Oglinzile Sufletului: Ne miscam si noi mai cu talent? (3)

Din noul serial "Povesti pentru copii mari" va prezentam un nou episod cu Ema Yoghina - Maestra in sport, sanatate si spiritualitate, nu neaparat in aceasta ordine.

Continuam acum cu al treilea episod. La finalul insemnarii sunt linkuri catre toate celelalte episoade.

***

Mai inainte de orice, vreau sa fac niste precizari. Cititorii fideli isi amintesc, desigur, de acel buclucas kilogram care ma bantuia pe mine inainte de Craciun. Tocmai facusem prajiturile cu care sa-l intampinam pe Mos Craciun, dar un numar anume (respectiv 55,5) nu-mi dadea mie pace. Erau prea multi de 5 in el si imi propusesem ca sa mai scap de ei imediat dupa Revelion. Doar ca, dupa Craciun si Revelion a urmat Sfantul Ion si alte sarbatori personale, de la care noi nu ne abatem si le sarbatorim cum se cuvine. Asta a facut ca cifra aceea sa se modifice din nou, in mod nedorit, si sa-mi impuna masuri rapide. Ceea ce am si facut.

In plus, trebuia sa am in vedere si faptul ca timp de vreo patru luni am fost aproape imobilizata in fotoliu (Hahaha!!!), caci cam asta a insemnat citirea a aproape 40 de carti, una dupa alta, intr-un ritm disperat. Asta e, eu asa functionez, cand imi place ceva, exploatez la maxim momentul/situatia si scot din ea maxim de bucurie, de placere, de satisfactie, pana ma plictisesc, pana imi trece nebunia. Pot sa spun ca mi-a mai trecut si chiar am facut o pauza, caci sedentarismul nu e bun deloc, iar cititul, combinat cu crosetatul, cu scrisul de povesti pe blog, si cu vizionat filme, nu duc intr-o directie tocmai dorita dintr-un anumit punct de vedere.

Asadar, pe la mijlocul lunii ianuarie am pornit ofensiva. Luasem deja pauza de la blog, de la citit si de la crosetat, iar vizionarea filmelor s-a desfasurat mai rar, mai selectiv, caci, intre timp, a mai scazut si oferta filmelor de calitate pe internet, fiind inceput de an. Cu toate recomandarile identificate din mai multe surse, Adrian a gasit tot mai rar si tot mai putine filme care meritau a fi vazute de noi. Nu ne mai uitam demult la filme cu violenta si agresivitate, nici la drame greu de suportat, nici la povesti imposibile, care ne solicita exacerbat campul emotional.

Asadar, putem spune ca am eliminat o parte din cauzele generatoare de.... probleme.

In paralel, am marit timpul alocat plimbarilor zilnice, si am lungit distantele, astfel incat sa putem spune ca am ars ceva calorii, pardon, am vrut sa spun „probleme”.

Desigur, dieta a fost si ea ajustata corespunzator, primul lucru pe care l-am facut fiind sa tai de pe lista tot ce trebuia taiat, „ispitele”, adica. L-am rugat pe Adrian sa ascunda sub perne (Hahahaha!!!!!) tot ce-mi facea pofta, am facut un pact cu mine insami ca imi voi respecta deciziile si, in final, am facut mutarea cea mai importanta, care a dat sah-mat surplusului de „probleme” despre care vorbeam mai sus – m-am reapucat de antrenamentele mele de sport.

Probabil ca va mai amintiti, cei care mi-ati citit insemnarile din trecut, ca eu nu sunt adepta sportului de rezistenta/performanta, cu efort la greu, cu obosit, transpirat si gafait, cu chinuit de muschi, oase, articulatii si tendoane.

In aceste conditii, poate ca va intrebati: Bine, atunci ce fel de sport mai faci?

Am eu exercitiile mele! Fix cele care imi trebuie mie, pentru rezolvarea „problemelor” mele, acolo unde ele se fac mai vizibile. Fara efort la greu, fara oboseala, transpirat si gafait, fara chinuit de muschi, oase, articulatii si tendoane. V-ati dat seama despre ce este vorba?

