si revolta care m-a cuprins cand am vazut asa ceva as fi avut nevoie de cel putin un tren marfar plin cu Snikers! 

Daca as fi avut putere, as fi dezintegrat complet utilajul acela forestier. Dar, vedeti? Acesta este motivul pentru care inca nu avem puteri supranaturale, caci ce-ar fi daca le-am avea si le-am si folosi? 

Dar sa trecem mai departe si sa incercam sa ignoram ceea ce nu putem schimba, ca sa nu ne mai facem sange rau si inima amara. Sa ascultam cantecul padurii, sa invocam spiritele muntelui, sa intram intr-o stare profunda de meditatie, de ZEN, sa inchidem ochii si sa rostim mantre, "iarba e verde, cerul e albastru, soarele straluceste, sunt zen, sunt zen, sunt zen...", poate merge, poate se schimba ceva, cu speranta ca masina aia dispare definitiv din realitatea noastra. 

Nu, nu dispare, asa ca-i intoarcem noi spatele si plecam noi de acolo, fix chiar inainte de a ni se activa puterile alea despre care va vorbeam mai sus si a dezintegra masina, cum spuneam. Pfffiiiuuu, mare noroc au avut ca nu ni s-au activat puterile alea chiar atunci, chiar acolo! Maaaare noroc...! 







Pe drumul de intoarcere, la coborarea de la Cioplea (The Office, acum) spre centrul Predealului, am facut mai multe fotografii din mers, cat sa avem markere de culoare, de schimbare a hainelor statiunii de vara cu cele de toamna, daca e.... 

Deocamdata, urme fine, fine de tot.... aproape ca nu sunt, as putea spune.... sau.... ma rog... nesemnificative. Poate doar noroceii aia zburatori sa fi fost un accent de toamna mai interesant, mai vizionar, mai asa si pe dincolo. Ca parca asa se spune, ca nu aduce vara ce aduce toamna. Parca asa era, nu? Sau invers?





















Intr-o vitrina am surprins si doi mafioti care se plimbau prin Predeal, cica in inspectie, in cautarea toamnei. Pe ei i-am vazut, i-am fotografiat in flagrant, acum ii dam la gazeta! Pe toamna tot n-am vazut-o, ce sa facem?!
Apoi am ajuns acasa, unde, dupa ce am servit pranzul, ne-am baut cafeaua-cacaua in fata unui cer impecabil de senin, fara nici o scama, chiar fara nici o idee de scama de norisor. 
Pai, ce? Asta e cer de toamna? Nici vorba! N-a venit, dom'ne, nici o toamna pe aici, prin Predeal! Nu stim pe unde o umbla ea, poate pe la altii, dar pe la noi nu e. 
Am cautat-o prin padure, am cautat-o pe strazi, in gara, printre liniile de cale ferata, am cautat-o in culori de frunze, in vibratia aerului, in lumina soarelui, am cautat-o in tarait de greieri obositi si infrigurati, n-am gasit-o! O veni ea candva, cand i-o fi timpul, insa, deocamdata, pe aici nu mai este nici vara, dar nu-i nici toamna. Nici nu stim ce anotimp e. O fi doar anotimpul frumusetii, poate... Sau al iubirii!






















PS. Daca va place esarfa mea, puteti sa vizualizati pagina de FB "Esarfa Boema" accesand linkul  https://web.facebook.com/profile.php?id=100064349161147 , unde veti gasi mai multe culori si modele, precum si mai multe sugestii de purtare. O apreciere a acelei pagini de promovare m-ar bucura foarte tare! 

09.09.2021

2 comentarii:

  1. Fiecare postare este minunată, fermecătoare, plimbarea sufletului printre culorile meleagurilor noastre... O sorb pe fiecare... nu mai trebuie să spun mai multe, voi mă înțelegeți întotdeauna !!!
    Am descoperit că Polistoaca este acel drum încântător care mi-a furat inima acum vreo 8 ani... În toți anii aceștia am visat să mă reîntorc acolo, chiar dacă mi-e frică singură să mă aventurez din nou pe acolo din cauza urșilor, dar măcar la început, să stau acolo pe iarbă, cu o carte în brațe, ascultând în același timp susurul naturii...
    Of... Marș la treabă, Cristiana !!!
    Vă îmbrățișez cu tot sufletul meu !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cristiana, imi cer scuze pentru intarzierea raspunsului, abia acum am intrat din nou pe blog, dupa o pauza de cateva zile! Sa stii ca Polistoaca nu este frecventata de ursi ziua. Este o sosea de promenada destul de apropiata de oras, chiar daca trece direct prin padure si ai impresia ca, prin ea, tai muntele impadurit dintr-o parte in alta. Noi ne plimbam pe acolo foarte des, ne intalnim mereu cu alti iubitori de natura, care merg agale si fara teama, ca si noi. Chiar si copii! Adesea ne intalnim pe Polistoaca si cu grupuri de copii sportivi, veniti in tabere de antrenament, insotiti doar de cate vreun adult, profesor/antrenor. Este un loc bun pentru alergari, pentru ciclism, pentru role si pentru orice alt sport usor. De la lasarea inserarii, da, se recomanda retragerea spre locurile centrale ale statiunii, unde luminile masinilor si magazinelor, precum si agitatia turistica sperie si descurajeaza apropierea ursilor. Pe stradutele laturalnice, insa, ei se mai plimba, adevarat. Sunt avertizari puse de primarie peste tot. Dar ziua nu-i nici un pericol. Ziua stau si ei ascunsi, dorm probabil. Chiar n-am auzit despre nici o situatie de acest gen, intalnire cu ursii ziua in Predeal sau pe Polistoaca. Aici avem ursi respectuosi, care au consideratie fata de turisti. :)))) Te imbratisez, Cristiana! Spor la treburi!

      Ștergere

Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)