Oglinzile Sufletului: Design vintage combinat cu accente traditionale

Gata, azi am reusit sa finalizam si ultimul proiect dedicat amenjarii balconului.

Proiectul acesta fusese inceput in urma cu doi ani, cand Jeni si Elena ne-au adus primii doi suporti metalici vintage pentru flori.

Anul acesta ni i-au adus si pe ceilalti doi care stateau in asteptare, nefolositi in Bucuresti, dar doriti in Predeal.

Azi dimineata s-a apucat Adrian sa-i asambleze si in scurt timp au fost gata de amplasat in balcon.

Mai intai le-am facut o sesiune foto intensiva, in bucatarie, unde am avut suficient spatiu pentru diverse unghiuri de fotografiere.

Ca sa nu "calc in strachini", asa cum spune vorba aia stramoseasca, deci, ca sa nu calc in strachini la propriu, adica in strachinile Bubulinei, le-am mutat undeva pe langa masa, in centrul bucatariei.

Schimbarea asta a fost imediat detectata de senzorii de miscare amplasati strategic de Bubu pentru supravegherea boabelor ei personale si s-a si infiintat pe loc sa verifice integritatea boabelor, numarul lor, aspectul organoleptic si desigur, sa constate daca este cazul sa ia masuri drastice de protectie a acestora. :))))

O veti vedea in poze cum priveste concentrata in toate directiile, vigilenta, urmarind intrusi, atacatori armati, lunetisti sau echipe de atac la baioneta, asa cum face orice bodyguard profesionist de boabe, care se respecta. :))))

Dupa ce am negociat cu Bubu ca sa ma mai amane un pic cu reamplasarea castroanelor ei, proprietate personala, inapoi in locul lor bine stabilit prin contract mutual, de buna convietuire, m-am apucat de treaba.

Trebuia sa scot cele doua scaune din balcon si sa le inlocuiesc cu cei doi suporti vintage.

Mai intai am adus in bucatarie cele doua ghivece mari care erau pe scaunele respective, in balcon.

In fapt, in ambele ghivece sunt ferigi de exterior, luate de noi din padure, si plante de Kerrya Japonica, care au crescut pana in tavan din cei cativa pui de nici 10 cm cat aveau in urma cu doi ani, cred, nici nu mai stiu exact.

In plus, in unul din cele doua ghivece, s-au prins si vreo doua sau trei bete de iedera din aceea care se face rosie toamna, si care acum avea cateva liane destul de lungi.

Asadar, am maturat si am spalat pe jos in balcon, am reasezat traversa cu trandafiri, model traditional taranesc, de inspiratie bucovineana, si m-am gandit ca, inainte de a pune florile la loc pe suportii cei noi, sa fac cateva poze santalului, care abia acum, singur in spatiul liber, se poate vedea clar cat de mult si cat de frumos a crescut.

Apoi am pus pe pozitie si cei doi suporti, dupa care a urmat o noua serie de poze, caci, nu-i asa, pozele niciodata nu sunt destule. :)))

Inainte de a aduce si florile, le-am luat si pe ele, pe rand, in cate o sesiune foto individuala, ca sa le pun in valoare, dupa ce le-am curatat de cateva uscaturi si am aranjat un pic lianele de Kerrya japonica, astfel incat sa-mi fie mai usor sa le mut in balcon.

Primul ghiveci si-a primit prima sesiune foto, mai intai in bucatarie, apoi si in balcon, in locul in care va ramane peste iarna. Si, de fapt, mereu, caci alte permutari nu vor mai exista. :)))

Al doilea ghiveci, cel care are, pe langa feriga si Kerrya, si lianele de iedera, a urmat la rand pentru sesiunea foto individuala in bucatarie, apoi si in balcon, alaturi de primul.

Cred ca va dati seama, odata vazute unul langa altul, era inevitabil sa urmeze poze cu intregul aranjament proaspat amenajat.

Bineinteles, nu m-am rezumat doar la capatul balconului, asa cum ar face cei mai multi, ci am trecut in revista fotografica intregul balcon, temeinic, insistent, si de sus, si de jos, si vreo cateva panorame, ca am constatat ca sunt foarte indicate si in interior, nu doar in exterior, cand vrei sa cuprinzi in acelasi cadru mai multe aspecte.

