Oglinzile Sufletului: (1) Frumusete fara batranete si tinerete fara de sfarsit

Motto: „Mens sana in corpore sano” - „Minte sanatoasa in corp sanatos”.

„Acestea sunt vorbele surprinse in satirele sale, de catre poetul Juvenal, in urma cu peste 1900 de ani. Juvenal descrie aici dorințele neadecvate ale poporului față de zei, deoarece majoritatea nu-și poate da seama ce are nevoie pentru a ajunge cu adevărat la fericire.

Prin urmare, dorințele cele mai comune sunt "bogăția", dar și "puterea politică", "succesul ca vorbitor", "gloria războiului", "o viață lungă" și "frumusețe".

Toate aceste dorințe îi creează lui Juvenal mari neînțelegeri. Așadar, bogatul se teme constant de hoți, iar cei care îmbătrânesc se tem de tot felul de boli. Juvenal folosește ca exemple persoane din mitologie care au la bătrânețe diferite suferințe, sau politicieni care cad în dizgrație.

În concluzie, el îndeamnă ca viața să își urmeze cursul fără să se ceara de la zei nimic, pentru ca aceștia oricum știu ce au oamenii nevoie pentru fericirea lor. Iar dacă cineva dorește neapărat să se roage zeilor, este mai indicat să ceri ceva de cea mai mare importanță: un suflet sănătos într-un corp sănătos.”(Sursa: https://juvenala.ro)

Asadar, in virtutea acestei maxime, coroborata cu o alta, la fel de importanta, care spune „Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”, culeasa din basmele noastre populare, foarte intelepte si cu povete adanci, am emis, daca-mi este permisa exprimarea, propria mea axioma.

Frumusete fara batranete si tinerete fara de sfarsit!

Adica, nu cerem nimic de la zei, ci instituim direct regula de aur! Caci, desigur, spre asta tindem cu totii si doar spre aceasta directie ne duc toate eforturile noastre convergente, constiente, constante si...... consistente, na!

Pentru a ajunge acolo, la frumusetea fara de batranete si la tineretea fara de sfarsit, avem de urmarit si de bifat constant alte cateva obiective intermediare, dar bine stabilite. Eu, mai ales, sunt foarte atenta si le urmaresc indeaproape, ca nu cumva sa-mi scape de sub control si sa ma trezesc fara frumusetea aia despre care este vorba in propozitie, alaturi de fix acea tinerete care completeaza axioma.

Asadar, nu pierd din vedere, sub nici o forma si in nici un moment, indicatorul numit „greutate”. Este foarte important! Da, este pentru mine, este valabil in cazul meu. Deci, priviti-l ca pe un indicator pur subiectiv. Asa mi-am stabilit eu ecuatia personala.

Mbuuun.... daca am stabilit de la inceput aceste detalii, sa intram in povestea zilei.

Tocmai am trecut de Valentine’s Day, da? O zi foarte importanta pentru noi doi, pentru mine si pentru Adrian, asa ca am sarbatorit-o ca in fiecare an, cu trei zile inainte si inca trei zile dupa. Stiti asta deja.

Anul acesta n-am mai intrat in prea multe detalii aici, pe blog, ca in anii trecuti, in ceea ce priveste sarbatorirea acestui moment de iubirica, insa, pentru ca zilele trecute v-am povestit despre cum imi fac eu sportul de frumusete, vreau sa completez informatiile cu una de ultima ora.

Ca in orice axioma (care nu presupune nevoia vreunei demonstratii), vom trage concluzia ca, dupa orice antrenament sportiv care are legatura directa cu sportul de frumusete, rezultatele se vor vedea la un moment dat. Nu-i asa? Nu precizam dupa cat timp, pentru ca variabilele pot diferi de la o persoana la alta. Eu mi-am acordat cateva luni (sa zicem pana la primavara-vara, poftim!) ca sa ajung la nivelul preferat in ceea ce priveste greutatea.

Mi-am zis sa nu ma fortez cu limite precise de timp, pentru ca, asa cum v-am mai spus, mie nu-mi place sportul care presupune efort la greu, cu obosit, transpirat, gafait, cu chinuit de muschi, oase, articulatii si tendoane. Drept pentru care am inceput un fel de sport foarte personal. Am povestit detaliat aici „Ne miscam si noi mai cu talent? (3) – Rezultate provizorii”. Bubulina ma sustine si ea maxim, ma supravegheaza, imi numara exercitiile si ma monitorizeaza zilnic. Adrian este si el implicat, vorbim despre tot acest proces, si are si el modul personalizat de a se incadra in directivele axiomei mai sus amintita.

Asa se face ca, in urma cu vreo saptamana, am inceput sa-i aduc la cunostinta anumite abateri de la standarde ale cantarului nostru din dotare. Adica... noi faceam sport, tineam diete, eram maxim de implicati si dedicati, insa dumnealui nu catadicsea sa ne furnizeze nici un rezultat multumitor, sustinator, incurajator. Pai, de ce? Si pana cand?

