Foto: realizata in 2009 de Cristiana Antonovici, o prietena foarte draga sufletului meu
El este Dacul meu drag!!!!!
Il iubesc pe acest Barbat din varful muntelui!!!
Eu il vad Barbat tanar, in puterea varstei si a spiritului, om darz, semet, intelept, scrutand zarile calm, echilibrat, centrat in sine insusi.
Fotografia asta ii dezvaluie toata frumusetea lui masculina, toata forta interioara si intelegerea asupra lumii.
Priviti-i ochii usor incruntati, caciula de dac (cusma) pe frunte, barbia frumoasa, aproape feminina, nasul, buzele conturate, dar, mai ales, mustata!!!!!
Niciodata, nici un alt fotograf, oricat de profesionist, nu l-a surprins in aceasta magnifica ipostaza.
Cand l-am vazut asa prima oara, in iarna lui 2009, atunci cand Cristiana a postat aceasta superba fotografie pe blogul ei ("blogul unui om cuminte" http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/ ) mi s-au umplut ochii de lacrimi.
Lacrimi de dor...
Azi el ne-a deschis cerurile!!!!!
Iti multumim, Iubitule!!!!
:)
Draga mea dragă !!! Mi-ai mângâiat sufletul cu dragostea ta pentru acest simbol al neamului nostru şi al iubirii cu care Moşii neamului nostru, mereu tineri şi înflăcăraţi,profund-înţelegători, însă discreţi, ajutănându-ne din neştiut, ne înconjoară fără odihnă, clipă de clipă !!!
RăspundețiȘtergereÎmi aduc aminte cum, într-o vară, stăteam lângă "obrazul" său, scriind despre faptul că aşa cum îl cunoaştem noi, această imagine este perceptibilă numai dacă stai între el şi sculptura din stânga lui - Orbul. La un moment dat un copil de vreo 7 8 anişori, venind din direcţie opusă mie, i-a explicat tatălui său: "Vezi, tati, nu se vede aşa decât dacă stai acolo, între Sfinx şi chestia aia de dincolo !!!" Am ridicat capul stupefiată... era clar că nimeni nu trecuse pe lângă mine, iar aşa cum stăteam nu avusese sub nici o formă cum să vadă ce scriam eu. A fost cea mai autentică dovadă că ceea ce cunoşteam de mult ca fiind rostul celor două sculpturi aproape îngemănate - Getul (Dacul) şi Orbul - se petrece aevea, azi, cu generaţiile copiilor noştri: când orbul va vedea cu ochii minţii ceea ce omul văzător vede cu ochii trupului, şi când omul văzător va vedea cu ochii minţii ceea ce vede orbul, atunci poporul îşi va regăsi întreaga sa putere...
Copilul îmi dovedea fără să ştie că vedea cu ochii ceea ce subconştientul său prinsese din zborul meu mental...
Viitorul este pe mâini bune, şi el este chiar chiar prezentul nostru continuu de acum ... Şi oameni ca tine, draga mea, îl construiesc cu toată dragostea sufletului lor !!!
Să fii fericită !!!
Da, Cristiana, mi-e tare drag de el!!!
RăspundețiȘtergereDar stii ceva? Crede-ma, am prins asa tare drag de el de cand am vazut poza asta la tine, pe blog, in iarna lui 2009.
Nu stiu ce resorturi s-au declansat atunci in mine, dar am simtit ca mi-e tare dor de el privindu-l.
Sfarsitul acelui an a fost catalizator pentru multe transformari in cazul meu.
De atunci am asteptat cu nerabdare, an de an, sa vina iarna cu prima ei ninsoare, stiind ca aceea era ziua cand urma sa-l revad pe el, Dacul acesta atat de frumos, asa cum numai tu l-ai surprins.
Cand disparea de pe frontispiciul blogului tau ramaneam cu o adanca nostalgie in suflet si deja eram cu gandul la iarna urmatoare cand urma sa reapara.
Acum pot sa spun ca il am in bratele mele pe acest Barbat al muntilor. :))))
Iti multumesc, Cristiana, cu toata inima mea!!!