Mi-o fi scapat ceva? :)))

Oricum, n-au intrat zilele in sac! :))

Pot sa le fotografiez de acum inainte oricand vreau. Chiar si de mai multe ori pe zi, daca vreau. Si de ce n-as vrea, ma rog? :)))

Intre timp, cat eu imi admiram propria opera de creatie, in stransa dependenta cu opera de creatie a lui Adrian de dimineata, cea de asamblare a suportilor, dar si cu opera de creatie generata prin transportul lor din Bucuresti cu trenul pana la Predeal de catre Jeni si Elena, dar si cea decizionala a mamei, care a fost de acord cu donatia susnumitilor suporti, ei bine, intre timp, deci, cine isi facea de lucru in bucatarie? :))))

Ema Boema von Bubulina Haute Couture. :)))

Isi verificase, mititica, toate boabele, ii iesisera toate la inventar, asa ca, obosita de atata numarat, verificat, inregistrat in evidentele de gestiune si confirmat in procesul verbal de constatare, s-a hotarat ca boabele sunt cam multe in castron si cam putine in burtica ei.

Prin urmare, s-a gandit sa echilibreze balanta de profit si pierderi, ca sa-i iasa bilantul pe plus.

Am surprins-o in cateva cadre, exact cand extragea din conturi si facea un virament on-line din castron catre spre burtica ei, beneficiar direct, fara intermediari. Softul i-a functionat fara erori, fara erori cibernetice, iar baza ei de date a fost corect actualizata. :))

La final s-a declarat foarte multumita de calcule, asa incat n-a mai deranjat-o nici amplasarea castroanelor ei, pardon, a conturilor ei, in afara locatiei initiale, aflata sub radarul ei de stricta supraveghere.

In incheiere, voi trece in revista cateva cadre ale apusului de azi, de la fereastra bucatariei, fix in timpul orei de miere, care acum, la inceputul ultimei decade a lui iulie, a fost pe la ora 19:00.

Jardinierele incarcate cu muscate, Condurul Doamnei, plante paianjen si lavande sunt pline de flori, deja nu le mai ud cu apa de usturoi, caci impulsul de inflorire a fost dat la timpul potrivit si nu mai este cazul de mai mult.

Specialista in horticultura :))), care v-a facut prezentarea proiectului de azi, va multumeste pentru atentie si va doreste o vara frumoasa in continuare. Caci mai avem inca o jumatate de vara, nu-i asa? :)

Bine de stiut:

„Altitudinea mică este ca o povară pe care o cărăm în spate

După ce am locuit un an și noua luni la 500 m altitudine, am stat 3 săptămâni la 20 m altitudine în Bărăgan (Slobozia), exact când a fost canicula mai mare. Barăganul îl cunosc foarte bine pentru că am locuit 54 ani în zonă.

După această experiență m-am cazat la Cabana Postavaru la 1600 m altitudine. Am trecut de la 40 la 15 grade Celsius. Azi noapte au fost 12 grade.

Concluzia este următoare: dacă locuiesc la 500 m altitudine, există și aici meteosensibilitate, dureri, oboseală, stres, anxietate, depresie. Dar dacă locuiesc în Bărăgan, este oribil. Este o tortură să locuiești pe caniculă la 40 de grade. Am la mașină aer condiționat, iar în casă am unul chiar foarte performant. Tot este groaznic. Dacă deschizi fereastra la ora 22, parca deschizi ușa de la un cuptor încins.

Canicula în sine generează o stare de rău. Dar nu doar căldura este problema, ci și presiunea atmosferică. Presiunea atmosferică este ca o greutate, ca și cum cărăm un rucsac cu 20 de kg de nisip în spate. La 2000 m altitudine, presiunea este cu 20 % mai mică decât la nivelul marii. Dacă reducem 4 kg din greutatea rucsacului, avem mai multa energie, suntem mai veseli, mai fericiți, mai sănătoși și trăim mai mult. La 3000 de metri altitudine, presiunea se micșorează cu aproximativ 30%. Așa se explică faptul ca chinezii au putut construi Marele zid Chinezesc, de 10000 de km lungime, în zona montană. Muntele ne dă energie, marea ne-o reduce. Nu este valabil pentru toți.

Când mă apropi de Câmpina (430 m altitudine) încep să mă simt bine. Cu cât urc înspre munte, cu atât este mai bine și cresc șansele să mă simt excelent, în funcție de starea vremii.

Dacă nu dăm randament la altitudine mică, putem să ne mutăm la munte. Nu știu cum vă simțiți dumneavoastră la altitudine mică, dar mie nu îmi place sa port acel "rucsac cu nisip" imaginar ce presiunea ni-l pune în spate.”