Ba, mai mult decat atat, la un moment dat, am simtit un oarecare sabotaj! O atitudine subversiva de descurajare! Azi arata ceva, maine arata altceva, intr-o dimineata parea ca e bine, in urmatoarea ma prabuseam in dezamagire, nici nu mai stiam ce sa cred! Ori eu greseam, ori el gresea! Iar eu nu prea greseam, va jur! Ba chiar am devenit apriga la manie, de ciuda ca nu vedeam si eu niste rezultate cat de cat constante, edificatoare, sa stiu si eu pentru ce ma chinui si ce strategie sa aplic!

Pana intr-o zi cand am exclamat nervoasa: „Sufletel, s-a stricat cantarul! Altfel nu-mi explic!”

Replica asta, cu „s-a stricat cantarul” este de pomina in familie, de cand sora mea i-a strigat mamei asa intr-o zi, suparata ca dumnelui ii arata din ce in ce mai mult de la o zi la alta, constant. Au ras ele si au glumit pe tema asta mult timp, stiindu-se cumva „vinovate” de "stricarea" cantarului, si ne-au povestit si noua, amuzandu-ne impreuna pe seama cantarului nevinovat, dar „stricat”.

Insa, replica asta nu se potrivea in cazul meu, stiam asta! Eu am fost cinstita si nevinovata cu cantarul, nu l-am acuzat degeaba. Am tinut diete si am taiat de pe liste tot felul de chestii, am uitat ce gust au amandinele si covrigii de aur, am uitat de inghetate si ciocolate, de Snikers si de alte dulciurele. Am aplicat strategii sanatoase in privinta meniului zilnic, apoi am inceput cu sportul. Ma rog, genul meu de sport. Care, chiar si asa, soft, ar fi trebuit sa dea ceva rezultate dupa vreo luna de zile de program intensiv. Caci v-am spus ca m-am apucat de program intensiv de sport de pe la mijlocul lui ianuarie, da?

Asa stand lucrurile, Adrian s-a gandit sa ia taurul de coarne si sa-l invinga cu o solutie imbatabila. Cantarul trebuia inlocuit! Nu mai prezenta nici un fel de incredere. Incepuse chiar sa dea niste rateuri ciudate, imposibil de explicat. Nu si-a revenit nici dupa ce am facut o multime de teste, i-am schimbat bateria, am schimbat locul de utilizare si altele. Sa-mi arate el mie 13,5 kg? Asta a fost atac la persoana! Cand nu mai ai incredere, asta e, nu mai ai! Se impun masuri! Asa ca Adrian a comandat pe internet un alt cantar.

Cantarul cel nou a sosit prin curier fix cu o zi inainte de Valentine’s Day, pe 13 februarie. Sincronizare perfecta! Cadoul perfect de iubirica! Ce alt cadou mai important decat acesta ar fi putut fi mai potrivit? Caci, spuneti si voi: care este, pentru mine, obiectivul major, grija suprema, preocuparea continua si verificarea zilnica a evolutiei unui anume indicator, pentru a se incadra in idealul meu, prezentat in axioma cu pricina?

Am fost atat de fericita de acest nou cantar, incat imediat l-am inlocuit pe cel vechi. Avea, bietul, 10 ani! L-am cumparat exact in februarie 2013, iar in februarie 2022 l-am eliberat din serviciu.

Ne-a slujit cu credinta si loialitate, a trecut prin lupte grele si prin incercari provocatoare, a fost mutat in nenumaratele locuinte in care ne-am mutat si noi de-a lungul anilor, dar acum, dupa ce s-a dovedit depasit de vremuri si de tehnologie, l-am inlocuit cu unul care pare un fel de OZN pe langa el. Platforma de inox ne sugereaza cumva asemenarea cu o carcasa de farfurie zburatoare neidentificata. Capteaza toate culorile din jur si, in functie de lumina si de obiectele care se reflecta, pare facut fie din sticla, fie din lemn, fie din stanca, fie din... inox. :)))

Si.... iata, m-am cantarit cu el pentru prima data, avand mari asteptari, mari sperante si cu toata increderea. 54,9. Am fost multumita, ce sa zic....... Cel putin acum eram sigura, scapasem de doi din cei trei de 5, din acel 55,5, despre care va spusesem eu inainte de Craciun, cand imi doream sa scap de 1 kg. Ok, pana dupa sarbatori, s-a mai adaugat ceva, caci n-am mai tinut cont de dieta pe perioada sarbatorilor, asa incat, cantarul cel nou imi arata acum ca scapasem, de fapt, de 2 kg care imi amenintau feng-shui-ul (conform vechiului cantar).

Deci, macar acum stiu sigur ca am un singur 5 in continut. Tot e bine. Trebuie sa am incredere in acest cantar nou, si am. Macar acum stiu cum stau, fara indoieli, fara confuzii, si stiu de la ce pornesc mai departe.

