Atâtea lacrimi,
Doamne! Pentru ce? Şi până când? Opreşte-le acum!
În locul lor vreau zâmbetul
de floare, parfum de crin să-mi dăruiesc pe drum,
Petale albe de lumină
sfântă să îmi deschizi în ochii mei frumoşi,
Oglindă vie să-Ţi
devin în lume, să-mi uit în urmă paşii dureroşi.
Atâta dor de Tine-am
adunat! Te-am căutat în fiecare om!
În fiecare frunză
zgribulită, în rădăcina fiecărui pom,
În fiecare cuib
ascuns de lume, în ape-adânci, în peşteri, în pământ!
Numai în mine n-am ştiut
să caut, deşi-mi erai, în inimă, Cuvânt.
Chiar şi acum, când ştiu
că-mi eşti aici, nu mi-e de-ajuns! Căci nu vreau doar să ştiu!
În trupul meu trezeşte-mă şi-arată-mi cum să îţi simt prezenţa, cum să fiu!
Prin Tine vreau să
uit de suferinţa din lumea-n care Tu m-ai întrupat
Ca să trăiesc Sublima
Ta Iubire cum, niciodată, încă, n-am visat.
Bucuresti : 10.10.2012
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)