Oglinzile Sufletului: Cand fericirea are gust de falafele... falafeluri... falafeloaie.....

Inainte de a incepe sa va povestesc despre inca una din fericirile zilei de azi, respectiv cea cu gust de falafel, vreau sa va dau un indiciu important, care aduce o noua viziune asupra a ceea ce urmeaza.

Dupa cum, probabil, ati observat, noi avem in bucatarie, pe perete, un calendar. In fiecare an, Adrian se lasa in voia inspiratiei si cumpara acel calendar, cu acea tematica potrivita cu... inspiratia lui. Am avut calendare cu flori, cu catei, cu peisaje din orase, de la munte, in fine, fel de fel. Anul acesta el a fost inspirat sa cumpere un calendar care are ca tema generala imagini din Delta Dunarii.

"Cine stie, poate ajungem in Delta anul asta!" - a spus el in ziua in care l-a cumparat, facand aluzie la jocul nostru pe care il avem de mai multi ani referitor la sincronicitatile si similitudinile dintre aventurile noastre din viata reala si imaginile oferite de calendarul lunii in curs, luna de luna.

Avand in vedere acest joc al nostru, cand am intrat in luna februarie, Adrian a rupt foaia aferenta lunii ianuarie, iar eu m-am uitat lung la poza care urma. Erau doua pasari care seamana cu doi pescarusi albi, stand fata in fata pe un trunchi de copac care pluteste pe luciul unei ape.

"Poza asta e cam gri...." am constatat eu privind calendarul si incercand sa gasesc sensul ascuns, mesajul abscons (sic!), cel revelat de poza. Cautam sa citesc viitorul, previziunea, intelegeti?

"Uite, puiut, este un cuplu! Este cam sumbra imaginea, cam gri, dar cei doi stau relaxati pe trunchiul de copac, sunt in siguranta, iar apa este linistita, fara valuri. Si, in plus, au si mancare. Deci sunt doua pasari fericite, multumite, relaxate." mi-a zis Adrian zambind.

"Da, asa e, dar mesajul este altul, cred eu.... adica, mai e ceva....

Ah, stiu! Este un cuplu de indragostiti, Sufletel! Este luna februarie, deci este luna indragostitilor. Valentine's Day, Dragobete..... Deci, este un el si o ea.... iar el i-a adus ei un cadou, uite, ii ofera un peste in dar! Iar ea pare cam nemultumita, cam cu nasul pe sus.... Uite, el ii intinde capul inainte, ii ofera pestele pe care il tine in cioc, iar ea priveste intr-o parte, parca ar spune "Pffff.... iar peste? iar peste? De Valentine's Day mi-ai adus tot peste! De Dragobete, tot peste?"

"Pui, nu stiu ce sa zic..... mie mi se pare ca el ii da pestele, iar ea priveste in jur protectoare, ca sa se asigure ca nu sunt pradatori in jur....... Uite, tine si aripile usor deschise..... parca s-ar pregati sa zboare, sa alunge pe careva care este pofticios la pestele lor......"

"Sufletel, poate ai dreptate... sau poate e doar un pui hranit de mama lui..... dar eu, totusi, vad un el si o ea, iar el ii ofera un peste in dar, de ziua indragostitilor, iar ea face mofturi....:))))) Eu cred ca ea prefera altceva, Sufletel... tot peste? tot peste?.....:)))) "

Hahahaha....!!!!! Voi ce vedeti in calendarul nostru?

In fine, avand in vedere aceasta poza din calendar, am decis, in deplin asentiment cu propria mea inspiratie legata de interpretarea pe care i-am dat-o, ca este timpul sa facem o schimbare si sa mai sarbatorim si cu altceva, nu numai cu "tot pizza? tot pizza? Iar pizza?

Asa ca am stabilit, de comun acord, sa sarbatorim Dragobetele cu.... falafel!

Nu este prima data cand facem noi, in casa, falafel. Am facut de nenumarate ori, chiar si cand am stat in Gradina, in Ardeal, dar n-am povestit niciodata pana acum despre asta.

In zicem falafel, datorita formei si procesului de producere, dar falafelul nostru are oarecum alt continut. Nu folosim chiftele de naut, pentru ca ni se par cam greu digerabile. Folosim, in schimb, bulete de cascaval si niste chiftelute din legume, ambele sortimente gasindu-le gata preparate in supermarket. Sunt foarte bune, iar daca le incalzesc un pic pe aburi, par facute pe loc, de mine. :))))

Asadar, de cate ori am facut falafel pana acum, de fiecare data, am adaptat ingredientele la anotimp si la inspiratia de moment. La pofte, mai exact.

De data aceasta am facut o reteta noua, una in care am integrat si omleta.

