joi, 22 aprilie 2021

L-am visat pe Sal

 




Ieri noapte, dinspre 20 spre 21 aprilie 2021, l-am visat pe Sal Rachele. A fost un vis lucid, clar, cu un mesaj subtil.

Se facea ca Sal, in cadrul misiunii lui planetare din aceasta viata, fiind in slujba omenirii, sustinea niste sesiuni de vindecare, purificare si curatare energetica a aurei si intregului corp energetic si emotional al oamenilor. Parea ca toata lumea avea sa treaca printr-o astfel de sesiune efectuata de Sal. Nu era un demers solicitat de cineva anume, nu era o cerere-oferta, nu era ceva ce trebuia recompensat cu bani sau altcumva, ci, pur si simplu, era un demers ce facea parte din misiunea lui pentru ajutarea umanitatii.

Asadar, asteptasem si eu la rand in fata unei usi, cand m-am auzit chemata inauntru. Am intrat intr- o camera mare, alba, aproape goala, fara mobilier, doar cu un scaun intr-o margine, in dreapta, spre fereastra. Desi paream a fi prezenta acolo in corp fizic, eram, de fapt, prezenta in corp astral.

Eram imbracata intr-o rochie alba, dintr-o panza subtire de bumbac, varatica, dreapta si lunga, iar pe piept si pe umeri aveam aplicate, in foma literei V,  cinci flori rosii, din panza, foarte frumoase, dar mari, uriase, cat o farfurie de desert, ca niste maci – doua pe umeri, una in centrul pieptului, in dreptul timusului (varful V-ului), iar cele celelate doua intercalate, suprapuse peste cele doua puncte aflate pe meridianele energetice folosite in tehnicile de eliberare emotionala (EFT), pe clavicule. Este important acest detaliu legat de flori.

Am ramas in picioare in mijlocul camerei, iar Sal a inceput sa paseasca in jurul meu, in cerc, rostind in surdina cuvinte de neinteles pentru mine si facand anumite gesturi usoare in aer cu mainile.  La un moment dat s-a oprit in fata mea si a spus: „Da, este ok acum, este bine, dar... totusi.... mai e ceva.... „ S-a uitat la mine, in jurul meu, cautand cu privirea sa vada ceva ce nu parea a se vedea cu ochii obisnuiti. Apoi si-a opritu privirea la cele cinci flori rosii mari de pe rochia mea si a zis: „Da, asta e, stai putin.” S-a indreptat spre fereastra, de unde s-a intors cu o forfecuta si a inceput sa-mi decoase de pe rochie cei cinci maci mari, rosii, pana i-a indepartat pe toti. „Gata, este perfect acum! Este foarte bine, este totul pur si luminos!” a exclamat zambind si foarte multumit.

Dupa ce a incheiat, mi-a spus sa merg spre asistenta lui ca sa-mi spuna care este nivelul meu energetic si spiritual. Nu stiu cand si cum, dar pe scaunul de langa fereastra aparuse o doamna imbracata in halat alb, precum cadrele medicale, care avea in brate un fel de registru mare, gros si foarte vechi, un fel de catastif care cuprindea intreaga omenire, cumva intr-o anumita ordine. Sal i-a dictat un numar in baza caruia avea sa-mi ragasesca locul in registru. Ca sa caute, doamna aceea a deschis catastiful undeva spre a doua jumatate, apreciind ca pe acolo ar gasi numarul respectiv, dar imediat si-a dat seama ca trebuie sa dea mai multe pagini inapoi, spre inceput. Tot dand pagina dupa pagina, a ajuns la prima, unde, cu mare uimire, mi-a regasit numarul pe pozitia a doua. „Uite, sunteti a doua!” a exclamat ea zambind foarte surprinsa si bucuroasa.

Asta e tot. Am iesit din camera aceea luminoasa ca o raza de soare si usoara ca un fulg de aripa de inger!  Si inocenta ca Ema. :)

22.04.2021

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)