Oglinda Iubirii

De curand am fost intr-o calatorie de cateva zile in care am avut parte de cateva experiente initiatice, de invataturi extraordinare pe care, de obicei, desi la nivel mental orice om de bun simt le poate accepta ca fiind binevenite, totusi le constientizam a fi adevarate si de dorit in viata noastra abia dupa ce le traim aievea si le simtim pana in adancul sufletului socul naucitor al adevarului lor.

 Am invatat, de fapt mi-am reamintit, din nou, prin propriile noi experiente, ca nu conteaza in ce conditii materiale traim, fie in luxul cel mai opulent ori in modestia extrema, nu conteaza ce mancam, fie cele mai alese bucate, in cele mai selecte restaurante, ori simplul covrig cu sare mancat din mers, pe drum, nu conteaza cu ce ne imbracam, fie in straie stralucitoare ce te orbesc prin eleganta si stil, ori in pantalonul de blug sau rochia de fiecare zi, nu conteaza cati bani avem in buzunar sa-i cheltuim in dreapta sau in stanga, multi sau deloc, ceea ce conteaza cu adevarat sunt oamenii pe care ii ai alaturi, oamenii care te strang in brate, carora le stralucesc ochii cand te privesc, care iti zambesc cand le vorbesti, care sunt fericiti ca te cunosc si care lasa totul deoparte doar pentru a fi cu tine.

In aceasta calatorie am trecut prin toate experientele insirate mai sus si am trait pe propria-mi piele toate lectiile lor. Da, am avut parte de toate extremele: am dormit si mancat si in cel mai luxos si scump hotel al locului, dar am fost si musafirii unei modeste garsoniere in care toti ne-am simtit extraordinar de bine, un loc plin de caldura, de voie buna si de iubire!!!

Nu a fost nimic planificat, totul a fost o curgere continua, un flux de evenimente, de conjuncturi, de intalniri neprevazute, de oameni necunoscuti pe care parea ca-i cunoastem de-o viata.

Am respirat atat luxul, cat si simplitatea, atat risipa, cat si austeritatea, atat timpul, cat si atemporalitatea, atat umanul, cat si divinul din noi.

Am vizitat cateva locuri in care ne-am incarcat de energia iubirii, de sacralitate, in care ne-am curatat si ne-am linistit, de unde am cules frumoase amintiri si trairi minunate.

Am fost in vizita atat in locuinta de veci a trupului unui sfant al neamului romanesc, dar am fost purtati deopotriva cu sufletele catre imparatia eterna a acestuia, catre taramurile de unde el se coboara spre oameni cu iubirea sa, cu minunile sale, cu invataturile sale . Iti multumim, Parinte Arsenie Boca. Orice cuvant in plus despre vizita in pamanturile si cerurile tale este fara rost oricui. Trebuie mers acolo pentru a simti. Acolo totul este doar traire, simtire.

Calatoria noastra s-a derulat apoi prin tot felul de aventuri ale caror emotii imi vor ramane mereu in suflet.

Am vizitat incinta somptuoasa, regala a unei locatii minunate, care m-a lasat fara aer, fara cuvinte si care mi-a umplut ochii de lacrimi de dor dupa vremurile in care, poate, in alte vieti trecute, am trait asa. Am inchis ochii si m-am revazut acolo, m-am regasit in camerele acelea incarcate de energia timpului si a oamenilor acelui secol, m-am incalzit la gura semineului acela urias, am dormit in unul din paturile acelor camere minunat decorate, am pasit pe covoarele acelea rosii, pufoase, incarcate de soaptele domnitelor si ale curtenilor de alta data, am dansat fericita in marele salon unde se adunau demult cele mai alese capete ale aristrocratiei neamului acesta, am savurat bucatele lor alese si am baut vinul rubiniu din cristalul cupelor acelea nepretuite.

Am vizitat insa si extrema opusa, descoperita in casuta memoriala a unui om care a adus in aceasta lume o mare bogatie artistica si care a marcat, prin existenta sa, un important moment in tranformarea sufletului romanesc.