Sa va enumar, mai intai, toate ingredientele folosite:

- bulete de cascaval (2 caserole - din supermarket),

- chiftelute de legume (1 caserola - din supermarket),

- oua (6 buc, pentru omleta),

- humus clasic (1 caserola, cumparat din supermarket),

- humus rose (facut de mine, in casa, din boabe de naut, ulei de struguri, cu tahini facut tot de mine azi din 4 linguri de susan aurit un pic pe foc, si cu pulpa de sfecla rosie, pentru culoare - o aveam in congelator, pastrata de la sucurile de legume de asta vara),

- castraveti murati (un borcan de 800 gr. din supermarket),

- varza murata tocata fideluta (din varza pusa la murat de mine pe la inceputul lunii februarie),

- ceapa rosie - 2 buc,

- usturoi - o capatana, aproximativ vreo 10 catei de usturoi,

- mustar Dijon (facut de mine asta toamna, vedeti pe blog reteta).

- sare de Himalaya si piper negru;

- lipii cu verdeturi mediteraneene (din supermarket - un pachet care contine patru foi mari)

Vara, optez pentru ingrediente adecvate anotimpului, respectiv, mai multe verdeturi, rosii, castraveti si ardei gras rosu, toate crude, neaparat salata si, eventual, ardei iute.

Acum, dupa cum stim, iarna nu-i ca vara, deci am folosit mai degraba muraturi, fiind mult mai potrivite acestui anotimp.

Dupa ce mi-am adunat pe masa toate ingredientele si am facut pozele de mai sus, m-am apucat de procesul tehnologic. Cred ca era in jur de ora 14:00.

Fusesem la plimbare inainte, asa cum ati vazut deja in insemnarea precedenta, deci, dupa ce ne-am intors, se facuse ora de masa, asa ca mi-am zis ca e tocmai bine, fac repede falafelul si mancam de pranz.

Doar ca socoteala din targ nu se potriveste cu cea de acasa. Reteta mea de acum era alta decat cea din alte dati, cand chiar facusem repede falafelul.

Acum aveam de facut in plus si omleta, si tahini, si humusul rose. Naut gata fiert aveam deja in frigider, dar, oricum, toate cele nu se fac tocmai batand din palme.... repede, adica.

Am inceput cu tahini. Am pus 4 linguri mari cu susan intr-o tigaita mica, pe foc, pe aragaz si, amestecand intr-una, sa nu se arda, l-am aurit un pic, cat sa aiba aspect si sa-si potenteze gustul lui specific. Apoi l-am blenduit rapid (asta, da, a mers rapid, cu doua linguri de ulei de struguri)

Cand sosul tahini a fost gata, am rasturnat peste el, in vas, castronelul cu naut fiert, doi catei de usturoi, sare si cubul congelat de sfecla rosie, despre care v-am spus mai sus ca provine de la pulpa de sflecla ramasa in urma sucurilor de legume de asta vara.

Am blenduit totul foarte bine si asta a fost tot pentru humusul rose.

Apoi m-am apucat de facut omleta. Am facut, de fapt, doua omlete: una cu feliute de usturoi si ceapa rosie, iar alta doar cu feliute de usturoi.

Va imaginati cum mirosea in bucataria noastra cand am pus usturoiul in tigaia incinsa, cu un strop de ulei? Cred ca s-au activat poftele tuturor predelenilor si tuturor turistilor veniti la schi, in Predeal! Mai ales pentru ca deschisesem si fereastra, iar mirosul de usturoi, stim, este cel mai insinuant miros posibil din cate exista in tot universul! Iar combinat cu aromele omletei.... cred ca va dati seama.... ah!!!!....

S-a activat si Bubulinuta, desigur, cum altfel?! Imi tot dadea tarcoale si tot amusina cu nasucul in vant, doar-doar.... omleta aia.....

Omleta aia, insa, am taiat-o in fasii lungi si subtiri, cam de o jumatate de centimetru grosime, pentru falafel.... falafele?... falafeluri....?

Iar restul cepei (adica o ceapa si jumate) am taiat-o pestisori - adica fidelute subtiri.

Am taiat pe lung si castravetii murati si i-am portionat pentru cele patru foi de lipii, dupa care am facut ultimele poze inainte de a ma apuca de "imbrobodit" falafelul.... sau.... falafelele.... sau falafelurile..... sau, mai corect, falafeloaiele.... ca au iesit unele atat de grase, de abia le-am infasurat!...... :)

"Imbrobodirea" ingredientelor a inceput cu humusul rose, pe care l-am impartit in patru si l-am intins ca baza, peste cele patru foi.

Pentru aspectul fotogenic, am presarat un pic de susan pe deasupra, apoi am aliniat, ca soldateii, buletele de cascaval si chiftelutele de legume.

Evident, am pastrat si pentru Bubulinuta o cota parte, ca sa nu primesc reclamatii mai tarziu, pentru discriminare.

Am continuat cu ceapa rosie, pe care am impartit-o in parti egale si am imprastiat-o pe fiecare foaie de lipie.

Intre timp, Bubu tot isi facea drum prin jurul meu, cu ochii la omleta..... si la cascaval.... :))))

Ca sa n-o mai tenteze atat de tare omleta, am decis ca este cazul s-o ascund in falafel. In falafele. In falafeluri. In falafeloaie, nah!

