Oglinzile Sufletului: 2. Tartaria - Femeile si lipsa pasiunii pentru... istorie?

Azi am dat peste textul de mai jos.

Sunt perfect de acord! Aceeasi parere o am si eu!

Nici nu-i de mirare ca nici mie nu mi-a placut istoria clasica, cea cu razboaie, cu liste kilometrice de domnitori, conducatori, regi, imparati si cu anii lor de domnie, de lupte, victorii si infrangeri. Cu atat mai mult cu cat aflam in zilele noastre cat de falsificata a fost istoria comunicata public, cea predata in scoli, si cat de multe detalii au fost ascunse cunoasterii marelui public.

Insa mi-a placut enorm sa studiez acum si sa descopar din ce in ce mai multe informatii despre istoria ocultata a Tartariei. Acel mare imperiu despre care nu ni s-a predat la scoala, dar care apare pe nenumarate harti vechi, scoase de curand la lumina, declasificate, adica. :)

De ce imi place sa cercetez aceasta istorie a Tartariei? Pentru ca acolo este vorba despre istorie impletita cu arta, estetica si arhitectura, cu frumos si frumusete, cu multa cultura, eleganta si maiestrie, cu valorile feminine ale acelei lumi, o lume nu doar puternica, dar si armonioasa, colorata, vie, inspirationala, modelatoare si inaltatoare si de suflete, nu doar de trupuri, luminoasa si parfumata, un parfum al unei epoci ce pare un vis, o minune!

Tartaria - un imperiu planetar, cu o civilizatie elevata, evoluata, cu o tehnologie avansata, una necunoscuta azi, o civilizatie prezenta pe toate continentele, care a fost la un moment dat (cand?) exterminata de.... de cei (cine?) care au venit (de unde?) si au preluat pamantul prin forta, agresiune, jafuri si crime.

Am scris despre Tartaria la vremea cand am descoperit pentru prima data acest subiect care m-a cucerit cu totul, in 22 august 2020, puteti citi aici Tartaria si istoria oficiala, cultura si arhitectura mondiala

„Ați observat că fetelor noastre nu prea le place istoria din manualele școlare? Sau că noi, femeile, adormim când partenerii noștri se uită la Discovery channel, sau că nu prea ieșim din librărie cu un atlas de istorie la subraț? De ce fetele și femeile par că nu pricep, sau ca nu le interesează conflictul care a stat la baza primului război mondial? Nici expresii precum "au întors armele", "au cucerit teritorii".

Da, ne place istoria artei, a muzicii, fiindcă e mult frumos acolo, care e plăcut atât femeilor, cât și bărbaților. Dar nu ne place istoria pur și simplu.

Oare de ce? Răspunsul este pentru că nu ne regăsim noi acolo. Nu prea. Sau în feluri incomplete pentru ce presupune a fi femeie. Fetelor și femeilor nu prea le place istoria fiindcă ea este scrisă de bărbați, pentru bărbați. Ce să facem?! Dar măcar să știm treaba asta și să ia și fetele noastre două puncte din oficiu în plus la istorie. :)

Iar noi, femeile adulte, să știm asta și să nu ne simțim niște inculte, sau niște superficiale că ne place mai mult mitologia, ca parte a istoriei. Fiindcă în mitologie, zeii și zeițele sunt umani/umane, femeile sunt descrise și prin înțelepciunea lor, și prin dulceața lor, și prin tacticile lor manipulative - pe care le recunoaștem. Ne atrage feminitatea Elenei, din cauza căreia a început războiul troian. Ne regăsim în Cleopatra, care avea doi conducători de imperii la degetul mic. Conducători care, sigur, avuseseră și ei o mămică, si cine știe cum i-a tratat, de au înnebunit în halul ăla.

Nu prea ne atrage Ecaterina Teodoroiu, fiindcă e descrisă ca fiind masculină, așa. E îmbrăcată ca un bărbat și se poartă ca un bărbat, iar istoricii valorizează femeia în istorie doar dacă se poartă ca un bărbat.

Eu sunt sigură că dacă ar fi mai multe povești în istorie despre vrăjitoare, spre exemplu, care au fost arse pe rug, fetele ar vrea istorie. Povești despre de ce au fost arse aceste femei vindecătoare, cu intuiție, prietene cu natura și cu omul? Ar vrea să citească despre Maria Magdalena - just saying, despre mama lui Ștefan cel Mare care îl certa când nu făcea bine la război, iar el pleca fuguța în brațele vreunei amante (că, na, avusese o mămică autoritară și devoratoare de fiu).

Deocamdată, istoria prezintă și apreciază femeile așa, mai bărbătoase, care fie au luptat, fie au inventat ceva. Uite-o, dom-le, a fost la studii la Berlin și a învățat ca un bărbat! Apoi a descoperit ceva. Iar noi suntem bucuroase că, în sfârșit, cineva a văzut o femeie! Și îi suntem recunoscătoare că a făcut ceva extraordinar femeia aceea, ca să nu fim văzute toate ca niște terminate superficiale, care nu prea fac nimic în istorie. Care doar stau acasă și cresc copii. Sau care stau pe la Moulin Rouge și se hlizesc la bărbați, în toată frivolitatea lor.

Da, dacă am citit în istorie despre femeile de acasă, despre viața lor, despre cum făceau ele față războaielor alea în care unele țări se făceau mai mari, altele mai mici, ne-ar plăcea să citim. Ce făceau ele? Cum erau șezătorile? Cum își creșteau copiii? Cum pansau rănile bărbaților? De ce trebuie să citim în sociologie, ca să aflăm despre femei?

Este minunat că istoria prezintă atât de multe lucruri despre bărbați. Despre conflcite, comploturi, puști, tancuri, strategii, hărți, tactici. Telefoane secrete. Fiindcă, în acest fel înțelegem și noi, fetele și femeile, despre mintea bărbaților, despre de ce arată lumea așa cum arată acum. Fiindcă băieții și bărbații noștri se conectează la instinctul lor masculin, iar băieții și-l dezvoltă cu siguranță mai bine citind istoria și aflând despre strămoșii lor, bărbații.

Doar că vrem și noi să aflăm la școală și în atlase mai mult despre strămoașele noastre. Și nu doar prezentate negativ în felul feminin de care se temeau bărbații la vremea aceea - intuiția, vindecarea și senzualitatea.

Fetele și femeile vor să se regăsească mai mult în istorie. Și până atunci, să primească punctele din oficiu la școală și să nu se mai simtă ca și cum sunt incapabile pentru că nu le place istoria.

Mulțumesc că mi-ați citit gândurile!

LE: Rugamintea este sa nu generam comentarii împotriva bărbaților, cum am văzut ca e tendința. Le voi șterge. Ci de regăsire sau ne regăsire în aceasta conștientizare.