Nici nu stiu sa explic ce m-a cucerit mai mult in casuta aceea simpla, cu pereti varuiti in culoarea cerului, cu fotografii invechite atarnate peste tot, cu pagini expuse sub geamuri de protectie prin care puteam citi versuri frumoase, cutremuratoare, expresia emotiilor tulburatoare ale acelui suflet extraordinar. Icoanele si tablourile de pe pereti ne imbiau sa le atingem si ne vorbeau tacute din ancestrale taramuri in care nici nu eram constienti ca paseam odata cu ele. Soba veche, lavitele, fantana din curte, pietrele, pomii, aerul, ingerii care zburau in toate directiile numai de unii vazuti… totul a creat acolo un tablou simplu, dar magic.

Insa, mai presus de toate acestea, mai presus de luxul istoriei si de simplitatea mediului unui mare om de cultura roman, prezenta oamenilor cu care am pasit in acele locuri a confirmat inca o data, ca totul primeste stralucire si valoare numai din starea de pace, liniste si bucurie a sufletelor celor care impartasesc impreuna o anumita experienta, oricat de banala sau de iesita din comun ar parea ea.

Oamenii de care am fost insotita m-au facut sa retraiesc frumusetea si armonia fiecarui loc, ei m-au trimis inapoi, departe, in timp si tot ei m-au purtat si prin frumusetea prezentului impartasit impreuna, ei mi-au adus zambetul pe chip cand amintirile unor vremuri trecute mi-au coplesit sufletul si mi-au incarcat ochii cu lacrimi, ei m-au imbratisat cu drag cand trupul meu infrigurat avea nevoie de caldura inimilor lor, ei mi-au fost ghizii si maestrii in aceasta calatorie de neuitat in care nu valoarea banului cheltuit a contat, nu somptuozitatea sau saracia cladirilor, nu gustul mancarii sau fata de masa sau servetelul de langa farfurie sau hartia igienica folosita in locul acestuia au fost importante, ci valoarea intensitatii interioare a emotiilor experimentate impreuna.

Am plecat in aceasta calatorie cu oamenii acestia pe care abia ii cunoscusem cu o luna in urma, cu care abia ma intalnisem de doua ori in ocazii conjucturale, dar pe care am simtit ca ii cunosc nu de o viata, ci de multe multe vieti. Armonia si placerea de a fi impreuna a fost numitorul comun al acestei aventuri spre Hateg si apoi spre Alba Iulia (destinatie catre care am hotarat impreuna sa mergem intr-o clipa de inspiratie si de impuls interior).

Si am mai primit o lectie cu ocazia acestei calatorii.

Am cunoscut acolo niste suflete minunate care au apasat pe niste butoane secrete ale sufletului meu si care au declansat niste eliberari minunate de emotii si de constientizari care au dus sau duc treptat la vindecari, la evolutie.

Mi-a fost reactivat cumva, in mod subtil, sentimentul matern fata de toti pruncii mei pierduti sau refuzati in trecutul tuturor vietilor mele de pe acest pamant.

Prin prezenta unui copil special am primit bucuria si iertarea, precum si imbratisarea aceea extraordinara a revederii. Nu se poate explica in cuvinte ce s-a intamplat cu ocazia acestei intalniri. Nici macar nu sunt constienta de toate cate s-au intamplat mai presus de prezenta noastra fizica, dar simt ca multe s-au vindecat si s-au eliberat acolo, iar procesul acesta continua inca prin legatura pe care am pastrat-o cu aceste sufletele pe care le-am cunoscut in aceasta calatorie.

Scriu acum aceste randuri si privesc cumva cu ochii mintii de undeva de deasupra a tot ceea ce am trait si traiesc.

