Lumină din Copil

Îţi dedic aceste versuri ţie, Alexandru Pârgaru.

Eşti un copil cu un sufleţel minunat, deosebit, special şi sunt fericită că te-am cunoscut.

Mă adresez aici Divinităţii din tine.

Scânteie de Lumină din Copil, mi-aprinzi scântei şi mie în priviri

De câte ori, prin glasul lui curat, îi simt căldura veşnicei iubiri.

În trupul lui te-ai cuibărit adânc şi mi te-arăţi prin chipu-i drăgălaş,

Prin zâmbetu-i senin atât de drag, prin inocenţa lui de copilaş.

Îţi mulţumesc că-n calea mea l-ai scos şi am putut în braţe să îl strâng,

Că lângă el mi-am amintit să râd şi am uitat definitiv să plâng,

Că m-ai lăsat să-i mângâi delicat tot sufletul frumos şi minunat,

Că mi-a primit maternul sentiment, că L-ai trimis, ştiind că-i aşteptat.

Scânteie Sfântă întrupată-n el, îţi mulţumesc că mi l-ai arătat!

Îl recunosc! El e copilul meu dintr-un trecut destul de-ndepărtat.

El este cel pe care-n alte vieţi l-am rătăcit pe drumul străbătut,

Şi chiar în viaţa asta-n trupul meu l-am refuzat şi nu l-am mai născut.

Mi l-ai trimis acum să-l simt al meu şi să mă iert că nu l-am vrut cândva,

Să îi sarut obrajii-mbujoraţi, să ştiu că Tu, prin el, mă vei ierta,

La gâtul meu mânuţele să-i simt, candoarea lui să-mi fie dar divin,

Să mă dezleg de-al timpului păcat, să-mi uşurez  povara din destin.

Îţi mulţumesc, Lumină din Copil, că Te-ai întors să-ţi fiu ce nu ţi-am fost,

Că îmi redai, în clipa de Acum, pierdutul sens şi neştiutul rost,

Că m-ai făcut să înţeleg deplin că n-am greşit, ci doar am învăţat

Că m-ai iubit atât de mult încât în mine-atât de des te-ai întrupat.

Azi îţi sunt mamă, puiule, din nou! Din pieptul meu iubirea-ţi dăruiesc!

În trupul meu Cuvântul îl adun şi-apoi din mine-n tine îl zidesc.

Tu eşti precum Copilul adorat ce în Fecioară-atunci Te-ai zămislit,

Eşti Nemurirea-n trup de muritor, eşti Fiu din Dumnezeu, din Infinit!

Bucuresti : 14.12.2012

***