Nu toate trec în lume

Nu toate trec, iubitule, în lume,  nu toate trec - cum tu m-ai învăţat.

M-am amăgit degeaba că salvarea e în tăcerea-n care te-am lăsat.

Speram că drumul vieţii înainte  ne va deschide alte aripi noi,

Speram să vindecăm neîmplinirea ce-atâtea răni a scris în amândoi.

Speram că depărtarea şi tăcerea va stinge tot, şi amintiri şi dor,

Că timpul ne va da eliberarea, că vom urca spre stele iar în zbor,

Că tot ce-a fost, povestea şi iubirea, ne vor fi fost doar trecere, cum spui…

Dar… nu-i aşa… chiar de-a trecut povestea, iubirea, dragul meu, trecută nu-i.

Nu-s toate trecătoare-n lumea asta, nu toate mor, nu toate se sfârşesc!

Doar tot ce-i trup se-ntoarce în ţărână şi trece, astfel, tot ce-i pământesc,

Se trece piatra, focul, frunza, apa, se risipesc în timpul ce-l străbat,

Însă eternă e iubirea-aceea ce-n toate şi în tot s-a întrupat.

Eternă e iubirea ce ne leagă! O vom simţi atât cât vom trăi!

Oricâte înălţimi ne vor desparte şi-oricât unul de altul vom fugi!

Chiar dacă-n lume nu ne vom cunoaşte şi doar tăcerea între noi va sta

Vom fi alături dincolo de stele atât cât veşnicia va dura.

Bucuresti : 13.12.2012

***