Universul a vrut sa-mi arate ce inseamna "pe viu", in "real life", sa-i fie cuiva cu adevarat dor de mine, ce inseamna ca cineva sa-mi doreasca prezenta cu tot sufletul lui, sa doreasca sa-mi auda glasul, ce inseamna bucuria sincera a cuiva de a-mi fi alaturi oricum, prin orice cale, chiar si numai prin telefon. “Mai stai inca un minut, te rog. Inca doua minute, atat. Haaai, inca trei minute, uite cronometrez” imi spunea cineva in urma cu doua seri la telefon. Eu n-am trait asta pana acum.

Universul imi spune ca nu conteaza modul in care sufletul ni se arata in trup in aceasta lume, ci modul in care el isi manifesta iubirea.

Valoarea unui om nu sta in infatisarea lui, in bunurile cu care el se inconjoara, in averea sau in puterea lui fizica, nu sta nici macar in nivelul lui de inteligenta pe care a ales sa-l manifeste in aceasta viata, nu sta in cuvintele alese cu care se exprima si nici in complexitatea emotiilor pe care le traieste si le impartaseste celorlalti.  Valoarea unui om sta in sufletul si in divitatea intrupata in el. Si in toti oamenii acestei planete.

Oricat ar fi mintea noastra de acord cu acest Adevar de bun simt, abia o anumita experienta a vietii traita concret, cu trup si suflet, ne poate aduce constientizarea lui in Aici si Acum.

Universul a vrut sa-mi arate ca, acolo unde iubirea se doreste a fi cunoscuta, acolo unde ea se doreste a fi exprimata, oferita si primita, comunicarea nu mai are loc la nivel uman, ci la nivel divin. Ca nu conteaza cuvintele care se rostesc, ci timpul petrecut impreuna, alaturi, ca nu conteaza ideile exprimate, ci duiosia glasului, tandretea inimii, bucuria de a imparti cateva clipe alaturi.

Universul a vrut sa ma convinga sa nu ma mai autotorturez  in propriile mele interpretari ale dovezilor de iubire.

Iubirea pura, mai presus de sexualitate si de umanitate, isi cauta doar Oglinda in care sa se priveasca si care accepta sa o reflecte. Iubirea va straluci in orice oglinda dispusa a se descoperi, in orice oglinda care ii lasa lumina minunata sa-i umple “cadrul” fizic si s-o infrumuseteze. Orice oglinda devine o minune de frumusete in fata celui care emite iubirea din adancul fiintei sale. Oricat de “veche” ar fi oglinda aceea, oricat de “ciobita” de timp si de loviturile naucitoare ale vietii ar fi ea, oricat de opaca, de murdara sau de acoperita de tot felul de reziduri ar fi, Iubirea pura curata, innoieste, infrumuseteaza, elibereaza, deschide, inalta!

Nu conteaza cum este omul in trupul caruia Iubirea se manifesta. El devine la randul lui o oglinda pentru cei care emit iubire, caci el stie cumva, in adancul fiintei lui, cea de mai presus de lumea asta, ca iubirea lui se va intoarce spre el din cei ce-i vor deveni lui Oglinda, iar ea il va curata, il va innoi, il va infrumuseta, il va elibera, il va deschide, il va inalta!

Iti multumesc, Universule, pentru toate lectiile pe care le-am primit in acest sfarsit de an!

M-ai invatat sa nu mai astept ceea nu-i cat se poate de evident ca este pentru mine, caci ceea ce este pentru mine pot sa simt deplin in fiecare secunda cu tot sufletul meu. 

Trebuie doar sa simt Adevarul meu.

Trebuie doar sa-i fiu Iubirii Oglinda si sa ma privesc in Oglinda Iubirii mele.

Caci ea, iubirea, vine spre mine cu aceeasi intensitate si cu aceeasi viteza cu care eu ma indrept spre ea.

Ca-n oglinda.

Este atat de simplu!

Bucuresti : 16.12.2012

***

Autor: Liliana Pașcanu

Notă copyright: 

Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod explicit sursa. 

Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii, cu menţionarea sursei. 

Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi unicitatea!

Îţi doresc lectură plăcută!

Cu drag,

Liliana Pașcanu