Ne-am intalnit cu... ursii. Doi.

 

S-a intamplat ieri, in timpul plimbarii noastre de dimineata.

Am iesit afara in jur de ora 11:30, deci, de fapt, aproape in miezul zilei. Ziua de ieri a fost ploioasa in mare parte, dupa o noapte in care a plouat torential, cu tunete si fulgere naprasnice. Cerul era inorat la ora aceea, insa nu mai ploua. 

Am luat-o pe traseul nostru din spatele blocului, pe drumul care trece pe langa padure. Avem vreo patru-cinci trasee din interiorul orasului, care cuprind stradute din Predeal pe care ne plimbam adesea, la care se adauga si plimbarile prin padure, pe Polistoaca, si cele dinspre partiile de schi. Deci avem o varietate suficienta de privelisti ale zonei, pe care le schimbam alternativ, dupa inspiratie, vreme si chef.

Ieri am pornit spre padurea din spatele blocului, fiind o zona linistita, fara trafic de masini si fara agitatia eventualilor turisti. Da, stiam ca aceea este una din zonele frecventate de ursi, este semnalizata corespunzator cu afise stradale si cu semne de circulatie care informeaza turistii despre pericol, si primim adesea notificari pe telefon, care avertizeaza de prezenta ursilor in zona.

Totusi, drumul duce catre un ansamblu de blocuri ANL construite de primarie fix in marginea orasului, dupa defrisarea unei portiuni de padure. Deci este o zona circulata de localnici. 

Am observat ca localnicii nu par deloc impresionati de prezenta ursilor, nu au temeri si nici nu evita aceste zone frecventate de ursi, cu atat mai putin cu cat ea este exact in drumul lor catre blocuri, catre casele lor. 

Ei bine, cum ne plimbam noi linistiti si relaxati, tinandu-ne de mana si vorbind incet, povestind de-ale noastre, am auzit in dreapta noastra un zgomot in padure. Padurea se intinde spre dreapta, imediat dupa sosea. Soseaua margineste padurea. 

Am cautat in arhiva pozele facute de mine in aceasta zona in ultimele luni si am identificat exact locul in care ne-am intalnit cu... ursii. Caci, da, nu a fost doar unul, ci au fost doi. 

De fapt, doi am vazut, dar cred ca erau patru, in total, o ursoaica si cei trei ursi adolescenti ai ei, despre care ne vorbeau avertizarile pe telefon. 

Asadar, am auzit zgomot in dreapta, in padure, exact in locul unde am facut eu poze si am filmat padurea pe la inceputul acestei luni, cand au inceput sa se inverzeasca pomii, pe langa paraul care face un cot pe langa sosea. 

Initial, nu prea am dat importanta zgomotului, caci se suprapunea pe fosnetul padurii si peste curgerea repezita a paraului, care era plin de apele aduse de pe munte, dupa ploile din aceste zile.

Abia cand am ajuns in dreptul locului respectiv si am intors privirile.... l-am vazut! Tragea dupa el, spre padure, de ceva, un pachet, in bagaj, un sac, ceva. 

Se chinua sa treaca de niste tufe de pe marginea soselei ca sa ajunga printre copaci cu "prada" lui. Pesemne, ne auzise venind si se retragea din sosea grabit, nerenuntand nici la pachetul pe care il furase, cel mai probabil de pe la pubelele vilelor din stanga soselei, construite pe panta inalta a muntelui.

Cand l-am vazut, l-am strans si mai tare de mana pe Adrian, care, fara sa se piarda cu firea, mi-a zis incetisor si calm "sa ne continuam drumul in acelasi ritm, relaxat, fara sa ne grabim". 

Eram incordata, dar am continuat ritmul, indepartandu-ne si privind scurt din cand in cand inapoi, sa evaluam situatia. 

Ursului nu-i pasa de noi. El era multumit ca il depasisem si ca se putea retrage nestringherit in padure cu "prada". Parea un pui de urs adolescent, unul din puii fatati anul trecut, care iesise din hibernare cu mama lui, iar acum cauta mancare prin pubelele de gunoi ale orasului, flamand, ca toti ursii in perioada asta, cand inca nu au fructe de padure la dispozitie.

Asadar, am trecut pe langa urs la vreo 4 m distanta, cat are soseaua. Noi eram pe trotuarul din stanga, iar el era imediat dupa bordura din dreapta.

