vineri, 23 decembrie 2022

Nu-l mai asteptati pe Mos Craciun! E la noi si nu mai pleaca!

 

Ei bine, dupa cum toti cititorii mei fideli stiu deja, anul trecut am avut o discutie foarte profunda si cuprinzatoare cu Mos Craciun, in timpul careia eu mi-am spus toate dorintele, iar el si-a luat toate notitele necesare. :)) 

Puteti sa revedeti aceasta discutie aici Am stat de vorba cu Mos Craciun

Voi relua aici, pentru edificare, doar un foarte scurt fragment. Ii spuneam eu lui Mos Craciun asa:

"Dragă Moş Crăciun, e timpul să porneşti din nou pe drumuri

Încărcat cu-n sac de daruri pentru-acei copii cuminţi

Care sunt trecuţi pe lista îndelete pregătită,

După ce-ai primit tot anul scrisorele cu dorinţi.

Ştiu că eşti surprins, desigur, că primeşti şi de la mine

Scrisorica de rigoare-n care-ţi spun ce îmi doresc.

Însă, vreau să mă asigur că nu-mi vii şi anul ăsta

Tot cu dulciuri, şi hăinuţe, şi păpuşi care-mi zâmbesc.

Eu îţi tot repet de-o vreme că-s din ce în ce mai mare,

Că rochiţele acelea pregătite nu-mi mai vin.

Ştiu că îmi tot numeri anii şi mereu te-ncurci în cifre

Şi, de-aceea, anul ăsta vreau să te ajut puţin.

Poate nu mai sunt fetiţa ce-o ţineai cu drag în braţe

Şi, de pe genunchi, zglobie, îţi recita poezii,

Însă în Ajun pe seară, te aştept şi-acum, în taină,

Să-mi oferi şi mie darul, ca şi celorllalţi copii.

Deci, te rog, ia loc şi scrie: anul ăsta - fără dulciuri!

Nu am voie. Din dietă le-am tăiat definitiv!

Cum crezi, Moşule că, altfel, silueta asta fină

Şi subţire de sirenă aş putea să mi-o menţin?"

(Autor: Liliana Pascanu)



Mos Craciun a stat, a ascultat rabdator, si-a notat in agenda, apoi a cautat pe google toate cadourile care nu contin dulciurele. Ca sa-mi faca pe plac! :)))

Si a cautat Mosul ce-a cautat pe internet, pana cand, negasind nimic care sa se potriveasca perfect, si-a zis ca cel mai bine ar fi sa ma intrebe ce vreau. Mai concret, adica. Sa fie "tot Grisham, tot Grisham"? :))) 

Asa se face ca, in urma cu vreo doua-trei zile in urma, cine credeti ca ne trimitea mesaj de confirmare de livrare pachet la easybox? Mos Craciun, desigur! :))

S-a semnat Mosul si pe cutie, dar, grabit fiind, a scris "elefant.ro, MALLUL ONLINE AL FAMILIEI TALE", in loc sa scrie "Mos Craciunul tau drag". ;-))

















Titlul acestui roman scris de Grisham si oferit de Mos Craciun este "Fotbal si pizza", o comedie pe care abia astept sa o citesc, fiind ce-a de-a doua comedie a acestui autor, despre care pot spune ca mie imi place maxim cum scrie. 

Cum in acest decembrie a acestui an tocmai a avut loc campionatul mondial de fotbal (acum, in mod atipic, s-a organizat iarna, fata de alti ani cand avea loc vara), care a avut un deznodamant surprinzator pentru microbisti, ne-am gandit ca nu intamplator aceasta carte a sosit la noi tocmai acum. 

Deci, fictiunea s-a materializat 50% de la sine, prin fotbal. Noi trebuia sa mai materializam si restul de 50%, prin pizza. Ceea ce am si facut, evident.:)))

Doar nu era sa lasam in supensie frumusete de titlu si de previziune astrala, si sa nu-l tratam pe Mos Craciun asa cum se cuvine, nu cu gogosi si cu un pahar cu lapte, asa cum scrie in manualul de sarbatori despre cum se asteapta Mosul. 

Daca titlul cartii spunea de pizza... nah, noi pizza am materializat! Adica, un fel de caviar, cum ar veni. ;-)))








Lui Mos Craciun i-a placut maxim tratatia noastra, mai ales ca era satul pana peste cap de atatea gogosi si atata lapte cat consumase prin alte parti. 