Plimbarea lejera si ganterele usoare! Bingo!

Cum plimbarea numai pe afara mi s-a parut insuficienta, am decis ca este cazul sa-mi dedic timp si unei plimbari „in-door”, executata in paralel cu exercitiile cu ganterele. Bicicleta medicinala nu-mi prea prieste. Imi place, dar deocamdata o evit.

Ei bine, acestea fiind spuse, iata-ma astazi, 03 februarie, dupa doua saptamani de sport intensiv, zi de zi.

Am reusit sa „impusc” in aceasta perioada trei „iepuri” deodata:

(1) am demarat procesul de diminuare a acelor cifre nesuferite, cu rezultate notabile si multumitoare, reusind sa anulez tot ce se insinuase pe plus in perioada sarbatorilor si am scapat si de ultimii doi de 5 din numarul acela care ma bantuia in decembrie, inlocuindu-i cu cifre mai mici; acum sunt mult mai motivata, caci am descoperit ca, fix in perioada asta, la sfarsit de ianuarie, in urma cu doi ani, mai exact in 21.01.2020, cand inca mai locuiam in Gradina, aveam 52,8 kg! Dovada aici, pe blog, la insemnarea "Portile succesului", link:

https://oglinzilesufletului.blogspot.com/2020/01/portile-succesului.html

Si, pentru ca eu ma compar doar cu mine insami, voi spune doar atat: deci, se poate!

Mi-am luat poza sa o am zi de zi sub ochi, ca sa nu cumva sa uit care-mi este obiectivul; nu mai am mult, din fericire;

(2) mi-am retrezit pofta de sport, iar asta ajuta la a-mi mentine ritmul zilnic, pe termen lung;

(3) mentinerea tonusului si a flexibilitatii corpului, mentinandu-l la un nivel inalt de vitalitate si energie.

Asadar, mi-am gasit solutiile adaptate la preferintele mele si care functioneaza. Ganterele pe care le folosesc sunt cele mai usoare, au 0,5 kg si le folosesc moderat, caci nu vreau muschi ca ai lui Popeye Marinarul.

Acum, ca ati aflat intregul context in care Bubulina a devenit peste noapte Maestra Yoghina de sport, sanatate si spiritualitate, nu neaparat in aceasta ordine (Hahaha!!!!), putem continua telenovela.

Azi, dupa ce i-am interzis accesul la ganterele mele roz, pe motiv de coltisori capsatori de bichonel, generatori de semne inestetice, Bubu s-a cam suparat. Priviti cum am gasit-o ceva mai tarziu. Ascunsa printre pernele decorative, in semi-obscuritate, avand aprinsa doar lumina calda, portocalie, a lampadarului, ignorandu-ne total.

- Ce faci Bubulinuta aici, pe intuneric?

- Bine, multumesc. Nu-i intuneric.

- Esti suparata?

- Nu. Meditez. Tocmai intrasem intr-o stare profunda de meditatie. Ma cam deranjezi.

- Ah, scuze. Vrei sa te las sa continui sau vrei sa vorbim?

- Despre ce?

- Poate despre ce-am putea face azi? Stii, putem sa continuam lectiile de miscare! Eu te invat pe tine, tu ma inveti pe mine. Win-win.

- Nu stiu ce sa zic.... lasa-ma sa ma mai gandesc....

O las sa se mai gandeasca.

Ca s-o impac, am tentat-o un pic cu ganterele mele. M-am gandit ca la asta nu putea rezista. I s-au activat ochisorii de bucurie, le-a mirosit nerabdatoare sa se joace cu ele, insa.... tot vrea sa se mai gandeasca!

Vrea sa mai fie suparata un pic, ii place sa ma rog de ea. Dar n-o sa ma rog de ea, o las in pace pana ii trece.

Oricum, ganterele mele nu le va primi pentru joaca, asta e clar. :)