Ne-am indepartat si, nici n-am ajuns la vreo 20 de metri, ca am auzit de data asta din stanga soselei un alt zgomot, ca si cum cineva rascolea prin frunzele uscate de la radacina unor pomi.

Eram incordati amandoi, eram in alerta, insa nu ne-a trecut prin minte in secunda aia ca acolo ar mai putea fi inca un urs. De regula, de cate ori am auzit fosnind, si ne-am uitat sa vedem ce este, descopeream pasari care scurmau dupa insecte, viermi si alte resturi de seminte de la pomi, de regula mierle. Sau pisici, care vaneaza pasari.

Am ajuns in dreptul corcodusului pe care l-am fotografiat indelung la inceputul lunii, cand era in plina floare, cand am auzit din nou zgomotul chiar din curtea aceea, dincolo de gardul vechi, de lemn, care trecea pe langa corcodus, la nici 3 metri de noi. 

Inaintea noastra, unde gardul ar fi trebuit sa delimiteze coltul proprietatii si sa se uneasca perpendicular de gardul care cobora panta muntelui, era o spartura. Semn ca pe acolo trecuse ursul de mai multe ori. Astfel de semne sunt peste tot in Predeal. 

Gardurile vechi, din lemn, nu mai sunt o piedica in calea ursilor. Este suficient sa incerce unul sa treaca pe acolo, ca ele cedeaza lejer sub greutatea si forta mamiferului padurii. Au deja traseele lor, iar gardurile de lemn nu reprezinta obstacole de netrecut pentru acesti ursi, le rup si pe pun la pamant, lasand in urma lor gauri de trecere. 

Asa era si acolo, o gaura de trecere, iar noi ne apropiam fix de ea. Pe masura ce ne apropiam de gaura aceea, loc care ar fi trebuit sa fie un colt de garduri, am auzit din nou zgomotul din stanga noastra, de dincolo de corcodus.

"Pastreaza ritmul, pui, nu te grabi." Mi-a spus Adrian linistit, simtindu-mi incordarea. Ma trecuse deja un val de caldura prin tot corpul. 

Am depasit gaura din gard cu vreo 5 metri si am privit inapoi. 

Ursul cobora panta rapid, grabindu-se sa iasa pe gaura, sa treaca strada si sa intre in padure, dupa fratele lui. Era cel de-al doilea pui adolescent. 

Cand a vazut ca intoarcem capul si il privim, s-a oprit si a asteptat sa ne mai indepartam un pic, apoi, dupa ce am ajuns cam la vreo 10 m departare de gaura din gard, a iesit ca din pusca din curtea aceea, a trecut strada alergand, si a intrat in padure, pierzandu-se printre tufisurile de la liziera.

Era clar, pe acolo, pe undeva, era si ursoaica impreuna cu cel de-al treilea pui. Nu i-am vazut, nu i-am auzit, insa erau in mod sigur pe acolo. Cei doi pui adolescenti fusesera mai nazdravani si se indepartasera de mama lor, trecusera soseaua, urcasera panta inspre curtile vilelor de pe culmea muntelui, si furasera cate ceva din pubelele de gunoi de acolo.... cand am aparut noi in zona si i-am speriat. 

Din fericire, n-am dat chiar nas in nas cu ei. Bine ca am apucat sa trecem de gaura din gard inainte de a ajunge ursulica la ea. Ne-ar fi iesit inainte, in timp ce in spatele nostru era fratiorul lui, care inca se chinuia sa-si traga din sosea pachetul pe care il furase. Am fi fost cumva blocati intre cei doi.

O ultima privire inapoi ne-a asigurat ca ursuletii fugisera in padure, poate la fel de speriati de noi, pe cat am fost noi speriati de ei. Bine ca nu ne-a iesit ursoaica in cale, sa-si recupereze ursuletii obraznici de pe sosea!

Ne-am indepartat de zona aceea mentinand ritmul pasilor, pasi de plimbare, stiind ca este singurul mod de a nu le starni simturile de alerta si instinctele de vanatori care isi alearga prada. 

Ei bine, pe acolo nu cred ca ne vom mai plimba vreodata, oricat de frumoasa si linistita este zona, oricat de mult ne place padurea si oricat de frumoase poze si filmulete am facut si as mai putea face. 

