Newton si marul lui

 

Marile revelatii ale omenirii au fost, de regula, la vremea lor, intampinate de profani fie cu un zambet superior, fie chiar cu hotote de ras dispretuitoare sau batjocoritoare.

Asa a patit si Newton la vremea lui. Dar, acum stim cu totii, a fost nevoie ca sa existe doar un singur cap destept de Newton si de un singur mar potrivit, aflat exact la locul si la timpul potrivit, pentru ca teoria gravitatiei sa fie revelata omenirii.

Poate chiar insusi Newton, in momentul impactului cu marul buclucas, a avut ceva reactii grobiene. O injuratura printre dinti, un cucui bine conturat, au facut, probabil, parte din scenariul marii revelatii gravitationale.

Totusi, ulterior, ce-o fi gandit marele Newton despre marul cu pricina, in momentele sale de contemplatie?

S-o fi uitat la cat e de gaunos marul? Daca are viermi, daca e stricat, daca e rosu sau verde, daca e dulce sau acru? Forma si calitatile aparente ale marului au fost, oare, in centrul atentiei marelui om de stiinta? Sau s-a gandit el, oare, cat de importanta a fost prezenta capului propriu acolo, exact in acel moment? De fapt, el s-a intrebat simplu: "De ce?"

Doar capul lui putea descifra enigma din spatele caderii marului. Doar mintea lui a putut naste ganduri revelatorii din aceasta experienta, dupa ce a combinat experienta si cunostintele stiintifice cu experienta si cunostintele ezoterice asimilate, si, astfel a putut contura din eteruri ideea legii gravitatiei.

Dar s-a intrebat, oare, Newton, daca nu cumva el a fost alesul pentru oferirea marii revelatii? Daca nu cumva marul a fost doar un pretext, un mijloc, cel mai potrivit cu capul omului de stiinta?

Fiecarui „cap” i se da „marul” potrivit pentru a putea extrage din „cadere” lectia pregatita. Revelatia.

Exista in aceasta experienta o compatibilitate, o lege a atractiei, o legatura subtila intre subiect si predicat, intre „mar” si „Newton”, o preocupare comuna de rezolvare a unei situatii, de atingere a unui subiect, de urcare a unui nivel. Newton nici n-a banuit ce avea sa urmeze. Dar „marul” si-a facut treaba. Indiferent de natura lui, de integritatea lui fizica, de calitatile sau defectele lui specifice.

Daca Newton ar fi fost preocupat doar de forma si aspectul „marului”, de buna seama ca ar fi pierdut lectia care venea atasata de caderea in capul sau.

Unii oameni, precum Newton, dupa ce sunt loviti de cate un mar in cap, ajung la revelatii.

Altora li se pare caraghios, marul este hulit, iar ei nu inteleg nimic din ce s-a intamplat. Sunt atat de preocupati de forma si calitatea marului, de faptul ca este unul stricat, gaunos sau poate necopt, incat nu se mai pot gandi ca ar putea fi o poveste in spatele existentei acelui tip de „mar”, ca ar putea fi niste motive, niste argumente care justifica prezenta „viermelui” din interior. Pierd din vedere lectia „caderii”, iar posibilitatea ca ei ar putea fi niste Newton-i in forma incipienta nici nu exista. Cu toate acestea, candva, in mod sigur mult mai tarziu decat altii, vor ajunge si ei la revelatiile atasate. Caci au trait experienta aparitiei „marului” in realitatea lor. Nu mai pot fugi de lectie. Candva, cand vor fi pregatiti, vor ajunge si la revelatie.

Mai sunt si oamenii care ajung la revelatii si fara sa fie loviti in cap de vreun mar, doar privindu-i pe altii, observandu-le reactiile si facand diferenta intre „oamenii-mar” si „oamenii-Newton”.

Apoi, unii oameni ajung la revelatii fara nici un fel de poveste, doar imaginandu-si existenta unui ipotetic „mar” cazand in capul unui ipotetic „Newton”.

Care este elementul comun dintre ei? Marul. Cand apare „marul” in viata cuiva, inseamna ca, la nivel mai inalt, in subconstient, si in supraconstient el/ea a ales sa caute, sa descopere si sa accepte Revelatia.

23.04.2021