Semn de Aer si Semn de Foc. Aripi de Vulturi in Zbor!

 

In urma cu doi ani, prin iulie-august 2020, am avut primul contact cu subiectul "Tartaria - istoria furata a omenirii". Am descoperit atunci cateva pagini facebook legate de aceasta tema, foarte bine documentate cu informatii si mai ales cu fotografii vechi (dar si noi), care evidentiaza semnele unor civilizatii trecute ale pamantului despre care nu se stie mare lucru sau, si mai grav, care au fost ascunse intentionat de catre oficialitatile planetare, pentru a-si putea implementa propriile strategii de control si manipulare a omenirii, in sensul obtinerii de beneficii si privilegii numai pentru ei.

In fine, de atunci, deci de aproape doi ani, urmaresc indeaproape acest subiect, care m-a fascinat foarte, foarte, tare. Am simtit ca si cum as fi avut flash-uri cu fragmente din vieti personale traite in acele vremuri ale Marii Tartarii (un imperiu asupra caruia inca sunt controverse in unele medii de studiu, legate de localizarea sa in timp si spatiu, in ciuda multelor harti si materiale cercetate).

Am scris atunci si o insemnare aici, pe blog, referitor la impactul pe care l-a avut asupra mea descoperirea acestui fragment de istorie planetara (presupun ca si personala, dupa cat de impresionata am fost), pe care o puteti gasi publicata in data de 22 august 2020 sub titlul "Tartaria si istoria oficiala, cultura si arhitectura mondiala".

Intentionez sa revin si cu alte insemnari pe aceasta tema, caci mi-am salvat multe fotografii interesante si informatii extraordinare si controversate, asupra carora stiinta oficiala se opune cu indarjire, luant tot felul de masuri pentru a fi ascunse opiniei publice mondiale, chiar si prin distrugere flagranta, ori prin lansarea unei istorii fabricate, care sa "justifice" ceea ce nu au putut distruge/ascunde de ochii si intelegerea lumii. 

Dar lumea se trezeste acum din somnul indus de elita oculta, isi pune intrebari, cauta raspunsuri si, la un moment dat, cand adevarul va iesi la iveala, omenirea va face un salt urias inspre viitor, dupa ce-si va fi cunoscut, inteles si asumat trecutul atat de impresionant, imposibil inca de cuprins in cuvinte. 

Ceea ce vreau sa mentionez insa de la inceput este ca imperiul Tartariei a avut ca simbol distinctiv, pe steagurile tuturor provinciilor pe care le-a administrat, Vulturul bicefal si Leul cu Aripi - sau cele doua combinate sub semnul Grifonului.

Insemnarea de astazi are o oarecare legatura cu acest semn al Vulturului.

Cine mi-a citit toate insemnarile, mai ales cele de dupa ce am lasat Gradina in urma, si ne-am mutat la munte, stie ca am lasat si eu in urma simbolul pasarii Colibri, cel care mi-a fost semn de confirmare din partea lui Dumnezeu de aproape 10 ani incoace (am scris pe blog istoria si insemnatatea acestui semn odata cu inceperea povestii Gradinii - a se vedea insemnarea din 21 ianuarie 2016 "Grădina lui Dumnezeu (18) - Am cerut un semn de la Dumnezeu").

Semnul Colibri ne-a aparut in cale de nenumarate ori, oferindu-ne confirmarea lui Dumnezeu: "Da, sunteti pe drumul cel bun!" 

Pe langa cele de mai sus, primite in mediul virtual, am selectat mai jos si cateva poze cu astfel de semne care ne-au aparut ca un miracol inainte, poze facute de mine in acesti ani, despre care am si povestit la vremea respectiva aici, pe blog.

                                       

Semnul Colibri si-a implinit misiunea si a predat stafeta altui semn.

Semnul Vulturului. 

Cine nu stie care este insemnatatea acestor simboluri, sa caute pe internet despre tothemurile shamanice: sarpe, jaguar, colibri si vultur. Ele marcheaza, conform spiritualitatii shamanice si nu numai,  diferitele aspecte ale evolutiei sufletului si intrepatrunderea influentelor acestora in viata/destinul omului.

Ei bine, se considera ca semnul Vulturului reprezinta nivelul cel mai avansat al evolutiei spirituale. 