Ne-a zis ca la noi ii este mai mare dragul sa vina, ca stie ca aici este omenit bine si nu este trimis inapoi pe strazi imediat dupa ce a lasat cadoul sub brad. Sau... ma rog.... la easybox, in cazul nostru. :)))

Ema, foarte curioasa de felul ei, a tot dat si ea tarcoale prin bucatarie sa-l vada si ea pe Mosul, asa cum fac toti copiii. Pe Mos nu stiu daca l-a vazut, dar mirosul de pizza sigur l-a simtit. 

S-a uitat luuuung, luuung, apoi si-a cerut si ea drepturile, le-a primit, ca nu se putea altfel, apoi, cand a ajuns si la lichide, s-a cam imbufnat, ca de ce nu-i dam si ei ce avem noi in pahare? Adica, ea doar cu apa, doar cu apa? Ca pana si Grisham i-a ramas in gat doar cu apa! :))))

















Si, sa vedeti, ca asta nu e totul!

Nici n-au trecut bine doua zile, ca ne trezim din nou cu un mesaj de confirmare de livrare la easybox a unui nou pachet. De la cine credeti? Bineinteles, tot de la Mos Craciun! 

Atat de mult i-a placut la noi si, mai ales, atat de mult i-a placut pizza aia, incat s-a gandit sa-si mai faca inca un drum pe la noi, poate-poate, cine stie, mai degusta si el ceva bunataturi speciale, de Craciun.

Mosul n-a uitat nici de data asta cerinta mea principala, cea cu "fara dulciurele". Ba, mai mult decat atat, ii tot rasunau obsesiv in minte cele cateva cuvinte notate de el in agenda, cu ocazia discutiei noastre de anul trecut:

"Deci, te rog, ia loc şi scrie: anul ăsta - fără dulciuri!

Nu am voie. Din dietă le-am tăiat definitiv!

Cum crezi, Moşule că, altfel, silueta asta fină

Şi subţire de sirenă aş putea să mi-o menţin?"

V-ati prins, nu? Nuuu???? Ia sa vedem. Ce va spune voua intrebarea asta aproape retorica: "Cum crezi, Moşule că, altfel, silueta asta fină si subţire de sirenă aş putea să mi-o menţin?" ?

A cautat Mosul ce-a tot cautat din nou pe internet, pana cand a gasit raspunsul potrivit la aceasta intrebare. Un pedometru! :) 

Da, stiu, veti spune ca aveam deja aplicatia aia smechera de pe telefon. Da, dar pedometrul acesta este atat de micut, de finut, de confortabil de purtat oricand, oriunde, chiar si in bucatarie, cand gatesc, incat este suuuuuuper buna ideea!!!!

Este adevarat, nu are memorie pentru istoric cumulat, dar nu-i o problema. Ma descurc. Important este sa am evidenta completa, fara nici un pas neinregistrat. :)))

Are si clapeta de prindere de buzunar, de siguranta, si imi spune si cate calorii am consumat si cati kilometri am parcurs. Ca si telefonul, da. 

Nu o sa mai primesc tot felul de etichete, premii si confetti de cate ori ating vreun prag, cum imi oferea telefonul, daaaaar..... voi avea evidenta drastica a pasilor! Nici un pas lipsa la inventar! :))))


















Dupa un asa cadou, nu-l puteam lasa pe Mos Craciun sa plece la drum fara sa-l servim cu ceva mai sofisticat. Cum ar fi niste caviar si ceva Prosecco, de exemplu. :))))

Ceea ce am si facut.

Cum caviarul.... l-am terminat definitiv din realitatea noastra.... iar sticla de Prosecco.... nici ea nu era in acelasi prezent cu noi.... :))))  am improvizat si am pregatit altceva. 

Sa va mai povestesc cat de mult i-a placut Mosului? Sa va mai spun cum mirosea in tot blocul? Sa mai adaug ca pana si Bubulina a exclamat satisfacuta "Ah, mami, ca tare bun mai e caviarul asta! Iar acest Prosecco..... ah, e delicios!!!!"

Deci, ca sa stiti si voi, este doar o alta reteta de caviar, desigur :))) 

Se ia 1 kg de cartofi fierti, se amesteca bine cu 1/2 pachet unt, se pun in tava unsa cu unt, se acopera cu felii de branza telemea de oi, cam 1/2 kg, si se baga in tava la cuptor. 

