Să nu mai plângi iar, suflet minunat, să nu te mai afunzi în întuneric,
Să nu mai laşi
furtunile din jur să-ţi strice zborul diafan şi sferic,
Să nu mai crezi că
ai fost părăsit şi că nu-i pasă nimănui de tine!
Tu ai ales să fii
aici, acum, scânteie sfântă întrupată-n mine!
Te crezi prea crunt
de viaţa mea lovit, iar rănile îţi sângeră prea tare?
Tu m-ai împins prin
gaura de ac şi m-ai purtat cu tine pe cărare!
Tu mi-ai creat al
trupului destin, tu mi-ai adus speranţa şi coşmarul,
Tu ai ştiut că voi cădea-n
genunchi şi că-n aripi îmi voi uita amarul!
Te simţi muşcat de-atâtea
ne-mpliniri? Prea multe renunţări? Prea rău te doare?
Ştiai că paşii mei
vor asculta al tău cuvânt, subtila ta chemare!
Ştiai că n-am să fug
de încercări, că am s-accept şi lacrimi, şi iubire,
Şi rătăciri, şi disperări
târzii, şi vise noi, şi nouă fericire!
Acum de ce te temi,
de ce eziţi? Eu îţi accept cuminte provocarea!
Priveşte-n mine,
suflet rătăcit! Accept şi amintirea, şi uitarea!
Şi detaşarea lină de
trecut, dar şi poverile cu nostalgii, şi dorul,
Şi-ngenunchierile cu
capul în pământ, şi ridicarea din abis, şi zborul!
Hai, îndrăzneşte,
fii întreg, deplin! Adună-te din toata-mprăştierea!
Din fiecare om ia-ţi
înapoi pierdute cioburi şi, apoi, puterea,
Din fiecare loc pe
unde-ai fost urzeala-ţi fină strânge-o în seminţe
Şi şterge din trecut
şi viitor orice greşeli şi orice neputinţe!
Eu ştiu că poţi! Da,
astăzi ştiu să-ţi fiu oglinda vie care îţi arată
Că eşti întreg,
frumos şi minunat! Iar eu mă simt de tine luminată!
Oricâte guri din
tine au muşcat, tu ai rămas tot fructul dulce care,
Deşi în lume pare
interzis, m-ademeneşte-ntruna spre-nălţare!
Bucuresti : 13.10.2012
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)