Asta a fost momentul in care Adrian s-a hotarat s-o scoata pe Ema afara, atat ca sa-si inspecteze teritoriile proaspat ninse de dimineata pana la pranz (caci ninsoarea de peste noapte o inspectase dimineata la prima ora), dar si ca sa-i mai abata atentia de la omleta mea pentru falafel... falafele... falafeluri.... bineee, falafeloaie!

Am continuat cu castravetii murati. Dupa ce am terminat cu ei, pot sa spun ca aproape ca s-a golit masa de castronele! Mai aveam doar cateva ingrediente de adaugat si terminam treaba aia preconizata a fi gata repede, dar care n-a fost chiar atat de repede. Ca omleta, ca tahini, ca humus... in fine, si tot ce-a mai fost de facut!

Pai, da, ce sa fac, daca si eu, la fel ca si pasarea aia mofturoasa din calendar, n-am mai vrut din nou "tot peste? tot peste?", adica "tot pizza? tot pizza?"

Daca as fi vrut tot pizza, pregatita de altii, in 15 minute eram la masa. Asa, cu falafel, pregatit de mine repede, am fost la masa in cam 2 ore! :))))) Deh, mofturoasele mai mult alearga! Parca asa era vorba aia, nu?

Dupa castravetii murati, a urmat varza murata. Eram aproape spre final, incepusem sa prind curaj.

Ma uitam la ceas si.... imi aminteam ce scria pe panoul acela decorativ agatat pe peretele vilei... "Tempo fugit"...

Mustarul Dijon a fost bine venit si el in reteta, noroc ca il aveam gata facut in frigider. Cred ca mai avem mustar Dijon pentru inca vreo trei generatii de acum inainte, atat de mult am facut!

Probabil ca, daca as face falafel... falafele.... falafeluri.... falafeloaie.... pentru vreun regiment de soldati, doamne fereste! as termina mustarul ala in acest secol, altfel.... nu stiu ce sa zic....

Bun, bun, dar iuteeeee........!!!!!!!!

Finalul a venit apoteotic in momentul in care am adaugat si ultimele ingrediente: humusul clasic si semintele de susan presarate pe deasupra, asa, mai mult de amorul artei, pentru fotogenie.

La acest moment m-am descatusat un pic si am facut poze cu duiumul, caci erau ultimele care aratau continutul falafelelor.... falafelurilor.... falafeloaielor.... caci urma imbrobodirea lor si bagatul la cuptor.

Pana acum, etapa aceasta, de incalzit la cuptor, era mai simpla. Le infasuram cat de cat si le inghesuiam intr-o tava, cat sa nu se desfaca foile de lipie.

Dar, cat traieste omul invata! Asa se face ca, tot uitandu-ma eu pe internet la clipuri cu street-food si pe site-uri culinare, adica fix acolo unde n-am voie sa ma uit, pe motiv de cantar gelos, degraba furios si repede schimbator de cifre afurisite si generatoare de stres traumatic, asadar, revin la subiect, asa se face ca am aflat ca este indicat sa folosesc hartia de copt, cu care sa infasor falafelurile.... falafeloaiele.... ca sa nu se mai ususce lipiile atat de tare si sa nu mai crape. Ceea ce am si facut!

Cand am bagat in cuptor falafelele... falafeeeee...loaiele, nah!..... m-am uitat la ceas. Era 15:30.

Trecuse si ora-orelor noastre de masa, dar eram, cumva, satui de miros. Mirosea inca a usturoi, a ceapa, a omleta, a castraveti murati si a varza murata, de parca nici nu mai trebuia sa mancam din ele. Probabil ca de aceea bucatarii profesionisti sunt certati cu cantarul. Se supra-satura din mirosuri! Altfel nu-mi explic!

In fine, cat au stat in cuptor fala... fe... loaiele.... am pregatit canile pentru cafele, am spalat toate vasele folosite, le-am si sters si le-am si pus la locul lor prin dulapuri. Mi-am finalizat curatenia in bucatarie, cum-ar-veni.

Iar cand am scos din cuptor bunataturile (sic!)..... aici se rupe filmul.... ca aproape ca am uitat si sa respiram.... atat de bun a fost!

Asa ca, in cele din urma, pot declara multumita ca este bine cand se termina cu bine. Si este bine, totusi, ca, din cand in cand, ea, partenera din cuplu, sa fie si un pic mofturoasa si sa mai refuze uneori "tot peste? tot peste?".

Il va scuti si pe el de tot efortul prinsului de peste, de vanat mamuti, de alergat dupa iepuri, si da, asa e, mare parte din munca o va prelua ea.

El va merge la supermarket dupa una-alta, cu lista de cumparaturi pregatita, dar luptele cu ingredientele, cu cuptorul si cu lingvistica vor deveni responsabilitatea ei. DAR, merita!

Dupa ce mananci un falafel din asta, poza aia din calendarul nostru capata curoarea roz in jurul pasarilor.... nu se mai vede nici un gri.... totul roz!