Intre timp, se iau ouale fierte, 6 buc, se curata de coaja si se taie bucatele, usturoiul se curata si se taie felii, varza murata se taie marunt si se face salata, iar susanul se prajeste un pic pe foc, sa se coloreze si sa-si dezvolte aroma. 

Cand branza este topita in cuptor, peste cartofi, se pun si feliile de usturoi peste branza si se mai baga tava in cuptor inca vreo 10 minute, pana cand usturoiul este copt si miroase in tot blocul, dar si in tot cartierul. 

Apoi se scoate, se presoara cu ceva condimente, dupa preferinte (cimbru, oregano, piper), se adauga deasupra un strat din bucatelele de oua si se decoreaza cu susanul aramiu. 

Se serveste cu smantana si cu un pahar de ceva bun. Ca sa nu se inece Mos Craciun cu bucatelele de cartofi, de ou sau de branza, nu de alta! :)))

































Ema n-a intarziat, desigur, in a-si cere o noua portie de "caviar", pe care a devorat-o imediat, cat a-i zice "ham!". :)))

A fost maxim de multumita de Mos Craciun!





Abia apoi ne-am putut aseza si noi la masa. 

Nu, nu ne intrebati. Nu, nu, nu. Nope. Nu va spunem cat de bun a fost. :))))))

Si nu va spunem nici ca il mai asteptam pe Mos Craciun pe la noi. 

Ci va spunem ca el inca este la noi si ca nici nu mai pleaca!  Iar noi nu ne suparam! Dimpotriva! :)

Pai, trebuie sa ramana, doar maine e Ajunul Craciunului, nu? Adica.... sa nu bifeze el Ajunul la noi? Nu se poate! Mai ales ca a auzit el ca maine vreau sa ma apuc sa fac si salata aia "boeuf fara boeuf". :)))

Apoi, urmeaza si sarbatoarea Nasterii Hristice! Cum sa nu ramana el la noi? Unde sa se duca? La cei care il asteapta numai cu gogosi si lapte? Bleah! :)))

Iar despre Revelion nici nu mai amintesc! Al 11-lea revelion pentru noi! Deci, va dati seama! Numai cu Mos Craciun alaturi putem sarbatori. 

Apoi, sa nu mai pomenesc de Valentine's Day, de 1 si 8 Martie, de sarbatoarile pascale ale anului urmator.... hai, ca ati prins ideea.... nu mai insist. 

Deci, nu-l mai asteptati pe Mos Craciun, ca nu mai pleaca de la noi! ;-)))) Oricum, i-am vandut  sania la targ. Cu tot cu reni. :)))

Sssssstttttt.......  acum se odihneste.......











Astă noapte, ‘n vis, desigur, cu Moş Crăciun m-am întâlnit.

A venit de nu ştiu unde-n somnul meu şi mi-a vorbit:

Că e prea bătrân, că-i singur, că sunt mult prea mulţi copii,

Că-i prea greu sacul cu daruri… că o fi…. că o păţi…

Eu l-am ascultat atentă şi i-am spus că îl ajut.

El, surprins, pe sub sprâncene m-a privit pieziş şi mut.

- Nu fi trist şi nu te teme. Va fi bine, Moş Crăciun!

Vei vedea minuni în noaptea asta sfântă de Ajun!

Scărpinându-se în barbă m-a privit ne’ncrezător:

"Măi, copilă, cum poţi, oare, tu să-mi fii de ajutor?"

- Păi…. întâi îmi iau cadoul pentru mine pregătit.

Nu-i aşa că simţi deodată că eşti mult mai liniştit?

Nu-i aşa că sacu-acela pare-acum mult mai uşor?

Încă un efort ca ăsta îţi va fi folositor.

Astfel că i-am spus, desigur, c-am să-i iau din sac, tot eu,

Şi acel cadou anume-adus pentru  iubitul meu.

Moşul şi-a întins mustaţa peste-un zâmbet încurcat.

“Şmechero! Ce pui la cale?”     -  Eu? Nimic! – am replicat.

- Eşti bătrân, iar sacul mare, drumurile tale-s lungi.

Ce-ai să faci de-n noaptea asta pe la toţi n-ai să ajungi?

Vântul şuieră prin lume troienind nestăvilit,

Tu ai îngheţat în cizme, renii tăi au obosit.

Noi suntem cuminţi, ştii bine. Şi eu, şi iubitul meu.