Tind spre 53. Asta e tinta mea si ma straduiesc s-o ating. Am si o istorie in acest sens si chiar am cautat in arhiva poze cu dovezi ale acestei istorii. In ciuda faptului ca datele sunt destul de personale, le voi pune si aici, pe blog, asa cum le-as pune intr-un jurnal. Caci eu chiar asa tratez acest blog, ca pe un jurnal. Va rog sa-l luati ca atare si sa nu-l interpretati altfel. As fi putut sa-l tin secret. N-am facut-o. E public. Ok, inteleg ca exista si riscul interpretarilor si alte forme de evaluare din perspectivele cititorilor diversi, fiecare dupa propriile convingeri, viziuni si experiente personale, care le determina „culoarea lentilelor ochelarilor” prin care privesc lumea. Eu am ochelari cu lentile roz. Incercati sa identificati rozul de pe acest blog! Este tot ceea ce va cer. Sa incercati.

Pentru ca povestea inceputului colaborarii cu acest cantar nou este mai ampla, o voi imparti in episoade. Mai ales ca este implicata si Bubulina. Dar sa nu anticipez. Deocamdata, la final de episod, pentru ca stiu ca sunteti curiosi, cum si eu as fi in locul vostru, o sa va arat istoria relativ recenta a cantaririlor mele cu cantarul cel vechi, scos acum la pensie. N-am sa ma duc prea mult in urma, caci cifrele nu difera aproape deloc.

Voi incepe stiudiul meu comparativ cu noiembrie 2019, cand aveam 53 kg. Locuiam in Gradina, in Ardeal, atunci. Deh, aveam deja patru ani si jumatate de "sport" zilnic prin gradina.

In ianuarie 2020 am coborat la 52,8 kg. Inca locuiam in Gradina.

In decembrie 2020 am avut chiar 52,5 kg. Deja revenisem in Bucuresti de sase luni, timp in care schimbasem deja patru locuinte. :))))

In aprilie 2021 am inregistrat din nou 53 kg (aveam aproape un an de stat in Bucuresti si ne pregateam de mutare la Predeal).

In decembrie 2021 aveam deja celebrul 55,5 kg (trecusera sapte luni de la mutarea la munte, eram maxim de multumita, relaxata si asteptam sarbatorile, in care aveam muuulte de.... sarbatorit - implineam 10 ani de cand noi doi suntem impreuna, iar jubileul se intampla tocmai in "cuibul nostru de vulturi", atat de dorit).

Cum sarbatorile mi-au dat statistica peste cap, la mijlocul lunii ianuarie 2022 am inregistrat cu disperare umilitoarele cifre de 56,8.

Si sa ne amintim impreuna si de cele patru luni de sedentarism pur si desavarsit, instalat imediat dupa ce am renuntat la facebook, in august.

M-am apucat atunci de citit intensiv-compulsiv si am ramas intepenita in fotoliu de la mijlocul lui septembrie pana la mijlocul lui ianuarie. Pai, cum credeti ca as fi putut altfel citi cele 37 de carti?

De unde putem trage o importanta concluzie, respectiv, ca "cititul excesiv dauneaza grav frumusetii". :)))

Asa ca am pornit ofensiva cu diete si sportul de frumusete. Ca nu se mai putea! Muntele isi cerea ofranda!

Asa se face ca, intr-o luna, fix o luna, din 13 ianuarie a.c. pana in 13 februarie, am reusit performanta de a cobora la 54,9 kg. V-ati prins? De aceea am spus mai sus ca am reusit sa scap de 2 kg. Acum ma intelegeti cat de greu a fost? Cat de inselator mi s-a parut cantarul cel vechi aratandu-mi fel de fel de cifre, care mai de care mai lipsite de sens, de incurajare si de sperante!

Ei bine, asta inseamna sa faci o femeie cu adevarat fericita! Sa-i oferi in dar cantarul potrivit, la momentul potrivit, care sa arate... fix ce vrea ea, femeia, sa arate. Ma rog, eu mai am putin pana la ce vreau eu sa arate, dar, na, sunt pe drumul cel bun!

Desi, daca e sa ma uit si la pozele mele din anii trecuti (si ma refer aici numai la pozele din iarna, cele din jurul sarbatorilor, ca aici e punctul sensibil, in preajma sarbatorilor!), nu prea se vede vreo diferenta. Pe bune, chiar nu se vede! Dar, na.... pentru mine, mai important decat ceea ce se vede este ceea ce eu stiu! Deh, Gemeni cu chakra comunicarii maxim de activata!

Ei bine, acum sunt foarte multumita si cu ceea ce stiu, nu numai cu ceea ce se vede! Si sunt si mai multumita cu ceea ce-mi place sa stiu ca urmeaza sa aflu... ;-)

Despre rolul Bubulinei in povestea noastra urmeaza sa va povestesc in episodul urmator.

Deocamdata, inchei cu pozele din istoria anilor in care cantarul cel vechi imi arata niste cifre care imi placeau enorm! ;-) Dar si cu ceva poze din istoria recenta, pentru comparatie. Voi vedeti vreo diferenta? Ca eu nu vad. :)))) Nu uitati de ochelarii roz! ;-)

2019 februarie: