Soarta e de vină…

Accept că dacă el nu a venit de vină-i Soarta şi-al ei legământ,

Doar ea e cea care-a-ncurcat, din nou, cărările iubirii pe pământ,

Ea ne-a legat şi-apoi ne-a dezlegat, jucându-se cu-a noastre jurăminţi,

Ea ne-a promis şi tot ea ne-a uitat, ea ne-a făcut şi demoni, dar şi sfinţi.

Nu-s disperată că el n-a venit, nu-i vina mea şi nu e nici a lui,

Doar Soarta asta ne-a abandonat în amăgirea labirintului,

Ea ne-a rescris destinele precum un Zeu atotputernic din Olimp,

Ea ne-a lăsat să rătăcim prin ploi, pe fiecare în alt anotimp.

Nu-l mai aştept şi nici nu îl mai chem, am înţeles că Soarta a decis

Tăcerea să o pună între noi, iar gândul de iubire-i interzis,

Ea ne-a împins să credem că-i prea greu sau că, acum, deja e prea târziu,

Că e prea mult… sau că e prea puţin… că el nu e… că eu nu pot să fiu…

Doar Soarta ne-a convins că nu putem să desluşim misterul dintre noi,

Că nu putem să împlinim nicicând cel mai fierbinte vis din amândoi,

Că n-are rost să complicăm mai mult destinul nostru-atât de complicat

Şi… uite-aşa… am renunţat la noi… şi la iubirea care ne-a salvat…

Bucuresti : 27.10.2012

***