Merităm chiar şi jumate din cel sac mare şi greu.

Pe sub albele-i sprâncene ochii i se închideau.

“Da, aşa spuneau şi-n ceruri îngerii când vă priveau…”

Pleoapele-i căzură grele şi păru c-a adormit.

“Of, ce mulţi copii m-aşteaptă...”  îngână încet, şoptit.

Gene ninse-n riduri albe sigilau sub ele tot.

“Cât de greu e sacul ăsta… sunt bătrân şi nu mai pot…”

L-am privit cu duioşie. - Dormi, iubite Moş Crăciun,

Eu voi împărţi cadouri toată noaptea de Ajun.

(Autor: Liliana Pascanu)














In incheiere, vreau sa va ofer din partea lui Mos Craciun o poveste frumoasa. A scris-o Adrian chiar azi. Este un episod al unei povesti magice pe care a inceput-o anul trecut, formata din mai multe episoade. Puteti citi toate episoadele pe blogul lui, in sectiunea „scrierea magica”, aici „Albastru Arcturian”.

Voi reda mai jos si introducerea pe care a facut-o Adrian acestui episod numit „Sirena albastra”:

„Poveste de sfarsit de an

In spiritul sfarsitului de an, in lumina Sarbatorilor, am creat o noua povestire folosind scrierea magica. Scrierea magica este un mod de creatie si predictie care imbina scrierea automata (accesarea altor dimensiuni) cu scrierea creativa, cea care potenteaza aspectele multidimensionale.

Exista cercuri in aceasta lume care doresc sa ne hipnotizeze in a crede ca acest cub cenusiu si tehnologic este realitatea in care trebuie sa traim. Dar, adevarata Creatie, in multiple dimensiuni, este mult mai colorata si mai animata decat povestea cenusie pe care avatarii matricii artificiale doresc sa o prezinte ca "realitate".

Exista o piesa muzicala, care a fost si coloana sonora a unui film James Bond. "This world is not enough" - "Aceasta lume nu este de ajuns". Sau, "Aceasta lume este prea mica". Daca aceasta lume este cubul lor cenusiu, atunci nu exista mai mare adevar ca acesta.

Sper ca povestea mea sa va inspire, sa iesim in constiinta din cub explorand noi lumi, chiar daca, din punct de vedere fizic, pare ca mai avem de asteptat. Adevarata maiestrie in aceste timpuri este sa fim cu capul in nori, dar sa ne pastram picioarele pe pamant.

Va dorim Sarbatori Binecuvantate, impreuna cu cei dragi !” Autor: Adrian Pascanu

*

„Sirena albastra

Osmolinele

Acum mult, foarte mult timp, in aceasta galaxie a fost creata o echipa speciala, reprezentanta a Principiului Feminin, pentru a initia si teraforma planetele care ajungeau la un anumit stadiu de evolutie, potrivit pentru ca sa gazduiasca viata in dimensiunea fizica si in dimensiunile subtile.

Echipa osmolinelor era formata dintr-un numar mic de suflete cu abilitati speciale, suflete stravechi, ce fiintau principiile feminine care stateau la baza Creatiei. In mod special, ele se ocupau de elementul apa, in plan subtil si in plan fizic. Apa este considerata una dintre caramizile de baza ale dezvoltarii vietii in mediul planetar. In plan subtil, ea este asociata fluidului magnetic si are esenta feminina, Yin.

Osmolinele nu aveau un loc al lor, deoarece, sub calauzirea unuia dintre Magii acestei galaxii, ele calatoreau de la o planeta la alta, lucrand de obicei din planul cauzal al celei de a sasea dimensiuni, dar, deseori, coborand in planul eteric si fizic al planetei respective. Dupa initierea si plantarea semintelor teraformarii pe o planeta, se deplasau catre alta planeta si, in functie de specificul ei, reluau procesul plantarii semintelor vietii.

Intr-un anumit moment din trecut, ele isi desavarseau procesul pe planeta Saraphyin, aflata la cateva sute de ani lumina de Pamant, cand, in mod cu totul neobisnuit, au fost convocate de Mag. Atunci au primit o misiune in premiera pentru ele, si anume crearea unei rase care sa uneasca forma umana cu fiintarea acvatica. Asa au luat nastere Sirenele Oracol. Forma de sirena era insufletita de catre diviziuni ale sufletelor osmolinelor, ceea ce a proiectat abilitati cu totul speciale, accentuate de dominanta principiului feminin si de mediul magnetic acvatic. Corpul lor avea consistenta fizica, dar si o vibratie suficient de mare pentru a putea sustine aceste capacitati. Fiecare sirena avea o culoare dominanta unica din paleta curcubeului, si mai erau cateva culori speciale. In total, erau 12 sirene.


 

Si iata ca sirenele oracol, bucuroase de noua aventura, incepura sa exploreze apele planetei Saraphyin, jucandu-se cu energiile si asistand la nasterea unei lumi acvatice. Osmolinele supravegheau procesul si interveneau acolo unde era necesar pentru optimizarea echilibrului planetar. Din viata acvatica, urmau sa evolueze fiinte care sa paseasca pe uscat si sa populeze padurile si campiile de pe Saraphyin. Cu toate acestea, osmolinele stiau ceva ce sirenele inca nu aflasera, misiunea speciala pe care acestea din urma trebuiau sa o indeplineasca in acest sector galactic. Mai stiau ca momentul despartirii se apropia si ajutau sirenele sa se dezvolte cat mai mult in abilitatile lor, pentru ca urmau sa le foloseasca in momente critice ale misiunii dar si supravietuirii lor in aceasta forma.

Squadron

Intr-o zi, Magul dadu semnalul. Osmolinele trebuiau sa plece catre o alta planeta. Sirenele, la randul lor, trebuiau sa plece in misiune. Avu loc o intalnire. Atunci sirenele aflara despre misiunea lor si aventura care urma, cu riscurile si cu implinirile ei. Chiar daca mergeau pe drumuri diferite, osmolinele ramaneau in conexiune telepatica cu sirenele si urmau sa le asiste ori de cate ori era necesar.

In adancuri, intr-un golf de pe planeta Saraphyin, osmolinele creara un portal. Acesta arata ca un cerc auriu, in interiorul caruia unduia o membrana bleumarin cu irizatii. Se asigurara ca sirenele au primit ultimele instructiuni, acestea fiind adanc imprimate in memoria lor, deoarece urmau sa treaca prin portaluri si schimbari vibrationale si era necesar ca informatia sa fie stabila si accesibila.

Una cate una, sirenele trecura prin portal si ajunsera in adancurile unui ocean de pe o planeta din sistemul stelar siriusian, numita Squadron. Acolo trebuiau sa intemeieze o asezare subacvatica invizibila civilizatiilor de suprafata si sa astepte noile ordine. Era interzis sa interactioneze cu orice alte civilizatii de pe acea planeta.

Totul decurse conform planului, sirenele isi dezvoltasera capacitatea de oracol, clarviziune avansata si accesarea si instantierea Codurilor Creatiei, folosind elemente subtile specifice acelei planete, mai ales unele cristale si roci pe care le-au putut transporta. Urmau insa vremuri dificile…

La suprafata se dezvolta o civilizatie 4d cu dominanta exploratoare militaristica, reprezentata atat de femei cat si de barbati. Siriusienii erau inalti, aveau par voluminos cu o forma care sugera coama leilor. De altfel, genetica lor imbina elemente ale umanoizilor si ale felinoidelor. Erau mandri si considerau ca au dreptul dat de puterea mentala, militara si tehnologica, de a interveni ca un fel de salvatori si controlori pe alte planete cu civilizatii mai putin dezvoltate.

La un moment dat, nivelul lor tehnologic devenise atat de avansat incat perdeaua de invizibilitate a sirenelor putea fi amenintata. Sonarele lor, pe frecvente sofisticate, incepusera sa deranjeze si sa interfereze liniile de camp energetic foarte necesare pentru vietatile marine.

Sirenele oracol prevazusera aceasta si fusesera de asemenea avertizate de riscuri de catre osmoline. De aceea construisera o piramida subacvatica, folosind frecvente sonice pe care le puteau emite pentru a modela si transporta materia fizica. Piramida era potentata de cristale si roci speciale care se aflau pe acea planeta. Unele dintre roci erau de fapt provenite de pe alta planeta din sistemul tertiar Sirius, distrusa dupa un razboi de anvergura din secolele trecute. Energiile piramidei mentineau un camp ce nu putea fi patruns de sonarele si senzorii siriusienilor, care marcara locul ca fiind o anomalie ce urma sa fie explorata candva.