Am cautat si am gasit cele doua filmulete facute de mine chiar in locul unde era primul ursulet, langa padure. Unul l-am facut la sfarsitul lui aprilie, cand inca era zapada si paraul clipocea foarte placut in linistea din jur, cand ursii erau, probabil, inca in hibernare. 

Al doilea filmulet l-am facut pe 13 mai , deci cu vreo doua saptamani in urma, cand hibernarea luase sfarsit, iar ei se plimbau liberi peste tot, in cautare de hrana. 

De fapt, cam de pe la inceputul lunii mai au si inceput sa vina din ce in ce mai des notificarile pe telefoane, cu avertizari de prezenta a ursilor in diverse locuri din Predeal. 

Pozele din aprilie arata zona dintr-o perspectiva mai ampla, ca sa intelegeti cat de izolata este de circulatia din oras si cat de aproape este padurea. Poza cu corcodusul incarcat de zapada este marcata cu un cerc si un x.

Mai jos se vad blocurile ANL - pe dreapta. 

De jur imprejur este padure cat vezi cu ochii.

 

                                             

Aceasta este ce-a de-a doua noastra intalnire cu ursii de cand ne-am mutat in Predeal, in urma cu un an.

Prima intalnire a fost la inceputul lunii iulie, anul trecut. Aveam abia o luna de cand ne mutaseram in Predeal si inca nu luasem contact cu "viata de noapte" a ursilor. Eram obisnuiti sa ne plimbam relaxati seara, in intunericul orasului, la lumina romantica a felinarelor. 

Trecusem prin fata frumoasei vile Mociornita, in dreapta careia se afla o alta vila veche, pe varful unei culmi de munte, la nici 5 minute de blocul nostru.

O sa redau mai jos textul pe care l-a scris Adrian anul trecut despre aceasta intalnire. Apoi, in continuare, voi pune si poze cu strada si cu vila aceea unde ne-a aparut ursul pentru prima data. 

Adrian scria urmatoarele randuri in 3 iulie astfel:

"Ne plimbam acum cateva zile pe inserat, pe o straduta linistita. Lumina crepusculara oferea o tenta magica tufelor inflorite de iasomie din curtile caselor si o umbra de mister siluetelor copacilor inalti. Brazii si muntii erau in toate directiile si respiram cu nesat aerul puternic ionizat, balsam pentru suflet. In sfarsit, avem ce sa respiram.

Energia aerului ionizat provoaca o vibratie placuta in zona gatului si simti, intr-un mod greu de explicat in cuvinte, cum corpul tau este hranit cu acea prana, energie eterica atat de greu de gasit in orasele mari, dar abundenta in zonele impadurite de munte.

La un moment dat, o miscare brusca ne scoate din reverie. Undeva la 20 m deasupra noastra, in lateral, unde se afla o vila veche, vedem un urs agitat. Se misca inainte si inapoi pe platforma din fata vilei, mai ales cand a vazut ca ne-am oprit.

Atunci, am zis sa ne continuam drumul ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, dar am avut grija sa ma uit la el din cand in cand intr-un mod care sa nu fie simtit ca agresiv. Dupa ce ne-am departat incet, in ritmul nostru obisnuit, am vazut ca ursul s-a linistit si s-a asezat in fund, uitandu-se dupa noi.

Acolo unde s-a asezat, era o scara care cobora sinuos catre straduta pe care ne plimbam. Ursul probabil dorea sa coboare cand am aparut noi si a devenit agitat cand a vazut ca ne-am oprit.

Am simtit energiile asezate si ursul linistit. La un moment dat, cand mai aveam un pic pana pierdeam unghiul de vizibilitate, am intors usor capul sa vad ce face. Statea in aceeasi pozitie, ca o statuie, uitandu-se dupa noi..."

*

Vom deveni mult mai vigilenti de acum inainte si chiar vom evita anumite zone prea putin umblate de oameni si prea in calea ursilor. 

Ii iubim, le intelegem nevoile si nu ne dorim sa ne interpunem intre padure si locurile pe care ei le frecventeaza pentru a-si gasi mancare. 

Avem atat de multe alte zone pe unde sa ne plimbam fara a avea grija aparitiei acestor locuitori ai muntelui care incearca, asa cum pot, sa convietuiasca in preajma oamenilor, desi nu-i benefic nici pentru unii, nici pentru altii.

30.05.2022