marți, 30 octombrie 2012

Te rog, Doamne, salvează-l de mine!




Ajută-mă, Doamne, să merg înainte şi-ajută-l, te rog, şi pe el!
Susţine-ne paşii pe drumul Golgotei, căci crucea o ducem la fel,
Opreşte ocara, şi vina din suflet, şi degetul acuzator,
Şi biciul acela ce crunt ne loveşte, şi spinii ce-n inimi ne dor.

Opreşte-le, Doamne, oţetul cu care a dragostei sete-o înving,
Opreşte furtuna şi tunetul lumii, căci stele noastre le sting,
Ajută-ne, Doamne, să stăm fără teamă cu Tine-n mormânt, miruiţi,
Destinele noastre să fie aceleaşi: de Tine salvaţi şi iubiţi.

Ajută-mă, Doamne, să nu mă mai doară dorinţa uitării de noi,
Şi-ajută-i şi lui, şi opreşte-i suspinul ce încă se-mparte la doi,
Dă-i pace în suflet, senin în privire, dă-i, Doamne, în inimă flori,
Salvează-l de mine, ajută-l să-mi ierte tăcerile – vechi închisori.

Te rog să-l ajuţi, Doamne, încă o dată, te rog, dă-i iubirea în dar,
Salvează-l de ploile toamnei din suflet, de-amarul umplut în pahar,
Ajută-l şi taie-a trecutului lacăt, să simtă că e dezrobit,
Din nou să iubească din toată fiinţa! Din nou să se simtă iubit!

Atunci când voi şti că-mplinit-ai cuvântul ce astăzi în rugă-l rostesc
Vei şti că, acum, doar în Tine-i speranţa, căci numai spre Tine-ndrăznesc!
Doar Tu îmi ştii dorul, şi focul, şi jalea, şi moartea în gând resemnat,
Doar Tu ai puterea, şi vrerea, şi timpul să-ndrepţi ce noi doi am stricat.

Bucuresti : 29.10.2012

***

Autor: Liliana Pașcanu

Notă copyright: 

Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod explicit sursa. 

Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii, cu menţionarea sursei. 

Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi unicitatea!

Îţi doresc lectură plăcută!

Cu drag,

Liliana Pașcanu

 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)