Intr-o zi, sirena de culoare albastra, mai aventuroasa, a fost trimisa catre un tarm stancos pentru a recupera o roca speciala, detectata prin proiecte mentala de catre sirena aurie, regina lor. Acea zona insa chiar manifesta o anomalie electromagnetica si sirena albastra simti ca nu isi va putea folosi abilitatile in apropierea ei. Mai simtea ca sunt riscuri mari. Acolo erau multe realitati suprapuse cuantic, un fel de vortex si portal in care liniile temporale fluctuau. Era supravegheat de catre siriusieni, care erau la randul lor asistati de o alta civilizatie paralela avansata tehnologic, chiar prin acel portal.

Sirena albastra se apropie de locul unde fusese detectata roca, dar, o fluctuatie electromagnetica imprevizibila o ameti si esua la tarm. Faptul ca erau atat de sensibile la fluctuatii eletromagnetice si vibrationale era atat un dar cat si un blestem pentru sirene. Erau capabile sa indeplineasca functia de oracol la nivel de arta, dar puteau fi deranjate de emisii dizarmonice puternice, aceasta deoarece corpul lor avea totusi consistenta fizica.

Acolo, pe tarm, a fost gasita de patrula militar-stiintifica siriusiana, care studia anomalia si care primea mesaje de la civilizatia paralela. A fost adus rapid un acvariu mobil suficient de mare pentru ca sirena sa incapa in el, apoi acesta a fost transportat intr-o facilitate militara in care sa faceau cercetari avansate, un fel de unitate de elita patronata direct de catre comandantul militar siriusian si statul sau major.

Sirenele, desi au intuit riscurile, au simtit un soc atunci cand sirena albastra a fost afectata de anomalia electromagnetica. Prin proiectie mentala, au vazut cum ea a fost capturata si inchisa in acea facilitate, intr-un acvariu urias unde se experimentau frecvente sonice si electromagnetice inalte.

Un grup de cercetatori siriusieni a studiat anatomia sirenei, realizand ca are un creier foarte sofisticat si, ca urmare, putea fi considerata reprezentanta unei civilizatii avansate. Devenira banuitori, aceasta fiind o dominanta a societatii lor. Paza acvariului a fost intarita si comandantii au fost avertizati de o potentiala intruziune a unei civilizatii necunoscute. Cercetatorii supusera sirena albastra la multiple emisii sonice si electromagnetice si, datorita stresului, aceasta decise sa stabileasca o forma de comunicare cu ei, evitand totusi sa dezvaluie nivelul sofisticat pe care il putea procesa.

Un interogatoriu incepu si sirena doza nivelul de informatie pentru a putea sa intinda cat mai mult procesul, astfel incat sa incerce sa evadeze. Fara sa realizeze cu cine aveau de a face, cercetatorii incepura sa fie hipnotizati de ea, ceea ce transforma agresivitatea interogatoriului in curiozitate stiintifica si mai multa rabdare in cercetare. Au fost evitate si deflectate toate incercarile de a stabili originea ei. De fapt, sirena albastra insista ca este singura si ca nu stie daca mai sunt si altele in oceanele si marile de pe Squadron.

Evadarea

Intre timp, sirenele asistate de osmoline, patrunsera in mintea a doi gardieni ai acvariului. Dezvoltara sentimente de compasiune in acestia, fata de sirena albastra si situatia ei. Chiar plantasera semintele unei revolte mocnite fata de comandatii unitatii si fata de cercetatori. In paralel cu controlul mental exercitat de sirena albastra asupra cercetatorilor, aceasta genera o viata mai linistita pentru ea, dar ramase foarte alerta la semnalele unei oportunitati de evadare. Celelalte sirene au evitat sa o contacteze prea des pentru a nu trezi suspiciunea cercatatorilor si militarilor, care aveau senzori foarte sensibili.

Intr-o noapte, cand avea loc o ceremonie de sarbatorire a unei importante victorii militare a siriusienilor fata de o alta civilizatie, sirenele au trimis semnalul. Corzi energetice puternice au fost create cu cei doi gardieni, profitand de faptul ca cea mai mare parte a personalului lipsea din unitate. Gardienii devenira practic extensii ale sirenelor. Luara un acvariu mobil, incarcat pe un vehicul de teren, pusera sirena albastra inauntru si plecara spre tarm pentru a o elibera. Putin timp mai tarziu, sirena inota cu toata viteza spre cartierul lor general. Pana sa ajunga acolo, celelalte sirene o intampinara si o imbracara in cantecele lor mangaietoare.

Magul si osmolinele mai aveau insa ceva de rezolvat. Pentru a minimiza impactul intre civilizatii, trimisera unde special calibrate care dereglara unul dintre emitatorii sonici din unitatea militara in care se afla acvariul. Cei doi gardieni fura calauziti catre un loc sigur, apoi, prin acel emitator a fost transmisa o unda distructiva de rezonanta cu sticla acvariului, care se fisura si acvariul se prabusi pur si simplu in resturi de sticla si tone de apa, ceea ce distruse partea centrala a unitatii militare. Apoi, circuite electrice fura suprasolicitate de o alta unda trimisa de Mag, si restul unitatii lua foc, pastrand insa ca prin miracol zona defectiunii emotatorului sonic neafectata astfel incat, la ancheta post eveniment, sa se poata vedea ca paznicii nu au fost vinovati.

Ajunse la cartierul lor general subacvatic, ecranat fata de instrumentele siriusienilor, sirenele primira o transmisiune telepatica de la osmoline cu grad mare de urgenta. Progresele lor au fost suficiente, sirenele stapaneau planul fizic, era necesar ca vibratiile corpurilor lor sa fie ridicate la nivelul planului cauzal al celei de a sasea dimensiuni.

Primira schema detaliata a unui dispozitiv bazat pe piramida pe care o construisera si pe elemente de cristal si roca taiate sonic intr-o anumita geometrie. Apoi, Magul urma sa emita o Raza care sa activeze dispozitivul ridicand frecventa corpului sirenelor din octavele superioare ale 4d la primele octave ale 6d. Toate au fost realizate si sirenele s-au strans, conform instructiunilor, intr-un cerc in interiorul piramidei. Atunci Magul trimise Raza, calibrata si de osmoline.

Pe Squadron, vremea se tulbura. Vulcani din zone indepartate incepura sa erupa… Piramida subacvatica se lumina brusc si disparu din planul fizic, impreuna cu sirenele. Reaparu in planul eteric al planetei siriusiene, dar avand o formula moleculara diferita, devenind practic un dom geodezic ce incadra un dodecaedron de Lumina. Sirenele se simtira usurate iar campul lor energetic crescu exponential. Nu mai simteau densitatea planului fizic si vazura culorile pastelate ale planului eteric.

Dar nu se oprira aici. Domul geodezic lumina brusc, dodecaedronul se roti ametitor si sirenele se trezira in feericul plan cauzal al planetei Squdron. De fapt, numele formei 6d a planetei siriusiene era acum Sampheriel. Valurile armonioase, marile azurii, insulele tropicale, adierea blanda a vantului, norii sferici si lenticulari, soarele auriu, toate acestea aveau o nuanta hipnotica, ceea ce amplifica masiv darurile psihice ale sirenelor oracol.

Aici, sirenele se simtira in sfarsit libere si devenira un centru de expertiza fara egal in acest sector de galaxie. Capacitatea lor de detectie si clarviziune in planul cuantic, de accesare si instantiere a Codurilor Creatiei, a fost deseori folosita pentru a asista civilizatiile si planetele aflate in faze critice de evolutie.

Sirena albastra, selectata de Mag si de osmoline, deveni parte din echipa lui Obi pentru asistenta data Pamantului. Toate sirenele il ajutau pe Obi, dar sirena albastra avea un rol special, fiind in permanenta conectata la Misiunea ingerului Datiel. Ingerul venea periodic, atunci cand vremurile o permiteau si, impreuna cu sirenele, descopereau noi si noi Coduri ale Creatiei, folosind aceasta cunoastere pentru a transcede negativitatea si plasa artificiala din jurul Pamantului.

Eruptiile vulcanice si furtunile de pe Squadron incetara la fel de brusc cum au aparut. Ca prin miracol, nu au fost victime si acel moment a fost marcat in istoria siriusienilor militarizati ca inceputul unor miscari ecologiste si pasnice pentru o noua abordare mai prietenoasa fata de natura si fata de civilizatiile altor planete.

Vom reveni.

23.12.2022

Notă copyright: 

Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor de autor. Toate textele si poeziile publicate pe acest blog sunt creatia autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pascanu, cu exceptia celor care au alta specificatie, la care este mentionata in mod explicit sursa. 

Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii, cu menţionarea sursei. 

Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi unicitatea!

Îţi doresc lectura placuta!

Cu drag,

Liliana Pascanu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)