De la nivelul inaltimilor la care zboara vulturul, se vede intreaga perspectiva a vietii umane, cu tot ansamblul de situatii prin care trece omul si sufletul lui in experienta pamanteasca, dar se vad si detaliile, caci ochii de vultur sunt cei mai agili si mai patrunzatori. 

Iar aripile lui sunt considerate cele mai puternice si mai experiementate dintre toate, numai asa putand face fata provocarilor inaltimilor montane/spirituale. 

Unde vreau sa ajung? 

In urma cu 12 ani abia testam nivelul Colibri. 

Aspectele specifice Colibriului, adica abilitatile creative, intuitive, comunicative, empatice, telepatice si toate celelalte aferente etapei de dezvoltare spirituala dincolo de limitele supravietuirii, incepusera sa se manifeste din ce in ce mai intens, atenuand treptat aspectele specifice supravietuirii, bazate pe frica, teama, ingrijorare, lupta pentru resurse, pentru afirmare, pentru orice, respectiv, cele ale sarpelui si jaguarului. 

Atunci, in 31 ianuarie 2010, am compus poezia "De vorbă cu Oglinda" pe care am publicat-o pe acest blog in 01 august 2012. Semnul Vulturului mi se parea atunci prea sus, prea mult. 

Astăzi, dis-de-dimineaţă, m-am trezit cu o-ntrebare:

Cine sunt, care mi-e umbra, ce făpturi mă definesc?

Cine ştie să-mi răspundă? O oglindă poate oare?

Sper că ea va şti să-mi spună. Azi cu ea am să vorbesc.

 

Am privit-o de departe şi  puţin ne’ncrezătoare.

Şi-am văzut doi ochi albaştri ce păreau a mă iubi.

“Hai, citeşte-n ei – se-aude – care-i adevărul oare?

Numai tu îţi vei răspunde dacă sinceră vei fi.”

 

Şi, privind în ei, atentă, am văzut o transformare:

Trup de şarpe stând la pândă, pregătind al meu venin,

Clopoţei ce spun minciuna, farmec fără de scăpare,

Să mă ţină-n loc vrăjită şi prin ei să mă înclin.

 

Muşcătura mă transformă şi-altă umbră mă cuprinde.

Ochi adânci, frumoşi şi ageri de jaguar mă încolţesc.

Vânătoarea de iluzii în privire mi se-aprinde

Şi-mi dezvăluie felina-n care-acum sălăşluiesc.

 

Dar oglinda nu mă lasă în această întrupare.

Genele-mi vibrează iute, ca aripile în zbor,

O minusculă făptură vrea din mine sus să zboare…

Vis de colibri mă-nalţă tot mai sus… tot mai uşor…

 

Oare ce oglindă-i asta? Sigur nu e fermecată?

Oare-mi spune adevărul? Să o cred sau să o sparg?

Ce-mi arată ea o clipă? Sunt în ceruri înălţată?

Ce aripi îmi duc privirea către zborul mult mai larg?

 

Sunt eu vultur? Hei, oglindă, cine-n locul meu priveşte?

Mult prea sus mă duci cu gândul! Lasă-mă să fiu acum

Floarea albă, parfumată, ce în inimi înfloreşte,

Ce încântă, din grădină, ochii celor de pe drum.

 

Vreau ca albele-mi petale în aripi să strălucească,

Iar parfumul meu de floare să se-nalţe către cer.

Vreau să fiu Iubirea care tuturor să le-amintească

De Lumina lor din suflet, nu de trupul efemer

 

Abia dupa mutarea noastra la munte, s-a produs schimbarea. 

Am lasat Gradina in urma, locul in care s-a produs metamorfozarea, in care am invatat si am asimilat tot ce mai avea nevoie Colibriu-ul din mine pentru a putea trece la nivelul urmator, nivelul Vulturului. Nivel pe care Adrian il atinsese deja cu ceva timp mai inainte, printr-un proces interior personal, de o alta factura.

Dupa ce ne-am mutat aici, muntele a inceput sa ne ofere confirmarile. 

Vulturul ni s-a aratat peste tot, din ce in ce mai des, iar faptul ca am numit casa noastra ca fiind "cuibul nostru de vulturi" n-a fost intamplator.  Da, suntem amandoi Vulturi. 

Acum voi face legatura intre acest semn al Vulturului si cautarile mele legate de subiectul "Tartaria", cu care am inceput aceasta insemnare.

Ieri, cautand pe una din pagini ultimele noutati, am ajuns la o postare a unui membru al acelui grup international, care fotografiase o catedrala din localitatea unde el locuieste, cladire care, se presupune, ar fi fost construita pe timpul si sub influenta arhitecturii imperiului Tartarian.

Pe zidurile ei a identificat si fotografiat, pe langa altele, si patru efigii care reprezentau, fiecare in parte, cele patru semne planetare: pamantul, apa, aerul si focul. 

Am simtit imediat impulsul de a ma uita mai atenta la detaliile fiecarei efigii si am constat cu stupoare ceva care a stat la baza scrierii acestei insemnari lungi. 

Semnul de Pamant era reprezentat de un Elefant. 

Semnul de Apa era reprezentat de o Sirena (Peste) care varsa apa dintr-un ulcior. 

Semnul de Aer era reprezentat de.... un Vultur cu aripile deschise, in zbor. 

Iar semnul de Foc era reprezentat de..... iar aici chiar am ramas perplexa.... tot de un Vultur cu aripile deschise, in zbor. 

Ei bine, eu sunt semn de Aer, iar Adrian este semn de Foc. Si, iata,  si aici, amandoi suntem Vulturi. :) 

Intelegeti acum de ce am elaborat atat de mult mai sus? Vulturul bicefal. Doi Vulturi. Aripile!

Si, mai mult decat atat, se poate intelege acum si mai bine de ce legarea de glie (de Gradina) pentru un timp prea indelungat, noua nu ni s-a potrivit. 

Pentru ca predispozitiile noastre interioare, specifice semnelor de Zbor, de miscare, de schimbare, de libertate si de nemarginire, nu puteau fi constranse intre granitele impuse de viata in Gradina. 

Pamantul este static, stabil, inertial, oarecum incremenit si, desigur, inradacinat. Aripile nu pot fi tinute in lesa pamantului. 

Apa este intrisec legata de pamant, chiar daca este cumva mai miscatoare. Insa este constransa de maluri si de doar cele cateva schimbari intre starile ei de agregare. 

Aripile insa au nemarginirea! Aerul nu poate fi ingradit nicicum, de nimic. El este totul sau nimic! Aer sau Vid. Focul, de asemenea, stimulat si intetit de Aer, poate arde si pe pamant, si in Aer, iar uneori chiar si in ciuda Apei. 

Focul arde in tandem cu Aerul. El face spectacol de culoare si joc de scena, atrage resursele si arde negativitatea, in timp ce Aerul, discret sau ostentativ, se ocupa de efectele speciale, directie si sustinere.

Asadar, noi doi suntem Aer si Foc in dans sincron, doua perechi de Aripi de Vulturi in Zbor!

PS. In final va voi aduce inca un exemplu de „vise implinite” cu si despre Aripi.

Iata ce poem am compus eu in 03.02.2010 (dupa numai doua zile dupa ce am compus poemul de mai sus, cu oglinda), publicat pe acest blog in data de 02.08.2012.

Se numeste „In cautarea aripilor mele” (click pe titlu).  

Desigur, intre timp mi-am descoperit aripile si mi le folosesc cu incredere!

 

Acum, această Clipă mă găseşte

În căutarea aripilor mele

Şi-n drumul meu vă văd zburând spre ceruri

Chemându-mă alături... sus… spre ele...

 

Din când în când, cu mâinile în aer,

Îmi creionez păreri de aripioare

Şi-n străveziul abur din lumină

Le simt cum cresc în mine, fiecare.

 

Dorinţele din gând plutesc prin noapte

Şi zbor prin vise fără nici o teamă!

Şi un vârtej plăcut mă tot înalţă

Când zorile-napoi în trup mă cheamă!

 

Sunt vise doar, sunt gânduri, sunt speranţe,

Al dorului de aripi sunt izvorul.

Eu ştiu că într-o zi voi fi acolo!

Dar, pân-atunci, Iubirea îmi e zborul!

12.05.2022